sf3.ro Web analytics

Despre taberele creștine

April 21, 2018 0 Comentarii

Taberele creștine sunt o parte integrantă și de multe ori considerată o parte fundamentală în creșterea spirituală a copiilor, adolescenților și tinerilor noștri. Această poziție trebuie reconsiderată în lumina învățăturii scripturii și a rezultatelor din ultimele decenii.

Biserica locală

Creșterea spirituală ruptă de biserica locală este o travestire a ceea ce ne spune scriptura despre maturizare și sfințire. Scriptura ne prezintă creșterea spirituală ca fiind o componentă indivizibil legată de biserica locală. Simplul fapt că ne gândim la creșterea spirituală a copiilor noștri despărțit de biserica locală arată că ceva este fundamental greșit în gândirea noastră.

Motivul pentru care există creștere spirituală în biserica locală este datorită faptului că acolo Dumnezeu a turnat daruri spirituale, manifestă lucrarea Duhului sfânt, a lăsat oameni maturi și experimentați și ține împreună o serie de factori care duc la creșterea spirituală a membrilor bisericii locale.

Știu foarte puține cazuri în care întreaga biserică a hotărât să facă o tabără deși aceasta este varianta cea mai bună și eficientă.

Autoritatea și responsabilitatea

În multe tabere s-au întâmplat lucruri extraordinare dar în același timp s-au întâmplat și tragedii din punct de vedere spiritual și moral. Întrebarea este: cine poate fi tras la răspundere pentru aceste lucruri? Dacă organizații para bisericești organizează aceste tabere, cum pot fi ei trași la socoteală și disciplinați în cazul în care este necesar acest lucru?

Familia

Din păcate taberele creștine au devenit un surogat pentru neimplicarea părinților în viața propriilor copii așa încât mulți dintre aceștia cred că în viața copiilor lor se poate întâmpla într-o săptămână ceea ce n-au făcut într-un an sau chiar în 10 ani.

Există ceva deosebit de frumos transmis prin simplu fapt că familia este împreună pentru a petrece cele mai frumoase momente și pentru a crește împreuna din punct de vedere spiritual. Cred că cele mai eficiente tabere sunt acelea în care merg familiile.

Liderii din tabere

Din nefericire vedem un alt dezavantaj major În taberele creștine - lipsa liderilor maturi. A devenit un obicei ca tineri neexperimentați și imaturi să se ocupe de creșterea spirituală a unor copii sau a altor tineri de aceeași vârstă cu ei. Indiferent cât de mult ne dorim maturizarea tinerilor, totuși ea nu va avea loc când vor fi învățați și supravegheați de alți tineri de vârsta lor sau de vârstă apropiată cu a lor.

De fapt, dacă ne dorim maturizarea tinerilor atunci îi vom pune în contexte în care există oameni mult mai maturi decât ei care îi pot ajuta în creșterea spirituală. Până nu vom face acest lucru vom promova segregarea între generații, vom stopa creșterea spirituală a tinerilor noștri și ne vom înșela pe noi înșine.

Învățătura

Nu cred că este normal că tinerii noștri să meargă în tabere unde primesc o învățătură despre care nu știm mare lucru. A permite ca copiii noștri să meargă în locuri în care se presupune că vor crește spiritual prin studiu biblic, presupune să știm care este conținutul acelor studii biblice. Sunt sigur că în cele mai multe cazuri nici părinții Și nici păstori bisericilor nu știu prea multe lucruri despre învățătură dată în tabere. Știu o grămadă de situații în care tinerii au fost stricați în tabere cu teologie ultra-carismatică. Mulți tineri s-au întors din tabere și au infectat adunările cu tot felul de idei și practici nebiblice.

Evanghelizarea în tabere

Nimeni nu poate lega mâinile lui Dumnezeu atunci când ele binecuvântează. De asemenea, Dumnezeu ne-a arătat modul în care El binecuvintează cu mântuire. În multe tabere s-au întors tineri la Dumnezeu. În același timp, în multe tabere mulți tineri s-au înșelat cu privire la starea lor spirituală și în special cu privire la mântuirea lor pentru simplu fapt că au fost convertiți prin metode și practici de evanghelizare cel puțin dubioase.

Într-o atmosferă încinsă cu muzică potrivită este ușor să faci tinerii să plângă și să ridice mâini în semn de predare. Însă este imposibil de justificat cu scriptura o asemenea practică. În multe cazuri acești tineri sunt necredincioși dar vor să fie botezați și să devină membrii bisericilor.

Perversiunile din tabere

Este știut acest fapt și eu personal am vorbit cu tineri care au avut primele experiențe sexuale în tabere creștine. Este interesant că unii păstori pretindeau tocmai despre acele tabele că sunt tabere foarte sigure și diferite de alte tabere. Prezența câtorva indivizi maturi nu i-a împiedicat pe tineri să practice tot felul de lucruri păcătoase. Întrebarea este: cum se pot asigura cei care conduc taberele că în aceste tabere tinerii nu vor fi atrași acolo pentru că sunt persoane de sex opus?

Eu înțeleg că tinerii trebuie să se căsătorească la un moment dat și este normal să te aștepți să se căsătorească cu creștini. Sunt fericit să pot contribui la crearea unor cadre potrivite pentru că aceștia să se cunoască reciproc. Dar cele mai potrivite cadre sunt biserica și familia, nu taberele creștine unde lipsesc oameni maturi care pot îndruma în procesul care începe cu cunoașterea și se finalizează cu căsătoria. Absența păstorilor, parinților și oamenilor maturi este devastatoare și tragică pentru că învață tinerii că “viața sexuală” îi privește în mare măsură doar pe ei și prietenii lor.

Concluzie

Luând în calcul cele expuse adineauri cred că cele mai multe tabere așa zis creștine ar trebui desființate urgent pentru că sunt dezastruoase. Nu cred în tabere creștine care nu respectă principiile biblice și care nu sunt un loc sigur pentru tineri din punct de vedere spiritual, sexual, emoțional etc.

De asemenea, biserica locală trebuie să educe în primul rând părinții și familiile pentru că în cele mai multe cazuri părinții n-au nimic împotriva acestor tabere, ci dimpotrivă ei le încurajează și le promovează, lucru care arată lipsa profundă de discernământ.

Deși nu este greșit a organiza o tabără pentru tineri, există mulți factori care pot transforma o asemenea tabără într-un dezastru iar ei trebuie evitați cu orice preț. De aceea, vă pun în atenție următoarele principii.

Taberele ar trebui organizate de biserica locală, nu de organizații para-bisericești. În cel mai rău caz aceste organizații ar trebui să funcționeze sub autoritatea unei biserice locale.

Liderii bisericii locale și oamenii experimentați și maturi din biserica locală ar trebui să participe în aceste tabere.

Ar fi de preferat ca familia să participe la aceaste tabăre cât mai des cu putință. Ideea unei tabere eficiente fără familie este o prostie.

Învățătura prezentată în aceste tabere trebuie să fie sub analiza prezbiterilor bisericii locale Și a părinților copiilor care merg în aceste tabere.

Deși suntem total împotriva oricăror forme de legalism, totuși credem că a contribui la păstrarea purității copiilor și tinerilor noștri este o datorie sacră a fiecărui individ și a fiecărei biserici locale. Biserica ar trebui să creeze cadre sigure în care să nu se întâmple derapaje de natură sexuală.


Te-ai abonat cu succes la Biserica Sfânta Treime
Super! Finalizează plata pentru acces complet la Biserica Sfânta Treime
Bine ai revenit! Te-ai logat cu succes.
Felicitări! Contul tău este activat, acum ai acces la tot conținutul