sf3.ro Web analytics

Hermeneutica doctrinei pierderii mântuirii

Descarcă Audio: Download Audio

Fiecare se apropie de Scriptură cu anumite reguli de interpretare, fie că ele sunt corecte, greșite, alese pe baza tradiției, ascultării altor predici sau așa după cum li se pare lor că este corect.

Înainte să analizăm pasaje care vorbesc despre păstrarea mântuirii trebuie să înțelegem de ce există atât de mulți oameni care cred că mântuirea se pierde. Noi nu putem presupune că ei sunt rău intenționați și că vor să predice doctrine false, ci doar că sunt prost informați și folosesc o grilă hermeneutică greșită care îi face să ajungă la concluziile lor.

1. Nu se face diferența între lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea omului.

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu și Dumnezeu tot ce începe duce la bun sfârșit. Credința poate fi un produs al minții, al sentimentelor sau al auto-sugestiei omului, ea poate fi doar un exercițiu sufletesc, nu duhovnicesc. Și de aceea ea poate fi pierdută! Ar trebui să ne ferim să vorbim dezaprobator despre mântuire și să fim predispuși în a critica, judeca și contesta lucrarea omului.

Pierderea credinței, nu este totuna cu pierderea regenerării, a nașterii din nou, a Duhului Sfânt, a răscumpărării, a iertării păcatelor, a justificării, a vieții veșnice. Avem exemple că există pierderea credinței dar nu avem exemple că se pierd celelalte binecuvântări cerești, ceea ce ar trebui să ne pună serios pe gânduri. De ce se pierde credința și celelalte nu? Pentru că un om poate avea credință fără să le aibă pe celelalte. Bineînțeles mă refer la credință omenească, nu credință mântuitoare.

2. Nu se înțelege limbajul uman fenomenologic din Scriptură.

În Scriptură oamenii i-au privit pe ceilalți în funcție de capacitatea lor de a observa și analiza. În multe situații credința mărturisitoare și morală este interpretată ca fiind credință mântuitoare pentru că este analizată din exterior, după conformarea la anumite reguli externe, pentru că niciunul dintre noi nu putem vedea inima, aceasta fiind doar prerogativa și în puterea lui Dumnezeu. Când cineva pleacă din comunitatea creștină, abandonează învățătura creștină, respinge disciplinele biblice și metodele harului ne lasă senzația că și-a pierdut mântuirea.

Singurul lucru pe care noi îl putem vedea este că oamenii (1) părăsesc biserica, (2) abandonează mărturisirea, (3) se întorc la anumite păcate și vicii (4) renunță la teologia creștină, (5) abandonează metodele harului și acestea sunt singurele lucruri pe care trebuie să le spunem despre ei. Cunoașterea noastră nu este infailiblă ca a lui Dumnezeu. Nu știm și nu avem voie să ne pronunțăm cu privire la ceea ce nu vedem. Nu este treaba noastră să afirmăm că au fost născuți din nou, iertați, îndreptățiți, ispășiți la Calvar, împăcați, înfiați și răscumpărați.

3. Nu se înțeleg semnificațiile multiple ale unor termeni.

Ca și termenul mântuire care poate însemna ridicare în poziție, scăpare de necaz fizic, vindecare sau mântuire veșnică la fel este termenul credință – asupra căruia vom stărui mai mult într-o altă sesiune. Termenul credință poate însemna corpul de doctrine creștină, o anumită doctrină creștină, o hotărâre înaintea Domnul, asentiment cu anumite învățături sau încredere în Hristos spre mântuire.

4. Se pornește de la presupoziția imposibil de demonstrat, că cei care părăsesc creștinismul au fost cu adevărat mântuiți.

Suntem des criticați că noi afirmăm despre cei pierduți că n-au fost niciodată mântuiți. Noi de fapt spunem următoarele lucruri: (1) că există o influență moralizatoare a creștinismului în viața multor oameni pe care noi îi considerăm și tratăm ca și creștini chiar dacă nu-s mântuiți, (2) că în general nu suntem destul de răbdători să avem suficient dovezi că cineva este născut din nou, (3) că există unii care se rătăcesc temporar dar asta nu înseamnă că și-au pierdut mântuirea, (4) că cei care părăsesc definitiv și irevocabil creștinismul sunt oameni care n-au fost mântuiți.

5. Se pornește de la experiență spre text.

Una dintre marile tragedii ale creștinismului este interpretarea Scripturii prin propria experiență sau experiența altora. Experiența poate aduce lumină asupra unor pasaje dar poate deveni un stăpân necruțător care ne face să distrugem înțelesul adecvat al unor texte pentru ca ele să se potrivească sistemului nostru teologic cu care ne apropiem de text. Întotdeauna găsesc oameni care au următoarea replică atunci când aducem argumente din Scriptură: dar eu știu pe cineva care siugr a fost mântuit și totuși s-a pierdut. Aceasta este dovada că oamenii pornesc de la experiență spre Scriptură. Chiar dacă ei nu ar verbaliza această convingere a lor, totuși mulți lucrează cu ea fără să fie conștienți de acest lucru.

6. Sunt puțini oameni care vor să afle dacă textul biblic nu cumva prezintă o altă poziție.

De obicei se pornește de la presupoziția că textul afirmă sigur ceea ce cititorul crede. Așa că indiferent de câte lămuriri ai oferi și cât de sănătoasă ar fi teologia, un asemenea om va avea de fiecare dată un alt text care nu se va potrivi cu doctrina sănătoasă. S-ar putea să ai tomuri întregi de dovezi pe care să le aduci în sprijinul doctrinei biblice, pentru că un om care vine cu presupoziții la text va găsi întotdeauna și alte pasaje care par să nu se potrivească cu această interpretare.

7. Se evită sau se interpretează pasajele doctrinare prin prisma narațiunilor.

Dacă am avea un text în care vedem un om care s-a depărtat de Dumnezeu și apoi avem un alt text care ne învață că mântuirea nu se poate pierde noi trebuie să intepretăm narațiunea prin prisma doctrinei pentru simplul motiv că textul doctrinar a fost scris clar ca să ne învețe un anumit lucru în timp ce pasajele narative sunt folosit pentru a ilustra un anume adevăr. Așadar, nu vom folosi exemple pentru a înlocui exegeza unor pasaje doctrinare, ci vom exegeta pasajele doctrinare scrise specific cu scopul de a trata subiectul mântuirii și prin prisma lor vom interpreta narațiunile care ne arată oameni care și-au lepădat credința.

8. În general nu se studiază scopul și subiectul pasajului.

Există pasaje care au fost scris cu scopul precis de a trata subiectul mântuirii și alte pasaje care aduc tangențial în discuție subiectul mântuirii. În mod normal vom apela la pasajele intenționale care tratează în mod explicit și intențional subiectul mântuirii și pe cele tangențiale le vom aborda prin prisma celor intenționale. Dar asta implică efort, străduință și o muncă pe termen lung colosală pe care cei mai mulți oameni nu vor să o depună.

9. Se obișnuiește să se afirme opusul afirmațiilor unor texte.

Pe mine mă înfioară un obicei pe care îl consider că are surse cel puțin ciudate, prin care afirmațiile explicite ale Scripturii sunt interpretate opus de cum au fost afirmate. Cu alte cuvinte dacă Scriptura spune: El i-a sfințit pentru totdeauna și eu citesc pasajul: unii nu sunt sfințiți pentru totdeauna, greșesc de două ori: (1) afirm opusul unui text; (2) calc în picioare scopul textului care a fost să afirme ceva pozitiv despre sfințire, nu ceva negativ.

Apocalipsa 3:5 „Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.» „

10. Abuzul și interpretarea unor termeni în afara contextului: foc, ars, pierdut, căzut, părăsit etc.

Toți acești termeni trebuie interpretați în context. Termenul căzut din Evrei 6 nu înseamnă același lucru cu ceea ce înseamnă în 1 Timotei 1:19. Dar unii care citesc Evrei 6 își imaginează că au de-a face cu aceeași semnificație a termenului. Greșeala este evidentă când vedem că majoritatea nu știu contextul textului din Evrei 6 – care era problema acelor oameni, ce soluție li s-a dat etc. Oamenii doar își dau cu părerea că acolo e vorba de pierderea credinței.

11. Nu se face diferența dintre cazuri individuale și situații corporative.

Există de exemplu amenințări făcute bisericilor că vor intra vor fi distruse însă deseori sunt aplicate pentru a vorbi despre indivizi sub pretextul că biserica este formată din indivizi. Dar dacă Domnul a vrut să-l atribuie adunării ca întreg atunci trebuie să facem la fel și noi. Există apoi pasaje care vorbesc despre căderea Israelului, adică respingerea temporară din planul lui Dumnezeu de mântuire și ne referim la Israel ca națiune, și deseori este luat și aplicat fără nici un fel de problemă chiar Bisericii.

„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor.„ - Romani 11:25

„Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut, pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine şi-ţi voi lua sfeşnicul din locul lui, dacă nu te pocăieşti. „ - Apocalipsa 2:5

12. Deseori se calcă principii gramaticale elementare.

Se interpretează pasaje imperative ca și cum ar fi profetice. Se iau pasaje care prezintă responsabilitatea omului și se interpretează ca și cum ar vorbi despre pierderea omului iar abuzul pasajelor este evident. Pasajele imperative au rolul de a încuraja și îndruma spre a se persevera însă deseori ele sunt luate și transformate în pasaje profetice care afirmă căderea unora – ceea ce nu este cazul. Este o distorsionare extraordinară a pasajelor.

13. Se introduc în texte implicații care nu sunt afirmate nici explicit și nici implicit.

Cu alte cuvinte, dacă autorul Sfintelor Scripturi nu a considerat că este necesar să afirme niște implicații doctrinare de ce cred eu că aș avea dreptul să fac asta și chiar să construiesc o doctrină pe aceste implicații. Foarte mult din teologia pierderii mântuirii se bazează pe implicații deduse din text și nu extrase sau observate în textul biblic.

14. Se folosesc pasaje descriptive (narațiuni) din Vechiul Testament pentru a face doctrina mântuirii, mai precis a pierderii ei, în Noul Testament.

Lucrul acesta este greșit din mai multe motive: (1) doctrina mântuirii este destul de încețoșată în Vechiul Testament în unele aspecte; (2) nu se face doctrina Noului Legământ pe pasajele Vechiului Testament; (3) nu se face doctrina bisericii pe pasaje narative, descriptive.

Ni se dă de obicei exemplul lui Saul sau Samson dar Biblia ne arată la ce slujiri au fost chemați aceștia fără să ne spună cu au fost îndreptățiți prin credință, iertați de păcat, regenerați sau răscumpărați. Acestea sunt presupoziții false aplicate textului. Spre exemplu Samuel îi profețește lui Saul că va fi „prefăcut într-alt om” (1 Samuel 10:6) și că Dumnezeu i-a „dat o altă inimă” (10:9) însă aceste expresii nu se referă la nașterea din nou ci la pregătirea lui Saul pentru a fi împăratul lui Israel. De la începutul domniei sale, el dove- dește că nu are teamă de Dumnezeu și că nu este credincios