“Cancer ? Domnule Doctor nu se poate ! La vârsta mea (32 de ani) ?” mă gândeam că ar fi trebuit să îl întreb pe medic când mi-a dat diagnosticul. Dar nu am fost surprins, nu am fost șocat de diagnosticul primit. Până la urmă nu s-a întâmplat altceva decât că am fost înștiințat oficial/medical de ceea ce deja știam în inima mea “nimic bun nu locuiește în mine”. Ce altceva este cancerul dacă nu manifestarea biologică a stării noastre spirituale. Apostolul Pavel ne spune în Romani 8:

“Noi ştim că, până acum, întreaga creaţie geme şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, ci şi noi înşine”.

Este atât de ușor să uitam, să trecem cu vederea, să ne astupăm capul în nisip sau mai bine spus este atât de firesc, pentru că ușor nu este. Vorbind o dată cu un psiholog renumit^[1] acesta îmi explica că majoritatea energiei mentale a omului este exercitată în a evita gândul că el va muri. Este cel mai firesc lucru să încerci să eviți această realitate. Moartea reprezintă sfârșitul, abisul, negura eternă pentru omul necredincios; este firesc că asemenea gânduri ar fi de evitat. Întrebarea este ce reprezintă ea, moartea, pentru omul credincios ? Apostolul Pavel ne atrage atenția că “gemetele” acestei vieți nu sunt zvârcoliturile morții ci din contră durerile nașterii, iar de acestea nu suntem scutiți niciunul dintre noi: “Şi nu numai ea, ci şi noi înşine”.

“Cancer ? Știam de mult. Mă mir că a durat atâta timp până am primit confirmarea a ceea ce sufletul meu știa deja.” Nu i-am zis medicului, dar în inima mea mă gândeam că până la urmă nu se întâmplă niciun lucru care să nu fi fost conform planului bun a lui Dumnezeu. Până și lucrurile pe care noi le considerăm rele, cum ar fi cancerul, funcționează în interiorul planului gândit de Dumnezeu... Și dacă El a găsit cu bine să rânduiască pentru viața mea și această binecuvântare cum aș putea să nu fiu recunoscător ? “Dar nu numai atât, ci ne bucurăm şi în necazuri…” - Romani 5:3