Un model de liturghie pentru bisericile baptiste reformate

Andrei Croitoru -

Ce presupune slujba adunării?

Identificarea dimensiunilor slujbelor este foarte importantă deoarece, astfel, putem stabili ce anume trebuie să facem și care este locul specific în care Cuvântul ne dă libertate pentru improvizații, inventivitate și imaginație.

Conținutul

Conținutul închinării este stabilit de revelația biblică. Nu doar pasajele descriptive și didactice stabilesc ce vom face în închinare, ci toată revelația Scripturii. Scriptura este revelația de Sine a lui Dumnezeu și a planului Său de mântuire a omului în Persoana Domnului Isus. Această temă trebuie să fie prezentă în toate slujbele bisericii.

Structura

Revelația Scripturii are o structură. Dacă Biblia este istoria răscumpărării, adică Evanghelia, și dacă noi dorim ca slujbele noastre să reflecte nu doar conținutul revelației, ci și structura ei, va trebui să ne rânduim slujbele după structura biblică. Ceea ce vom face este să privim la meta-narațiunea Scripturii, să identificăm structura Evangheliei și să implementăm această structură prin toate componentele închinării.

Componentele închinării

Când vorbim despre componentele închinării, ne referim la cântare, rugăciune, predicare, administrarea rânduielilor (Cina și botezul), agapele, iar, în unele cazuri, dărnicia etc. Aceste componente, ca în cazul conținutului închinării, sunt reglementate de Scriptură. Există suficient de multe pasaje în Scriptură sau, cel puțin, cele pe care le avem sunt suficient de clare, care ne arată ce anume trebuie să facem în închinare. Există pasaje doctrinare care prescriu elementele/componentele închinării și, de asemenea, avem pasaje descriptive care relatează închinarea bisericii și componentele închinării ei.

Circumstanțele închinării

Foarte multe persoane înțeleg că circumstanțele închinării sunt lăsate la hotărârea liberă a bisericii. Acest lucru este absolut normal pentru că uneori biserica s-a întâlnit în catacombe, în peșteri, în păduri, pe câmp etc. Unele biserici au bănci, altele scaune, unele au un anumit tip de amvon iar altele au o masă etc.

Cei care resping principiul regulativ (explicat în paragrafele următoare) o fac din cauza faptului că circumstanțele închinării nu sunt clar reglementate în Scriptură, aspect care îi face să creadă și să afirme că pot reglementa după propria înțelepciune și componentele închinării însă aceste persoane falimentează să facă distincția logică între circumstanțele închinării și conținutul închinării.

Chiar și în ceea ce privește circumstanțele închinării vom vedea că întotdeauna conținutul modifică recipientul sau circumstanțele. Dacă înțelegem corect Evanghelia, nu o vom putea prezenta într-un spirit de glumă sau într-un mediu care seamănă mai mult cu discoteca decât cu templul lui Dumnezeu, care este biserica.

Principiul pentru formularea slujbelor

Dumnezeu a hotărât să ni se reveleze în Scriptură într-o anumită ordine. Noi credem că toată Biblia este o meta-narațiune în care ne este prezentată Evanghelia. Progresul Evangheliei este prezentat în meta-narațiunea ei.

Închinarea, liturghia și slujba trebuie să reprezinte modul și structura în care Dumnezeu ni s-a revelat în Cuvântul lui Dumnezeu. Liturghia trebuie să fie o reprezentare a Evangheliei. Cu alte cuvinte, închinarea pune înainte, în fața participanților, însuși mesajul Evangheliei.

Nu putem să onorăm pe Dumnezeu și Evanghelia Sa dacă omitem să prezentăm esența Ei în liturghia noastră sau dacă avem o liturghie care prezintă, fără să intenționăm acest lucru, o evanghelie distorsionată. Această distorsionare este inevitabilă dacă slujba închinării nu conține o Evanghelie completă.

Predicarea reprezintă Evanghelia prin cuvânt, rânduielile reprezintă Evanghelia în simbol, iar liturghia reprezintă Evanghelia în structură.

A ne lipsi în liturghie de adevăruri evanghelice esențiale, înseamnă să corupem atât mărturia noastră cât și închinarea noastră și cu siguranță nu ne dorim acest lucru.

Care sunt elementele Evangheliei complete care trebuie să fie prezente, nu doar în compoziția, ci și în structura și ordinea elementelor ale închinării?

Evanghelia începe cu Dumnezeu și, de aceea, slujba începe cu chemarea la închinare, apoi se continuă cu răspunsul prin adorare și lăudare a lui Dumnezeu. În al doilea rând, Evanghelia confruntă omul cu starea lui de păcat și, astfel, slujba conține un moment de mărturisire a păcatelor prin rugăciune. Apoi, Evanghelia arată omului soluția - pe Domnul Isus Hristos și, de aceea, slujba se continuă cu o afirmare biblică a iertării și o cântare care înalță jertfa Domnului Isus. Evanghelia cheamă omul la supunere și trăire cu Dumnezeu. Acesta este elementul principal al închinării, Cuvântul lui Dumnezeu, care este primit prin rugăciunea pentru iluminare și ascultare.

Principiul regulativ în închinare

Principiul după care alegem ce să facem în slujbele duhovnicești este principiul regulativ, care afirmă că noi ne închinăm și facem doar ceea ce Dumnezeu ne-a spus în Scriptură să facem și ne ghidăm după principiile biblice în aspectele secundare care nu sunt reglementate, în mod clar, în Scriptură.

Dacă ar fi să adoptăm principiul celor mai multe adunări, conform căruia avem voie să facem lucruri ce nu sunt interzise în Biblie, înseamnă că fiecare generație (sau chiar aceeași generație) poate schimba conținutul slujbelor după buna plăcere și niciodată nu vom ști exact la ce să ne așteptăm în închinare.

Câteva argumente pentru adoptarea principiului regulativ:

  1. Este cel mai logic - facem în adunarea lui Dumnezeu doar ce ne poruncește Dumnezeu prin Cuvânt.

  2. Dacă ar fi să facem lucruri care nu sunt scrise, ele ar fi prea multe și odată cu fiecare generație s-ar tot schimba.

  3. Credincioșii din biserica primară nu erau recunoscuți pentru inventivitate, ci pentru credincioșie față de Cuvânt.

  4. Dumnezeu știe mai bine decât noi cum este închinarea plăcută Lui, iar noi nu ne putem risca la acest capitol.

  5. Noi suntem înclinați spre păcat, eroare și idolatrie și, fără să ne dăm seama, alunecăm spre practici greșite.

  6. Dumnezeu a omorât oameni care au adus inovații în închinare, chiar dacă au avut intenții bune - pe care noi nu le cunoaștem cu precizie (Uza, Nadab și Abihu).

Principii pentru liturghie biblică/reformată

(1) Orice parte a închinării (rugăciune, cântare, cuvânt) trebuie să fie adevărată și, de aceea, ea trebuie să conțină doar revelație biblică. Centralitatea Cuvântului în închinare este primul principiu al unei închinări biblice, reformate. Credem că Scriptura ne arată suficient de clar prioritatea Cuvântului în fiecare aspect și act al închinării. Cântarea este umplută de Cuvânt, rugăciunea este după voia Lui, iar predicarea se bazează, în întregime, pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Din acest motiv, Cuvântul este central, nu doar pentru că (1) Cuvântul este conținut în fiecare act al închinării, (2) climaxul slujbei este predicarea Cuvântului, dar și (3) pentru că predicarea Cuvântului este cea mai lungă parte din slujbă.

În Coloseni Pavel ne arată că voia lui Dumnezeu, revelată în Cuvânt, este prioritară și definește atât cântarea, cât și rugăciunea.

Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl."

Din păcate, în zilele de azi, vedem exact opusul acestor principii: (a) multe cântări nu conțin, decât foarte superficial, voia lui Dumnezeu (b) Cuvântul nu are un loc central, ci este expus superficial și foarte rapid pentru că prioritate au elemente de spectacol și distracție.

(2) Doar închinarea bazată pe Cuvânt are puterea și scopul de a zidi. Poate că închinarea aceasta nu a stârnit anumite sentimente la care te așteptai, dar ea este ziditoare, din punct de vedere duhovnicesc, pentru simplul fapt că vine din Cuvânt. Acesta este singurul criteriu după care vom judeca și defini închinarea.

(3) Centrul închinării este Dumnezeu. Nu Dumnezeu are nevoie de închinare, ci noi care, în închinare, descoperim că suntem binecuvântați în moduri nebănuite. Noi nu ne etalăm în închinare, ci Cuvântul etalează atributele și frumusețea lui Dumnezeu înaintea ochilor inimilor noastre.

(4) Închinarea este o pregustare a binecuvântărilor cerului - adică a prezenței manifestate a lui Hristos prin Cuvânt și prin Duhul Sfânt. Această pregustare este, deocamdată, mijlocită și dată cu măsură, însă ea este o garanție a ceea ce vom avea deplin în veșnicie.

(5) Închinarea presupune caracter pentru că va trebui să faci același lucru cu oameni care sunt foarte diferiți de tine în multe aspecte, dar cu care ești unit prin credința în Hristos. Închinarea este o formă de smerenie și lepădare a egoismului și lucrurilor nesemnificative. Închinarea ne ajută să ne focalizăm asupra Singurului care este important.

(6) Închinarea este și o formă de proclamare și protejare a Evangheliei. Noi ne închinăm și ca efect secundar are loc proclamarea adevărurilor din închinare și protejarea lor. Repetarea lor nu va face decât să cimenteze aceste adevăruri în inimile noastre.

(7) Închinarea este un răspuns față de cine este și ce a făcut Dumnezeu. Închinarea nu este un act inițiator, ci, întotdeauna, un răspuns la revelația de Sine a lui Dumnezeu. De aceea, închinarea începe și este hrănită de Cuvântul lui Dumnezeu.

(8) Închinarea necesită o contemplare a Dumnezeului revelat în Scripturi - fapt care va duce la un sentiment profund de uimire, mulțumire, micime etc. Închinarea transformă omul prin Cuvântul citit, cântat și predicat în puterea Duhului Sfânt.

(9) Închinarea trebuie să aibă unitate ideatică. Închinarea nu este un ghiveci de solo-uri cu conținut divers, ci este o călătorie spirituală a congregației prin Cuvântul lui Dumnezeu. Solo-urile arată ceea ce omul vrea să facă în închinare, însă când închinarea este condusă de Cuvânt, ea va arăta așa cum Dumnezeu o dorește.

(10) Închinarea bisericii este congregațională. Acesta a fost modelul apostolic, modelul moștenit de la evrei și din sinagogă, modelul care reprezintă cel mai bine unitatea Duhului în trupul lui Hristos și modelul care protejează biserica de slujiri isterice și false.

(11) Doar credincioșii maturi pot conduce închinarea. Copiii, adolescenții sau tinerii necredincioși nu pot conduce închinarea chiar dacă ei fac parte din familii de credincioși. Dumnezeu nu poate primi închinarea unor oameni care încă nu sunt împăcați cu El, cu atât mai puțin să primească conducerea închinării acestora.

(12) Prezența copiilor în închinare. În toată Scriptura se vede un model de prezență a copiilor în închinare. Satan a folosit acest cal troian al segregării bisericii pe vârste pentru a distruge unitatea familiilor și a bisericii. Este un model anti-eclesial, anti-biblic și anti-familial. Închinarea pentru ei are un rol pedagogic - evanghelistic.

(13) Rolul instrumentelor în închinare este secundar. Există biserici care s-ar dezintegra urgent și s-ar arăta cât de moarte sunt dacă s-ar scoate din ele muzica contemporană.

(14) Închinarea este profund Trinitariană. Începem cu adorarea lui Dumnezeu, continuăm cu mărturisirea păcatelor în urma lucrării de convingere a Duhului Sfânt și mulțumim pentru jertfa ispășitoare a lui Hristos. De asemenea, la citirea Cuvântului lui Dumnezeu, cerem iluminarea Duhului pentru a înțelege binecuvântările nemărginite pe care le avem în Fiul Lui, Isus Hristos prin lucrarea Sa răscumpărătoare.

Compoziția slujbelor bisericii

(1) Biserica ascultă predicarea Cuvântului:

Faptele apostolilor 2:42 "Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni."

(2) Biserica citește public Cuvântul:

1 Timotei 4:13 "Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora."

(3) Biserica se roagă împreună în mod constant:

Faptele apostolilor 2:42 "Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni."

(4) Biserica se împărtășește la cina Domnului:

1 Corinteni 10:17 "Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, căci toţi luăm o parte din aceeaşi pâine.”

(5) Biserica primește noii convertiți care se botează:

Faptele apostolilor 2:41 "Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete."

(6) Biserica Îl laudă pe Dumnezeu prin cântare:

Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră."

(7) Biserica se închină prin dărnicie:

1 Corinteni 16:1 "Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei. În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte, acasă, ce va putea, după câştigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu."

(8) Biserica are mese de dragoste:

1 Corinteni 11:33 "Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii."

Faptele apostolilor 2:46 "Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă."

Faptele apostolilor 20:11 "După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat."

Iuda 1:12 "Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi;"

Un model de închinare reformată (cum arată slujbele noastre săptămânale)

Noi credem că atât compoziția, conținutul, cât și structura slujbelor adunării trebuie să fie biblice. Prin aceasta doresc să spun că ar trebui să găsim modele din Scriptură de slujbe duhovnicești. Desigur, în anumite puncte nu putem decât să folosim anumite principii pe care le găsim în Scriptură pentru a determina (a) o anumită ordine liturgică sau (b) timpul oferit fiecărei părți din închinare.

Voi detalia un stil de slujbă pe care îl consider biblic - adică reprezintă voia lui Dumnezeu exprimată în Scriptură în ambele testamente. Dacă înțelegem corect Evanghelia, vom vedea că Ea își crează propriul cadru și recipient. Cred că atât rațiunea cât și Scriptura ne vor călăuzi în a stabili un format de liturghie care este potrivit pentru poporul lui Dumnezeu

(1) Chemarea la închinare

Chemarea la închinare, cu care începe slujba duhovnicească a adunării, este, de fapt, chemarea pe care ne-o adresează Însuși Dumnezeu prin Cuvântul Lui. Avem o sumedenie de chemări la închinare în Scriptură:

Psalmul 95:1 "Veniţi să cântăm cu veselie Domnului şi să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre."

Psalmul 95:6 "veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!"

Chemarea la închinare stabilește agenda slujbei! De la bun început înțelegem (a) Cine este persoana centrală a închinării noastre; (b) Cine va fi etalat în fața noastră, adică Dumnezeu Însuși. Este absurd să credem că noi avem puterea să-L chemăm pe Dumnezeu în închinarea noastră. Nu știm ce vorbim dacă ne hazardăm să facem asemenea afirmații! Noi nu avem dreptul și puterea de a-L chema pe Dumnezeu să vină între noi. El ne cheamă să venim înaintea Lui: Psalmii 100:1 "Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!"

Chemarea ne arată că Dumnezeu este Cel care inițiază. Întotdeauna Dumnezeu inițiază și noi răspundem. Acest lucru este valabil și pentru mântuire și pentru închinare.

Chemarea la închinare este invitația de a ne uni cu oștile cerești care deja Îl laudă pe Dumnezeu dintotdeauna! Mulți oameni, mulți slujitori și multe adunări desacralizează închinarea prin faptul că nu înțeleg la ce ne cheamă: El nu ne cheamă la un cenaclu religios, la un concert, la socializare spirituală, la a asculta discursuri.

Slujba, așadar, începe cu Dumnezeu și porunca pe care ne-o adresează, de a ne închina. Închinarea nu are de-a face cu ce simțim noi sau cu cheful pe care îl avem pentru a ne închina lui Dumnezeu, ci are de-a face cu un decret dumnezeiesc.

În multe adunări se face chemare la închinare prin faptul că cel care conduce slujba îi provoacă pe cei prezenți să se salute, să-și spună unele lucruri și să dea mâna. Nu vedem în Scriptură aceste îndemnuri, deși ele pot avea un anumit folos.

Întrebarea care se pune și va fi lămuritoare pentru acest punct este următoarea: credem noi că este vreun alt mod mai potrivit de a chema poporul lui Dumnezeu la închinare înaintea lui Dumnezeu decât prin Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, care ne oferă multe pasaje inspirate de Duhul Sfânt scrise cu intenția specifică de a chema poporul Domnului la închinare?

Avantajul nostru este mare - avem în Scriptură pasaje care conțin chemări la închinare, pasaje inspirate, fără greșeală, pasaje care reprezintă cel mai bine felul în care Dumnezeu vrea să chemăm copiii Lui la închinare.

(2) Cântare de laudă

Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl."

Chemare la adorare - răspuns prin adorare. Prima parte din slujba și închinarea bisericii este un moment de laudă la adresa lui Dumnezeu. Atât cântarea cât și rugăciunile trebuie să reflecte chemarea la închinare cu care a ce început slujba. Dacă chemarea a fost la mulțumire și laudă atunci, atât cântarea cât și rugăciunea trebuie să fie în conformitate cu chemarea Cuvântului. Este o ofensă la adresa lui Dumnezeu să începem să Îi spunem nevoile noastre personale.

Efectul adorării. Acest moment are un efect benefic asupra sufletelor noastre pentru că ne va modela atitudinea inimii față de multe situații prin care trecem, conștientizând cine este Dumnezeu, în timp ce îi slăvim atributele Sale glorioase și lucrările Sale extraordinare. Doar în modul acesta problemele noastre vor părea nesemnificative și mici.

(3) Rugăciunea de adorare și laudă

Coloseni 3:16 "Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră. Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl."

Răspuns la adorare prin rugăciune. Rugăciunea, pe lângă cântare, este un răspuns al adunării față de chemarea la închinare pe care ne-a adresat-o Dumnezeu. Această rugăciune trebuie să aibă în vedere întreaga adunare. Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru ce este și ce a făcut în dreptul nostru ca indivizi, dar și pentru ceea ce a făcut pentru noi ca Adunare răscumpărată a Lui.

Raționalitatea rugăciunii. Avem zeci de psalmi în Scriptură care reprezintă rugăciuni. Înțelegem din învățătura Scripturii că rugăciunea este nu doar un lucru cerut de Dumnezeu, dar și cu totul normal și rațional pentru că aceasta este modul în care comunicăm cu Dumnezeu.

Mulțumirea biblică și normală. Rugăciunea de mulțumire este foarte frecventă pe paginile Sfintei Scripturi. A-I mulțumi nu este doar biblic, ci și normal datorită a ceea ce este și face Dumnezeu pentru noi. Avem porunca de a-I mulțumi totdeauna lui Dumnezeu și, de aceea, această rugăciune este obligatorie.

Biblia, material de adorare. Lucrurile pentru care Îi mulțumim sunt biblice - adică ne sunt prezentate în Sfânta Scriptură. Dumnezeu ne arată în Scripturi care sunt lucrurile care vin de la El și care sunt binecuvântări pentru poporul Lui. Acelea sunt rugăciuni de mulțumire inspirate și dacă dorim să mulțumim după voia lui Dumnezeu, va trebui să mulțumim după Scriptură.

(4) Citirea Cuvântului

Motivul pentru care citim public Cuvântul este pentru că este biblic. În Scriptură vedem oameni care au făcut citirea publică a Cuvântului. Pe de altă parte, acest lucru este cu totul natural pentru că partea centrală a slujbei este proclamarea Cuvântului și este normal ca Adunarea să asculte Cuvântul care va fi expus. Mai mult, există oameni necredincioși în Adunare care nu citesc Cuvântul niciodată și este o oportunitate ca să fie confruntați direct cu Cuvântul prin citirea lui publică. Deoarece Scriptura trebuie înțeleasă în context, noi obișnuim să citim tot capitolul din care se predică în acea slujbă. Scriptura a fost scrisă în cărți și este de datoria noastră să ne asigurăm că lucrurile nu sunt scoase din context.

Citirea publică a Cuvântului se face de către un frate din adunare, nu neapărat de către un prezbiter. Aceasta este o ocazie potrivită de a încuraja și alți frați să slujească în Adunare.

(a) Practica în Israel de la Moise până după întoarcerea din exil

Exodul 24:3 "Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”

Exodul 24:7 "A luat cartea legământului şi a citit-o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”

2 Imparati 23:2 "Apoi s-a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, prorocii şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legământului, pe care o găsiseră în Casa Domnului.“

Neemia 8:3 "Ezra a citit în carte de dimineaţă până la amiază, pe locul deschis dinaintea Porţii Apelor, în faţa bărbaţilor şi femeilor şi în faţa celor ce erau în stare s-o înţeleagă. Tot poporul a fost cu luare-aminte la citirea cărţii Legii.“

Neemia 8:18 "Au citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă. Au prăznuit sărbătoarea şapte zile şi a fost o adunare de sărbătoare în ziua a opta, cum este poruncit.“

Neemia 9:3 "După ce au stat jos, au citit în cartea Legii Domnului, Dumnezeului lor, a patra parte din zi şi altă a patra parte din zi şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat înaintea Domnului, Dumnezeului lor.“

Ieremia 36:10 "Atunci, Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia în auzul întregului popor, în Casa Domnului, în chilia lui Ghemaria, fiul lui Şafan, logofătul, în curtea de sus, la intrarea porţii celei noi a Casei Domnului."

(b) Practica respectată de Domnul Isus și apostoli

Luca 4:16 "A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească şi I s-a dat cartea prorocului Isaia.“

Faptele apostolilor 13:15 "După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru norod, vorbiţi.”

Faptele apostolilor 13:27 "Căci locuitorii din Ierusalim şi mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus şi, prin faptul că L-au osândit, au împlinit cuvintele prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.“

Faptele apostolilor 15:20 "ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”

(c) Practica prezentă și poruncită în Biserică

Coloseni 4:16 "După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica laodiceenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodiceea.“

1 Tesaloniceni 5:27 "În Domnul vă rog fierbinte ca epistola aceasta să fie citită tuturor fraţilor.“

1 Timotei 4:13 "Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora."

(5) Rugăciunea de mărturisire a păcatelor

Adorarea duce la mărturisire - cum reacționăm când recunoaștem măreția lui Dumnezeu?

Isaia 6:1-5 "În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau. Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!” Şi se zguduiau uşorii uşii de glasul care răsuna şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!”

1 Ioan 1:5-7 "Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim este că Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat."

Ambele pasaje ne arată că descoperirea de Sine a lui Dumnezeu duce la vederea proprii stări de păcat și la mărturisirea păcatelor. Aceste elemente sunt prezente în slujba noastră chiar în această ordine: începem cu adorarea lui Dumnezeu și continuăm cu mărturisirea păcatelor noastre. Ioan chiar avertizează cu privire la negarea păcatului din viața noastră și faptul că aceasta demonstrează că nu umblăm în lumina care este Dumnezeu.

Știm că Dumnezeu nu ne poate accepta dacă nu avem păcatele mărturisite și iertate, deoarece păcatele noastre ne separă de El. De asemenea, ca și în celelalte puncte, nu doar Scriptura, ci și logica ne obligă să înțelegem că trebuie să ne mărturisim păcatele.

Isaia 59:2 "ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!"

Găsim, de asemenea, în Scriptură oameni care și-au mărturisit păcatele în numele poporului lui Dumnezeu (vezi Daniel 9, Neemia 1). Acest lucru îl facem în fiecare întâlnire publică a Bisericii, cerând lui Dumnezeu iertare prin pocăință pentru păcatele cu care Adunarea i-a întristat fața în săptămâna precedentă. Când Adunarea locală nu spune nimic despre păcatele ei într-o întâlnire întreagă, este același lucru cu a nega păcatul, iar această stare a fost prevăzută de apostolul Ioan și am primit avertizări împotriva ei.

1 Ioan 1:8 "Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi."

(6) Afirmarea iertării păcatelor

După ce Adunarea își mărturisește păcatele, noi afirmăm ceea ce Ioan și ceilalți apostoli au spus foarte clar ca parte din promisiunea Evangheliei pentru cei răscumpărați și cei care se întorc la Dumnezeu cu pocăință și anume - iertarea păcatelor. Așadar, și în acest caz, urmăm ordinea prezentată de Ioan: întâi este prezentat caracterul lui Dumnezeu, apoi sunt mărturisite păcatele și după aceea se afirmă iertarea păcatelor prin Domnul Isus. Aceasta este esența Evangheliei: cine este Dumnezeu, cine suntem noi și care este soluția pentru împăcarea unui Dumnezeu sfânt cu omul păcătos.

1 Ioan 1:9 "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire.“

Mărturisirea păcatelor este un mod de a umbla în lumină ca și congregație. Aducerea la lumină a lucrurilor ascunse nu înseamnă să-L informăm pe Dumnezeu, pentru că El știe deja totul, ci este o acțiune care ne vizează pe noi înșine și starea inimilor noastre, în primul rând. Această umblare în lumină arată felul în care ne înnoim iertarea păcatelor, primită în jertfa Domnului Isus.

1 Ioan 1:7 "Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţește de orice păcat.“

Afirmarea iertării se face prin citirea unui text din Scriptură care conține promisiunea iertării păcatelor și se face de către fratele care cârmuiește momentele de rugăciune în cadrul acelei slujbe.

(7) Cântare de laudă

Cântarea de după momentul mărturisirii păcatelor ar trebui, în mod normal să conțină proclamarea clară a jertfei Domnului Isus și a beneficiilor pe care le avem din moartea Lui pentru păcatele noastre. Harul, credința, mântuirea, Hristos - sunt motivele laudelor noastre în acest moment pentru că doar în felul acesta suntem împăcați cu Dumnezeu și avem iertate păcatele noastre.

(8) Rugăciunea pastorală

Rugăciunea pastorală este rugăciunea pe care prezbiterul care predică în acea slujbă o va face înainte de predicarea Cuvântului. Ca și cârmuitor al Adunării, el ar trebui să fie cel mai informat de nevoile, starea și problemele Adunării.

Rugăciunea pastorală conține o înglobare a nevoilor adunării locale, o sumarizare a motivelor ei de rugăciune și o adresare înaintea lui Dumnezeu prin care se imploră intervenția lui Dumnezeu supranaturală prin Cuvânt și Duhul Sfânt asupra inimii predicatorului și a tuturor credincioșilor prezenți la ascultarea Cuvântului. În această rugăciune se cere lucrarea de iluminare a Duhului Sfânt de care are parte predicatorul și audiența (vezi Efeseni 1:17-23)

(9) Predicarea Cuvântului

El se deosebește de celalalte momente nu atât prin conținut, deoarece și celelalte momente trebuie să aibă ca și conținut voia lui Dumnezeu revelată în Scriptură; acest moment este diferit prin faptul că este momentul în care Dumnezeu vorbește prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt, printr-un frate chemat la această lucrare și înzestrat cu darurile necesare.

Predicarea Cuvântului este momentul central al închinării. Este momentul central pentru că vorbește Dumnezeu în mod direct. Dacă noi i-am vorbit lui Dumnezeu prin rugăciune și cântare, acum toți ascultă și vorbește doar Dumnezeu.

(10) Rugăciune de încheiere

Rugăciunea de încheiere trebuie să conțină mulțumire către Dumnezeu pentru actul închinării din acea zi, pentru lucrurile pe care El le-a revelat pentru Adunare cât și cereri referitoare la Cuvântul predicat și ceea ce Dumnezeu a descoperit că este necesar pentru poporul Său. Această rugăciune poate fi făcută de către orice membru al Adunării. El poate fi numit sau se poate lăsa loc unui frate îndemnat de Duhul Sfânt să facă acest lucru.