sf3.ro Web analytics

Ce credem ?

June 26, 2015 0 Comentarii Despre Noi

I. SCRIPTURA

Sfânta Biblie a fost scrisă de oameni inspiraţi divin şi reprezintă revelaţia dată de Dumnezeu omului cu privire la Sine. Ea este o comoară perfectă de învăţătură dumnezeiască. Ea îl are ca autor pe Dumnezeu, ţelul ei este mântuirea, iar obiectul ei este adevărul, neamestecat cu nici o greşeală. De aceea, întreaga Scriptură este total adevărată şi de încredere. Ea ne descoperă principiile prin care Dumnezeu ne judecă şi, de aceea, ea este şi va rămâne până la sfârşitul lumii, centrul adevărat al unităţii creştine şi standardul suprem prin care trebuie testat întreg comportamentul omului, credinţele şi opiniile religioase. Toată Scriptura mărturiseşte despre Hristos, El Însuşi fiind ţinta revelaţiei divine.

Exod 24:4; Deuteronom 4:1-2; 17:19; Iosua 8:34; Psalmii 19:7-10; 119:11,89,105,140; Isaia 34:16; 40:8; Ieremia 15:16; 36:1-32; Matei 5:17-18; 22:29; Luca 21:33; 24:44-46; Ioan 5:39;16:13-15; 17:17; Faptele Apostolilor 2:16; 17:11; Romani 15:4; 16:25-26; 2Timotei 3:15-17; Evrei 1:1-2; 4:12; 1Petru 1:25; 2Petru 1:19-21.

II. DUMNEZEU

Există un singur Dumnezeu viu şi adevărat. El este o Fiinţă inteligentă, spirituală şi personală, Creatorul, Răscumpărătorul, Susţinătorul şi Stăpânul universului. Dumnezeu este infinit în sfinţenie şi în toate celelalte trăsături ale Sale. Dumnezeu este atotputernic şi atotcunoscător, iar cunoştinţa Lui perfectă se aplică tuturor lucrurilor, din trecut, prezent şi viitor, inclusiv deciziilor viitoare ale creaturilor Sale libere. Noi Îi datorăm cea mai înaltă dragoste, reverenţă şi ascultare. Dumnezeul triun veşnic Se descoperă pe Sine înaintea noastră ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, având atribute personale distincte, dar fără o diviziune în natura, esenţa sau fiinţa Sa.

A. Dumnezeu Tatăl

În calitate de Tată, Dumnezeu domneşte cu grijă suverană peste universul Său, peste creaturile Sale şi peste cursul istoriei omenirii, în conformitate cu scopurile harului Său. El este atotputernic, atoateştiutor, atoateiubitor şi atotînţelept. Dumnezeu este Tatăl în adevăr faţă de aceia care devin copii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos. În atitudinea Sa faţă de toţi oamenii, El se comportă ca un tată.

Geneza 1:1; 2:7; Exod 3:14; 6:2-3; 15:11; 20:1; Levitic 22:2; Deuteronom 6:4; 32:6; 1Cronici 29:10; Psalmii 19:1-3; Isaia 43:3,15; 64:8; Ieremia 10:10; 17:13; Matei 6:9; 7:11; 23:9; 28:19; Marcu 1:9-11; Ioan 4:24; 5:26; 14:6-13; 17:1-8; Faptele Apostolilor 1:7; Romani 8:14-15; 1Corinteni 8:6; Galateni 4:6; Efeseni 4:6; Coloseni 1:15; 1Timotei 1:17; Evrei 11:6; 12:9; 1Petru 1:17; 1Ioan 5:7.

B. Dumnezeu Fiul

Hristos este Fiul etern al lui Dumnezeu. În întruparea Sa ca Isus Hristos, El a fost conceput de Duhul Sfânt şi născut trupeşte de fecioara Maria. Isus a revelat şi a împlinit voia lui Dumnezeu, luând asupra Sa natura omenească cu cerinţele şi necesităţile ei şi identificându-Se complet cu omenirea, dar totuşi fără păcat. El a onorat legea divină prin ascultarea Sa personală de ea şi, prin moartea Sa substitutivă pe cruce, El a răscumpărat oamenii din păcat. El a fost înviat din morţi cu un trup glorificat şi S-a arătat ucenicilor Săi ca Persoana care fusese cu ei înainte de crucificarea Sa. El S-a ridicat la cer şi acum este înălţat la dreapta lui Dumnezeu, unde este singurul Mijlocitor, pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om, şi în a Cărei persoană este realizată împăcarea dintre Dumnezeu şi om. El Se va întoarce în putere şi glorie pentru a judeca lumea şi pentru a încheia misiunea Sa de răscumpărare. Acum, El locuieşte în toţi credincioşii fiind Domnul viu şi prezent în ei pe vecie.

Geneza 18:1; Psalmii 2:7; 110:1; Isaia 7:14; 53; Matei 1:18-23; 3:17; 8:29; 11:27; 14:33; 16:16,27; 17:5; 27; 28:1-6,19; Marcu 1:1; 3:11; Luca 1:35; 4:41; 22:70; 24:46; Ioan 1:1-18,29; 10:30,38; 11:25-27; 12:44-50; 14:7-11; 16:15-16,28; 17:1-5, 21-22; 20:1-20,28; Faptele Apostolilor 1:9; 2:22-24; 7:55-56; 9:4-5,20; Romani 1:3-4; 3:23-26; 5:6-21; 8:1-3,34; 10:4; 1Corinteni 1:30; 2:2; 8:6; 15:1-8,24-28; 2Corinteni 5:19-21; 8:9; Galateni 4:4-5; Efeseni 1:20; 3:11; 4:7-10; Filipeni 2:5-11; Coloseni 1:13-22; 2:9; 1Tesaloniceni 4:14-18; 1Timotei 2:5-6; 3:16; Tit 2:13-14; Evrei 1:1-3;4:14-15; 7:14-28; 9:12-15, 24-28; 12:2; 13:8; 1Petru 2:21-25; 3:22; 1Ioan 1:7-9; 3:2; 4:14-15; 5:9; 2Ioan 7-9; Apocalipsa 1:13-16; 5:9-14; 12:10-11; 13:8; 19:16.

C. Dumnezeu Duhul Sfânt

Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, pe deplin divin. El a inspirat oamenii sfinţi din vechime să scrie Scriptura. Prin iluminare, El îi face capabili pe oameni să înţeleagă adevărul. El Îl înalţă pe Hristos. El convinge oamenii de păcat, neprihănire şi judecată. El cheamă pe oameni la Mântuitorul şi realizează regenerarea. La momentul regenerării, El botează pe fiecare credincios în Trupul lui Hristos. El cultivă caracterul creştin, mângâie pe cei credincioşi, şi le dă darurile spirituale prin care ei slujesc pe Dumnezeu prin biserica Sa. El pecetluieşte pe credincios până în ziua răscumpărării finale. Prezenţa Sa în creştin este garanţia că Dumnezeu îl va duce pe credincios la plinătatea staturii sale în Hristos. El îl luminează şi îi dă putere celui credincios şi bisericii în închinare, evanghelizare şi slujire.

Geneza 1:2; Judecători 14:6; Iov 26:13; Psalmii 51:11; 139:7; Isaia 61:1-3; Ioel 2:28-32; Matei 1:18; 3:16; 4:1; 12:28-32; 28:19; Marcu 1:10,12; Luca 1:35; 4:1,18-19; 11:13; 12:12; 24:49; Ioan 4:24; 14:16-17,26; 15:26; 16:7-14; Faptele Apostolilor 1:8; 2:1-4,38; 4:31; 5:3; 6:3; 7:55; 8:17,39; 10:44; 13:2; 15:28; 16:6; 19:1-6; Romani 8:9-11,14-16,26-27; 1Corinteni 2:10-14; 3:16; 12:3-11,13; Galateni 4:6; Efeseni 1:13-14; 4:30; 5:18; 1Tesaloniceni 5:19; 1Timotei 3:16;4:1; 2Timotei 1:14; 3:16; Evrei 9:8,14; 2Petru 1:21; 1Ioan 4:13; 5:6-7; Apocalipsa 1:10; 22:17.

III. OMUL

Omul este creaţia specială a lui Dumnezeu, făcut după chipul Lui. El i-a creat bărbat şi femeie, fiind coroana creaţiunii Lui. Darul genului este, aşadar, parte din faptul că Dumnezeu a făcut creaţia bună. La început, omul a fost nevinovat de păcat şi a fost înzestrat de Creatorul lui cu libertatea de alegere. Prin alegerea sa liberă, omul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi astfel a adus păcatul asupra rasei omeneşti. Prin ispita lui Satana, omul a încălcat porunca lui Dumnezeu şi a căzut din starea sa iniţială de inocenţă, iar prin acest act toţi urmaşii lui moştenesc o natură şi un mediu de viaţă înclinate spre păcat. Astfel, imediat ce sunt capabili de fapte morale, ei devin călcători ai poruncilor şi se află sub condamnare. Numai harul lui Dumnezeu poate aduce omul în părtăşia Sa sfântă şi îl face capabil să împlinească scopul lui Dumnezeu cu care l-a creat. Sanctitatea personalităţii omului este evidentă prin faptul că Dumnezeu a creat omul după chipul Său, şi prin aceea că Hristos a murit pentru om; de aceea, orice persoană din orice rasă omenească are demnitate deplină şi este vrednic de respect şi dragoste creştină.

Geneza 1:26-30; 2:5,7,18-22; 3; 9:6; Psalmii 1; 8:3-6; 32:1-5; 51:5; Isaia 6:5; Ieremia 17:5; Matei 16:26; Faptele Apostolilor 17:26-31; Romani 1:19-32; 3:10-18,23; 5:6,12,19; 6:6; 7:14-25; 8:14-18,29; 1Corinteni 1:21-31; 15:19,21-22; Efeseni 2:1-22; Coloseni 1:21-22; 3:9-11.

IV. MÂNTUIREA

Mântuirea implică răscumpărarea întregii persoane a omului, şi ea este oferită fără plată tuturor acelora care Îl primesc pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor, care, prin sângele Lui, a obţinut răscumpărarea veşnică a celui credincios. În sensul ei cel mai larg, mântuirea include regenerarea, justificarea, sfinţirea şi glorificarea. Nu există mântuire în afara credinţei personale în Isus Hristos ca Domn.

A. Regenerarea, sau naşterea din nou, este o lucrare a harului lui Dumnezeu, prin care credincioşii devin făpturi noi în Hristos Isus. Este o schimbare a inimii produsă de Duhul Sfânt prin convingerea de păcat, şi la care păcătosul răspunde cu pocăinţă înaintea lui Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos. Pocăinţa şi credinţa sunt experienţe inseparabile ale harului.

Pocăinţa constă într-o întoarcere autentică de la păcat către Dumnezeu. Credinţa constă în acceptarea lui Isus Hristos şi predarea întregii personalităţi a omului faţă de El ca Domn şi Mântuitor.

B. Justificarea reprezintă achitarea deplină şi plină de har făcută de Dumnezeu, în baza principiilor dreptăţii Sale, aplicată tuturor păcătoşilor care se pocăiesc şi cred în Hristos. Justificarea aduce pe cel credincios într-o relaţie de pace şi acceptare faţă de Dumnezeu.

C. Sfinţirea reprezintă experienţa prin care, începând de la regenerare, credinciosul este pus deoparte pentru scopurile lui Dumnezeu, şi este făcut capabil să înainteze către maturitatea morală şi spirituală, prin prezenţa şi puterea Duhului Sfânt care locuieşte în el. Creşterea în har trebuie să continue de-a lungul întregii vieţi a persoanei regenerate.

D. Glorificarea reprezintă punctul culminant al mântuirii şi este starea finală binecuvântată în care se va afla cel răscumpărat pe vecie.

Geneza 3:15; Exod 3:14-17; 6:2-8; Matei 1:21; 4:17; 16:21-26; 27:22-28:6; Luca 1:68-69; 2:28-32; Ioan 1:11-14,29; 3:3-21,36; 5:24; 10:9,28-29;15:1-16; 17:17; Faptele Apostolilor 2:21; 4:12; 15:11; 16:30-31; 17:30-31; 20:32; Romani 1:16-18; 2:4; 3:23-25; 4:3; 5:8-10; 6:1-23; 8:1-18,29-39; 10:9-10,13; 13:11-14; 1Corinteni 1:18,30; 6:19-20; 15:10; 2Corinteni 5:17-20; Galateni 2:20; 3:13; 5:22-25; 6:15; Efeseni 1:7; 2:8-22; 4:11-16; Filipeni 2:12-13; Coloseni 1:9-22; 3:1; 1Tesaloniceni 5:23-24; 2Timotei 1:12; Tit 2:11-14; Evrei 2:1-3; 5:8-9; 9:24-28; 11:1-12:8,14; Iacov 2:14-26; 1Petru 1:2-23; 1Ioan 1:6-2:11; Apocalipsa 3:20; 21:1-22:5.

V. SCOPUL HARULUI LUI DUMNEZEU

Alegerea reprezintă scopul harului lui Dumnezeu, potrivit căreia El regenerează, justifică, sfinţeşte şi glorifică pe păcătoşi. Ea este compatibilă cu voinţa liberă a omului şi cuprinde toate mijloacele ce ţin de acest scop. Ea este o manifestare glorioasă a bunătăţii suverane a lui Dumnezeu, şi este infinit de înţeleaptă, sfântă şi neschimbătoare. Ea exclude orice laudă şi promovează umilinţa.

Toţi credincioşii adevăraţi perseverează până la sfârşit. Aceia pe care Dumnezeu i-a acceptat în Hristos şi i-a sfinţit prin Duhul Său nu vor cădea niciodată din starea de har, ci vor persevera până la sfârşit. Credincioşii pot să cadă în păcat prin neglijenţă şi ispitire, prin care ei pot întrista pe Duhul Sfânt, afectându-şi harul şi liniştea, şi aducând ocară asupra cauzei lui Hristos şi judecăţii temporare asupra lor înşişi; cu toate acestea, ei vor fi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuire.

Geneza 12:1-3; Exod 19:5-8; 1Samuel 8:4-7,19-22; Isaia 5:1-7; Ieremia 31:31; Matei 16:18-19; 21:28-45; 24:22,31; 25:34; Luca 1:68-79; 2:29-32; 19:41-44; 24:44-48; Ioan 1:12-14; 3:16; 5:24; 6:44-45,65; 10:27-29; 15:16; 17:6,12,17-18; Faptele Apostolilor 20:32; Romani 5:9-10; 8:28-39; 10:12-15; 11:5-7,26-36; 1Corinteni 1:1-2; 15:24-28; Efeseni 1:4-23; 2:1-10; 3:1-11; Coloseni 1:12-14; 2Tesaloniceni 2:13-14; 2Timotei 1:12; 2:10,19; Evrei 11:39–12:2; Iacov 1:12; 1Petru 1:2-5,13; 2:4-10; 1Ioan 1:7-9; 2:19; 3:2.

VI. BISERICA

O biserică nou-testamentală a Domnului Isus Hristos este o congregaţie locală autonomă formată din credincioşi botezaţi, care se asociază prin legământ în credinţa şi părtăşia Evangheliei, păzind cele două sacramente ale lui Hristos, fiind conduşi de legile Lui, practicând darurile, drepturile şi privilegiile investite în ei prin Cuvântul Lui şi căutând să ducă Evanghelia până la capătul lumii. Fiecare congregaţie funcţionează sub Domnia lui Hristos prin intermediul unor procese democratice. Într-o astfel de adunare, fiecare membru este responsabil înaintea lui Hristos ca Domn. Slujitorii bisericii, conform Scripturii, sunt pastorii şi diaconii. Chiar dacă atât bărbaţii cât şi femeile primesc daruri pentru slujire în biserică, slujirea de pastor este limitată bărbaţilor care se califică, potrivit Scripturii.

Noul Testament vorbeşte de asemenea despre biserică în calitate de Trup al lui Hristos, care îi include pe toţi cei răscumpăraţi din toate vremurile, credincioşi din orice seminţie, orice limbă, popor şi naţiune.

Matei 16:15-19; 18:15-20; Faptele Apostolilor 2:41-42,47; 5:11-14; 6:3-6; 13:1-3; 14:23,27; 15:1-30; 16:5; 20:28; Romani 1:7; 1Corinteni 1:2; 3:16; 5:4-5; 7:17; 9:13-14;12; Efeseni 1:22-23; 2:19-22; 3:8-11,21; 5:22-32; Filipeni 1:1; Coloseni 1:18; 1Timotei 2:9-14; 3:1-15; 4:14; Evrei 11:39-40; 1Petru 5:1-4; Apocalipsa 2-3; 21:2-3.

VII. BOTEZUL ŞI CINA DOMNULUI

Botezul creştin constă din cufundarea credinciosului în apă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, fiind un act al ascultării care simbolizează credinţa persoanei în Mântuitorul crucificat, îngropat şi înviat, moartea credinciosului faţă de păcat, îngroparea vieţii vechi şi învierea pentru a umbla într-o viaţă nouă, în Hristos Isus. Este o mărturie a credinţei sale în învierea finală din morţi. Fiind un sacrament al bisericii, botezul este o condiţie preliminară pentru ca aceia care doresc să fie membri să se poată bucura de privilegiile calităţii de membru şi de accesul la Cina Domnului.

Cina Domnului este actul simbolic de ascultare, prin care membrii bisericii, împărtăşindu-se din pâine şi din rodul viţei, comemorează moartea Răscumpărătorului lor şi anticipează a doua Sa venire.

Matei 3:13-17; 26:26-30; 28:19-20; Marcu 1:9-11; 14:22-26; Luca 3:21-22; 22:19-20; Ioan 3:23; Faptele Apostolilor 2:41-42; 8:35-39; 16:30-33; 20:7; Romani 6:3-5; 1Corinteni 10:16,21; 11:23-29; Coloseni 2:12.

VIII. ZIUA DOMNULUI

Prima zi a săptămânii este Ziua Domnului. Ea este o hotărâre creştină care trebuie respectată în mod regulat. Prin ea, se comemorează înviarea lui Hristos din morţi şi trebuie să includă practicarea închinării şi devoţiunii spirituale, atât în public cât şi în viaţa privată. Activităţile practicate în Ziua Domnului trebuie să fie potrivite conştiinţei creştinului aflat sub Domnia lui Isus Hristos.

Exod 20:8-11; Matei 12:1-12; 28:1; Marcu 2:27-28; 16:1-7; Luca 24:1-3,33-36; Ioan 4:21-24; 20:1,19-28; Faptele Apostolilor 20:7; Romani 14:5-10; 1Corinteni 16:1-2; Coloseni 2:16; 3:16; Apocalipsa 1:10.

IX. ÎMPĂRĂŢIA

Împărăţia lui Dumnezeu presupune atât suveranitatea generală a Lui peste univers, cât şi domnia Sa particulară asupra oamenilor care Îl recunosc de bunăvoie ca Rege. În mod specific, Împărăţia reprezintă domeniul mântuirii în care oamenii intră prin dedicarea lor plină de credinţă, sinceră faţă de Isus Hristos. Creştinii trebuie să se roage şi să lucreze astfel ca Împărăţia să vină şi ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ. Desăvârşirea Împărăţiei va avea loc la revenirea lui Isus Hristos, la sfârşitul veacului.

_Geneza 1:1; Isaia 9:6-7; Ieremia 23:5-6; Matei 3:2; 4:8-10,23; 12:25-28; 13:1-52; 25:31-46; 26:29; Marcu 1:14-15; 9:1; Luca 4:43; 8:1; 9:2; 12:31-32; 17:20-21; 23:42; Ioan 3:3; 18:36; Faptele Apostolilor 1:6-7; 17:22-31; Romani 5:17; 8:19; 1Corinteni 15:24-28; Coloseni 1:13; Evrei 11:10,16; 12:28; 1Petru 2:4-10; 4:13; Apocalipsa 1:6,9; 5:10; 11:15; 21-22. _

X. LUCRURILE DE PE URMĂ

La vremea şi în modalitatea alese de El, Dumnezeu va pune capăt acestei lumi. Conform promisiunii Sale, Isus Hristos se va întoarce în glorie pe pământ, în mod personal şi vizibil; morţii vor fi înviaţi iar Hristos va judeca toţi oamenii după dreptate. Cei nedrepţi vor fi aruncaţi în Iad, locul pedepsei veşnice. Cei drepţi îşi vor primi răsplata, având trupuri înviate şi glorificate, şi vor locui pe vecie în Rai cu Domnul.

Isaia 2:4; 11:9; Matei 16:27; 18:8-9; 19:28; 24:27,30,36,44; 25:31-46; 26:64; Marcu 8:38; 9:43-48; Luca 12:40,48; 16:19-26; 17:22-37; 21:27-28; Ioan 14:1-3; Faptele Apostolilor 1:11; 17:31; Romani 14:10; 1Corinteni 4:5; 15:24-28,35-58; 2Corinteni 5:10; Filipeni 3:20-21; Coloseni 1:5; 3:4; 1Tesaloniceni 4:14-18; 5:1; 2Tesaloniceni 1:7; 2; 1Timotei 6:14; 2Timotei 4:1,8; Tit 2:13; Evrei 9:27-28; Iacov 5:8; 2Petru 3:7; 1Ioan 2:28; 3:2; Iuda 14; Apocalipsa 1:18; 3:11; 20:1-22:13.

XI. EVANGHELIZAREA ŞI MISIUNEA

Este îndatorirea şi privilegiul fiecărui ucenic al lui Hristos şi al fiecărei biserici a Domnului Isus Hristos să se străduiască să facă ucenici din toate neamurile. Naşterea din nou a duhului omului prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu înseamnă naşterea dragostei pentru alţii. Astfel, efortul misionar al tuturor se bazează pe necesitatea spirituală de a avea viaţa regenerată, şi este poruncit în mod expres şi repetat în învăţăturile lui Hristos. Domnul Isus Hristos a poruncit predicarea Evangheliei către toate neamurile. Este datoria oricărui copil al lui Dumnezeu să caute constant să câştige pentru Hristos pe cei pierduţi, prin mărturia verbală însoţită de un stil de viaţă creştin, şi prin alte metode care să fie în armonie cu Evanghelia lui Hristos.

Geneza 12:1-3; Exod 19:5-6; Isaia 6:1-8; Matei 9:37-38; 10:5-15; 13:18-30, 37-43; 16:19; 22:9-10; 24:14; 28:18-20; Luca 10:1-18; 24:46-53; Ioan 14:11-12; 15:7-8,16; 17:15; 20:21; Faptele Apostolilor 1:8; 2; 8:26-40; 10:42-48; 13:2-3; Romani 10:13-15; Efeseni 3:1-11; 1Tesaloniceni 1:8; 2Timotei 4:5; Evrei 2:1-3; 11:39-12:2; 1Petru 2:4-10; Apocalipsa 22:17.

XII. EDUCAŢIA

Creştinismul este credinţa iluminării şi inteligenţei. În Isus Hristos locuiesc toate comorile înţelepciunii şi cunoaşterii. De aceea, orice educaţie sănătoasă este parte din moştenirea noastră creştină. Naşterea din nou deschide toate facultăţile omului şi creează o sete pentru cunoaştere. Mai mult, scopul educaţiei în Împărăţia lui Hristos este coordonat cu cauza misionară şi facerea de bine generală, şi, împreună cu acestea, ar trebui să se bucure de sprijinul necondiţionat al bisericilor. Un sistem adecvat de educaţie creştină este necesar pentru a ajunge la un program spiritual complet pentru poporul lui Hristos.

În educaţia creştină, trebuie să existe un echilibru adecvat între libertatea şi responsabilitatea academică. Libertatea în orice relaţie a vieţii omeneşti este întotdeauna limitată şi niciodată absolută. Libertatea unui cadru didactic dintr-o şcoală creştină, colegiu sau seminar este limitată de preeminenţa lui Isus Hristos, de natura autoritativă a Scripturii şi de scopul distinct pentru care acea şcoală există.

Deuteronom 4:1,5,9,14; 6:1-10; 31:12-13; Neemia 8:1-8; Iov 28:28; Psalmii 19:7; 119:11; Proverbe 3:13; 4:1-10; 8:1-7,11; 15:14; Eclesiastul 7:19; Matei 5:2; 7:24; 28:19-20; Luca 2:40; 1Corinteni 1:18-31; Efeseni 4:11-16; Filipeni 4:8; Coloseni 2:3,8-9; 1Timotei 1:3-7; 2Timotei 2:15; 3:14-17; Evrei 5:12-6:3; Iacov 1:5; 3:17.

XIII. ADMINISTRAREA BUNURILOR PĂMÂNTEŞTI ŞI DĂRNICIA

Dumnezeu este sursa tuturor binecuvântărilor, temporare şi spirituale; tot ceea ce noi avem şi suntem se datorează Lui. Creştinii au o datorie spirituală faţă de întreaga lume, o încredinţare sfântă a Evangheliei, şi o vrednicie obligatorie în administrarea averilor lor. De aceea, ei se află sub obligaţia de a sluji Lui cu timpul, talentele şi posesiunile lor materiale, şi ei trebuie să considere toate aceste lucruri ca fiind încredinţate lor spre a le folosi spre gloria lui Dumnezeu şi spre ajutorarea altora. Conform Scripturii, creştinii trebuie să contribuie din veniturile şi posesiunile lor cu bucurie, în mod regulat, sistematic, proporţional şi cu bunăvoinţă, spre înaintarea cauzei Răscumpărătorului pe acest pământ.

_Geneza 14:20; Levitic 27:30-32; Deuteronom 8:18; Maleahi 3:8-12; Matei 6:1-4,19-21; 19:21; 23:23; 25:14-29; Luca 12:16-21,42; 16:1-13; Faptele Apostolilor 2:44-47; 5:1-11; 17:24-25; 20:35; Romani 6:6-22; 12:1-2; 1Corinteni 4:1-2; 6:19-20; 12; 16:1-4; 2Corinteni 8-9; 12:15; Filipeni 4:10-19; 1Petru 1:18-19. _

XIV. COLABORAREA

Poporul lui Hristos trebuie, când nevoia o cere, să organizeze asociaţii şi convenţii prin care să poată să se asigure cea mai bună modalitate de colaborare în vederea marilor obiective ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Astfel de organizaţii nu au nici o autoritate una asupra alteia sau asupra bisericilor. Ele sunt organizaţii voluntare cu rol de sfătuire, concepute pentru a favoriza, combina şi ghida eforturile poporului nostru în cea mai eficientă modalitate. Membrii bisericilor nou-testamentale ar trebui să colaboreze unii cu alţii în ceea ce priveşte înaintarea lucrărilor misionare, educaţionale şi de binefacere, spre extinderea Împărăţiei lui Hristos. Unitatea creştină, în sensul Noului Testament, reprezintă o armonie spirituală şi o colaborare voluntară în vederea îndeplinirii scopurilor comune, prin grupuri variate din poporul lui Hristos. Este de dorit să existe colaborare între diferitele denominaţii creştine, atunci când scopul care se doreşte a fi atins este în el însuşi justificat, şi când o astfel de colaborare nu implică în nici un fel vreo încălcare a conştiinţei sau vreun compromis în ce priveşte loialitatea faţă de Hristos şi Cuvântul Lui, aşa cum este revelat în Noul Testament.

_Exod 17:12; 18:17; Judecători 7:21; Ezra 1:3-4; 2:68-69; 5:14-15; Neemia 4; 8:1-5; Matei 10:5-15; 20:1-16; 22:1-10; 28:19-20; Marcu 2:3; Luca 10:1; Faptele Apostolilor 1:13-14; 2:1; 4:31-37; 13:2-3; 15:1-35; 1Corinteni 1:10-17; 3:5-15; 12; 2Corinteni 8-9; Galateni 1:6-10; Efeseni 4:1-16; Filipeni 1:15-18. _

XV. CREŞTINUL ŞI ORDINEA SOCIALĂ

Toţi creştinii se află sub obligaţia de a căuta să facă voia lui Hristos, să fie supremă în propriile vieţi şi în societatea omenească. Mijloacele şi metodele folosite pentru îmbunătăţirea societăţii şi pentru întărirea dreptăţii printre oameni pot fi utile cu adevărat şi în mod permanent numai atunci când ele sunt înrădăcinate în regenerarea indivizilor prin harul lui Dumnezeu, în Isus Hristos. După exemplul lui Hristos, creştinii trebuie să se opună rasismului, oricărei forme de lăcomie, egoism şi vicii, şi tuturor formelor de imoralitate sexuală, inclusiv adulterul, homosexualitatea şi pornografia. Noi trebuie să lucrăm pentru a îngriji pe orfani, pe cei în nevoi, pe cei abuzaţi, pe vârstnici, cei neajutoraţi şi pe cei bolnavi. Trebuie să vorbim în numele celor nenăscuţi şi să luptăm pentru sanctitatea oricărei forme de viaţă omenească, de la concepţie până la moartea naturală. Fiecare creştin trebuie să caute să aducă afacerea, guvernarea şi societatea ca întreg sub influenţa principiilor neprihănirii, adevărului şi dragostei frăţeşti. Pentru a promova aceste scopuri, creştinii trebuie să fie gata să coopereze cu toţi oamenii de bună credinţă în orice cauză bună, fiind întotdeauna atenţi să acţioneze în spiritul dragostei, fără a face compromis în ceea ce privește loialitatea lor faţă de Hristos şi adevărul Lui.

Exod 20:3-17; Levitic 6:2-5; Deuteronom 10:12; 27:17; Psalmii 101:5; Mica 6:8; Zaharia 8:16; Matei 5:13-16,43-48; 22:36-40; 25:35; Marcu 1:29-34; 2:3; 10:21; Luca 4:18-21; 10:27-37; 20:25; Ioan 15:12; 17:15; Romani 12–14; 1Corinteni 5:9-10; 6:1-7; 7:20-24; 10:23-11:1; Galateni 3:26-28; Efeseni 6:5-9; Coloseni 3:12-17; 1Tesaloniceni 3:12; Filimon; Iacov 1:27; 2:8.

XVI. PACEA ŞI RĂZBOIUL

Este datoria creştinilor să caute să fie în pace cu toţi oamenii, pe baza principiilor dreptăţii. Conform cu spiritul şi învăţăturile lui Hristos, ei trebuie să facă tot ceea ce le stă în putinţă pentru a pune capăt războiului.

Remediul adevărat cu privire la spiritul de război este Evanghelia Domnului nostru. Nevoia supremă a lumii este acceptarea învăţăturilor Lui în toate problemele oamenilor şi popoarelor, şi aplicarea în practică a legii dragostei Sale. Creştinii din toată lumea trebuie să se roage pentru domnia Prinţului Păcii.

Isaia 2:4; Matei 5:9,38-48; 6:33; 26:52; Luca 22:36,38; Romani 12:18-19; 13:1-7; 14:19; Evrei 12:14; Iacov 4:1-2.

XVII. LIBERTATEA RELIGIOASĂ

Numai Dumnezeu este Domnul conştiinţei, iar El a lăsat-o liberă de doctrinele şi poruncile oamenilor care sunt contrare Cuvântului Său sau nu sunt cuprinse în el. Biserica şi statul trebuie să fie separate. Statul datorează oricărei biserici protecţie şi libertate deplină în ceea ce priveşte urmărirea scopurilor sale spirituale. În asigurarea acestei libertăţi, nu trebuie favorizat de către stat nici un grup eclesial sau nici o denominaţiune nu ar trebui să fie favorizată în detrimentul altora. Întrucât guvernarea civilă este lăsată de Dumnezeu, este datoria credincioşilor să manifeste o ascultare loială faţă de aceasta în toate lucrurile care nu sunt contrare voii revelate a lui Dumnezeu. Biserica nu trebuie să apeleze la puterea civilă pentru a-şi duce la îndeplinire lucrarea. Evanghelia lui Hristos foloseşte numai mijloace spirituale pentru a-şi îndeplini scopurile. Statul nu are nici un drept să impună penalităţi de orice fel pentru exprimarea opiniilor religioase. Statul nu are nici un drept să impună taxe pentru a susţine orice formă de religie. Idealul creştin este când o biserică este liberă într-o ţară liberă, şi aceasta implică dreptul de acces liber şi neîngrădit la Dumnezeu pentru toţi oamenii, şi dreptul de formare şi propagare a opiniilor în sfera religiei, fără ca puterea civilă să se interpună.

Geneza 1:27; 2:7; Matei 6:6-7,24; 16:26; 22:21; Ioan 8:36; Faptele Apostolilor 4:19-20; Romani 6:1-2; 13:1-7; Galateni 5:1,13; Filipeni 3:20; 1Timotei 2:1-2; Iacov 4:12; 1Petru 2:12-17; 3:11-17; 4:12-19.

XVIII. FAMILIA

Dumnezeu a lăsat familia să fie instituţia fundamentală a societăţii omeneşti. Ea este compusă din persoane care sunt înrudite unele faţă de altele prin căsătorie, sânge sau adopţie.

Căsătoria constă din unirea unui bărbat şi a unei femei în legământul de dedicare reciprocă pe viaţă. Ea este darul unic al lui Dumnezeu menit să reveleze uniunea dintre Hristos şi biserica Sa şi pentru a furniza bărbatului şi femeii în căsătorie cadrul pentru însoţirea reciprocă intimă, pentru exprimarea sexualităţii conform standardelor biblice, şi mijloacele pentru procreerea rasei omeneşti.

Soţul şi soţia au valoare egală înaintea lui Dumnezeu, întrucât ambii au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Relaţia de căsătorie simbolizează felul în care Dumnezeu se relaţionează la poporul Său. Un soţ este chemat să îşi iubească soţia după cum Hristos a iubit biserica. El are o responsabilitate dată de Dumnezeu să asigure nevoile, să protejeze şi să conducă familia sa. O soţie este chemată să se supună în har conducerii slujitoare a soţului ei, la fel cum biserica se supune de bunăvoie stăpânirii lui Hristos. Fiind creată la fel ca şi soţul ei după chipul lui Dumnezeu şi deci egală lui, ea are responsabilitatea dată de Dumnezeu să îşi respecte soţul şi să slujească în calitate de ajutor al lui în administrarea căminului şi în creşterea şi educarea copiilor lor.

Încă de la momentul conceperii lor, copiii sunt o binecuvântare şi o moştenire de la Domnul. Părinţii sunt chemaţi să demonstreze faţă de copiii lor modelul lui Dumnezeu în privinţa căsătoriei. Părinţii sunt chemaţi să îşi înveţe copiii în valorile morale şi spirituale şi să îi conducă, prin exemplul consecvent al vieţii lor şi prin disciplinarea în dragoste, astfel încât ei să facă alegeri bazate pe adevărul biblic. Copiii sunt chemaţi să îşi cinstească părinţii şi să asculte de ei.

Geneza 1:26-28; 2:15-25; 3:1-20; Exod 20:12; Deuteronom 6:4-9; Iosua 24:15; 1Samuel 1:26-28; Psalmii 51:5; 78:1-8; 127; 128; 139:13-16; Proverbe 1:8; 5:15-20; 6:20-22; 12:4; 13:24; 14:1; 17:6; 18:22; 22:6,15; 23:13-14; 24:3; 29:15,17; 31:10-31; Eclesiastul 4:9-12; 9:9; Maleahi 2:14-16; Matei 5:31-32; 18:2-5; 19:3-9; Marcu 10:6-12; Romani 1:18-32; 1Corinteni 7:1-16; Efeseni 5:21-33; 6:1-4; Coloseni 3:18-21; 1Timotei 5:8,14; 2Timotei 1:3-5; Tit 2:3-5; Evrei 13:4; 1Petru 3:1-7.


Pentru o expunere mai deplina va rugam consultati mărturisire de credinţă baptistă de la Londra din 1689