sf3.ro Web analytics

Ce este păcatul cu voia?

March 28, 2018 0 Comentarii

Întrebarea pe care avem nevoie să ne-o punem cu seriozitate în acest moment este cui îi este adresată această porțiune de text. Textul ne oferă o serie de argumente care arată că autorul vorbește despre necredincioși care resping Evanghelia după ce au fost convinși de adevărul ei. Așadar, deși textul se adresează acestor necredincioși, totuși ei sunt necredincioși care au participat în viața comunității căreia îi scrie autorul. Pentru acest motiv autorul se adresează întregii adunări cu această avertizare pentru că nu era prerogativa lui să discearnă și să menționeze în scris cine era cu adevărat mântuit și cine era doar un iudeu informat de adevăr dar neafectat spiritual și mântuitor.

Evrei 10:26 "Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate"

Motivul pentru care trebuie să abordăm cu seriozitate natura acestui păcat este din cauza malpraxisului pastoral major practicat în biserici prin folosirea acestui text pentru a avertiza și amenința credincioșii cu posibilitatea pierderii mântuirii. Totuși, uneori credincioșii se rănesc pe ei înșiși, adesea fiind ispitiți și de satana, cu acest pasaj decupat, de cele mai multe ori, din context și folosit pentru propria dărâmare, a acestor suflete deznădăjduite.

(1) Păcatul descris în acest loc nu este un păcat oarecare, sau chiar un păcat voluntar, ci este un păcat continuu - o stare de păcătuire pentru că apostolul folosește un verb care arată deslușit că nu vorbește despre a face un păcat, ci despre o stare de păcătuire continuă. Timpul verbului este la prezent continuu așa că este clar că el nu se referă la un păcat punctual. Acest lucru este subliniat chiar și de către Ioan când vorbește despre trăirea în păcat.

(2) Totuși, păcătuirea despre care vorbește autorul nu este trăirea într-un păcate oarecare. Natura acestui păcat este arătată prin cuvintele “am primit cunoștința adevărului”. Această expresie se referă în mod clar la Evanghelie cum arată și alte pasaje (1 Tim. 2:4, 2 Timotei 2:25, Tit 1:1). Primirea despre care autorul vorbește se poate referi fie la înțelegerea adevărului Evangheliei, fie la primirea mântuitoare a acestui adevăr. Decizia în opțiunea pe care o alegem trebuie să țină cont într-o anumită măsură și de felul în care mai este folosită această expresie. Când Pavel folosește expresia aceasta pentru a se referi la mântuire el o atașează de alegere, de credință și pocăință. Din acest motiv cred că autorul cărții se referă doar la o familiarizare cu Evanghelia (2 Timotei 2:25, Tit 1:1).

(3) Cred că expresia poate fi Înțeleasă lesne dacă luăm în considerare contextul larg al pasajului - unde avem de-a face cu evrei care erau în deplină cunoștință de adevărurile Evangheliei și care totuși întârziau să răspundă pozitiv datorită pierderilor majore pe care urmau să le sufere din partea propriului popor. Așadar, expresia “cunoștința adevărului” se referă la adevărul central al Evangheliei care a ajuns să fie cunoscut de către acești oameni dar care nu a fost asumat în mod practic.

(4) Natura acestui păcat este arătată în continuare prin implicația prezentată ulterior: nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcatei. Știm că singurul mod în care cineva rămâne fără jertfă pentru păcate este dacă respinge singura jertfă pentru păcate - adică jertfa Domnului Isus care ne este prezentată în Evanghelie. El rămâne fără jertfă pentru păcate pentru că nu există alta și deodată ce singura jertfă este respinsă este clar că omul nu poate avea păcatele iertate.

(5) Judecata acestui om este rezultatul necesar și inevitabil al respingerii adevărului despre jertfa lui Hristos. Este clar din toată Scriptura că omul păcătos are doar două opțiuni opuse: jertfa lui Hristos sau judecata lui Dumnezeu. Respingerea jertfei care șterge păcatele îl plasează pe om sub judecata lui Dumnezeu care va judeca drept și sfânt toate păcatele.

(6) Judecata, spune autorul, este aplicată celor răzvrătiţi. Autorul nu spune că ei au avut o perioadă de răzvrătire sau că sunt vinovați de anumite răzvrătiri, ci în prezintă sub această identitate: răzvrătiți. Este clar că un credincios nu devine răzvrătit când face un păcat (1 Ioan 1:8, 1 Ioan 2:1-2). Un om este răzvrătit doar dacă se întoarce conștient, voluntar și definitiv împotriva lui Dumnezeu. Acești răzvrătiți sunt doar cei necredincioși așa cum ni se arată în toată Scriptura. Termenul folosit aici este unic în tot Noul Testament cu referire la oameni și înseamnă adversar sau oponent. Cum poate fi un credincios numit în Scriptură oponentul și adversarul lui Dumnezeu? Nicăieri nu găsim o asemenea învățătură, ci știm că el este văzut ca fiind împăcat cu Dumnezeu. Un om poate fi oponent doar dacă respinge jertfa prin care poate fi împăcat cu Dumnezeu.

(7) Autorul nu poate prezenta o doctrină contrară întregii Scripturi care arată că cei credincioși nu vin la judecată. Judecata este doar pentru cei necredincioși care au respins jertfa Domnului Isus. Limbajul acesta este rezervat celor care au respins Evanghelia. Ioan 5:24 "Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă." Ioan 3:18 "Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. "

(8) Introducerea comparației cu cel care calcă legea și este omorât pe mărturia a doi sau trei martori are rolul de a arăta ce înseamnă a călca documentul legal al acelui legământ în comparație cu ce înseamnă să calci Evanghelia Noului Legământ. Însăși comparația ne arată că nu este vorba despre orice păcat. Călcarea Legii lui Moise la care se referă aici autorul este călcarea Legii ca o formă de respingere a legământului cu stipulațiile și condițiile sale.

(9) Acești oameni sunt numiți ca unii care calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu. Nici un creștin nu poate face voluntar acest lucru. Un creștin este unit cu Hristos și Îl iubește pe Hristos mai presus de orice. Termenul acesta mai este folosit referitor la porcii care calcă în picioare pe cei care le dau mărgăritare (Matei 7:6) sau oamenii care calcă în picioare sarea nefolositoare (Matei 5:13). Această călcare în picioare are la bază considerarea acelui lucru ca nefiind prețios. Așadar, păcatul acestor oameni înseamnă devalorizarea Domnului Isus. Din nou, ni se arată că păcatul acestor oameni este în relație directă cu respingerea Domnului Isus.

(10) Acești oameni au pângărit sângele legământului cu care a fost sfinţit, așadar păcatul lor este împotriva lucrării ispășitoare a Domnului Isus prin care s-a întemeiat Noul Legământ. Termenul înseamnă a considera „comun”, obișnuit, ordinar. Termenul descrie procesul prin care o persoană reduce la ceva banal un lucru special, sacru și unic. Ei resping așadar atât legământul cât și temelia acestui legământ, singura temelie legală pe baza căreia Dumnezeu oferă iertarea păcatelor. Așadar, aceste persoane găsesc că moartea lui Isus este obișnuită și nu are nimic special. Așadar, acest păcat se referă la considerarea jertfei lui Hristos ca fiind ceva comun, de apucat, mundan și tratarea ei cu indiferență, privind-o ca pe ceva nefolositor

(11) Păcatul lor este în continuare descris ca fiind o batjocorire a Duhului harului. Cu siguranță autorul continuă să descrie păcatul făcut împotriva Evangheliei în care ni se predică Fiul lui Dumnezeu care a făcut ispășire pentru păcate. Duhul Sfânt mărturisește pentru această Evanghelie și, de aceea, respingerea acestei Evanghelii înseamnă respingerea Duhului Sfânt care cercetează și iluminează păcatosul. Termenul acesta apare doar aici în Noul Testament (gr. enubrizó).

(12) Dacă apostolul s-a referit la orice păcat voluntar, sau la un anumit păcat voluntar, atunci n-am mai avea nici măcar un singur creștin pe planetă pentru că nu există nici măcar unul singur care să nu fi făcut un păcat voluntar după momentul în care s-a întors la Dumnezeu.

(13) Pe de altă parte, rezultă că jertfa lui Cristos nu a șters toate păcatele, inclusiv cele voluntare, sau cel puțin nu a șters anumite păcate voluntare, sau, conform unora, nu a șters un anumit număr de păcate voluntare făcute consecutiv. Dar nicăieri în Biblie nu găsim asemenea teorii, ci ni se spune constant că în Isus avem iertarea păcatelor, a tuturor păcatelor. Dacă nu ar fi așa, Hristos nu ar fi fost superior jertfelor din vechiul testament care erau aduse doar pentru păcatele din neștiință ale poporului.