Evrei 10:39 „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.„

De ce acest pasaj nu vorbește despre pierderea credinței

i. În acest pasaj se face o diferență foarte clară între credincioși și cei ce dau înapoi prin cuvintele: noi nu suntem din aceia care dau înapoi. Noi – sunt credincioșii cărora Pavel le scrie și între care el însuși se include și aceia care dau înapoi sunt alți oameni. Acest lucru face o diferență fundamentală între cei mântuiți și alți oameni.

ii. Prin aceste cuvinte Pavel își arată siguranța pe care o are pentru cititorii săi. Este absurd să folosim acest text pentru a argumenta pierderea mântuirii când Pavel spune exact opusul. Este ceva foarte grav să iei un cuvânt care spune un lucru pentru a demonstra exact opusul.

iii. Un exemplu ar fi foarte important pentru acest pasaj. Atât Iuda cât și Petru au fost ucenicii lui Hristos, au făcut misiune, au proclamat Cuvântul etc. Amândoi au dat înapoi. Cu alte cuvinte amândoi, evrei veritabili, au renunțat pe față la Hristos. Nu a fost un păcat oarecare, ci o renunțare deschisă la Hristos.

Totuși, doar despre Petru se spune că a avut credință și, de aceea, el s-a întors înapoi la Hristos. El a avut credință pentru mântuirea sufletului, însă Iuda a dat înapoi – nu că ar fi fost credincios adevărat, ci a dat înapoi din poziția sa pământească.

iv. Contrastul este făcut între a avea credință și a da înapoi. A da înapoi înseamnă să nu ai credință, nicidecum să lași credința. Niciunde textul nu spune că cei care au dat înapoi au avut credință cândva și au renunțat la ea – aceasta este o inserție în text făcută de cei care își imaginează că aici se vorbește despre pierderea credinței. Textul nu spune că au dat înapoi de la ceva ce au avut, ci mai degrabă de la ceva la care au fost chemați.

v. Conform definiției din cartea Evrei 11:1 (adică din versetul următor) credința este o încrede neclintită. Cel care dă înapoi dovedește așadar că nu are credința mântuitoare. Așadar, există oameni care dau înapoi de la ceea ce le este pus înainte – mântuirea finală prin Hristos. Dar asta nu înseamnă că au dat înapoi din credință pe care nici n-au avut-o.

vi. Chiar acest verset spune că a avea credință duce la mântuirea finală a sufletului. Așadar, aceștia care dau înapoi demonstrează că nu au credință pentru că dacă ar fi avut-o atunci ei ar fi perseverat pentru mântuirea deplină a sufletului.

Termenul mântuire (Ef. 1:14, 1 Tes. 5:9, 2 Tes. 2:14, 1 Petru 2:9) nu este cel obișnuit, ci folosit în general pentru faza finală a mântuirii și literal înseamnă obținut deplin. Mai este tradus în GBV 2001 cu păstrarea sufletului.

De ce se fac avertizări împotriva apostaziei?

În primul rând, pentru că credința omului poate fi de mai multe feluri și de multe ori este înșelătoare. Pentru acest motiv este nevoie de testare continuă. Există o acceptare reală a lucrurilor dumnezeiești (dar nu mântuitoare, duhovnicească, sinceră și deplină) și de aceea ea nu ține.

În al doilea rând, pentru că în adunare nu sunt doar oameni credincioși, ci mulți oameni care se înșeală pe ei înșiși. Li se pune în față mereu bogățiile Evangheliei iar ei, în realitate, le refuză. Aceasta este apostazie, a da înapoi, a sta puțin în preajma și prezența binecuvântărilor și a le refuza apoi.