Dilema

Unii au o dilemă, dar nu știu din ce motive, dacă baptiștii cred (1) că botezul cu Duhul Sfânt are loc la nașterea din nou și (2) că darurile miraculoase au încetat după era apostolică. Când vorbim despre daruri miraculoase înțelegem (1) daruri revelatoare (profeția, descoperirea etc), (2) daruri confirmatoare (darul tămăduirilor, facerea de minuni etc).

Nu încerc să pornesc nici un război cu nimeni, doar cred că ar trebui să existe un consens cu privire la ce au crezut baptiștii, din punct de vedere istoric. Nu ne putem arunca tradiția pe geam doar pentru că noi avem alte convingeri. Voi oferi două exemple pentru a apăra poziția mea: 1. Mărturisirea baptiștilor de la 1689 și 2. Mărturia baptistului Sezonov din 1933.

Baptiștii de la 1689

În mărturisirea de credință de la 1689 în Articolul 1.1 se afirmă:* Astfel, Sfânta Scriptură este absolut indispensabilă, întrucât în zilele noastre Dumnezeu a ales să nu mai descopere voia Sa oamenilor Lui prin modalitățile din trecut.* Așadar, profeția, descoperirile, visele au încetat.

În același articol la subpunctul 6 este scris: Tot planul lui Dumnezeu privitor la toate lucrurile necesare pentru gloria Lui, mântuirea omului, credința și viața, sunt fie prezentate explicit sau prezente în conținutul Sfintelor Scripturi - la care nu poate fi adăugat nimic și niciodată, fie prin vreo nouă descoperire a Duhului, fie prin tradiția oamenilor. Observați că autorul pune așa-zisele descoperiri ulterioare pe același palier cu tradițiile oamenilor.

În articolul 18 despre siguranța mântuirii se afirmă: Cu toate acestea, noi putem avea această siguranță a mântuirii fără o revelație extraordinară, ci prin utili- zarea corectă a unor mijloace obișnuite, întrucât noi suntem făcuți capabili de Duhul Sfânt să cunoaștem lucrurile care ne sunt date liber prin har de către Dumnezeu.

Sezonov în cartea Duhului Sfânt - 1933 (citate)

Darul limbilor

Să nu scăpăm din vedere un lucru: la Rusalii și în Biserica apostolică au fost daruri trecătoare sau excepționale și daruri permanente. Unele, ca de pildă, darul limbilor, sunt trecătoare. Acest dar a fost dat pentru o ocazie excepțională și specială în primul veac după Hristos.

După cum un credincios nu trebuie să ia șerpi în mână sau să bea otrăvuri ca să-și dovedească credința în Hristos, tot așa, nimeni n-are lipsă să vorbească în Duhul Sfânt ca să dovedească că a primit Duhul Sfânt.

După un studiu serios a acestei mișcări penticostale și după multă cercetare a Cuvântului lui Dumnezeu am ajuns la convingere că vorbirile în limbi de astăzi nu sunt aceleași din Noul Testament și nici nu pot fi măcar asemănate cu darul limbilor din timpul Rusaliilor.

Din cele de mai sus concludem, după Cuvântul lui Dumnezeu, că vorbirea în limbi a aparținut copilăriei spirituale în Biserica creștină. Când Biserica a ajuns la maturitatea ei darul limbilor a dispărut.

Primirea Duhului Sfânt

Oriunde este credinţa în Hristos acolo e şi Duhul Sfînt. Deaceea, să nu ne închipuim că Duhul Sfînt este posedat sau monopolizat numai de un grup select de persoane, sau manifestat prin arătări nu ştiu cât de extraordinare; ci, este o moştenire — arvuna — a întregii Biserici Iui Hristos.

Nu cred că mai e necesar din nou să repet dovezile din Vechiul Testament, din învăţăturile lui Isus, din «Rusaliile» şi din Viaţa Creştină ca să vedem, că Duhul Sfînt a fost făgăduit şi e dat tuturor acelor cari cred în Hristos.