Știu că există oameni care se macină în interior datorită faptului că nu știu dacă sunt aleși sau nu și se gândesc că orice efort al lor este inutil în cazul în care nu sunt aleși și Hristos nu a murit pentru ei.

Noi nu avem cartea celor aleși

Noi nicăieri în Biblie nu suntem chemați să verificăm dacă suntem din cei aleși sau dacă suntem cei pentru care a murit Isus. Aceasta este o cursă. Nicăieri Biblia nu ne spune să verificăm dacă suntem aleși. Motivul e simplu: noi nu avem cartea cu numele celor aleși. Deci eu cred că este o depărtare de metoda prin care Dumnezeu ne dă siguranță atunci când căutăm și speculăm asemenea lucruri.

Existența, nu calitatea credinței

A avea puțină credință nu este totuna cu a nu avea deloc credință. Pe noi nu credința noastră ne mântuie, nici calitatea ei, ci Hristos în care credem. Și dacă credem puțin în El, totuși credința aceea este suficientă pentru a primi justificarea. Nu calitatea, puterea sau mărimea credinței ne mântuie, ci Hristos în care credem.

Ideea că ai putea fi credincios dar nu dintre cei aleși este nebiblică și falsă. Toți cei care cred sunt dintre cei aleși. De fapt, de aceea au crezut - fiindcă sunt dintre cei aleși. Cineva s-ar putea să fie credincios, să știe că este credincios și totuși să se îndoiască de alegerea sa. Dar acest lucru există ca o anomalie aberantă din motivul afirmat anterior.

Promisiuni scrise, nu cartea aleșilor

Domnul Isus spune clar că pe Cel ce vine la El nu-l izgonește afară. Aceasta este metoda pentru a primi mântuire și pentru a primi și siguranța mântuirii. Eu trebuie să mă bazez pe promisiunile scrise, nu pe cartea celor aleși pe care nu o cunosc. Dacă eu vin la Hristos atunci sunt mântuit și sunt dintre cei aleși. Deci, ceea ce mi se poruncește este să mă încred doar în Hristos pentru mântuirea mea. Doar atunci mi se dă dreptul să cunosc că sunt ales.

Siguranța mântuirii

Siguranța mântuirii nu vine din cunoașterea alegerii în primul rând. Siguranța mântuirii și cunoașterea alegerii sunt două aspecte care se bazează pe câteva aspecte: în primul rând, privirea plină de credință către Hristos este ceea ce ne ne mântuiește, ne dă siguranța mântuirii și ne autentifică alegerea; în al doilea rând, comunitatea ne confirmă ca fiind dintre cei aleși când participăm în viața comunității, ne botezăm, luăm Cina și stăm sub supravegherea celor credicioși; în al treilea rând, evidențele credinței noastre - sfințirea, ascultarea etc - sunt o altă metodă a harului lui Dumnezeu prin care ni se întărește siguranța. Așadar, cunoaștem alegerea și mântuirea noastră prin credință, în comunitate și prin consecințele credinței.

Premisa greșită

Ideea că am avea o siguranță a mântuirii deosebită atunci când vom cunoaște cu certitudine deplină că suntem aleși, este nebiblică și greșită. Siguranța mântuirii nu se bazează pe o cunoaștere mentală a faptului că sunt scris în cartea vieții. Imaginați-vă un om nemântuit care ar descoperi printr-o revelație specială că este ales. Schimbă această descoperire natura sa păcătoasă, mersul lui lumesc, lipsa de dragoste pentru Hristos și lucrurile Sale? Nici vorbă! El rămâne un necredincios cum a fost și mai înainte. Ceea ce i-ar da siguranță, bucurie, satisfacție spirituală este o privire duhovnicească către Hristos, nu cunoașterea alegerii sale. Așadar, ideea că a ne cunoaște alegerea ne transformă în vreun fel are la bază o premisă eronată și nebiblică.

Semnul frământării

Aș mai spune și acest lucru - faptul că cineva își macină sufletul cu a place lui Dumnezeu, a fi sfânt, a fi acceptat de Dumnezeu este o dovadă a lucrării lui Dumnezeu în om. Necredincioșii nu-și bat capul cu asemenea lucruri, ci își văd de viața lor destrăbălată. Eu nu zic că în mod sigur un astfel de om este născut din nou dar spun că este prelucrat de Dumnezeu. Și desigur, aproape orice creștin are momente în care se îndoiește de propria mântuire. Dar metoda de a primi siguranță este să ne încredem cu toată puterea în Isus, să ne uităm la sângele Lui suficient, la mijlocirea Lui eficientă etc.