Atitudinea contează!

Oare?

Pare-se că pe mulți din cunoscuții mei nu îi interesează argumentul, afirmația, adevărul ci .. atitudinea. Deci dai totul la gunoi pentru că i se pare că ai avut sprânceana sus, ai avut buza dreaptă, ai fost încruntat, ai stat aplecat prea pe spate, ai arătat cu degetul înainte și alte lucruri asemenea lor.

Eu cred că unii, suficient de mulți, au niște obsesii prostești și sunt incapabili să treacă peste auto-flagelarea specifică nouă oamenilor. Când cineva te "rănește" pentru că ai tu o părere prea bună despre tine, sau din alte motive, durează de obicei suficient de puțin. Dar când tu tot ai momente de reculegere ale acelei răni, deja e problema ta.

Domnule, dacă i-ai deranjat sentimentele și el simte că tu n-ai avut dragoste (cu presupoziția că el are cel mai bun detector de atitudini lăuntrice) atunci nu mai contează nimic pentru el. Preferă înșelarea care îl face să se simtă bine. Dar noi știm că este ceva mai important decât atitudinea, și anume - adevărul.

De unde și până unde ideea că sentimentele sale ar trebui totdeauna protejate de mine cel care rostesc adevărul? De unde și până unde faptul că el este afectat îi dă dreptul să dea cu adevărul pe geam? Dacă medicamentul este amar totuși îl iei pentru că vindecare e mai importantă.

Câteodată câte un guru religios foarte popular spune erori grave public și este corectat tot public. Falșii apărători spun că acest lucru este lipsit de dragoste. Dar oare unde este domnilor dragostea față de miile de oameni care au fost duși în rătăcire de erorile acelui om? Față de aceștia cine manifestă dragoste? Cine le va spune că au fost înșelați? Îți trebuie diplomă, ungere sau niște însărcinări speciale pentru acest lucru?

O atitudine drastică, o poziție psihică și fizică verticală și serioasă sau chiar tăioasă este absolut necesară acolo unde eroare e pătrunsă adânc. Ar fi drăguț dacă s-ar putea scoate putregaiul doctrinar cu ustensile simple și cu anestezie. Uneori anestezia nu ține și ustensilele necesare sunt destul de bărdoase. Problema nu e a doctorului, problema e boala gravă în care e pacientul.

Eroarea sau erezia nu este taxată cu o față plată de om indiferent, ci este amendată și cu privirea, și prin atitudinea corpului. Cu cât e mai gravă o situație și cu cât ești afectat mai tare de ea cu atât vei avea fiecare părticică din corp aliniată la problema respectivă. Vei comunica acest mesaj prin gravitatea și tonalitatea vocii, prin poziția și mișcările trupului și prin tipul de cuvinte alese.

Unii sunt mai siguri pe ceea ce simt cu privire la ceilalți (având o încredere nestăvilită în simțurile lor) și nu cu privire la ce aud clar de la ei. Poți fi sensibil și expert în a detecta motivațiile și atitudinile altora în timp ce nesimțirea este la ea acasă.

Atitudinea contează. Dar cât?

Comunicarea nu este o simplă afirmare a unor idei.