Esența convertirii - Iona 1:13-16

Descarcă Audio:

13. Oamenii aceştia vîsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentrucă marea se întărîta tot mai mult împotriva lor. 14. Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sînge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei! 15. Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit. 16. Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe.

Cel mai important lucru în viață este să ne fi întors la Dumnezeu. Însă chiar aici Satan și-a concentrat toate forțele pentru a denatura convertirea și pentru a-i duce pe oameni în rătăcire. Din nefericire și în mediul evanghelic convertirea a devenit foarte subțire și superficială.

Orice om care se întâlnește cu adevărat cu Dumnezeu are un moment de comuniune cu Dumnezeu. Omul are o problemă fundamentală cu Dumnezeu și, de aceea, el trebuie să ajungă înaintea lui Dumnezeu. A trata problema păcatului între oameni este greșit deoarece problema fundamentală a omului este cu Dumnezeu.

Teologia spovedaniei ratează tocmai acest lucru și de aceea este atât de defectuoasă și eretică ducând mulțimi de oameni departe de Dumnezeu. Oamenii se mărturiesc oamenilor, ceea ce este relativ ușor, dar nu ajung niciodată față în față cu Dumnezeu pentru a-și simți povara păcatelor și a-și descărca sufletul înaintea Lui. Pleacă acasă cu o siguranță oferită de oameni și cu mărturisirea făcută la oameni. Însă numai înaintea lui Dumnezeu se dă iertarea și acolo trebuie manifestată pocăința.

Acest lucru pare să fie înțeles între evanghelici însă problema este că ni se spune că trebuie să învățăm cum să ne rugăm. Așa că se prescriu rugăciune fixe care sunt repetate de cei care par să fie interesați de Dumnezeu. Apoi li se promite că odată cu repetarea rugăciunii Hristos a intrat în inima lor. Dar ce spune Biblia despre această practică?

Exemplele biblice ne arată că oamenii au știut să se roage fără ajutorul vreunui profesionist religios. Toți oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu sau de Hristos au făcut lucrul acesta fără medierea vreunui om.
Harul prealabil. Cei mai mulți oameni care practică acest tip de metodă cred că harul prealabil îi aduce pe toți oamenii într-o stare de potență spirituală. Dacă acest har ar aduce toți oamenii într-o stare de potență spirituală ar trebui măcar să fie atât de puternic încât să-i învețe pe acești oameni să se apropie de Dumnezeu.
Puterea Duhului Sfânt este suficientă cât să-i aducă pe oameni la punctul în care aceștia să se roage lui Dumnezeu. Oare credem noi că Duhul Sfânt nu poate să-i călăuzească pe acești oameni ca să vină în rugăciune către Dumnezeu?
Cei care sunt mântuiți sunt învățați de Tatăl, și aceasta este o învățătură clară a Domnului Isus. Toți cei care la Fiul au fost învățați în prealabil de Tatăl. Dacă noi credem că-i putem învăța mai bine nu facem decât să autentificăm că ei nu sunt învățați de Tatăl.
Si păgânii au știut să se roage. Coborâm oamenii sub nivelul păgânilor, deși toți sunt păgâni în ce privește necredința, dacă spunem că ei trebuie să fie învățați cum să se roage. Păgânii n-au avut nevoie de lecții de rugăciune.
Jignim inteligența omului dacă credem că ei nu vor fi în stare nici măcar să-i spună lui Dumnezeu păsul lor. Desigur, rugăciunea primită de Dumnezeu trebuie să fie duhovnicească însă asta nu înseamnă că Duhul Sfânt vorbește infailibil prin ei ci doar că le sfințește mintea și cugetul.
Ne pretam mijlocitori fără ca Hristos să ne fi dat această slujbă. Medierea noastră privește doar predicarea Evangheliei. Dacă credem că fără formulele noastre lipsește ceva atunci cu adevărat credem că suntem mijlocitori între om și Hristos.
Promovăm niște formule sacramentale. Cu alte cuvinte, dăm sensația că repetarea acelei rugăciune Îl aduce pe Hristos în inimă, și nu strigătul inimii omului - verbalizat cu gura sau nu. Este ca și cererea binecuvântării peste elementele cinei la catolici - credem că ea produce o transformare.