Pentru a justifica poziția noastră care afirmă că copiii nu pot sluji în biserică, este necesar să definim câteva concepte și anumiți termeni.

Slujirea și membralitatea

În 1 Corinteni 12 și Efeseni 4 Dumnezeu ne arată că doar cei născuți din nou au daruri spirituale și că doar cei care sunt mădulare într-un trup local pot să slujească celelalte mădulare care fac parte din Adunare.

Copiii nu pot sluji pentru că (1) nu sunt născuți din nou, (2) nu sunt mădulare într-un trup local și (3) nu au daruri spirituale primite de la Duhul Sfânt prin care să slujească duhovnicește adunarea lui Hristos.

Copiii se nasc în păcat și nu sunt născuți din nou până când Dumnezeu intervine cu putere în viața lor ca să-i mântuiască. Niște oameni nemântuiți nu pot sluji duhovnicește biserica.

De asemenea, cei care slujesc în biserică sunt oameni mântuiți care au făcut o mărturisire credibilă, publică, oficială, în fața adunării, a nașterii lor din nou și s-au adăugat bisericii prin botez.

Doar acești oameni au primit daruri de la Duhul Sfânt, daruri absolut necesare pentru slujirea bisericii. Nu există zidire duhovnicească a bisericii decât dacă ea este făcută prin darurile Duhului Sfânt a celor care sunt mântuiți.

Slujire și participare

Sunt unii care răspund acestei poziții și spun că în cazul acesta ar trebui să oprim copiii să cânte împreună cu Adunarea deodată ce ei nu sunt născuți din nou, nu sunt membri ai adunării și n-au încă daruri spirituale ale Duhului Sfânt.

Saltul argumentativ făcut pentru a ajunge la această concluzie nu este nici necesar și nici logic pentru că s-a făcut o trecere de la conceptul slujirii la cel al participării. Noi nu spunem că cei care nu sunt membrii bisericii (pentru că nu sunt născuți din nou sau doar pentru că încă n-au făcut o mărturie credibilă și publică a credinței lor) nu pot să participe la slujbele de închinare ale adunării, ci că nu pot sluji, adică nu pot conduce în vreun fel slujbele adunării.

Noi credem că este necesar, nu doar permis, ca toți copiii noștri să fie prezenți și participativi în toate slujbele adunării. Noi în încurajăm să facă acest lucru nu pentru că ei ar fi sau nu ar fi născuți din nou, ci pentru că slujbele adunării au pentru ei un scop pedagogic și evanghelistic.

Participare publică socială și slujire în biserică

Matei 21:15 "Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie."

În acest context este bine să analizăm puțin acest pasaj. Unii ne acuză că dacă nu permitem slujirea copiilor, presupune că suntem ca fariseii de pe vremea Domnului Isus.

În primul rând, aici nu avem o situație care descrie închinarea bisericii sau slujirea în biserică, ci intrarea publică și oficială a lui Isus în Ierusalim. Dacă vrem să copiem ceva de aici atunci trebuie să copiem toată procesiunea de acolo. Nimeni nu vrea să facă acest lucru.

În al doilea rând, doctrina biblică despre închinarea și slujirea în biserică arată foarte clar că slujirea este rezervată celor regenerați, membri ai bisericii care au daruri de la Duhul Sfânt.

În al treilea rând, noi nu împiedicăm copiii să laude pe Domnul, așa cum au făcut fariseii, ci spunem că ei nu trebuie să aibă un moment separat în care să slujească sau să se închine ca grup distinct. Ei L-au lăudat pe Hristos împreună cu mulțimea. Hristos nu a oprit mulțimea ca să audă doar închinarea copiilor.

În al patrulea rând, aici avem de-a face cu o manifestare publică a copiilor ca reacție la vederea minunilor lui Hristos. Hristos încuviințează participarea lor alături de ceilalți, nu un solo al grupului de copiii.

Mântuire și mărturie credibilă

Noi nu spunem că copilașii noștri nu ar putea să fie născuți din nou la o vârstă fragedă. Spunem însă că mărturia nașterii lor din nou nu poate fi credibilă la o asemenea vârstă și că nici noi ca membri ai adunării nu avem instrumentele prin care să depistăm realitatea nașterii lor din nou mai ales că la vârsta lor mărturia lor nu este credibilă.

Așadar, chiar dacă copilașii noștri ar fi născuți din nou, totuși datorită vârstei lor mici mărturia lor nu este credibilă, nu au intrat în biserica locală ca membri prin botez și mărturie publică și în consecință nu pot sluji. Deoadată ce slujirea publică în slujbele adunării aparține doar membrilor, copilașii nu pot sluji nici dacă sunt mântuiți.

Există într-adevăr persoane în adunare care nu sunt născute din nou, deși sunt membrii adunării. Este posibil ca aceste persoane să slujească adunarea. În cazul acesta există doar două variante: 1. aceste persoane vor arăta la un moment dat că nu-s regenerate și vor intra sub disciplina adunării, probabil până la excludere; 2. aceste persoane, spre deosebire de copii, deși nu sunt născute din nou, au făcut totuși o mărturie publică față de adunare, mărturie care a părut credibilă și astfel au deenit membrii adunării așa încât ei, practic vorbind, au voie să slujească.

Solo și congregațional

De fapt, cei care ar dori ca să lase copiilor loc de slujire în slujbele adunării pornesc de la presupoziția că ei ar trebui să aibă un moment special și separat de restul adunării în care să slujească prin psalmi, poezii sau cântare. Dar acest lucru nu este nici necesar, nici poruncit în Scriptură și nici practicat în biserica apostolică a Noului Testament.

Însăși ideea că ar trebui să existe solo în adunare trebuie contestată pe mărturia credibilă și suficientă a Scripturii în ce privește subiectul slujirii publice în adunare. Nu am găsit până acum nici un argument exegetic credibil care să arate fără tăgadă că Dumnezeu a intenționta ca slujbele bisericii să fie un fel de ghiveci format din solo-urilor unora și altora.

Ducerea copiilor la Hristos și ducerea la biserică

Matei 19:14 "Şi Isus le-a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.” "

Unii dintre cei care citează acest pasaj în contextul slujirii publice în adunare afirmă că a nu lăsa copilașii să slujească înseamnă să-i împiedicăm să vină la Hristos.

În primul rând, observați că textul acesta nu vorbește despre slujirea publică a adunării. Adunarea nici măcar nu era înființată la momentul acesta.

În al doilea rând, Domnul Isus vorbește la propriu despre aducerea fizică a copiilor la Domnul Isus, în contextul în care ucenicii îi împiedicau.

În al treilea rând, textele doctrinare care tratează slujirea publică a adunării limitează slujirea la cei născuți din nou, membri ai adunării care au daruri ale Duhului Sfânt.

În al patrulea rând, există o distincție esențială între a duce copiii la Hristos și a-i duce la biserică. A-i duce la Hristos presupune să-i expui cuvântului, rugăciunii și cântării în fiecare acasă. Aceasta este responsabilitatea părinților.

În al cincilea rând, există chiar o distincție între a duce copiii la biserică, în cazul în care înțelegeți că acest lucru presupune a-i duce la Hristos, și a-i pune să slujească. A duce pe cineva la Hristos nu înseamnă că-I pui să slujească înaintea Lui.

Închinare și slujire

Este adevărat că toată sulfarea trebuie să laude pe Domnul. Dar observați din nou că ei nu trebuie să facă lucrul acesta solo, separat de congregație, în fața adunării sau ca slujire distinctă. Este responsabilitatea fiecărei făpturi de sub cer să se închine lui Dumnezeu dar nu este responsabilitatea fiecărei făpturi să slujească public în adunare.

Noi îi îndemnăm pe copiii noștri să se închine lui Dumnezeu, nu întâi de toate public, în adunare, ci acasă, în părtășiile familiei. Dar nu-i îndemnăm pe copiii noștri să slujească adunarea pentru că ei nu au dreptul să facă acest lucru până când nu sunt membrii adunării, oameni născuți din nou, înzestrați cu daruri spirituale.