Lepădarea de credință spre învățăturile dracilor

1.Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor, 2. abătuţi de făţărnicia unor oameni cari vorbesc minciuni, însemnaţi cu ferul roş în însuş cugetul lor. 3. Ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor, pe cari Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulţămiri de către ceice cred şi cunosc adevărul. 4. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţămiri; 5. pentrucă este sfinţit prin Cuvîntul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. 6. Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat-o pînă acum.

Acesta este unul dintre cele mai dure pasaje din Scriptură pentru că ne descrie niște oameni care s-au lepădat de credință și s-au alipit de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor (v.1). Cu greu am putea găsi un limbaj mai acid pe paginile Scripturii.

Pasajul este o avertizare foarte serioasă împotriva aderării la diverse forme de ascetism, sub o etichetă a smereniei, sfințeniei și spiritualității. Pavel este foarte vehement în demontarea unei asemenea pretenții.

Mulți oameni au folosit fără discernământ acest pasaj pentru a argumenta că mântuirea se pierde sau că, cel puțin, credința în Domnul Isus, credința mântuitoare, poate fi părăsită. Intenționez să dovedesc că o asemenea folosire a Scripturii este dăunătoare și nu are nici un sprijin textual.

ÎNȘELAȚII

(1) Pasajul este important și pentru că ne arată cum trebuie interpretat limbajul biblic. Acesta este fluid și are o semantică largă. Limbajul biblic nu este fix, mecanic și rigid. El trebuie interpretat în context. În pasajul nostru deși avem o declarație generală care indică lepădarea de credință, vedem imediat că oamenii despre care vorbește apostolul au respins un articol specific de credință creștină (libertatea consumării căsătoriei și a bucatelor). Probabil că motivul pentru care apostolul vorbește despre lepădarea de credință la modul general este datorită faptului că această doctrină este foarte importantă în Scriptură.

(2) În acest context este important să precizăm două semnificații ale termenului credină: (a) credință mântuitoare în Domnul Isus și (b) articol de credință creștină sau corp doctrinar de credințe creștine. În acest pasaj avem de-a face cu al doilea sens. Este important în cazul acesta să nu începem speculații fără sfârșit despre căderea din credința mântuitoare și cu atât mai puțin despre pierderea mântuirii. Pasajul nu a fost intenționat să vorbească despre subiectul mântuirii și cu atât mai puțin despre credința mântuitoare.

Este important să arătăm din pasaj că avem de-a face cu o lepădare a unei doctrine creștine și nu cu lepădarea credinței mântuitoare:

În primul rând, lepădarea de credință a dus la lipirea de învățăturile dracilor. Contrastul este evident între credința (doctrinară) și învățăturile (doctrinele) dracilor. Apostolul pune în contrast „credința” și „învățături ale demonilor” ambele referindu-se la doctrine, prima divină, a doua demonică.

În al doilea rând, expresiile complementare și paralele - cuvintele credinței și buna învățătură (v.6), care descriu contrastul față de doctrinele falșilor învățători, arată că este vorba despre doctrine în pasaj. Expresia „cuvintele credinței” nu înseamnă Evanghelia, ci învățătura biblică despre mâncăruri și căsătorie.

În al treilea rând, ni se spune că victimile asceților au fost abătuți de oameni care vorbesc minciuni - contrastul fiind clar făcut între credința creștină și minciunile vorbite (v.2). Nu găsim vreo aluzie legată de renunțarea la credința mântuitoare în Domnul Isus.

În al patrulea rând, acești oameni propovăduiau abținerea de la căsătorie și bucate (v.3). Așadar, subiectul este învățătura ascetismului, nu credința mântuitoare, sau credința în Domnul Isus. Aceasta nu înseamnă pierderea mântuirii și nici faptul că ei nu mai cred în Domnul Isus Hristos ca și cale de mântuire.

În al cincilea rând, versetul 6 oferă o soluție de contra-atac pentru ascetism: „punând acestea înaintea fraților, vei fi un bun slujitor … hrănit cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o îndeaproape.” Acest verset încununează dovezile textului arătând că Pavel se ocupă aici de învățătura creștină prin care se putea demonta falsitatea ascetismului predicat în unele biserici creștine.

(3) Termenul lepăda (gr. aphistémi) înseamnă a se depărta de (Luca 4:13), a sta departe de, a se abține de la (Fapte 5:38; 2 Timotei 2:19). Este notabil că singurul loc în care apostolul mai folosește acest termen (2 Tim. 2:19) el se referă la a se ține departe de un lucru. Așadar, nu putem spune cu strictețe că acești oameni au aderat din toată inima lor la această învățătură și apoi au lepădat-o, ci mai degrabă că ei au făcut parte din comunitatea creștină care a propovăduit-o, au interacționat cu ea, au cunoscut-o dar în final au respins-o.

(4) Este important să observăm că prima problemă a acestor oameni este lepădarea unui articol de credință creștină și preluarea unei învățături demonice. Deși limbajul este extrem de serios și tulburător, totuși Pavel nu se referă la o lepădarea a întregului corp doctrinar creștin și nici nu se referă la lepădarea credinței personale, mântuitoare, în Domnul Isus. El se referă preluarea învățăturii ascetice. Faptul că unii nu văd această erezie suficient de gravă, asta nu o face mai puțin periculoasă și nici nu anulează faptul că este de origine demonică.

ÎNȘELĂTORII

(1) Observați că apostolul Pavel diferențiază victimile (v.1) de înșelătorii, promotorii învățăturilor demonice (v.2). Doar despre cei din urmă spune că sunt însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor. Dacă nu înțelegem acest lucru din text s-ar putea să confundăm două categorii de oameni pe care apostolul le distinge foarte clar. Pentru a doua categorie nu vedem că apostolul ar lăsa vreun semn de recuperare. Noi nu putem spune nimic sigur despre victimile acestor oameni, în ce privește relația lor cu Dumnezeu, ci spunem doar ceea ce spune apostolul - că au aderat la învățături demonice.

(2) Avem motive serioase să ne întrebăm dacă acești oameni au fost vreodată mântuiți. Pavel îi descrie în termeni în care doar pe cei necredincioși am îndrăzni să-i descriem. Textul prezintă cel puțin doi termeni unici în Noul Testament în forma aceasta. Ei sunt vorbitori de minciuni (gr. pseudologos) și cauterizați în conștiință (gr. kautériazó). Mai mult, ei sunt niște ipocriți (gr. hupokrisis), probabil cerând de la alții ceva ce nici ei nu respectă și nu cred.

(3) Ca și în cazurile precedente, promotorii acestor false învățături au o problemă de cuget (1:6, 1:19): sunt însemnați cu fierul roșu în cuget (v.2). Însemnarea cu fierul roșu (gr. kautériazó) presupune desensibilizarea nervilor așa încât să nu mai reacționeze. Termenul grecesc descrie cauterizarea. Conștiința acestor oameni este inactivă, insensibilă la stimul spirituali. Aceștia sunt oameni împietriți. Pavel nu spune că victimile acestor învățători sunt la fel (v.1). Este important de înțeles acest lucru. Mai mult, Pavel nu spune că aceștia au fost credincioși și apoi au lepădat credința lor în Domnul Isus.

(4) Continuând să vorbească despre amăgitori, nu despre victime, Pavel spune că aceștia opresc căsătoria și bucatele pe care cei credincioși (cei ce cunosc și cred adevărul) le iau cu mulțumire (v.3,4) prin Cuvânt și rugăciune (v.5). Înseamnă că acești oameni nu cunoșteau și nu credeau adevărul, cel puțin nu aveau o cunoaștere duhovnicească a acestor lucruri și cu siguranță nu aveau o credință lăuntrică duhovnicească, deodată ce ei au respins acest articol de credință. Acestor oameni le lipsea în totalitate viața duhovnicească specifică oricărui credincios așa încât respingeau și cele mai elementare și normale convingeri creștine.

(5) Acești oameni respingeau actul creației, respingeau două mari binecuvântări ale lui Dumnezeu (căsătoria și bucatele), împiedicau mulțumirea către Dumnezeu, contraziceau adevărul despre aceste lucruri și furau din viața credincioșilor o parte din viața lor obișnuită. Aceștia nu erau niște victime, ci niște impostori care nu L-au cunoscut niciodată pe Dumnezeu. Nu există nimic în text care să ne facă să credem că L-ar fi cunoscut pe Dumnezeu într-un mod mântuitor.