Formarea Canonului Noului Testament

În acest articol vreau să vă invit la un survol asupra subiectului formării Canonului Noului Testament. Așadar, subiectul va fi limitat pentru că voi aborda doar Canonul Noului Testament și voi aborda formarea Canonului, nu recunoașterea Lui în secolele următoare.

I. Temelia formării Canonului

Domnul Isus amintește de câteva ori în ultimul Său discurs că Duhul Sfânt va învăța, va aduce aminte (14:26), va mărturisi despre El (15:26), va călăuzi, va vorbi, va descoperi lucrurile viitoare. (16:12-15). Domnul Isus face referire la ceea ce urmau să scrie apostolii și cei care s-au aflat sub autoritatea apostolică.

Ioan 14:26 "Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu."

Ioan 15:26 "Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.Şi voi de asemenea veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început."

Ioan 16:12-15 "Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul, căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu, de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi."

II. Rolul esențial al Canonului pentru biserică

Epistolele Noului Testament sunt temelia Bisericii ceea ce înseamnă că ele sunt absolut esențiale. Nu biserica este temelia canonului, ci canonul este temeia Bisericii. Biserica nu a format sau scris canonul, ci l-a recunoscut printr-un proces destul de greoi și lung. Este esențial însă să facem diferență între scrierea și recunoașterea canonului. În scriere Dumnezeu a folosit indivizi, în recunoaștere a folosit toată biserica; în scriere Dumnezeu a folosit autoritatea apostolică, în recunoaștere Dumnezeu a folosit călăuzirea eclesială; în scriere Dumnezeu a lucrat prin inspirație, în recunoaștere El a lucrat prin călăuzirea Duhului.

Efeseni 2:19-20 "Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos."

Efeseni 3:3-5 "Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul."

Efeseni 4:11. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, 12. pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, 13. pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

III. Mărturia apostolilor despre canonicitatea scrierilor lor

Vom lua mărturia a trei apostoli: Pavel, Petru și Ioan. Ei cred că epistolele lor sunt Scripturi și că trebuie respectate în totalitate.

Mărturia Apostolului Pavel

Apostolul Pavel afirmă de mai multe ori că taina descoperită lui și celorlalți apostoli este revelație biblică și că ea constituie însăși temelia bisericii. Apostolul este așadar conștient că: 1. scrierile sale sunt revelație biblică, 2. că ea vine de la Duhul Sfânt și că 3. constituie temelia bisericii, la fel cum decalogul a fost constituția vechiului legământ.

În pasajul de mai jos Pavel numește cuvintele sale cuvintele sănătoase ale Domnului Isus, așadar cuvinte care ar fi rostite chiar de Domnul Isus. Cine nu ținea aceste învățături trebuia considerat apostat.

1 Timotei 6:3-5 "Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic [...] lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni."

Mărturia apostolului Petru

Apostolul Petru încuviințează că epistolele lui Pavel sunt Scripturi. Acest lucru nu lămurește care sunt epistolele lui Pavel, ci faptul că ele sunt scripturi infailibile. Petru consideră că epistolele sunt ca și celelalte Scripturi. Aceste epistole sunt Scripturi și acest lucru e dovedit și de faptul că cei ce le răstălmăcesc o fac spre pierzarea lor.

2 Petru 3:15-16 "Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor."

Mărturia apostolului Ioan

Observați vă rog că Ioan pune egal între învățătura lui Hristos și învățătura aceasta dată de el. Știm cu toții că Hristos nu a scris nici o evanghelie sau epistolă așa că învățătura la care face referire este aceea prezentată de apostoli. Testul tuturor învățătorilor erau cuvintele din aceste epistole - acest lucru arată spre autoritatea lor finală.

2 Ioan 1:9 "Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”"

1 Ioan 4:6 "Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii."

Apocalipsa 22:19 "Şi, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta."

IV. Dovezi că epistolele sunt Scripturi

Ascultarea de epistolele lui Pavel nu este facultativă. El impune această ascultare ca de Cuvântul lui Dumnezeu. El consideră aceste epistole ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. De asemenea, cei care nu ascultau de aceste epistole trebuiau disciplinați.

1. Epistolele au fost revelate la porunca lui Dumnezeu

Romani 16:25-26 "Iar Aceluia care poate să vă întărească, după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos – potrivit cu descoperirea tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri dar a fost arătată acum prin scrierile prorocilor şi, prin porunca Dumnezeului celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor neamurilor, ca să asculte de credinţă"

Apocalipsa 1:1-2 "Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut."

2. Epistolele sunt Cuvântul lui Dumnezeu

1 Tesaloniceni 4:15 "Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi."

1 Corinteni 14:37 "Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului."

1 Ioan 4:6 "Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii."

Apocalipsa 1:1-2 "Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi lucrurile care au să se întâmple în curând. Şi le-a făcut-o cunoscut trimiţând prin îngerul Său la robul Său Ioan, care a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu şi despre mărturia lui Isus Hristos şi a spus tot ce a văzut."

1 Timotei 6:3-5 "Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic [...] lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni."

3. Apostolul cere ascultare deplină de epistole

2 Tesaloniceni 2:15 "Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră."

1 Tesaloniceni 5:27 "În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor."

1 Corinteni 4:6 "Fraţilor, pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi la Apolo, ca, prin noi înşine, să învăţaţi să nu treceţi peste ce „este scris” şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva celuilalt."

1 Corinteni 5:11 "Ci v-am scris să n-aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate”, totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi."

1 Timotei 4:6 "Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături pe care ai urmat-o până acum."

4. Neascultarea de epistole duce la disciplinare și separare

2 Tesaloniceni 3:6 "În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor, să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile pe care le-aţi primit de la noi."

2 Tesaloniceni 3:14 "Şi dacă n-ascultă cineva ce spunem noi în această epistolă, însemnaţi-vi-l şi să n-aveţi niciun fel de legături cu el, ca să-i fie ruşine."

Romani 16:17 "Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei."

2 Ioan 1:9 "Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”"

1 Timotei 6:3-5 "Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic [...] lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni."

5. Epistolele sunt încuviințarea propovăduirii apostolice

Cu alte cuvinte conținutul epistolelor este același cu învățătura dată de Pavel prin viu grai și care a fost răspândită ca tradiție până la scrierea acestor epistole. Pavel însă nu spune că martorii celor auzite de el au automat autoritatea apostolică de a scrie ceea ce el a propovăduit.

1 Tesaloniceni 4:11 "Să căutaţi să trăiţi liniştiţi, să vă vedeţi de treburi şi să lucraţi cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit."

2 Tesaloniceni 2:5 "Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea când eram încă la voi?"

1 Corinteni 11:2 "Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat."

2 Tesaloniceni 2:15 "Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră."

6. Respingerea învățăturii din epistole atrăgea blestemul și pieirea

Galateni 1:8 "Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!"

2 Petru 3:15-16 "Să credeţi că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire, cum v-a scris şi preaiubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor."

7. Epistolele erau standard doctrinar pentru toate bisericile

1 Tesaloniceni 5:27 "În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor."

Coloseni 4:16 "După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodiceenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea."

8. Epistolele erau standard de verificare a învățătorilor și învățăturilor

2 Ioan 1:9 "Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”"

1 Timotei 6:3-5 "Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, este plin de mândrie şi nu ştie nimic [...] lipsiţi de adevăr şi care cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni."

V. Depistarea epistolelor canonice

1. Semnătura apostolului Pavel

Pentru că au apărut de timpuriu epistole false apostolii au început să se semneze într-un mod specific așa încât epistolele lor să fie deosebite de falsele epistole.

2 Tesaloniceni 2:2 "să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar."

Filimon 1:19 "Eu, Pavel, „voi plăti” – scriu cu mâna mea – ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie."

2 Tesaloniceni 3:17 "Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu."

1 Corinteni 16:21 "Urările de sănătate sunt scrise cu însăşi mâna mea: Pavel."

Coloseni 4:18 "Urarea de sănătate este cu mâna mea: Pavel. Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele. Harul să fie cu voi! Amin."

2. Comunicarea între biserici

Bisericile își trimiteau reciproc epistolele lui Pavel și de aceea putea verifica care sunt epistolele de la el. Pavel s-a întors în bisericile plantate și a putut încuviința care epistole au fost trimise de el.

Coloseni 4:16 "După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodiceenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea."

3. Trimiterea unor oameni de încredere

Pentru a fi sigur că la credincioși ajung epistole adevărate Pavel trimitea doar oameni de încredere pentru că în aceste epistole era depozitorul doctrinar al bisericii.

Timotei

Filipeni 1:1 "Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii:"

Filipeni 2:19 "Nădăjduiesc în Domnul Isus să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună când o să am ştiri despre voi."

Coloseni 1:1 "Pavel, apostol al lui Isus Hristos prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Timotei,"

1 Tesaloniceni 3:2 "şi v-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,"

1 Corinteni 16:10 "Dacă soseşte Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi, căci el este prins ca şi mine la lucrul Domnului."

Filimon 1:1 "Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei către preaiubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru,"

Romani 16:21 "Timotei, tovarăşul meu de lucru, vă trimite sănătate; tot aşa şi Luciu, Iason şi Sosipater, rudele mele."

Tihic

Coloseni 4:7 "Tot ce este cu privire la mine vă va spune Tihic, fratele preaiubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul."

2 Timotei 4:12 "Pe Tihic l-am trimis la Efes."

Sosten

1 Corinteni 1:1 "Pavel, chemat să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, şi fratele Sosten,"

Epafrodit

Filipeni 2:25 "Am socotit de trebuinţă să vă trimit pe Epafrodit, fratele şi tovarăşul meu de lucru şi de luptă, trimisul şi slujitorul vostru pentru nevoile mele."

Tit

2 Corinteni 8:23 "Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru, fie având în vedere pe fraţii noştri, care sunt trimişii Bisericilor şi fala lui Hristos,"