Există anumite mișcări, de obicei sectariste, care postulează ideea unui creștinism pur, fără mărturisiri de credință omenești, bineînțeles, în comparație cu alte mișcări creștine care se țin de anumite mărturisiri de credință și care, conform lor, sunt afectate de gânduri și păreri omenești.

De la început doresc să evidențiez faptul că această idee trădează fie ignoranța, fie ipocrizia, fie amândouă plus o doză considerabilă de creștinism fără fundament, un fel de creștinism agnostic. Această fudulie ignorantă bazată pe lipsa unei mărturisiri de credință nu prezice nimic bun.

Totul trebuie ascuns sub spiritualitate și credincioșie față de Biblie așa că ei vor spune mereu: noi credem ce spune Biblia, nu ce spun alți oameni. Sună bine, nu?

Ce este o mărturisire de credință

Când vorbim despre mărturisire de credință noi nu ne referim la un document care înlocuiește Scriptura. O asemenea idee este blasfemiatoare și nu știu vreo mișcare, adunare sau denominație protestantă, neo-protestantă sau evanghelică care să creadă așa ceva.

Mărturisirea de credință funcționează ca un sumar, nu un înlocuitor, al învățăturilor esențiale ale Cuvântului lui Dumnezeu. Când este vorba de primirea unui membru, de analizarea unui slujitor în ce privește învățătura, de părtășia cu alte adunări - o mărturisire este un document excelent care face munca foarte ușoară.

Totuși, rămâne întrebarea unora, care - de fapt - încă n-au înțeles rolul mărturisirilor, în ciuda celor spuse până aici, care spun că acestea conțin gânduri omenești. Dar oare predicile noastre, discuțiile din Cuvânt, studiile biblice, explicațiile pe care le dăm, cărțile pe care le scriem sau le citim nu sunt toate de gânduri omenești care exprimă ceea ce am înțeles din Biblie? Dacă o mărturisire de credință este rea, cu siguranță este și predica, articolul sau cartea scrisă de tine.

Dacă este rea o mărturisire care reprezintă înțelegerea de sute de ani a credincioșilor asupra aspectelor fundamentale din Scriptură, de ce aș considera corectă mărturisirea pe care tu o faci atunci când predici Cuvântul sau îl expui în adunare, în discuții private, în grupuri de studiu, în articole sau în cărți? Este de la sine înțeles că, dacă pornești cu presupoziția că a scrie un document în care îți exprimi înțelegerea asupra Scripturii este rău, atunci orice altceva care ia cam aceeași formă trebuie să fie rău. Desigur, o asemenea abordare este absurdă.

Iluzia absenței mărturisirilor de credință

Fățărnicia celor care spun că n-au mărturisiri de credință și că mărturisirea lor este Biblia, este dată pe față ușor atunci când grupurile religioase din care fac parte, promovează doar un anumit tip de literatură. Dacă Biblia este suficientă și ei cred doar Biblia, de ce scriu cărți și se promovează doar acele cărți scrise de cei din interiorul mișcării? Însăși scrierea cărților și apelul făcut mereu la anumiți autori sau cărți prolifice arată că ei aderă la mărturisirea de credință a acelor oameni, care se pretinde a fi biblică. Mai mult, acești indivizi apelează mereu la acei autori și ar considera eronat sau eretic pe cei care nu sunt de acord cu părerea autorilor - de obicei cei care au înființat mișcarea.

Mi se pare foarte interesant că printre cei care mărturisesc lipsa oricărei mărturisiri oficiale de credință găsești cei mai încruntați și fixiști credincioși - oameni consideră că dețin adevărul absolut în absolut toate doctrinele creștine, care știu interpretarea tuturor pasajelor din Scriptură sau care, dacă nu știu una sau alta, te pot ghida rapid la vreun guru, părinte al mișcării, pentru a te informa asupra aspectelor doctrinare neclare. Desigur, acest om nu va fi considerat părinte deodată ce Domnul Isus ne-a interzis să numim așa pe cineva, dar în practică el este un părinte datorită autorității pe care o are în interpretare și studiul Scripturii.

Dar să presupunem că avem de-a face cu o grupare, o adunare sau un grup de credincioși care nu au nici o mărturisire de credință. Dacă acești oameni ar refuza să lase pe orice credincios să predice, în special pe cei din afara mișcării/grupului lor, sub pretextul că acela ar putea avea convingeri greșite, înseamnă că ei au deja o mărturisire pe baza căreia judecă ce predică unul sau altul. Dacă se întâmplă să existe discuții pe anumite subiecte, dacă sunt combătute anumite convingeri, dacă un frate ar fi apostrofat pentru predicarea unor lucruri - toate acestea s-ar face doar pentru că există o mărturisire de credință asumată după care se judecă lucrurile.

Diferența reală nu este între credincioși care au mărturisiri de credință și cei care nu le au, ci diferența este între cei care au mărturisiri scrise și cei care au doar mărturisiri orale păstrate printr-un fel de tradiție a grupului sau mișcării respective. Până acum n-am întâlnit nici o persoană, grup sau mișcare religioasă care nu se afilieze conștient sau inconștient la o mărturisire de credință asumată în interiorul acelui grup.

Necesitatea mărturisirilor de credință

Dumnezeu a lăsat de-a lungul istoriei oameni deosebiți cărora le-a dat înțelepciune și lumină deosebită asupra unor subiecte foarte importante. A nu recunoaște acest lucru înseamnă să te jefuiești pe tine însuți de lucrarea lui Dumnezeu, înseamnă să repeți greșeli ale trecutului și probabil să te faci vinovat de erori pe care altfel le-ai fi evitat cu ușurință. Această atitudine păcătoasă produce multă ignoranță, mândrie și sectarism religios.

A trăi la propriu fără nici un fel de mărturisire de credință asumată în mod conștient este calea spre dezastru eclesial. Imaginați-vă că atunci când vine un membru într-o biserică (prin botez, transfer etc) el nu știe crezul bisericii respective și atât biserica cât și individul ajung în scurt timp la impas pentru că s-ar putea ca ei să-și dea seama că o parte sau alta cred, susțin și predică anumite erezii. Este normal să se ajungă aici în lipsa unei mărturisiri de credință.

Cum ar fi posibilă părtășia între adunări și cum ai putea identifica adunările Domnului Isus dacă toți ar spune: noi credem tot ce spune Biblia în timp ce și ereticii fac aceleași afirmații? Nu ajungi astfel în părtășie cu ereticii? Cum poți ști dacă cineva crede în Sfânta Treime decât să-l întrebi direct asta? Totuși, Biblia nu folosește expresia Sfânta Treime. Expresia vine din tradiția bisericii, din mărturisirile de credință.

Cum se va simți cineva mustrat pentru susținerea și promovarea unor învățături greșite dacă nu i s-a cerut niciodată să-și asume un anumit set de învățături care reprezintă ceea ce spune Biblia despre diverse subiecte? Aceasta este o înșelare: să accepți un om în părtășie fără să îi comunici crezul tău și fără să i se ceară să-și comunice crezul.

Multe adunări au ajuns la dezbinare pentru că oamenii s-au adunat împreună nu în jurul învățăturii Cuvântului. După o perioadă de timp s-au dezbinat pentru că au conștientizat că ei oferă interpretări diferite asupra unor aspecte foarte importante din crezul și viața creștină.