Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta. Deuteronom 30.19

Rațiunea gândește că un om este batjocorit când i se dă o poruncă imposibilă, în timp ce eu susțin că în acest fel el este informat și trezit ca să-și vadă propria neputință. Este adevărat că stăm acolo unde se întâlnesc două căi, și doar una din ele e deschisă, iar legea ne arată cât de imposibilă este una, aceea care duce la viață, până când Dumnezeu nu revarsă Duhul Său, și cât de ușoară este cealaltă, dacă Dumnezeu ne lasă să mergem pe ea.

Acum, nu ar fi ridicol ci o treabă serioasă și necesară, să îi spui unui om care stă la o răscruce de drumuri: mergi pe care vrei, dacă el în ciuda slăbiciunii susține că este tare sau că niciuna din căi nu este închisă. Așa că cuvintele legii sunt rostite, nu pentru a afirma puterea voinței, ci pentru a ilumina orbirea gândirii, așa încât să vadă că propria lumină e nimic, și că puterea voinței este nimic.

Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului (Romani 3:20). El nu spune: abolirea, sau evitarea păcatului. Scopul și puterea legii stă în a da cunoaștere, pentru nimic altceva decât a păcatului; nu pentru a arăta sau a oferi putere. Această cunoaștere nu este putere, nici nu aduce putere, ci învață și arată că nu există nici o putere, ci o mare slăbiciune. Ce poate fi „cunoștința păcatului” decât cunoașterea propriei slăbiciuni și răutăți? El nu spune: „prin lege vine cunoaștere puterii și bunătății!” Tot ceea ce legea face, conform mărturiei lui Pavel, este să facă păcatul cunoscut.

Prin Lege omul este învățat nu despre ceea ce poate face ci despre ceea ce trebuie să facă; aceasta este, să cunoască păcatul propriu, nu să creadă că are vreo putere.

Gramaticienii și băieții de școală de la colțurile străzii știu că nimic mai mult nu este semnificat prin verbele la modul imperativ decât ceea ce trebuie făcut, iar ceea ce este făcut sau poate fi făcut este prezentat prin verbe la modul indicativ. Cum se face că voi teologii sunteți de două ori mai stupizi decât băieții de școală? – prin faptul că imediat ce găsești un singur verb imperativ îi atribui un sens indicativ?

În ce privește ținerea legii, departe fiind de realizările noastre ca distanța de la cer la pământ și așa de imposibil de dobândit, tu schimbi indicativele în imperative cu așa o râvnă încât în momentul în care azi cuvântul poruncii „fă”, „ține”, „alege”, tu le iei direct ca fiind făcut, ținut, ales, împlinit, sau că aceste lucruri pot fi făcute prin propria putere!

Martin Luther, The Bondage of the Will, 158-159