Botezul casei lui Noe - prototip al mântuirii

Contextul și tema. Tema acestei secțiuni este despre motivații pentru a suferi ca un creștin. Această temă este tratată pe larg de la versetul 8 până la 22. Partea de text de care ne ocupăm acum (18-22) prezintă ultima motivație - și anume, că Îl avem de model în suferință pe Însuși Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos. Este prezentat pentru a încuraja creștinii să sufere făcând bine (3:17), să mărturisească vestea bună (3:15-16), că există o înviere triumfătoare după moarte.

Logica argumentelor. Ceea ce Petru vrea să demonstreze este că (1) suferința în trup a lui Hristos a fost productivă - pentru că ne-a cumpărat mântuirea. De aceea și noi putem fi siguri că putem găsi o semnificație profundă a suferinței. Doar creștinismul răscumpără cu adevărat această dimensiune tragică a existenței în această lume a păcatului - adică aspectul suferinței și doar creștinismul îi dă o valoare deosebită; și (2) suferința în trup, până la moarte, nu este capătul de drum pentru că Însuși Hristos nu doar că a biruit moartea prin înviere, ci și înainte de a fi întrupat a fost activ în lume prin Duhul. Așadar, dimensiunea spirituală a existenței noastre face ca suferința în trup să fie suportabilă.

Pasajul acesta leagă subiectul suferinței de rezultatul suferinței lui Hristos și anume mântuirea noastră. Ni se descriu trei momente sau trei aspecte ale mântuirii: procurarea mântuirii - prin Hristos, prototipul mântuirii - prin Noe, prefigurarea mântuirii - prin botezul nostru. Așadar, cel mai mare argument pentru a suporta suferința este că atunci când ne uităm la Hristos care a suferit în trup - vedem realizarea celui mai mare miracol chiar în mijlocul celei mai intense suferințe posibile - mântuirea noastră.

Subiectul este mântuirea pentru că apare peste tot în pasaj. În versetul 18 ni se arată sacrificiul lui Hristos care stă la baza mântuirii noastre. Versetul 19-20 se ilustrează mântuirea prin sufletele scăpate (mântuite) în corabia lui Noe. Iar versetele 21-22 spun că icoana aceasta închipuitoare mântuiește. Așadar, subiectul pasajului este mântuirea.

I. PROCURAREA MÂNTUIRII - v.18

1. Perfecțiunea (trei dovezi)

Dovadă e atemporalitatea ei. Nu mai este necesară altă jertfă și nici nu există vreo altă jertfă valabilă și capabilă să șteargă păcatele. Faptul că lucrarea ispășitoare s-a încheiat cu lucrarea lui Hristos înseamnă că ea a fost suficientă pentru ceea ce a intenționat.

Dovadă e acoperirea tuturor păcatelor. Deși unii spun că doar păcatele până la botez ne sunt iertate, totuși noi înțelegem din pasaje ca și acesta că o asemenea idee este o erezie care face un atac enorm asupra lucrării ispășitoare a Domnului Isus.

Dovadă e sfințenia Celui care a adus jertfa. Dacă nu ar fi fost Neprihănit, jertfa lui nu ar fi avut nici o valoare sau valență mântuitoare deoarece un om nelegiuit nu poate plăti pentru păcatele altuia, deodată ce nu poate plăit nici măcar pentru unul dintre ale sale.

2. Substituția

Isus a suferit pentru cei nelegiuiți. Limbajul substituției este evident aici. El a suferit în locul celor nelegiuiți. Din acest motiv este absurd ca cineva să afirme că este păcătos și că acesta ar fi un motiv pentru care nu poate veni la Hristos. Chiar aceasta a fost esenția lucrării Sale.

3. Scopul

Motivul pentru care Hristos a fost substitut și a murit pentru păcat a fost ca să ne aducă la Dumnezeu. Această părtășie am pierdut-o prin Adam. La finalul istoriei vom recăpăta în mod deplin în împărăția veșnică a lui Dumnezeu o părtășie desăvârșită. Mărturie pentru acest lucru este cartea Apocalipsa. Totuși, această părtășie începe de pe acest pământ și este experimentată atât privat cât și în biserică în închinare prin cuvânt, rugăciune și părtășia frățească.

Scopul suprem a lui Dumnezeu a fost restaurarea părtășiei pierdute cu Dumnezeu. Sfințenia noastră practică este importantă însă sfințenia mea este Hristos și El stă la dreapta Tatălui așa că eu pot acum avea părtășie cu El. Aceasta este marea lucrare săvârșită de Hristos prin moartea Sa.

Dacă iertarea păcatelor nu este acompaniată de părtășia cu Dumnezeu Tatăl cel mai probabil lipsesc ambele. Scopul iertării păcatelor este părtășia cu Tatăl nostru. De aceea, mântuirea trebuie prezentată în echilibru - ea începe cu iertarea păcatelor dar are în componența ei comuniunea cu Dumnezeu care este scopul final al mântuiri.

4. Pecetluirea (două confirmări)

Confirmarea morții. El nu a suferit ca un duh, ci ca trup. Mai mult, suferința Lui a fost completă prin moartea Lui. Existau unele erezii în primele secole care afirmau că Isus a fost doar un duh și în felul acesta atacu faptul că Isus a suferit în trup. Asta înseamnă că El nu ne putea reprezenta ca om înaintea lui Dumnezeu și că suferințele Sale au fost o înșelătorie.

Confirmarea învierii. Doar așa știm că Tatăl a primit jertfa lui Hristos și doar așa El poate aplica prin mijlocirea Lui și prin lucrarea Duhului tot ce a procurat pentru noi. Dacă Isus nu ar fi înviat nu am fi avut siguranța primirii jertfei Sale, nu am fi avut mijlocirea lui Hristos, siguranța întoarcerii după noi a cuiva și nici aplicarea beneficiilor lucrării Sale. Aducerea la viață este prezentată printr-un verb pasiv care arată că Dumnezeu a făcut această lucrare.

{Există mai multe interpretări cu privire la ce înseamnă înviat în duh. Se poate referi la duhul lui Hristos, adică dumnezeirea Lui care a plecat în prezența lui Dumnezeu și/sau să propovăduiască duhurilor din închisoare; se poate referi la Duhul Sfânt care a produs învierea lui Hristos (1 Tim. 3:16, Rom. 1:3-4, 8:11) înviere de care vor avea parte și acești credincioși care trec prin suferințe sau se poate referi la sfera de existență spirituală în comparație cu cea trupească.}

Isus este mântuitorul, nu botezul. El este Persoana mântuitoare. Orice funcție ar avea botezul este clar că procurarea mântuirii noastre a fost făcută în întregime de Domnul Isus Hristos. Aceasta este perspectiva pe care ne-o trasează Petru în acest verset.

II. PROTOTIPUL MÂNTUIRII (înainte de Hristos)- v.19-20

De ce pasajul acesta nu se poate referi la coborârea lui Hristos în iad, în locuința morților sau în închisoare?

(1) Dacă pasajul acesta s-ar referi la propriu la faptul că Isus a coborât în locuința morților, în iad sau în închisoare atunci avem câteva probleme la care cu greu am putea răspunde. De ce Hristos a propovduit doar celor răzvrătiți din vremea lui Noe? De ce nu a propovăduit și celor răzvrătiți înainte de Noe sau după Noe? De ce a propovăduit doar celor care au avut contact cu Noe? Sau, de ce nu a propovăduit oamenilor care n-au avut nici șansa pe care au avut-o cei din vremea lui Noe?

(2) Ideea că a existat o șansă dată după moarte celor din vremea lui Noe nu are nici un fel de bază biblică nici în textul acesta și nici în alte pasaje. Peste tot ni se spune că după moarte vine judecata și nu există niciunde vreo excepție pentru vreun grup special de oameni ales de Dumnezeu ca să primească încă o șansă. Chiar și dintre cei care cred în coborârea lui Hristos în locuința morților există grupuri care resping ideea unei proclamări a Evangheliei. De obicei se optează pentru interpretarea care spune că Isus a coborât acolo să proclame victoria câștigată. Oricum, rămân niște întrebări care nu au răspuns: de ce doar acestor oameni le-a proclamat? Cu ce i-a ajutat această proclamare? Oamenii urmau să afle oricum acest lucru și de ce trebuia făcut acum?

(3) Chiar la o citire fugară a pasajului vedem că există și o interpretare diferită care se potrivește cu sintaxa propoziției: Isus S-a dus în Duhul să propovăduiască în zilele lui Noe, prin Noe, celor care acum sunt în închisoare și care au ajuns aici datorită faptului că s-au răzvrătit și au respins propovăduirea Lui.

(4) Contextul ne lasă să înțelegem că interpretarea aceasta este corectă deoarece Petru încearcă să-i încurajeze pe credincioși și să le arate superioritatea vieții în Duhul și cel mai bun exemplu pe care Îl putea da este Persoana Domnului Isus care a activat înainte să fi avut trup prin Duhul. Așadar, viața în Duhul nu este inferioară vieții trupești, cum n-a fost nici în cazul lui Hristos. De aceea, creștinii aveau toate motivele să nu se îngrijoreze chiar având gândul și perspectiva morții.

(5) Când privim atenți la secvențialitatea acțiunilor descrise în acest pasaj observăm că se prezintă moartea lui Hristos și apoi învierea Lui iar după aceasta propovăduirea făcută celor din vremea lui Noe. Dacă Domnul a proclamat vreun mesaj în timpul morții Sale, prin duhul lui, este anapoda faptul că Petru a prezentat acest lucru după ce vorbește despre învierea lui Hristos în timp ce o putea prezenta ca o acțiune între moartea și învierea Sa.

(6) Din punct de vedere al construcției frazei putem observa că tema este propovăduirea lui Hristos care s-a făcut în duh, fără trup. Accentul textului nu este pe ceea ce a făcut Hristos când a fost mort, ci pe ceea ce a făcut Hristos în duh. Preocuparea autorului nu este deloc cu privire la starea lui Hristos în timp ce era mort, ci cu privire la ce a făcut prin Duhul. Prin Duhul El s-a dus și a propovăduit acestor oameni care acum erau duhuri în închisoare.

(7) Închisoarea dracilor nu este locul prezenței lui Hristos în absolut nici un fel. Întotdeauna în Scriptură se referă la locașul dracilor: Apocalipsa 18:2 "El a strigat cu glas tare şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaş al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte”.

(8) Scriptura ne arată pretutindeni că Isus S-a dus direct în prezența lui Dumnezeu, în Sfânta Sfintelor, în cer, nu în iad sau locuința morților. Nu există nici un motiv pentru care să credem că Hristos ar fi coborât în iad sau în locuința morților în timp ce mărturia Scripturii este opusă.

În acest punct Petru trece în discuția lui despre mântuire de la Hristos la Noe, de la aspectul realizat la aspectul reprezentat. El face acest lucru pentru a arăta că lucrarea mântuitoare a fost prezentată prototipic și predictiv printr-un eveniment istoric de mare însemnătatea care a cuprins toată umanitatea.

NECREDINCIOȘII (botezați spre judecată)

1 Petru 3:19-20 "în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare, care fuseseră răzvrătite odinioară, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe, când se făcea corabia în care au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt."

1. Proclamarea lui Hristos.

Cel care a propovăduit pe vremea lui Noe a fost însuși Hristos. Noe a fost o preînchipuire al lui Hristos și el făcea acest lucru prin Duhul Sfânt. Noe a luat într-o oarecare măsură chipul Domnului Isus. El a fost unul care a închipuit mai dinainte lucrarea Domnului Isus.

*Este adevărat că există și alte interpretări asupra acestui text foarte populare. (1) O interpretare spune că se referă la Hristos preexistent care a predicat în vremea lui Noe. Aceasta este interpretarea pe care o sugerez pentru acest pasaj; (2) Alții spun că Isus a coborât în hades și a predicat duhurilor celor necredincioși din vremea lui Noe pentru a-i anunța de triumful Lui sau pentru a le predica Evanghelia; (3) Alții spun că Isus s-a dus într-o închisoare a îngerilor căzuți pentru a le anunța victoria Lui. Aceste duhuri sunt duhuri rele care au păcătuit înainte de potop (Geneza 6:1-4) și împiedicau pocăința oamenilor. Ei s-au unit cu rasa umană pentru a produce un hibrid, om - demon, imposibil de răscumpărat de Hristos.

2. Pedeapsa duhurilor închise.

Predicarea făcută de Hristos a fost odinioară, nu acum când ele erau în închisoare. Textul doar prezintă starea prezentă a celor care au respins propovăduirea lui Noe. Ei se aflau în închisoare unde sunt cei care vor avea parte de judecată.

*Există, de asemenea, interpretarea foarte populară că această închisoare este închisoarea duhurilor rele, acele duhuri care sunt legate de la vremea răzvrătirii lor (pe vremea lui Noe). Acestea nu sunt duhurile lăsate libere și care sunt active pe pământ. În

3. Păcatul răzvrătirii (împotriva a trei privilegii)

au avut parte de predicarea lui Noe. Motivul pedepsirii acestor oameni a fost faptul că au fost chemați dar au respins chemarea făcută prin predicarea lui Noe. În 2 Petru 2:5 Noe este numit acest propovăduitor al neprihănirii.
au avut parte de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost îndelung răbdător cu ei aproape 120 de ani iar ei au fost împietriți în necredința lor și nu au răspuns acestei îngăduințe extraordinare din partea lui Dumnezeu față de acești păcătoși.
au avut parte de chemarea la mântuire. Corabia a fost construită înaintea ochilor lor iar ei au respins oferta pentru că probabil li se părea o nebunie.

Și ei au fost botezați prin apă dar spre judecată. Toți oamenii au fost botezați - unii spre judecată și alții spre mântuire. Dacă cade botezul judecății lui Dumnezeu peste noi nemijlocit atunci suntem pierduți.

CREDINCIOȘII (botezați spre mântuire)

Au fost salvați (1) de Dumnezeu; (2) prin credință și ascultare; (3) prin corabie; (4) prin apă; (5) de lume și (6) de judecata lui Dumnezeu (7) împreună cu familia (8) spre o lume nouă.

Dumnezeu reprezintă Mântuitorul care prin Legământul și mila Sa inițiază planul de mântuire a lui Noe și a casei Lui. Mântuirea se naște din mila lui Dumnezeu, din Sine Însuși, din caracterul Lui dar ia o formă legală prin legământul pe care Dumnezeu îl face.
Noe îi reprezintă pe cei care au credință. El (1) a primit întâi revelația lui Dumnezeu și promisiunea mântuirii, de aceea a crezut; (2) construirea corăbiei a fost dovada credinței sale; (3) predicarea lui a fost o dovadă a credinței sale;
Corabia îl reprezintă pe Hristos. Spun aceasta fiindcă (1) a fost metoda lui Dumnezeu; (2) peste ea au căzut apele mâniei și judecății lui Dumnezeu. Hristos este rezultatul milei și legământului lui Dumnezeu cât și a revelării planului Său pentru mântuirea omului.
Apa reprezintă judecata lui Dumnezeu căzută peste Hristos și peste lume. Judecata lui Dumnezeu cade peste Hristos și peste lume, nu are cum să cadă peste cei credincioși deoarece ei sunt ascunși în Hristos.
Lumea reprezintă oamenii necredincioși care refuză propovăduirea noastră și calea lui Dumnezeu de mântuire. Prin botez ne separăm de ei și declarăm că aparținem lui Dumnezeu.
Familia lui Noe reprezintă comunitatea credincioșilor de care ne alipim prin botez. Separarea de lume este direct proporțională cu alipirea de comunitatea credincioșilor. Toată această comunitate a trecut prin botez pe baza legământului și milei Sale.
Lumea nouă reprezintă viața nouă pe care o avem în Hristos după ce ne-am întors la Dumnezeu și am fost încorporați în noua comunitate a credincioșilor dar și viața veșnică pe care o vom avea în cerul nou și pământul nou.

Isus este corabia în care suntem și care a fost botezat sub judecata lui Dumnezeu manifestată prin apă. Noi suntem adăpostiți în El, ca Noe, și de aceea apa judecății lui Dumnezeu nu ne atinge, deoarece L-a acoperit pe El. De fapt, corabia a fost botezată, nu Noe. Noe nu a făcut decât să primească beneficiile botezului și să fie considerat botezat datorită faptului că era în corabie.

Botezul lui Noe (cinci valențe)

(1) Față de lume - a fost o separare totală și o judecare a lumii. Aceasta este una dintre principalele semnificații ale botezului - transmitem lumii că ne separăm, ne mântuim de ei. Este o perspectivă umană asupra mântuirii.

(2) Față de sine - o dovadă a credinței sale în Dumnezeu. În ce ne privește pe noi botezul este un rezultat, o dovadă, un efect, o demonstrare a credinței noastre în ceea ce ne-a promis Dumnezeu cu privire la viitor - că vom fi salvați de mânia viitoare care va cădea peste toată lumea.

(3) Față de Dumnezeu - un efect al ascultării de Dumnezeu și o experimentare a promisiunii sale. Dar față de Dumnezeu ei au experimentat și eliberarea de sub judecata și mâna Sa sfântă manifestată prin potopul de ape.

(4) Față de familia sa - o apartenență la comunitatea celor credincioși. (1) Este clar că toți au fost adulți și (2) este clar că Dumnezeu i-a cuprins întreaga familie în acest botez.

(5) Față de lumea nouă - o profețire a vieții noi care îi aștepta. Botezul în Hristos și în apă este o prezentare (1) a vieții noi pe care o avem în Hristos și (2) a vieții veșnice pe care o vom avea după ce Dumnezeu va turna mânia lui peste toată lumea.