Despre dubla predestinare

Desigur, acest subiect pare foarte clar pentru unii. Din start marea majoritate respinge ideea unui Dumnezeu care predestinează la iad. Eu vreau să vă dovedesc că toți credem în predestinarea la iad și rai dacă acceptăm că: (1) Dumnezeu este Creatorul; (2) El este atotputernic și (3) El este Atotștiutor.

Trei interpretări

(1) Concepția caricaturizată este aceasta: Dumnezeu capricios înainte de veșnicii a făcut discriminare între oameni și pe unii i-a ales la viață veșnică iar pe ceilalți i-a ales să se ducă în iad.

(2) Concepția corectă (istoric și biblic) este aceasta: Dumnezeu ne-a ales la mântuire iar pe restul i-a trecut cu vederea și i-a lăsat să trăiască așa cum vor. Dumnezeu a hotărât ca cei care trăiesc așa cum vor să își ia plata pentru faptele lor (nu pentru alegerea Lui). Să vedem implicațiile:

• nici un om nu va obiecta că a fost lăsat să trăiască așa cum a VRUT (observați accentul pe libera voință care întotdeauna este înclinată spre păcat și poftă)

• oamenii vor fi osândiți pentru faptele săvârșite. Săvârșirea acestor fapte nu vine din faptul că Dumnezeu i-a creat păcătoși (fiindcă El nu a creat pe nimeni păcătos) și nici din faptul că El i-a predestinat la iad, ci din faptul că i-a lăsat să fie liberi din punct de vedere moral și spiritual - adică să facă ce vor ei.

Concluzie: Dumnezeu a creat omul perfect, acesta s-a stricat din proprie voie și va fi osândit pentru păcatele sale. Desigur, toate sunt lăsate în felul acesta prin planul lui Dumnezeu.

(3) Concepția alternativă (arminianistă) spune că Dumnezeu ne-a ales știind că noi Îl vom alege. Ceilalți sunt osândiți pentru că asta au ales ei. Totuși aici avem câteva observații de făcut:

• ce iubire este aceea care creează o lume plină de violuri, crime și nenorociri și din care, conform observațiilor și doctrinelor, vor pleca miliarde de oameni în iad - cu toate că Dumnezeu putea să evite toate și să nu mai creeze această lume?

• unii vor spune că Dumnezeu a creat lumea asta care a ajuns nenorocită pentru cei despre care a știut că Îl vor alege. Așadar, El a creat o lume care merge la pierzare sacrificând marea majoritate despre care știa că nu-L va alege, într-un iad cu chin veșnic? Asta e iubirea Dumnezeului arminienilor?

• alții subliniază faptul că această tragedie se datorează libertății voinței omului. Sunt de acord! Totuși Dumnezeu știind ce lume plină de dezastre urma să ajungă planeta noastră putea să nu o creeze. Conform arminienilor Dumnezeu a creat-o doar pentru că a iubit liberul arbitru al omului. Atenție! Nu a iubit omul, ci doar liberul său arbitru. El putea să nu-i creeze pe cei ce merg la iad, totuși i-a creat.

• în final, având în vedere că Dumnezeul arminienilor, are preștiință perfectă și putere totală, deodată ce știa ce lume urma să ajungă planeta noastră și deodată ce putea să nu o creeze, înseamnă că El a decis, a dorit și a creat cu bună-știință o lume care a ajuns plină de păcat. Dumnezeul arminienilor a predestinat tot păcatul din lume pe care putea să-l evite printr-o singură decizie.

Un test

Sunt unii care sunt de acord că Dumnezeu i-a ales pe unii la mântuire după buna plăcere a voii Sale dar neagă cu vehemență că Dumnezeu ar fi predestinat pe alții la iad.

Ei neagă acest lucru pentru că sunt speriați de expresia – predestinați la iad. Pentru acest motiv eu sunt de acord să folosim expresia – i-a trecut cu vederea – pentru a descrie hotărârea lui Dumnezeu cu privire la cei ce nu sunt aleși.

Prin câteva întrebări vom observa împreună că și această expresie duce la aceeași doctrină a predestinării la iad și că folosirea expresiei – trecut cu vederea – este bună și are doar rolul de a arăta că predestinarea la iad este asimetrică în relație cu predestinarea la rai – dar nicidecum că nu ar implica voia lui Dumnezeu suverană.

Sunt toți oamenii aleși la mântuire?

Răspuns: Nu!

Ce a făcut Dumnezeu cu cei pe care nu i-a ales?

Răsuns: i-a trecut cu vederea (atenție – nu am zis că i-a predestinat la iad).

Dumnezeu i-a trecut cu vederea fiindcă a voit sau fără să fi voit?

Răspuns: i-a trecut cu vederea pentru că a VRUT să o facă deoarece El nu putea fi obligat de nimeni să facă acest lucru.

Dacă Dumnezeu i-a trecut cu vederea fiindcă a vrut implică acest lucru voința Lui sau nu?

Răspuns: desigur că Dumnezeu i-a trecut cu vederea pentru că așa a hotărât

Care este așadar diferența dintre a hotărâ să îi treacă cu vederea sau a-i predestina să-i treacă cu vederea?

Răspuns: nu este nici o diferență.