Romani 9:13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.“

**Ce înseamnă că Dumnezeu l-a urât pe Esau?**De ce acest lucru nu se poate referi la “slujire”?

(1) În context se referă la faptul că nu a fost ales să fie copil al promisiunii, copil spiritual. Tot pasajul vorbește despre această distincție între descendent fizic și descendent spiritual.

6. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel, sînt Israel; 7. şi, măcar că sînt sămînţa lui Avraam, nu toţi sînt copiii lui Avraam; ci este scris: „În Isaac vei avea o sămînţă, care-ţi va purta numele.“ 8. Aceasta însemnează că nu copiii trupeşti sînt copii ai lui Dumnezeu; ci copiii făgăduinţei sînt socotiţi ca sămînţă.

(2) Nu doar contextul dar nici situația nu poate justifica acest limbaj atât de drastic. De ce Dumnezeu ar respinge pe cineva de la slujire și i-ar spune că-l urăște? Nicăieri nu mai vedem un asemenea limbaj folosit în privința respingerii cuiva de la slujire.

(3) În plus, Scriptura nu îl condamnă nicăieri pe Esau pentru că nu a slujit, ci pentru că a fost un om cu un caracter urât și s-a jucat cu Dumnezeu: Evrei 12:16 Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut.

Când a început Dumnezeu să-l urască pe Esau?

Este clar că pasajul îl prezintă pe Esau respins înainte să se fi născut. De ce spun acest lucru? Pentru că acest citat este un argument la alegerea care nu se bazează pe fapte.

10. Ba mai mult; tot aşa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi gemeni numai dela părintele nostru Isaac. 11. Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, - ca să rămînă în picioare hotărîrea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă,

Cineva ar putea întreba, pe drept, dacă Dumnezeu urăște oameni înainte ca să se fi născut, adică înainte ca ei să fi făcut bine sau rău.

Răspunsul nu este chiar atât de complicat pe cât pare inițial.

(1) Dumnezeu este o Ființă atemporală și este clar că Dumnezeu l-a văzut pe Esau ca un om stricat din veșnicie și i-a displăcut total acest lucru.

(2) Nu se poate spune că Dumnezeu a iubit în veșnicie ceva ce era total contrar naturii Sale. Dumnezeu a detestat din veșnicie tot ce este împotriva caracterului, naturii și legii Sale.

(3) Pe de altă parte, Dumnezeu a hotărât ca să-l lase pe Esau în stricăciunea cu care se naște orice om și de aceea ura lui Dumnezeu pentru Esau cuprinde toată viața lui Esau.

Așadar, chiar dacă ura lui Dumnezeu este eternă, totuși Dumnezeu nu urăște oameni perfecți, ci pe aceia pe care El îi lasă în voia minții lor și ei trăiesc în păcat.

Prezența citatelor infirmă această interpretare?

Prezența citatelor pare să conteste această interpretare pentru că primul citat vorbește despre poziția superioară a lui Iacov și al doilea despre respingerea lui Esau după ce acesta a trăit în păcat și a respins privilegiile lui Dumnezeu.

12. s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic“,

13. după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urît.“

Ceea ce putem spune este următorul lucru. Primul citat este prima manifestare a alegerii lui Dumnezeu - adică alegerea lui Iacov, înainte de naștere, nu pe baza faptelor sale - el fiind la fel de stricat ca Esau, ci pe baza hotărârii lui Dumnezeu. Iacov a fost “mai mare” decât Esau în privința slujirii, ci fiind ales de Dumnezeu, fără faptele sale, pentru a avea dreptul de întâi născut, pentru a fi mântuit, pentru a fi binecuvântat, pentru a fi capul genealogic a lui Mesia.

Al doilea citat, în ordine cronologică arată a doua manifestare a alegerii lui Dumnezeu. Esau fiind lăsat în voia minții Sale, a trăit în păcat și de aceea Dumnezeu L-a respins. Însă să nu uităm, această respingere a lui Esau, această lăsare a lui Esau în voia minții sale, această trecere cu vederea - a avut loc înainte de nașterea lui și nu s-a bazat pe faptele sale.