sf3.ro Web analytics

Criza acută perpetuată de lucrările cu tinerii și copiii

May 11, 2017 0 Comentarii

Încrederea evanghelicilor în lucrările cu tinerii și copiii se observă din investiția pe care cultele evanghelice și adunările o fac în aceste lucrări. Teza mea este că aceste lucrări deformează generația tânără în mod fatal. Ele sunt pepiniere de erezii, superficialitate, creștinism banal și ieftin, infantilism și handicap spiritual, analfabetism biblic și membri ipocriți pregătiți pentru focul veșnic.

Este important să precizez că nu orice lucrare cu copiii sau tinerii este greșită. Sunt de acord cu anumite întâlniri periodice pentru tineri, în care aceștia sunt învățati de oameni maturi cu privire la lucruri specifice tinereții. Am văzut asemenea întâlniri care au decurs într-o atmosferă duhovnicească, cu foarte multă învățătură sănătoasă și folositoare tinerilor. Ideea că adulții nu pot participa, este nebiblică. De asemenea, este de apreciat orice lucrare misionară făcută pentru copii. Probabil ar trebui investit chiar mai mult în asemenea proiecte, însă ar trebui să existe și mai multă pregătire a învățătorilor și înțelepciune în programele adoptate.

Ceea ce vedem noi astăzi în adunările evanghelice sunt un cu totul alt soi de lucrări și de programe pentru tineri și copii. Unii, probabil, vor fi deranjați profund de observațiile mele, însă întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este: ce ne spune Scriptura despre creșterea copiilor și a tinerilor și, prin comparație, care este realitatea în care noi trăim?

Trebuie să înțelegeți că eu nu pun la îndoială motivațiile unor slujitori, ci metodologiile abordate, cadrele și funcțiile create, dar și rezultatele pe termen lung. Dumnezeu a folosit multe slujiri în ciuda faptului că ele au fost nebiblice, însă acest lucru nu trebuie să justifice perpetuarea unor practici nebiblice.

Pe scurt, este greșită lucrarea cu tinerii sau copiii care are aceste caracteristici: 1. Părinții nu sunt principalii factori formatori ai copiilor; 2. Formarea copiilor nu are loc acasă ci, în mod principal, în afara căminului; 3. Copiii și tinerii vizați sunt ai credincioșilor, nu ai necredincioșilor; 4. Învățătorii sau liderii nu au calificări morale și spirituale, ci sunt fie imaturi, fie incapabili, fie imorali; 5. Întâlnirile au loc în timpul slujbelor adunării; 6. Tinerii și copiii sunt separați în cea mai mare parte de adulți; 7. Cei care îi învață sunt tineri, nu oameni maturi; 8. Activitățile lor nu îi pregătesc pentru închinarea publică, ci este o variantă de “închinare” mai distractivă, ceea ce înseamnă că nu este deloc închinare.

Arderea principiului Sola Scriptura

Wycliffe, Tyndale și Huss au plătit pentru principiul Sola Scriptura. Tyndale și Huss au fost arși pe rug. Wycliffe a fost dezhumat și ars. Teoretic, biserica evanghelică susține principiul Sola Scriptura, însă face acest lucru în timp ce se neagă aplicabilitatea practică în viața bisericii și a familiei. Deși Scriptura ne arată că doar în familie și biserică copiii trebuie să fie crescuți în învățătura Domnului, totuși, în practică, biserica și-a permis să abandoneze Sola Scriptura și să inventeze diverse strategii, metode, funcții, cadre și lucrări. Există o flexibilitate nebiblică în adoptarea de funcții noi în biserică - ca cea a liderului de tineret și a învățătorului de copii. În schimb, Biblia ne-a lăsat alte funcții - cea a prezbiterului și a cârmuitorului.

Noile metodologii, noile funcții și noile strategii trădează o neîncredere în Dumnezeu și în Cuvântul Lui. Nimeni nu are curajul să spună acest lucru cu glas tare, însă aceasta este realitatea. Dumnezeu ne-a revelat deja în Scriptură care este voia Lui cu privire la tineri și copii, însă bisericile par să spună că Dumnezeu nu a furnizat cele mai bune cadre pentru creșterea copiilor noștri. Căile lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai bune, însă omul, inventiv în închinare, spune că ideile sale sunt mai bune decât căile lui Dumnezeu.

Persoane necalificate și descalificate

În multe biserici, lucrarea cu copiii este făcută de persoane necalificate sau chiar descalificate. De exemplu, o tânără care nu a crescut niciodată un copil, are prea puține șanse să cunoască care este modul în care poate să-l învețe pe unul. Nu mai vorbesc despre cazuri în care persoanele care se ocupă de copilași, deși probabil foarte bine intenționate, nu cunosc Scriptura decât la un nivel superficial, nu sunt persoane de caracter, nu au o mărturie bună în biserică și comunitate, iar unele dintre ele se descalifică grav în domeniul relațiilor. Este greu de înțeles cum lucrarea cu tinerii și copiii poate strânge așa-ziși învățători descalificați moral și spiritual. Persoane care au trăit în imoralitate, sau alte păcate înrudite cu acesta, nu au nici un drept la vreo slujire publică în biserică. Restaurarea lor în credință nu implică restaurarea lor în vreo poziție de slujire. Mărturia și calificarea morală este fundamentală pentru slujire.

Deresponsabilizarea părinților

Cel mai mare grav aspect al acestor lucrări este deresponsabilizarea părinților. Aceste lucrări nu doar au tendința de a deresponsabiliza părinții, ci chiar au reșit să facă acest lucru. Este posibil, totuși, ca ele să fi fost preluate pentru că părinții erau deja iresponsabili. Oricum, în ambele cazuri avem de-a face cu părinți care nu-și fac datoria de părinți și care se justifică prin faptul că există în biserici oameni care se ocupă de ei 2-3 ore pe săptămână.

Trebuie să înțelegem că printr-o întâlnire săptămânală cu tinerii sau copiii nu se poate recupera ceea ce a fost pierdut în restul zilelor din săptămână. În 2-3 ore nici chiar un titan spiritual nu poate să facă ce n-au făcut părinții toată săptămâna. Dacă copilul nu se află într-un ritm și o disciplină spirituală zilnică, o simplă întâlnire de 2-3 ore, în care i se administrează steroizi spirituali, nu va reuși să producă nimic bun. Dimpotrivă, ce se întâmplă acasă zi de zi va avea un impact mult mai puternic asupra lui. Ba chiar va înțelege exact opusul a ceea ce este învățat - că pentru părinții săi nu este important ceea ce învață sau se face la întâlnirea cu tinerii sau copiii. Un copil nu poate privi cu seriozitate ceea ce părinții tratează cu dezinteres maxim. Trimiterea copiilor de către părinți la aceste întâlniri va transmite mesajul că aceștia din urmă au alte priorități decât cele spirituale.

Părinții sunt cei care au autoritate asupra copiilor, ei știu cel mai bine slăbiciunile copiilor, îi cunosc cum funcționează și cum reacționează și au cea mai mare influență asupra lor. Ce nebunie este să credem că cineva care nu are nici 2% influență cât au părinții, va reuși să facă în 2 ore ce nu reușește să facă părintele o săptămână întreagă!

Lucrarea cu tinerii s-a transformat ușor într-o formă de scuză a părinților pentru abandonarea responsabilităților spirituale față de proprii lor copiii. Aceștia ajung și să arunce vina pe liderii bisericii pentru falimentele creșterii copiilor lor. Am auzit de multe ori păstori sau lideri de tineret (care nu dețin o funcție biblică) care au fost acuzați de părinți că nu le educă corect copiii și că din cauza lor aceștia se pierd în lume.

Uzurparea autorității părintești și a Scripturii

Pe de altă parte, este crucial de observat în Scriptură faptul că responsabilitate de educare a copiilor este dată doar părinților, iar acest tipar este observat extraordinar de clar în Vechiul Testament cât și în Noul Testament (Efeseni 6:4). Mai mult, această responsabilitate niciunde în Scriptură nu este prezentată ca fiind delegată altor persoane.

O altă relație de autoritate pomenită în Scriptură este cea dintre tineri și bătrâni, față de care aceștia trebuiau să se supună (1 Petru 5:5). Scriptura nu pomenește vreun lider de tineret față de care trebuie să se supună copiii sau tinerii. A continua aceste lucrări este o modalitate de a uzurpa autoritatea Scripturii și de a uzurpa autoritatea părinților. Toți păstorii, liderii de tineret, prezbiterii sau comitetele care permit acest lucru, se fac părtași marii uzurpări de autoritate dumnezeiască și părintească.

Istoria lucrărilor cu copiii și tinerii

În Anglia, Raikes a observat că străzile erau pline de copii răi care se jucau. Părinții acestora nu cunoșteau principiile care trebuiau puse în mințile copiilor lor. În loc să găsească o soluție pentru părinți, Raikes a încercat să educe acești copii printr-o rețea de educatori care au devenit învățătorii lor principali. Așa a început mișcarea modernă a școlilor duminicale. Istoric vorbind, lucrarea cu tinerii și copiii a fost destinată, în mod exclusiv, copiilor care nu aveau părinți credincioși. Foarte important, această lucrare a fost acum direcționată cărte copiii care au părinți credincioși, dar care nu mai au disponibilitatea să se ocupe de ei sub diverse pretexte.

Jefuirea timpului petrecut în familie

În foarte multe situații, timpul cel mai bun petrecut în familie este în weekend și tocmai atunci se organizează aceste întâlniri care subminează părtășia familiilor. În loc să întărim relațiile cruciale din familii, noi le sabotăm cu aceste întâlniri care au, de regulă, loc în weekend. O biserică sănătoasă este formată din familii sănătoase și nicidecum din întâlniri cu tinerii sănătoase. Asemenea întâlniri „sănătoase” nu există dacă le comparăm cu ce ne-a poruncit Dumnezeu. Familia este nucleul care stă la baza societății. Ar trebui să o întărim, nu să o sabotăm.

Perpetuarea imaturității

Ceea ce Scriptura ne arată peste tot este că tinerii se maturizează lângă adulți. Când noi punem, sistematic, ani la rând, copii cu copii și tineri cu tineri, nu ne putem aștepta la maturizare. Copiii se maturizează doar lângă adulți, iar a-i scoate dintre adulți înseamnă să le deformăm profund viitorul și creșterea spirituală. Dacă tinerii imaturi sunt puși cu alți tineri imaturi, ei se vor face mai răi și niciodată mai buni. Nimeni nu va fi în stare să-i strunească așa cum se crede că se poate. Un lider de tineret, oricine ar fi el, nu doar că nu este chemat, dar nici nu este capabil să ducă acești tineri spre maturizare. Dacă părintele abia ține în frâu 2-3 copii, cu atât mai puțin poate ține în frâu 20-40 de tineri un lider de tineret sau un păstor.

Deconspirarea materialismului părinților

Unii părinți spun că ei sunt preocupați să le facă viața mai bună copiilor lor. Dar oare unde este dragostea în a-ți lăsa copiii tăi pe mâna unor oameni incapabili să-i educe (pentru că nu sunt părinții lor, n-au timpul, nici autoritatea și nici cunoașterea părinților) și în abandonarea responsabilității față de sufletul, veșnicia și relația lor cu Dumnezeu? Aceasta este cea mai înfiorătoare formă de cruzime arătată de părinți față de copiii lor, când îi lasă să crească ca niște buruieni spirituale care vor fi aruncate în focul iadului.

Obiecția incapacității copiilor de a înțelege

Unii părinți spun că odraslele lor nu pot înțelege lucrurile grele predicate în biserică și de aceea este necesar ca ei să fie separați de biserică în programe speciale. Acest lucru aruncă o vinovăție asupra lui Dumnezeu care a hotărât să avem copilași și care nu a conceptul lucrări cu tinerii și copii. Dar cine poate să batjocorească bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu într-un asemenea mod?

De fapt, copilașii noștri sunt predispuși să înțeleagă mult mai multe lucruri decât ne dăm noi seama. Iar dacă unele lucruri nu sunt înțelese, vor fi înțelese altă dată, repetându-le și explicându-le. Multe lucruri nu sunt înțelese pentru că părinții nu-și fac timp să le explice copiilor. Problema este cu părinții, nu cu copiii.

Mulți părinți se plâng de faptul că proprii lor copii nu pot sta atenți în slujbele bisericilor și că, de aceea, sunt necesare lucrările cu ei. Copiii sunt cel mai bine pregătiți pentru slujbele publice ale adunării prin părtășia în familie. Copiilor nu li se va părea stranie sau plictisitoare slujba cu predică, cântări și rugăciune, dacă în casă este obișnuit cu Cuvântul, cu cântarea și cu rugăciunea părinților. De fapt, vedem din nou că problema este a părinților care nu au părtășie în familie cu copiii lor. Sunt mulți părinți care n-au dreptul să ridice capul din pământ, deoarece niciodată n-au avut părtășie cu copiii lor și în continuare neglijează această îndatorire sau se feresc de ea datorită unui sentiment de rușine firească.

Lucrarea cu tinerii - falsul mesia

Unii spun că este bine să se facă lucrări cu tinerii pentru ca ei să nu se ducă în lume sau în activități lumești. Acest lucru nu se poate realiza pentru că: 1. Un copil se duce în lume datorită lipsei de grijă a părinților și datorită faptului că nu este născut din nou; și 2. Tânărul oricum este în lume toată săptămâna iar liderul de tineret nu poate face absolut nimic în privința aceasta. Senzația noastră că o lucrare ca aceasta salvează tânărul de la a se duce în lume este ridicolă și de-a dreptul penibilă. Acest copil sau tânăr este cea mai mare parte din timp cu alți tineri și copii care nu-L cunosc pe Dumnezeu și care trăiesc în păcat. Ce credem noi că vor reuși să facă două ore petrecute într-o pseudo-lucrare?

Alți părinți spun că ei își educă copiii acasă dar că vor ca aceștia să aibă și alt cadru în care să învețe din Scriptură. Însă, dacă părinții își educă spiritual copiii nu vor mai avea nevoie de pseudo-lucrările acestea. Și chiar dacă nu îi educă ei, tot n-au voie să-i predea altcuiva spre educare, indiferent că lor li se pare că o face bine sau prost, ci să își ia sfânta responsabilitate cu maximă seriozitate pentru că Dumnezeu îi va trage la socoteală pentru copilașii lor. În plus, dacă le lipsește ceva din educația de acasă, acel lucru va fi oferit într-o biserică sănătoasă, nu într-o lucrare nesănătoasă și nebiblică.

Un supliment fals

Alții cred că întâlnirile cu tinerii suplinesc ceea ce tinerii nu au în biserică. În cazul acesta, noi ar trebui să reformăm biserica, nu să inventăm programe noi. Dacă ceea ce fac tinerii nu este poruncit de Scriptură, atunci nu trebuie să reformăm biserica ci să învățăm tinerii să accepte ordinea lăsată de Dumnezeu în închinare și biserică. Când în asemenea întâlniri se fac lucruri „serioase” și biblice, devine greu de înțeles de ce mai există slujbele din restul săptămânii. De ce nu se pot face aceste lucruri direct în întâlnirile publice ale bisericii? De ce s-ar repeta un program de duminică în întâlnirile cu tinerii?

Teologia falsă a închinării

Ce au mai stricat aceste lucrări este că au introdus ideea necreștină că tinerii și copiii necredincioși se pot închina cu adevărat și chiar pot conduce închinarea. Este o observație elementară faptul că un om nenăscut din nou, neîmpăcat cu Dumnezeu nu poate aduce o închinare pe placul lui Dumnezeu. Dacă cineva se întreabă ce rost mai are prezența acestor copii în închinare răspunsul este că închinarea are pentru ei un scop didactic, nu doxologic. Mai mult, tot ce se face în închinare sunt metode ale harului prin care Dumnezeu poate produce convertirea și mântuirea acestora. De aceea prezența lor în închinare este elementară, dar asta nu înseamnă că ei pot avea o parte separată în închinare sau că pot conduce închinarea.

Programe infantile și golirea bisericilor de tineri

Un dezastru pe care bisericile din USA îl trăiesc de câțiva zeci de ani, dezastru de la care noi nu învățăm nimic, este că peste 80% dintre tinerii creștini care au mers la aceste grupe se duc definitiv în lume. De ce? Pentru că au fost pregătiți să meargă acolo. Cum? Au fost tratați ca niște mici idioți, de multe ori, și, de aceea, nu au fost duși la întâlniri serioase. Unii i-au văzut ca niște îngeri, în timp ce ei erau morți spiritual. I-au pus intre alți tineri la fel de stricați ca și ei și au crescut într-un mod exponențial depravarea. I-au lăsat în cadre unde cu greu au putut fi controlați. Cel mai grav este că au fost obișnuiți fără creștinism adevărat. Au fost crescuți cu predicuțe sau povești, cu jocuri și hilizeli, cu ceai și biscuiți, cu muzică stupidă și cu rugăciuni ieftine. Când au fost duși în biserică, au fost șocați și suficient de mari ca să poată refuza acele slujbe serioase.

Fragmentarea bisericii

Cultura fragmentează populația pe criterii de vârstă. Biserica a preluat acest concept nebiblic și a promovat segregarea în trupul lui Hristos. Lucrarea cu tinerii și copiii divizează, nu unește trupul lui Hristos. Acest lucru se întâmplă în societate, în biserică și în familii. Este un atac fronta la adresa unității produse de Duhul Sfânt în biserică. Nicăieri în Scriptură nu găsim că tinerii și copiii ar trebui să învețe altfel decât o fac adulții.

Mandatul biblic

(1) În poporul lui Dumnezeu, singurii responsabili de educația spirituală a copiilor au fost părinții. Există zeci de versete care atestă acest tipar: Geneza 18:19; Exod 10:2; 12:24,26; 13:8, 14; Ioel 1:3; Psalmul 78:5; 44:1; Deuteronom 4:9; 6:7; 11:19; Iosua 4:6, 21.

Deuteronomul 11:19 ”Să învăţaţi pe copiii voştri în ele şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. "

(2) În poporul lui Dumnezeu, când altcineva învăța copiii, făcea aceasta în adunări publice unde participau și părinții:

2 Cronici 20:13 "Tot Iuda stătea în picioare înaintea Domnului, cu pruncii, nevestele şi fiii lor. " Ezra 10:1 "Pe când sta Ezra plângând şi cu faţa la pământ înaintea Casei lui Dumnezeu şi făcea această rugăciune şi mărturisire, se strânsese la el o mulţime foarte mare de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii, şi poporul vărsa multe lacrimi. "

(3) Cartea Proverbe – o întreagă carte din Scriptură – este o învățătură dată de un tată fiului său. Acesta este felul în care Dumnezeu a hotărât creșterea spirituală a copiilor.

(4) Chemările lui Dumnezeu la pocăință au fost făcute părinților și copiilor în unitate:

Ioel 2:16 "Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii şi chiar pruncii de la ţâţă! Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din odaia ei! "

(5) În lucrarea Domnului Isus și a apostolilor copiii erau prezenți la întâlnirile publice și niciodată la întâlniri separate

Matei 14:21 "Cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. " Faptele apostolilor 21:5 "Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat. “

(6) În Biserică, tinerilor le este poruncit să se supună doar celor bătrâni – maturi în credință

1 Petru 5:5 "Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har”. "

(7) Porunca educării copiilor este dată, în special, taților. Pavel folosește termenul pateres pentru a arăta acest lucru. Un tata care nu-și instruiește copiii în Cuvânt, trebuie disciplinat până când face acest lucru. Abandonarea acestei responsabilități este unul dintre cele mai grave păcate, care are consecințele greu de contabilizat. Și totuși acest păcat este prezent în majoritatea adunărilor evanghelice. Deși este un păcat atât de evident și de cunoscut, el este trecut cu vederea de către majoritatea păstorilor și predicatorilor.

“Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.” Efeseni 6:4

(8) Mama, ca un ajutor potrivit, își va îndeplini sarcina cu seriozitate în restul zilei când tata este plecat să câștige pâinea de fiecare zi. Ea este ridicată într-o poziție de onoare făcând acest lucru (1 Timotei 2:15). Avem acest exemplu clasic în care mama și bunica lui Timotei l-au învățat cuvântul lui Dumnezeu din pruncie (2 Timotei 1:5; 3:15). Spre deosebire de părinții de astăzi, Eunice nu a crezut că Timotei este incapabil să învețe Scritpura din pruncie. Nu e de mirare că avem rezultatele pe care le avem.

“Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat; din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus.” 2 Timotei 3:14-15

Porunca adresată femeii este, nu de mirare, în contextul învățării. Așadar nimeni altcineva, în afară de mama (și tata), n-are dreptul să învețe copiii din Cuvântul lui Dumnezeu. Singurul cadru care completează cadrul familial, este cadrul eclesial. Nici o copilă zeloasă sau vreun lider de tineret nu are voie să ia funcții unice care aparțin doar parinților.

“Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere.

Totuși ea va fi mântuită prin nașterea de fii, dacă stăruie cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie.” 1 Timotei 2:12, 15

Dumnezeu arată că locul în care se câștigă tinerii, în realitate, sunt relațiile din familii sănătoase. Nevoia stringentă este echiparea părinților și apoi a tinerilor și copiilor. Dacă lucrarea cu tinerii înlocuiește responsabiliatea părinților, atunci ea îi îndepărtează de calea mântuirii și a maturității spirituale care trebuie câștigate în familie.

Vinovăția slujitorilor

Lucrarea cu tinerii și copiii este o dovadă că părinții nu sunt echipați în biserică ca să-și facă treaba. Ea a fost promovată pentru a suplini și înlocui lipsa preocupării lor. Această lucrare tinde să înlocuiască responsabilitatea primară de echipare a părinților și abia apoi a tinerilor. Păstorii, prezbiterii și slujitorii cu Cuvântul, care permit sau încurajează aceste lucrări, dovedesc falimentul lor de a echipa părinții. Această responsabilitate le aparține în întregime. Ei nu se pot descărca de această responsabilitate în nici un fel, decât prin echiparea părinților

Soluții urgente

Lucrarea cu tinerii și copiii nu trebuie exclusă sau anatemizată, ci trebuie așezată corect într-o ordine a priorităților după Sfânta Scriptură. Aceasta este soluția!

1. Părinții trebuie echipați și responsabilizați să-și crească copiii în frica Domnului. Ei trebuie să înțeleagă că aceasta este responsabilitatea lor primară față de copiii lor. Cea mai mare nevoie a vremurilor noastre este echiparea și responsabilizarea părinților. 

2. Întâlnirile cu tinerii au un rol important pentru a dezbate anumite probleme specifice lor. Ele trebuie supravegheate de oameni în vârstă și maturi spiritual care pot și sunt calificați să slujească Biserica, așa după cum învață Biblia. 

3. Niciodată nu ar trebui încurajată despărțirea copiilor și tinerilor de părinții lor la închinare publică. Acest lucru este necesar doar în situații excepționale când subiectele predicate sunt mai delicate și nepotrivite vârstei lor. 

4. Se pot face multe activități pentru tineri și copii - ieșiri recreaționale, întâlniri extra-bisericești, tabere – dar niciodată acestea (1) nu trebuie să devină norma care să înlocuiască părtășiile comune ale bisericii și (2) ele nu trebuie scăpate de sub atenția și supravegherea bătrânilor bisericii. 

5. Biserica poate organiza întâlniri speciale de misiune și evanghelizare a copiilor și tinerilor necredincioși, însă niciodată acestea nu trebuie confundate cu cadrul în care copiii credincioșilor trebuie educați.