Despre harul pregătitor

Definiția harului pregătitor/prealabil

Doctrina harului prealabil afirmă că toți oameni sunt incapabili să vină la Hristos până în momentul în care Dumnezeu oferă har omului așa încât acesta să poată veni la Hristos.

Deci, nu se oferă doar oportunitatea pocăinței, ci și putere de pocăință.

Există diferențe între teologi cu privire la momentul în care este oferit acest har: (1) înainte de a ajunge în contact cu Evanghelia (adică ne naștem cu abilitatea de a ne pocăi sau este oferită la un moment în viață); (2) în momentul în care intrăm în contact cu Evanghelia. Cea mai comună variantă este a doua.

Distincții

Atât arminianismul cât și calvinismul susțin doctrina harului pregătitor. Diferența dintre sisteme este că în calvinism nimeni nu poate fi mântuit dacă nu are parte, pe lângă această lucrare pregătitoare, și de un har eficient – harul care ne înviază din moarte spirituală. Arminianismul afirmă că harul pregătitor este suficient ca să alegi să fii mântuit dar că acesta este refuzat de unii și primit de alții.

Analiza doctrinei arminiene

Vreau să vă duc într-o analiză a perspectivei arminianiste:

(1) Arminienii refuză să creadă în harul „eficace” sau „irezistibil” pentru că, spun ei, abuză libertatea omului. Totuși ei trebuie să recunoască că, dacă harul pregătitor este dat tuturor oamenilor, fără excepție – și fără voia acestora – este un har irezistibil, dar nu neapărat eficient (ca în calvinism).

(2) Întrebarea la care trebuie să răspundem întâi este aceasta: ce anume oferă omului harul prealabil? (a) oferă oportunitatea de a crede; (b) unii vor adăuga că ofer și iluminare spirituală așa încât cu omul să înțeleagă veridicitatea, valoarea și viața promisă în Evanghelie; (c) alți arminieni spun că omului se dă și puterea de a se pocăi.

(3) Arminienii afirmă că, în urma primirii harului prealabil, omul poate fie să refuze, fie să accepte Evanghelia. Însă această perspectivă este ilogică.

– dacă omul este mai înclinat spre bine atunci toți oamenii vor primi Evanghelia. Știm că nu aceasta este varianta corectă.

– dacă omul este la fel de înclinat spre bine și spre rău – el nu va alege nimic, ci va sta mereu în cumpănă. Această variantă nu poate fi adevărată pentru că unii se pocăiesc.

– dacă omul este înclinat spre rău, atunci harul acesta n-a fost suficient și, de aceea, toți se vor împotrivi întotdeauna harului. Această variantă poate fi adevărată, însă ca oamenii să fie mântuiți trebuie să aibă parte și de o altă lucrare (nașterea din nou).

(4) Dacă omul primește putere de pocăință mai rămâne o întrebare legată logic de motivul pentru care nu toți se pocăiesc.

– dacă toți rămân înclinați spre rău nimeni nu se va pocăi niciodată.

• Dacă cineva alege să se pocăiască împotriva înclinației sale, de ce nu fac toți asta? Nu există răspuns. Nu uitați – toți au parte inițial de aceeași măsură de har! De ce unii se folosesc de el și alții nu? Diferența nu poate fi în ei pentru că toți sunt făcuți la fel.

• Iarăși, dacă omul se pocăiește, deși iubește păcatul și-L urăște pe Hristos, înseamnă că Dumnezeu primește oameni care nu-L doresc și nu-L iubesc ceea ce contrazice doctrina arminiană care afirmă că omul are liber arbitru ca să poată veni din iubire la Dumnezeu.

– puterea de pocăință este pocăință în sine. Ea nu este un lucru pe care îl poți avea inactiv la fel cum nu poți avea bucurie fără să fii bucuros. Bucuria nu e un card ținut în portofel folosit doar când vrei.

(5) Cel mai tulburător lucru este că această doctrină inventează o a treia categorie de oameni – pe jumătate mântuiți. Ei sunt iluminați și împuterniciți de Duhul Sfânt, mântuibili dar nemântuiți, având puterea și priceperea spirituală pe care au doar creștinii dar sunt totuși necreștini. Au credință și pocăință dar nu sunt nici credincioși și nici pocăiți.

(6) Contrar Bibliei – această doctrină duce la implicația că pocăința și credința sunt acțiuni umane. Să fie clar – Dumnezeu lucrează pocăință și credință iar omul se pocăiește și crede. Nicăieri convertirea omului nu este rezultată din accesarea prin voință liberă a acestor daruri pe care le au toți.