‭‭Călcarea credinței dintâi a văduvelor tinere

“Dar pe văduvele tinere să nu le primești, pentru că, atunci când le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou și se fac vinovate de faptul că își calcă credinţa dintâi. Totodată se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit. Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară, căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana.” ‭

(1) expresia “le desparte pofta de Hristos” nu se referă la pierderea unirii spirituale cu Hristos, ci la lepădarea hotărârii de a sluji nestingherite pe Hristos ca femei nemăritate, deci lipsite de preocuparea pentru gospodăria unei femei măritate.

Acest lucru este explicat clar când spune prin a doua expresie explicativă pentru prima că “vor să se mărite din nou”. “Pofta” așadar este pofta de a se mărita din nou, nicidecum o poftă păcătoasă. Păcatul nu era că vor să se mărite, ci că își calcă hotărârea.

(2) cuvintele “se fac vinovate de faptul că își calcă credinţa dintâi” nu fac o comparație intre “credința dintâi” și credința a doua sau a treia, de parcă ar exista mai multe credințe creștine sau multiple credințe în Hristos.

În context expresia “credința dintâi” înseamnă “hotărârea dintâi” luată după ce au rămas văduve. Nu se referă deloc la hotărârea pentru Hristos în contextul mântuirii, ci se referă la hotărârea slujirii nestingherite a lui Hristos în calitate de femei nemăritate.

(3) rezultatul renunțării la hotărârea inițială a dus la o trăire păcătoasă: “se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; și nu numai că sunt leneșe, dar sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit”. Acestea sunt păcate care pot fi comise de femei credincioase care n-au nici preocupările unei familii și nici a slujirii lui Hristos.

(4) dovada faptului că pasajul nu vorbeste nici despre părăsirea credinței creștine și nici despre credința în Hristos este suplimentată prin soluția dată de apostolul: “Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor”.

Dacă aceste femei își pierduseră credința în Hristos în ce fel o puteau recapătă prin măritiș și facerea de copii? Este clar că așa ceva este imposibil. Problemele doctrinare sau cele legate de credința în Hristos nu pot fi rezolvate cu soluții pragmatice ca aceasta.

Ceea ce spune Pavel este că aceste femei nu trebuie să fie primite ca văduve, ci trebuie sfătuite să se mărite întrucât nu-și vor putea ține hotărârea de a rămâne singure și a-l sluji doar pe Hristos, în afara căsătoriei.

(5) efectele spirituale ale lipsei de preocupare ale acestor femei și ale moralității lor șubrede este arătată prin două expresii foarte acide. Ele dădeau “potrivnicului prilej de ocară” și “unele s-au și întors să urmeze pe Satana”.

Din nou întrebăm: dacă a urma pe satana înseamnă a pierde credința mântuitoare, credința în Isus, sau o doctrină creștină, cum poate remăritișul să rezolve această problemă atât de gravă? Este evident că Pavel se referă prin aceste expresii la păcatele pe care le făceau aceste femei în calitate de femei nemăritate și lipsite de preocupări casnice, dar și fără devotamentul necondiționat și nealterat doar pentru slujirea lui Hristos.