Închinarea în mijlocul suferinței
Închinarea este cerința numărul 1 pentru creștini. Dar cum putem ști că avem o închinare acceptată de Dumnezeu? Sunt câteva principii elementare pe care le învățăm din experiența închinării lui Iona:
Închinarea începe în singurătate cu Dumnezeu. Asta a pierdut evanghelismul postmodern și de aceea are spectacole duminica pentru (1) satisfacerea gusturilor spectatorilor și (1) pentru perpetuarea spiritului lumesc intrat în biserică.
Este un principiu că deseori Dumnezeu ne izolează forțat pentru a sta de vorbă cu noi. Nu ne izolează ca să ne lase singuri, ci ca să-L auzim pe Dumnezeul care ne vorbește de mult dar pe care ne-am trudit să nu-L auzim fiindcă nu ne place ce ne spune deslușit.
Închinarea publică fără închinarea privată este lipsită de substanță, superficială, goală. Calitatea închinării noastre depinde de ceea ce facem acasă, nu în public în primul rând.
Pentru că nu avem pocăință nici nu ne închinăm. Cum ne-am putea închina înaintea acelui față de care ne simțim vinovați? Pocăința este pasul esențial pentru că altfel trăim într-o ipocrizie diavolească.
Pentru că închinarea este întâi un act spiritual, nu afectiv, psihic sau fizic, de aceea ne putem închina oriunde. De aceea biserica primară s-a închinat în peșteri și catacombe, în arenele romane și pe rugurile aprinse, în fălcile fiarelor și sub cuțitele persecutorilor. Pe Dumnezeu îl putem găsi oriunde.
Dumnezeu nu primește închinarea noastră în funcție de cum ne (1) simțim noi în închinare, de cât de bine (2) arată închinarea noastră, (3) de cât de relevantă cultural este, (4) ci în funcție de sinceritatea inimilor noastre, în funcție de atitudine și de cum ne relaționăm la El în închinare.
Noi nu ne închinăm ca victime destinate iadului fără nici o speranță de viitor. Noi suntem în grațiile lui Dumnezeu și chiar dacă suntem pedepsiți noi avem nădejdea alimentată puternic de promisiunile divine. Nu ne putem închina dacă nu suntem puternic ancorați în promisiunile divine.
Închinarea fără transformare este o travestire. Închinarea care nu-L înțelege pe Dumnezeu într-o asemenea măsură încât să ducă la provocări precise spre schimbare precisă este închinare care nu poate fi acceptată de Dumnezeu. Ne închinăm doar când suntem doritori, hotărâți, determinați să fim schimbați după voia lui Dumnezeu.