Știu că unii dintre cei care vor citi acest articol sunt deja suprasaturați de principiul „să ne uităm la context” deoarece unii îl folosesc pentru a încheia orice discuție deschisă pe marginea unui text biblic și folosesc această regulă pentru a divaga de la subiect. Alții limitează aproape fiecare text din Scriptură, prin regula „contextului”, la alte perioade astfel că ajungi să vezi că Biblia, în cea mai mare parte, s-a aplicat doar unor oameni morți de două mii de ani. Există așadar abuzuri și aplicații greșite făcute acestui principiu hermeneutic.

Pe de altă parte, hula împotriva Duhului nu înseamnă că n-ai avea dreptul și obligația de a cerceta pretențiile unora de a fi călăuziți, împuterniciți și înzestrați de Duhul Sfânt cu daruri și misiuni speciale. Dimpotrivă, Biblia ne arată că este obligația noastră să cercetăm toate lucrurile, să cercetăm duhurile și să luăm doar cele care sunt bune și în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu.

Există însă anumite pasaje dificile în care contextul are un cuvânt extrem de important de spus. Ignorarea lui duce la interpretări absurde sau diferite de intenția autorului. Până la urmă ceea ce contează este să știm dacă interpretarea noastră este aceea pe care Duhul Sfânt a vrut să o transmită, dacă ceea ce noi am înțeles este conform cu intenția și scopul autorului biblic.

Pentru o interpretare corectă a textului în care se vorbește despre hula împotriva Duhul Sfânt este necesar să ținem cont de aceste elemente prezente în contextul apropiat și al cărții acestui pasaj:

Întâi, singurul loc din întreaga Scriptura în care acest concept se găsește este în Evanghelii, realitate din care învățăm că, cel mai probabil, acest păcat putea fi comis doar în perioada în care Domnul Isus Hristos se afla pe pământ. Această ipoteză este susținută și de următoarele observații.

Doi, singura audiență acuzată de acest păcat sunt fariseii, oameni despre care știm că în mod constat, conștient și voluntar au luptat în diverse moduri și pe diferite fronturi împotriva lui Mesia. Aceștia erau o categorie unică în acea vreme chiar și privind la păcatul lor.

Trei, singura Persoană care precizează păcat și acuză este Domnul Hristos, deoarece doar în prezența Persoanei și în contextul Lucrării Sale se putea comite blasfemia. Astăzi Fiul lui Dumnezeu nu mai este prezent în postura Sa de Hristos aflat înainte de moarte, înviere și înălțare făcându-și lucrarea unică la care a fost chemat. Așadar, pentru comiterea acestui păcat este nevoie de prezența fizică a Domnului Isus Hristos.

Patru, contextul acuzației Domnului este o minune de eliberare făcută în mod vizibil înaintea lor de către Domnul Isus. Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu nu este făcută prin Persoana Domnului Hristos văzută, ca acum două mii de ani. El nu mai umblă făcând bine oamenilor în văzul tuturor.

Cinci, în comiterea acestui păcat trebuie să existe un precedent de lucrare supranaturală clară imposibilă de contestat. Nici măcar împotrivitorii – fariseii – nu puteau contesta faptul că a avut loc o minune și că ea era veritabilă, incontestabilă. Astăzi, în cele mai multe cazuri, vindecările sunt neclare, greu verificabile și de aceea însoțite de multe dubii. Motivul este clar: nu mai există Hristos care să facă acel tip de minuni.

Șase, singura similaritate care ar putea exista între acest păcat al hulei și un păcat asemănător comis astăzi este o confundare conștientă și voită a lucrării Duhului Sfânt cu lucrarea Satanei. Pentru comiterea acestui păcat este necesară o atribuire deliberată și malițioasă a acestei lucrări diavolului. Însă astăzi lipsesc toate celelalte elemente precizate mai sus.

Șapte, nu se poate găsi în Scriptură vreun păcat despre care să poată să se zică că nu poate fi iertat odată ce a fost comis. De aceea necredința nu poate fi similară cu hula împotriva Duhului Sfânt. Nicăieri nu găsim o asemenea idee: că dacă ai trăit în necredință nu mai poți fi iertat. De fapt, toți trăim în necredință până să ajungem să credem în Domnul Hristos, moment în care, până și acest păcat, ne este iertat.