sf3.ro Web analytics

Marian Mihai Levi | Motivele credinței și falsa credință - Ioan 12:37-50

March 05, 2017 0 Comentarii Resurse

Descarcă Audio: Download Audio

În Scriptură găsim deseori oameni care au avut o credință falsă însă autorii Scripturilor au vorbit despre ei ca având credință uneori însă arătându-ne că este vorba despre o falsă credință. În Ioan 12 avem o analiză a acestui tip fals de credință. Cu siguranță, un asemenea om care, din punct de vedere al observației noastre pare să fie credincios, va ajunge să se lepede de credința lui dar aceasta nu înseamnă că a avut o credință mântuitoare.

Mulți oameni credeau în Hristos însă credința lor era doar o acceptare rațională a lui Hristos, acceptare care intra în competiție cu afinitatea religioasă pentru iudaism, o afinitate veche și bine împământenită în suflet. Afinitatea religioasă biruiește pentru că omul se lasă condus de afinități și nu de convingerile sale. Mulți oameni Îl resping pe Hristos pentru că afilierea cu El este împotriva afinităților lor religioase.

Consecința acestei false credințe a fost că acești oameni nu-L mărturiseau pe față pe Hristos. Iar Scriptura ne spune deslușit că prin credința din inimă și mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire. Credința care nu dă putere de mărturisire a lui Hristos înaintea lumii este o credință falsă.

În realitate oamenii sunt religioși pentru că își apără o imagine de sine înaintea lumii. Dragostea lor supremă nu este pentru religie, ci pentru sine, religia fiind doar o formă de mascare a iubirii de sine. Aprecierea oamenilor este iubită pentru că accentuează încrederea în sine. Așadar, oamenii se folosesc de alți oameni religioși pentru a-și întări convingerile bune despre ei înșiși.

Dragostea de sine, dragostea pentru părerile oamenilor și dragostea pentru religie îi face pe oameni să-L respingă pe Hristos. Forța motrice primară este iubirea de sine. Pentru ea omul va alege ce spun oamenii despre el, nu Dumnezeu, deoarece ceea ce spune omul este mai plăcut.

Ceea ce observăm la evrei putem observa la toți oamenii. Aceștia se iubesc atât de mult încât vor merge împotriva dovezilor raționale și biblice evidente. Oamenii aderă la o religie unde sunt apreciați și lăudați dar motivul pentru care fac asta nu este pentru că sunt convinși de religia lor, ci pentru că acolo este mediul propice pentru a se îmbăta cu apa otrăvită a iubirii de sine. Lor le pasă de părerea celorlalți doar pentru că ceilalți oameni distrug sau întăresc o imagine bună despre sine.

Până când un om nu este desprins de această iubire de sine, el nu se va întoarce la Dumnezeu indiferent care sunt convingerile sale. Factorul social și cel spiritual vor birui întotdeauna factorul rațional.