Trei stări ale voinței omului

Voința omului poate fi privită în patru momente: înainte de convertire, în momentul cercetării, după convertire, după glorificare. Personal cred că punctul nevralgic care trebuie abordat este acesta: în ce stare se află voința când omul este cercetat de Duhul Sfânt prin Evanghelie?

Voința omului se poate afla în trei condiții: înclinată spre rău, înclinată spre bine sau indiferentă.

1. Dacă voința omului este înclinată spre bine: (a) negăm căderea în păcat și robia față de păcat în care se află – mărturisită clar în Biblie; (b) toți oamenii s-ar întoarce la Dumnezeu ceea ce este contrazis de istorie, Biblie și realitate. Chiar dacă ar dori să facă binele, el este sub o lege a păcatului, cum spune Scriptura.

2. Dacă voința omului este indiferentă atunci omul nu va alege niciodată nici binele și nici răul. Nu există ființă normală, sănătoasă care să fie indiferentă. Nu există om indiferent față de pofte și păcat. Este exclusă varianta aceasta. Mulți afirmă că omul are capacitatea de a alege binele sau răul în aceeași măsură. Dar acest lucru nu este posibil fiindcă omul nu este neutru și nici nu poate fi. Biblia nu spune nicăieri că am fi eliberăți de păcat înainte de a fi regenerați.

3. Dacă voința omului este înclinată spre rău, ceea ce putem mărturisi atât din Biblie cât și din practică, atunci omul va respinge întotdeauna Evanghelia până când o putere din exterior o înclină spre bine. Singura scăpare a omului este Hristos: dacă Fiul vă va face slobozi veți fi cu adevărat slobozi.

În concluzie: omul luminat de Duhul Sfânt nu poate fi înclinat spre bine pentru că înseamnă că toți l-ar alege, nu se află într-o stare de indiferență pentru că nimeni n-ar alege nimic, ci se află cu o înclinație spre păcat – motiv pentru care oamenii resping Evanghelia.

Răspunsul biblic pentru care unii se întorc totuși la Dumnezeu este acesta: ei sunt străpunși în inimă, sunt cercetați, sunt luminați, sunt atrași, le este schimbată și deschisă inima, ei primesc credința, pocăința etc. Este necesară o forță din exterior care să încline inima spre bine, spre Dumnezeu, spre pocăință iar această forță irezistibilă este aplicată în lucrarea nașterii din nou a Duhului Sfânt.

Obiecții?

– unii Îl critică pe Dumnezeu pentru că omul este înclinat spre rău. Dumnezeu nu este vinovat pentru că noi ne iubim păcatul. Păcatul îl moștenim de la părinți, nu de la Dumnezeu, iar faptele păcătoase nu ne sunt transmise, ci se nasc din noi înșine.

– unii spun că omul nu este responsabil dacă e rob păcatului. Totuși, această robie este o iubire și o plăcere pentru păcat. Dacă cineva nu mai poate să-mi returneze o datorie, pe care a rispit-o, nu înseamnă că nu mai este responsabil să o returneze.