sf3.ro Web analytics

Expresiile „pierderea mântuirii” și „pierderea credinței”

March 03, 2018 0 Comentarii

Probabil că una dintre cele mai cunoscute și uzuale expresii folosite pentru a descrie doctrina contrară siguranței credinciosului este „pierderea mântuirii”. Susținătorii acestei doctrine nu neagă complet o siguranță a mântuirii pe care o poate avea credinciosul. Dar afirm cu tărie că o asemenea siguranță este nefondată și atât de superficială și slabă, încât cu greu poate fi numită „siguranță”.

O simplă observație pe care trebuie să o facem pentru început, legat de această expresie, este faptul că ea duce în eroare credincioșii cu privire la felul în care Biblia vorbește despre mântuire. Biblia niciodată nu afirmă că mântuirea este lucrarea omului ci că este a Domnului (Iona 2:9; Apocalipsa 7:10, 12:10, 19:1). De asemenea, nicăieri Scriptura nu afirmă că mântuirea se pierde sau se poate pierde.

Biblia nu vorbește niciodată despre pierderea nașterii din nou, a mântuirii, a răscumpărării, a iertării păcatelor, a Duhului Sfânt. Toate aceste lucrări nu se pot pierde deoarece sunt lucrate infailibil de Dumnezeu și Dumnezeu nu poate face lucrări înjumătățite, perfectibile sau contestabile. Ele nu pot fi distruse și nici completate de orice altă făptură. Pe de altă parte, prin comparație, despre credința omului și despre lucrările sale – chiar cele spirituale – se poate spune că sunt incomplete, cu fărâme de greșeală. Asta înseamnă doar că se poate pierde ce face omul, nu ce face Dumnezeu. Este destul pentru a dovedi că lucrarea lui Dumnezeu rămâne și nu se poate pierde definitiv.

Totuși, Scriptura afirmă în mai multe pasaje că unii „au căzut din credință” (1 Timotei 1:19), că „s-au lepădat de credință” (1 Timotei 4:1; 5:8), că „își calcă credința dintâi” (1 Timotei 5:12), că „au rătăcit cu privire la credință” (1 Timotei 6:21) sau că „răstoarnă credința unora” (2 Timotei 2:18).
Aceste afirmații sunt clare, însă trebuie înțelese corect și în contextul în care au fost rostite.

În primul rând, a spune că cineva se leapădă, își calcă, rătăcește sau cade din credință este diferit de a spune că își pierde mântuirea. În primul caz se arată o problemă în credința omului în timp ce a spune că se pierde mântuirea înseamnă a arăta o deficiență în lucrarea lui Dumnezeu.

În al doilea rând, Scriptura ne arată că oamenii au mai multe tipuri de credință. Există o credință mentală ca cea a dracilor (Iacov 2:19), o credință a omului lumesc care trăiește în păcat și îl are de tată pe diavolul (Ioan 8:30-47), o credință fără putere de mărturisire (Ioan 12:42) care nu este mântuitoare conform Romani 10:10, o credință pe care Isus nu o accepta (Ioan 2:23-25). Așadar când cineva își pierde credința noi trebuie să întrebăm ce tip de credință a pierdut.

În al treilea rând, în multe pasaje termenul „credință” are sensul de „învățătură”. Unii care au „căzut din credință” (1 Timotei 1:19) și „s-au lepădat de credință” (1 Timotei 4:1) au renunțat la o învățătură din corpul doctrinar creștin. Despre ei nu se spune că și-au lepădat credința mântuitoare. Spre exemplu în 1 Timotei 4:1 doctrina la care renunțaseră era cea potrivit căreia mâncarea și căsătoria sunt binecuvântări de care cel credincios trebuie să se bucure.

În al patrulea rând, există alte expresii care trebuie interpretate în context și care au o semnificație unică. Spre exemplu, femeile văduve care „își calcă credința dintâi” (1 Timotei 5:12) erau femei care renunțau la hotărârea de a rămâne văduve care să-L slujească doar pe Dumnezeu. Semnificația termenului „credință” este aceea de „hotărâre”. Acestora Pavel le dă indicații clare și nu afirmă că și-ar fi pierdut mântuirea sau credință pentru că, dacă acesta ar fi fost cazul, Pavel le-ar fi chemat să fie mântuite și să creadă din nou în Domnul Isus. În schimb Pavel le spune să se mărite și să aibă copii. Despre alții se spune că „s-au lepădat de credință” (1 Timotei 5:8) fiindcă nu aveau grijă de cei din casele lor. Pavel nu spune că ei și-au pierdut mântuirea sau că urmau să meargă în iad ci că ei nu practicau un principiu de viețuire normal pe care îl respectau și păgânii și care, înainte de toate, era un principiu biblic.

În al cincilea rând, despre unii care „au căzut din credință” (1 Timotei 1:9), Pavel spune că i-a „dat pe mâna Satanei”. Această expresie este repetată în 1 Corinteni 5:5 unde Pavel își exprimă convingerea că un asemenea om va fi „mântuit în ziua lui Hristos”. Așadar Pavel nu crede că ei și-au pierdut mântuirea. Iar în acest pasaj (1 Tim. 1:9) Pavel spune că ei au fost dați pe mâna satanei „ca să învețe”. Dacă ei și-ar fi pierdut mântuirea nu mai era necesar să învețe ceva ci să fie remântuiți.

În al șaselea rând, doresc să las un cuvânt de avertizare pentru aceia care afirmă despre alte persoane că și-au pierdut mântuirea și credința. A rosti o asemenea judecată presupune două aspecte pe care nimeni nu le poate cunoaște infailibil cu excepția lui Dumnezeu: (a) că omul care a căzut a fost cu adevărat născut din nou și (b) că cel care a căzut nu are o cădere temporară ci este definitivă. Este judecata care îi aparține lui Dumnezeu, aceea de a spune că un om care a căzut a fost cu adevărat născut din nou și a avut credința mântuitoare. Acest lucru este adevărat datorită mulțimii de falsuri care există în jurul nostru. Scriptura arată că oamenii din vremurile din urmă vor fi foarte religioși, dar că această religie este „o formă de evlavie” căreia îi lipsește puterea lui Dumnezeu (2 Timotei 3:5). De aceea, nimeni nu ar trebui să-și permită să spună că lucrarea lui Dumnezeu a falimentat, deodată ce nimeni nu poate ști cu siguranță deplină despre altcineva că a avut în el adevărata lucrare a harului și Duhului lui Dumnezeu. Pe de altă parte, unii care într-adevăr au o perioadă de cădere, nu înseamnă că și-au pierdut credința sau mântuirea ci că au o perioadă de eșec spiritual. Nu trebuie să ne permitem să rostim judecăți finale cu privirea la starea spirituală a cuiva. Această judecată îi aparține lui Dumnezeu.

În al șaptelea rând, observați că apostolul Pavel în scrisorile lui Timotei care conțin cele mai multe exemple de lepădare de credință nu afirmă niciodată că cei care au căzut și s-au lepădat au fost regenerați. Acest lucru este destul de lămuritor și sugestiv. De ce nu se spune măcar despre un caz că a fost născut din nou, îndreptățit, răscumpărat, locuit de Duhul Sfânt etc? Nu se spune acest lucru pentru că apostolul Pavel se ocupa de relatarea unei situații de cădere spirituală privită din exterior așa cum putem privi noi oamenii. El nu a declarat nimic despre nașterea din nou a acestor oameni pentru simplul fapt că acest lucru îl vede Dumnezeu în mod absolut iar noi oamenii ne înșelăm deseori.

sursa foto