sf3.ro Web analytics

O analiză a argumentelor aduse în sprijinul Sărbătorii Paștelui

Tradiția, obișnuința, anumite tipare biblice, exegeza și hermeneutica greșită și multe alte aspecte fac ca discuția despre validitatea sărbătorii Paștelui să fie indiscutabilă pentru cei mai mulți. Eu doresc să analizez argumentele cele mai frecvente aduse în sprijinul sărbătorilor de paște și să arăt care sunt erorile care se fac pentru a se promova această sărbătoare.

Vechiul și Noul Legământ

În esență sărbătoarea Paștelui este o încreștinare (nebiblică și nereușită) a sărbătorii evreiești a Paștelui. Trebuie însă să vedem că acest lucru nu a fost făcut de Isus, apostoli sau biserica primară. Hristos a preluat două elemente din masa pascală și le-a transformat în Cina Domnului. Dar ce a făcut Hristos nu are nimic de-a face cu sărbătoarea Paștelui, ci cu Cina Domnului pe care unii creștini o sărbătoresc săptămânal, alții lunar iar alții anual. Așadar, fundamentul preluat din tiparul Vechiului Legământ este greșit pentru că nu a fost pus de Hristos sau de apostoli.

Sărbătorile în Scriptură

Este adevărat că în Vechiul Testament Dumnezeu a stabilit multe sărbători și că poporul era obligat să le țină. Totuși, dacă ar fi să respectăm acest principiu observat la poporul Israel, ar trebui să păstrăm și noi doar acele practici și sărbători instituite de Dumnezeu. Observați însă iconsecvența crasă! Vorbim despre faptul că evreii aveau sărbători poruncite de Dumnezeu și de aceea ne permitem să respectăm sărbători inventate de oameni.

Umbre și realitate

Pavel spune clar că zilele de sărbătoare și sabatele sunt umbra lucrurilor viitoare (Col. 2:17). Cu alte cuvinte, acestea arătau spre ceva din viitor. Tot Pavel ne spune că toată Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos (Gal. 3:24). Cu alte cuvinte, aceste semne au fost valabile doar până la o vreme de îndreptare (Evrei 9:10). Această vreme de îndreptare este venirea lui Hristos când am ieșit de sub îndrumătorul acestor legi (Gal. 3:25).

Acum Îl avem pe Hristos, realitatea prevestită și simbolizată prin toate acele sărbători. În concepția creștină, Paștele evreiesc nu s-a transformat în sărbătoare creștină. Paștele este chiar Persoana Domnului Hristos: "Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit." (1 Corinteni 5:17). Nu sărbătoresc Paștele pentru că Isus a promis să nu-l mai celebreze cu ucenicii decât nou la împlinirea sa în Împărăția lui Dumnezeu (Luca 22:15-16). A ne întoarce din nou la sărbători înseamnă să regresăm, să dăm înapoi, să revenim la obiceiuri care sunt umbre și nu realitate iar acest lucru este un păcat pentru că atacăm realitatea prezenței reale a Domnului Isus Hristos prin Duhul Sfânt în Biserica Lui.

Prescripțiile și practica Noului Testament

Nu este nesemnificativ că nicăieri în Noul Testament nu găsim nici pasaje descriptive și nici pasaje doctrinare care să ne vorbească despre sărbătorirea Paștelui (creștin) de către creștini. Pur și simplu lipsesc cu desăvârșire aceste pasaje. Acest lucru ar trebui să ne dea serios de gândit pentru că înseamnă că această sărbătoare foarte importantă pentru cei mai mulți creștini de astăzi nu își are sursa în Scriptură. Dacă acest lucru nu ni se pare extrem de serios înseamnă că avem o problemă majoră cu felul în care privim voia lui Dumnezeu revelată în Scripturi.

Pentru mine este extrem de grav că cineva are curajul să se ridice la nivelul lui Hristos și să-și ia autoritatea pe care El a delegat-o doar apostolilor, pentru a stabili și inaugura sărbători. Acest drept a aparținut doar apostolilor și El a fost practicat doar sub inspirația Duhului Sfânt așa încât închinarea bisericii a fost reglementată strict prin revelația biblică. Nu există nici un fel de excepție.

Principiul biblic al închinării

Este adevărat că Biblia nu este o carte în care să ni se dea toate detaliile despre orice lucru. Este departe de a fi așa ceva. Totuși, Biblia ne lasă prescripții și principii care reglementează decisiv închinarea bisericii. Așa că, deși poți alege ce să mănânci în fiecare zi, nu poți alege ce să faci în biserică la întâlnirile frățești. Întâlnirile bisericii sunt reglementate de Cuvânt. Și când vorbim de întâlnirile adunării putem distinge între conținutul, elementele și circumstanțele închinării. De exemplu, chiar dacă circumstanțele variază (locul, momentul, perioada), totuși elementele rămân aceleași (rugăciune, cântare, cuvânt, cina Domnului etc) și ele nu pot fi niciodată alterate.

În cazul nostru instaurarea de sărbători alterează libertatea dată de Hristos pentru a ne închina fără asemenea reglementări omenești. Ziua învierii Domnului a fost principală de închinare a bisericii dintre neamuri a Noului Legământ.

Năravul încreștinării

Este dovedit istoric că Biserica a dezvoltat foarte repede prostul obicei de a încreștina sărbători iudaice sau păgâne. Acest nărav a făcut mult rău bisericii pentru că după 300 de ani aproape că nu mai puteai găsi biserica primului veac - mă refer în special la practica închinării. Acest obicei nu este nici prescris și nici descris de Hristos sau de apostolii Săi. Dimpotrivă, acest lucru a fost condamnat vehement în multe situații când improvizațiile se adăugau la poruncile Scripturii.

Nonsensul sărbătorii

Duminica este ziua învierii Domnului Isus. Cina Domnului este comemorarea morții și învierii Sale până va veni El. Fiecare predică Îl are ca punct focal pe Hristos mort și înviat. Așadar, dacă biserica practică toate aceste lucruri ce nevoie mai este de o sărbătoare ca și Paștele? Nu este nevoie decât dacă biserica și-a abandonat mandatul și în timpul anului a umplut închinarea cu alte elemente care nu sunt poruncite de Scripturi. Și tocmai acest lucru s-a întâmplat în creștinism.

Dacă suntem uituci și avem nevoie de un surplus spiritual, atunci să respectăm cadrele stabilite de Dumnezeu – frecvența sporită la Cina Domnului și aducerea tuturor predicilor la climax în Domnul Isus Cristos. Participarea la slujbele duminicale este soluția biblică.

Falsa unitate ecumenică

Cel puțin în România cultele evanghelice au adoptat această sărbătoare (și altele câteva) pentru a stabili un teren comun cu ortodoxia și pentru a nu da prilej de prigoană și vorbire de rău. Adevărul este că cei care vor să ne găsească de vină, ne vor găsi în continuare indiferent de ce am face pentru că, în ochii lor, am comis păcatul cel mai mare: schisma. Unitatea pe care noi trebuie să o căutăm este în adevărul central al Evangheliei, nu în sărbători anuale. Și dacă am început cu acest lucru, de ce ne-am opri doar la aceste sărbători și n-am adopta tot felul de lucruri care nu sunt neapărat rele, ci sunt doar negăsite în Scriptură?

Conciliile bisericești

Conciliile bisericii au recunoscut canonului, nu l-au format. De asemenea, conciliile au discutat și promovat de multe ori lucruri care nu se găsesc în Biblie. Noi recunoaștem deciziile conciliilor dacă ele se bazează pe Scriptură și nicidecum nu putem accepta tot ce au stabilit conciliile doar pentru faptul că unele decizii au fundament biblic și sunt corecte. Oamenii aceia nu au fost apostoli și n-au fost inspirați când au scris hotărârile lor. Au fost oameni luminați dar oameni ca și noi care fac greșeli.

Vechimea practicilor greșite

Sunt de acord că sărbătorarea Paștelui este o sărbătoare foarte veche. Cred că poate fi datată prin secolul 2. Dar faptul că este veche nu o face deloc corectă. Vechimea unei practici nu arată autenticitatea ei biblică. Nu faptul că este veche face o practică să fie corectă, ci dacă este apostolică și biblică. În cazul nostru sărbătoarea paștelui nu este nici apostolică și nici biblică, ci doar veche. Ereziile și practicile greșite au apărut în biserică chiar de pe vremea apostolilor, însă ei le-au respins. Faptul că în secolul 2 nu mai avem apostoli care să combată în mod infailibil erorile nu înseamnă că ele n-au mai existat.

Rezultatele sărbătorilor omenești

În realitate, "sfintele sărbători" pentru evanghelici sunt: o ocazie pentru parada modei de ultimul răcnet, cenaclu religios cu fanfare, grupe de copii și tineri, coruri, orchestre, solo-uri, afișarea fițelor și scălămbăieli adolescentine. În prea multe adunări de mult nu mai este închinare. Desigur, sunt multe adunări în care lucrurile nu sunt așa, dar sunt puține adunări de felul acesta. Ghiveciul și cenaclul religios pare să fi pus stăpânire chiar și pe cele mai rafinate biserici.

Compensarea spre amorțirea conștiinței

Aceste sărbători trădează slăbiciunea în care ne găsim în timpul anului. Se predică puțin evanghelia, se predică slab evanghelia, se predică puțin Cristos, se predică puțin învierea și moartea Domnului în timpul anului, se celebrează greșit și rar Cina Domnului iar duminica nu comemorăm învierea și odihna adusă prin mântuire.

Îl predicăm pe Hristos atât de rar și de slăbuț, încât simțim nevoia să compensăm acest faliment la Paște. Este greșit. Hristos trebuie predicat mereu. Îndeosebi El este predicat și prezentat vizibil prin Cina Domnului, dacă ea este practicată constant și biblic. O asemenea sărbătoare este inutilă, nebiblică și destructivă. Ne amăgește simțurile spirituale și ne dă senzația că ne-am făcut datoria de a-L proclama.

In realitate, ce se întâmplă este că RAREORI ne aducem aminte de învierea lui Hristos în ziua de duminică. Sunt împotriva acestei sărbători fiindcă ea ne transmite sentimentul de împlinire a datoriei fără ca noi să ne-o fi împlinit în realitate. Ceea ce facem o dată pe an, nu poate compensa ceea ce nu facem în fiecare zi întâi a săptămânii. Nu propovăduim învierea lui Hristos în fiecare duminică a săptămânii deoarece ni se pare straniu întrucât facem acest lucru la Paște.

Iluzia reformării

Unii spun că ar trebui să reformăm sărbătoarea aceasta, nu să o anulăm însă vom experimenta în curând ce au experimentat Reformatorii: și-au dat seama că biserica pe care doreau să o reformeze nu era biserica lui Hristos, ci era o biserică falsă. Așa că nu aveau ce să reformeze. Ar trebui să reformăm cele poruncite de Dumnezeu, însă care au fost deformate: practica botezului, a Cinei, a predicării etc. Aceasta este reformarea cerută de Dumnezeu. Nu putem reforma invențiile oamenilor în închinarea bisericii. Ele trebuie extirpate, nu reformate. Oricum, în practică, reformarea Paștelor nu funcționează, uitați-vă la adunările care celelbrează așa-zisa sărbătoare de Paște.

Ziua specială Îl înjosește pe Hristos

Zilele speciale de Paște Îl înjosesc pe Hristos pentru că noi pretindem că avem nevoie de altceva decât atât cât ne-a dat El și că acel ceva ne va zidi mai mult, ne va atinge mai mult și ne va face mai bucuroși. Nu este acesta un lucru foarte trist? Nu suntem demni de plâns? Ce necinstire a dragostei Sale minunate prin care ne-a pus la dispoziție metode suficiente pentru a fi deplin împliniți în Hristos.

De fapt, ce spunem noi este că ceea ce au inventat oamenii este mai bun, că falsa unitate cu toți creștinii (de nume) de toate felurile este foarte importantă. Nu facem decât să ne înșelăm pe noi înșine.

Sectele care nu păzesc Paștele

Faptul că există secte ca și Martorii lui Iehova care nu țin Paștele nu înseamnă că Paștele este bun. Faptul că Martorii lui Iehova sau orice altă sectă are ceva în comun cu creștinismul biblic nu-i face pe ei creștini și nici pe noi o sectă. Așadar, este irelevant care este poziția sectelor pe subiectul acesta. Ceea ce ne interesează este ce spune Sfânta Scriptură. S-ar putea să descoperim lucruri comune cu budiștii dar asta nu-i face pe ei creștini și nici pe noi păgâni.

Ocazia sărbătorilor de Paște

De sărbătorile de Paște mulți oamenii mergi la biserică cum nu o fac în restul anului. Probabil că acum se merge la biserică cel mai mult. Întrebarea este dacă noi chiar credem că oamenii au simțurile spirituale deschise pentru a recepționa mesajul Evanghelie. Adevărul este că nu-l au deoarece același scenariu se repetă an de an. Mai mult, ghiveciul religios din multe adunări, fastul și programul acoperă mesajul subțire predicat așa că, de multe ori și în multe locuri nu ajunge nici la urechile ascultătorilor.

Eu aș profita de această sărbătoare în altă privință. Aș insista să le comunic celorlalți adevărul despre Paștele nostru Hristos, despre falsitatea sărbătorilor și obiceiurilor omenești introduse în închinarea adunării.

Zilele pentru Domnul

Unii îl citează pe Pavel care spune în Romani 14 că un creștin adevărat ține o zi pentru Domnul. Atenție, Pavel nu încuviințează acolo ținerea de sărbători, ci doar observă că cel care face aceasta, dacă este creștin, are o motivație corectă. Sinceritatea motivației nu transformă o practică în ceva bun. Nu este necesar să demonstrez acest lucru. Mai mult, Pavel nu se poate contrazice pe sine când în Coloseni și Galateni lovește cu toată puterea în ținerea zilelor de sărbătoare (Coloseni 2:17, Galateni 4:10-11). Astăzi nu se ține pentru Domnul Paștele, ci pentru că așa fac ceilalți și pentru că a devenit un obicei drag multor oameni.

Evenimentele cruciale din creștinism

Este adevărat că moartea, învierea și întoarcerea Domnului sunt evenimente cruciale în creștinism și că este deosebit de important să le avem mereu înaintea ochilor noștri. Cu toate acestea, nu sărbătoarea Paștelui ne va ajuta să facem acest lucru. Faptul că aceste evenimente sunt esențiale nu înseamnă că sărbătoarea Paștelui ne va ajuta în vreun fel. Dacă dorim ca moartea și învierea Domnului să fie afirmate mai des atunci trebuie să adoptăm metodele biblice.

Este interesant că dintre toți aceia care susțin că Sărbătoarea Paștelui ne aduce ceva suplimentar din punct de vedere spiritual pentru că ne vorbesc despre moartea și învierea Domnului, niciunul nu a propus să luăm Cina Domnului mai des, să predicăm mai des despre moartea și învierea lui Hristos sau să avem zile suplimentare de studiu pe acest subiect. Așadar, motivația reală nu este sărbătorirea lui Hristos, ci ținerea acestor sărbători din motive nebiblice.

Concluzie și sfat

Mergem duminică să comemorăm și să ne însușim învierea. Ne vom închina și vom predica. Așa vom face și duminica următoare și restul anului. Vom lua Cina și ne vom aminti de Hristos întrupat, înjunghiat, înălțat la ceruri care a promis că se va întoarce pentru a-și instaura împărăția.