Isaia 53 este unul dintre textele magistrale principale din Vechiul Testament despre jertfa Domnului Isus. Nu cred că există vreun aspect fundamental al lucrării mântuitoare care să nu fie subliniat aici. Iată de ce este necesar să analizăm verset cu verset această capodoperă teologică.

Necesitatea jertfei (depravarea omului) (v.6a)

6. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Versetul 6 explică depravarea oamenilor. Evident, autorul se referă la aceia pentru care Hristos a murit. El descrie acest grup prin termenii noi și toții. Aceștia erau rătăciți și aceștia au fost răscumpărați prin jertfă. Desigur, toți oamenii sunt rătăciți dar autorul îi are în vedere pe aceia pentru care Hristos a murit, nu pe toți oamenii din lume.

Depravarea noastră nu poate fi înțeleasă corect decât în relație cu jertfa Domnului. Ea pune în lumină adâncimea și urâțenia păcătoșeniei noastre. Oricum, depravarea nu poate fi înțeleasă corect decât restrospectiv după momentul mântuirii noastre, ceea ce Isaia face în acest capitol.

Esența stricăciunii omului este descrisă prin rătăcire, adică fiecare își vedea de drumul lui, un drum al păcatului, al despărțirii de Dumnezeu. Această rătăcire este atât de profundă încât nu poate fi stârpită decât prin jertfa Domnului Isus.

Realizarea jertfei (v.6b)

dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Isaia leagă jertfa Domnului de planul și intenția lui Dumnezeu: Domnul a făcut să cadă asupra Lui. Dumnezeu a avut o intenție clară cu jertfa Domnului Isus și rămâne întrebarea dacă El a realizat ce a intenționat. Dacă nu a făcut-o atunci nu ne putem găsi siguranța în lucrarea lui Dumnezeu, ci în deciziile noastre de a accesa această lucrare.

Autorul ispășirii. Dumnezeu este autorul lucrării ispășitoare. Dumnezeu a fost cel ofensat de păcatele noastre, de El am devenit separați și de aceea El a trebuit, fiind singurul care putea face aceasta, să inițieze, să desăvârșească și să realizeze această lucrare.

Lucrarea Domnului Isus a putut fi realizată fiindcă Lui i s-a imputat păcatul, care a căzut asupra Lui. Asupra Lui a fost pus tot păcatul nostru dar numai Dumnezeu a putut să facă acest lucru. Cine putea să-și pună propriile păcate asupra lui Hristos? Nimeni altul decât Dumnezeu!

Extensia ispășirii. Grupul celor reprezentanți de Hristos sunt acești noi toți. Păcatul este descris ca un tot unitar: nelegiuirea noastră a tuturor arătându-se că ispășirea este completă și absolută. A cui nelegiuire a avut Hristos în vedere? A noastră a tuturor, adică a celor care constituie poporul Lui, cei ce sunt, au fost și vor fi vreodată răscumpărați.

Voluntarietatea jertfei (aspectul critologic) (v.7)

7. Cînd a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

Este adevărat că Dumnezeu a făcut să cadă asupra Lui dar la fel de adevărat este că El și-a asumat această misiune extraordinară și unică. El n-a deschis gura deloc și n-a deschis gura pentru că S-a dat pe Sine ca jertfă în mod cu totul voluntar.

Această completare pe care a făcut-o Isaia vine în întâmpinarea unei batjocori adusă jertfei Sale care spune că jertfa Lui a fost un child abuse (abuzul unui copil de către tatăl său). Departe de a fi acest lucru, Isaia profețește că aici avem de-a face cu o jertfă în întregime voluntară.

Imaginea prezentată este una foarte sugestivă - oaia care este dusă la măcelărie și înaintea celor ce o tund. Ea nu obiectează, ci suferă totul în tăcere.

Isus nu a fost un miel și o oaie. Noi suntem oi rătăcite pe care El, Marele Păstor, le-a adus pe calea dreaptă prin mântuirea câștigată în jertfa Lui. Autorul vorbește strict despre cum s-a purtat El în momentul jertfirii Sale. Evident, ce altă imagine ar fi mai potrivită decât imaginea unui miel jertfit? Chiar aceasta este imaginea prezentată mereu în Vechiul Testament.

Când te gândești la celelalte profeții despre Hristos unde este prezentat ca un Leu, Marele Împărat, Alfa și Omega, Regele regilor, atunci înțelegi de ce această imagine este deosebit de frumoasă. Iehova întrupat este ca un miel pe care-l duci la măcelărie.

Aspectul fantastic este că în măcelăria aceea El a făurit lucrarea completă a mântuirii noastre. Ce taină dumnezeiască! Măcelăria este finalul, capătul însă pentru Hristos a fost adevăratul început al vieții noastre noi. Cine este îndeajuns de înțelept să înțeleagă acest mister al lucrării divine?

Dualitatea jertfei (aspectul uman și divin) (v.8)

8. El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Isaia pune într-un contrast superb dar izbitor aspectul uman și cel divin al ispășirii. Într-adevăr, cei care L-au ucis sunt cu totul responsabili de atrocitatea lor pentru că El a fost luat prin apăsare și judecată. Ei au făcut o nedreptate față de El. Mulțimea a fost total ignorantă pentru că nu au crezut în lucrarea pe care o făcea Dumnezeu.

Pe de altă parte, aspectul divin este acesta: El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu. Aspectul substituției și imputării este iarăși subliniat prin cuvintele: pentru păcatele poporului meu.

De asemenea, autorul menționează extensia lucrării de ispășire când spune: pentru păcatele poporului meu. Mereu și mereu se reiau aceleași teme importante așa încât nimeni nu poate rămâne cu vreo confuzie legată de această lucrare.

Sfințenia jertfei (caracterul lui Hristos) (v.9)

9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

Autorul vorbește despre așezarea Lui între cei răi pentru a face un contrast cu caracterul Lui. Cu alte cuvinte, El nu merita să fie așezat între oamenii de rând, pentru că era cu totul diferit de ei. În ce privește trăirea Lui: nu săvârșise nicio nelegiuire iar în ce privește vorbirea Lui - nu se găsise nici un vicleșug în gura Lui.

Evident, pentru ca să fie adevărat tot ce s-a spus despre Hristos și jertfa Lui până aici era necesar ca El Însuși să nu aibă păcat. Dacă El ar fi avut păcat nu putea să poarte păcatele multora și nici să fie pedepsit în locul lor.