Doctrinele Harului în cuvintele fraților

June 27, 2018 0 Comentarii

Am citit mai multe cărți, broșuri - literatură GBV în general, dar și articole scrise în limba engleză, fiind interesat să aflu perspectiva autorilor din mișcarea fraților cu privire la Doctrinele Harului (numte și TULIP).

Din căutările mele am ajuns la concluzia că singurul punct de diferență majoră este ispășirea limitată și aici doar parțial pentru că frații au susținut că substituția este doar pentru cei aleși în timp ce propițierea este pentru toată lumea. Această perspectivă este adoptată de unii autori reformați.

Când puțini dintre frați au vorbit despre calvinism, deseori s-au referit clar la hipercalvinism. Este sigur pentru mine că unii au confundat cele două sisteme. Cei care au atacat calvinismul au făcut-o pentru că au înțeles, greșit, că TULIP-ul ar fi o sumarizare a doctrinelor creștine, ceea ce nu este cazul, el fiind un răspuns dat obiecțiilor arminienilor. De asemenea, frații au respins cu vehemență arminianismul. Toate punctele doctrinelor harului sunt afirmate cu claritate și tărie.

Așadar, haideți să-i auzim pe ei vorbind despre doctrinle harului îi propriile lor cuvinte:

EFECTUL DOCTRINELOR HARULUI

Nu, harul nu te va face uşuratic. Cine cunoaşte cu adevărat harul - nu vorbesc de un necredincios a cărui fire păcătoasă poate auzi despre har şi poate spune: “acum eu pot face ce vreau” - unul care a experimentat cu adevărat harul în inima sa, acela se pleacă. Nu este nimic altceva care să ne smerească şi să ne facă să urâm păcatul, decât recunoaşterea unui astfel de har.

H.L. Heijkoop

DEPRAVAREA TOTALĂ

1. Necesitatea cunoașterii depravării omului

Este clar că nedumerirea unora în legătură cu puterea şi responsabilitatea omului este în întregime o greşeală care izvorăşte din necunoaşterea stării noastre adevărate şi a nevoii unei supuneri totale lui Dumnezeu. Orice suflet într-o stare morală dreaptă îşi va recunoaşte responsabilitatea, vina, lipsa lui totală de putere şi judecata dreaptă a lui Dumnezeu, pe care o merită. Dacă n-ar fi fost harul suveran al lui Dumnezeu în Hristos, el ar fi trebuit să fie condamnat. Oricine nu-şi recunoaşte din adâncul sufletului starea aceasta nu ştie cine este şi rămâne să fie judecat de Dumnezeu.

C.H. Mackintosh, Putere și Responsabilitate

2. Extensia depravării omului

Păcătuind, omul însuşi s-a aşezat sub o povară de VINĂ şi a ajuns să fie ameninţat de judecată. A ajuns, de asemenea, să fie stăpânit de o FIRE în întregime rea, decăzută, şi are o inimă (un eu lăuntric) care este „nespus de înşelătoare şi fără nici o speranţă de vindecare“ (Ieremia 17.9). În plus, păcatul a acţionat ca un drog subtil care a dezumanizat şi a pervertit RAȚIUNEA, voinţa şi judecata omului încât „nu este niciunul care înţelege, nu este niciunul care-L caută pe Dumnezeu“ (Romani 3.11). Chiar şi în prezenţa harului şi a chemărilor duioase ale evangheliei, oamenii resping pe Acela care vrea să-i salveze şi preferă nebuniile goale şi trecătoare ale lumii. Ca o „mare turmă de porci“ (Matei 8.31, 32), se reped spre pieire. De aceea, singura lor speranţă este intervenţia suverană a lui Dumnezeu.

Hole, Alegerea și Harul

3. Incapacitatea totală nu anulează responsabilitatea

Unii se miră cum poate fi omul socotit responsabil, când el este atât de incapabil de a alege ce este drept. Folosind exemplul sărmanei femei arestată de 201 ori pentru că făcea dezordine fiind beată, scuza ar fi că, deoarece ea era atât de degradată încât era incapabilă să reziste alcoolului sau să aleagă o viaţă mai bună, ea nu mai era responsabilă în niciun fel. Dar scuza ei nu i-ar fi fost de folos. Nicio persoană cu mintea sănătoasă nu crede că dacă cineva s-a cufundat foarte jos într-o crimă ar fi scăpat de responsabilitate şi de pedeapsă. Prin păcat, omul s-a afundat într-o perversitate şi incapacitate de nemăsurat, dar responsabilitatea lui rămâne.

F. B. Hole, Alegerea și Harul

Un exemplu: cineva îmi datorează o sumă mare de bani, dar este necinstit şi risipitor şi a ajuns într-o situaţie în care nu mai poate să-mi plătească. Şi nu numai că nu este în stare să-mi plătească, dar nici nu vrea. N-are nicio dorinţă să plătească, nicio dorinţă să aibă de-a face cu mine în vreun fel. Dacă mă vede pe stradă, îndată se furişează şi se strecoară pe altă stradă, ca să mă ocolească. Este el responsabil? Şi sunt eu îndreptăţit să procedez cu el în mod legal? Faptul că el nu este deloc în stare să plătească îi înlătură responsabilitatea? În plus, îl trimit pe servitorul meu la omul acesta cu un cuvânt plin de amabilitate, dar el îl insultă. Trimit pe un altul, îl loveşte. Trimit chiar pe fiul meu, să-l rog să vină la mine, să-şi recunoască datoria, s-o mărturisească şi să-şi ia apoi locul alături de mine, pentru că nu numai că îi voi iertn datoria, dar îl voi şi lua părtaş cu mine, în treburile melc. El însă îl insultă pe băiatul meu cum nu se poate mai rău, îl umple de batjocuri şi în final îl omoară.

Toată întâmplarea aceasta nu este decât o ilustrare slabă a stării actuale de lucruri între Dumnezeu şi păcătos. Şi totuşi unii raţionează şi susţin că ar fi nedreptate să-l socoteşti responsabil pe om. Este o greşeală fatală. Nu există niciun suflet în iad care să aibă vreo greutate în problema aceasta; şi, desigur, nu este simţită vreo astfel de greutate de către cineva în cer. Toţi cei care se vor găsi în iad vor recunoaşte ca primesc răsplata dreaptă a pacatelor lor, iar toţi cei care se vor afla în cer vor mărturisi ei înşişi că sunt acolo numai şi numai datorită harului. În felul acesta gândim că este găsită soluţia adevărată a „responsabilităţii şi puterii“.

C.H. Mackintosh, Responsabilitate și putere

4. Natura incapacității omului

F. B. Hole, Suveranitate și Responsabilitate

Pe de o parte, o anumită şcoală de doctrină învaţă, şi pe bună dreptate, totala lipsă de putere a omului: că el nu va veni şi nu va putea veni la Dumnezeu dacă ar fi lăsat liber; că numai prin puterea măreaţă a Duhului Sfânt ajunge cineva la Dumnezeu; că, dacă n-ar fi un har suveran, nici măcar un singur suflet n-ar fi mântuit vreodată; că, dacă am fi lăsaţi după propria alegere, am merge numai la rău şi niciodată n-am face bine.

Astfel, în orice pagină a istoriei neamului omenesc, în orice capitol, paragraf sau rând citim ruina lui totală, înstrăinarea lui în întregime de Dumnezeu. Suntem învăţaţi în modul cel mai clar posibil că, dacă este lăsat după voia lui, omul nu poate niciodată şi nu vrea niciodată să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţă.

C.H. Mackintosh, Responsabilitate și Putere

(4) INCAPACITATE TOTALĂ, NU DISTRUGERE

Totuşi omul nenorocit, decăzut, care singur se distruge, este încă o creatură responsabilă. Raţiunea, voinţa şi judecata lui sunt pervertite, dar nu distruse.

F.B. Hole, Alegerea și Harul

ALEGEREA SUVERANĂ

1. Alegerea cuprinde un număr fix

Niciunul din aceşti aleşi nu va lipsi din compania celor răscumpăraţi etern. Tot la fel, niciunul nu va fi prezent din cei care nu au fost astfel aleşi.

Dacă nu înţelegem cum se împacă dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu cu faptul că mulţi nu au fost aleşi în Hristos înainte de întemeirea lumii, aceasta arată pur şi simplu faptul că Dumnezeu este mult mai mare decât noi. Înţelepciunea Sa depăşeşte puterea omului de a înţelege. Este o altă aluzie asupra faptului că Dumnezeu ne-a destinat pentru a ne cunoaşte locul ca şi creaturi, fiind mulţumiţi crezând în El chiar dacă nu înţelegem totul.

L.M. Grant, Alegere şi convertire

2. Alegerea cuprinde indivizi, nu popoare

Îl avem aici pe Dumnezeu alegându-ne în mod personal. Pentru că nu este vorba numai de a avea un popor, văzut în mod vag, ca şi cum ar fi în cer un anumit număr de nişe de umplut cu numărul corespunzător de suflete. Nu găsim asemenea noţiune în Biblie. El alege persoane. Nu poate exista o asemenea dragoste fără a avea înainte o persoană distinctă. Chiar printre oameni, dragostea nu este un sentiment nesigur – acest concept trezeşte mai degrabă imaginaţia – cu atât mai mult când este vorba de dragostea lui Dumnezeu. El ne iubeşte în mod individual. De aceea ne-a ales în Hristos înainte de întemeierea lumii, pentru a arăta că era o alegere complet independentă de caracterul şi de căile noastre.

William Kelly, Note asupra Epistolei către Efeseni

2. Alegerea Tatălui asigură lucrarea Duhului

Pilda din Luca 14 stabilește acest lucru. Cina a fost asigurată în abundență. Ea ne arată provizia harului, rezultatul lucrării lui Hristos. În ciuda acestui lucru, toate au fost zadarnice în ceea ce-i privește pe recipienți, mântuirea fiind roada strădaniilor slujitorului, o imagine a Duhului Sfânt. Fiecare suflet care s-a bucurat de Cină era acolo ca urmare a muncii slujitorului. Lucrarea lui Hristos oferă binecuvâtarea, dar niciunul nu o gustă fără a se afla sub lucrarea suverană a Duhului lui Dumnezeu care lucrează în armonie cu planul lui Dumnezeu și alegerea harului.

F.B. Hole, Alegerea Harului

3. Alegerea asigură nașterea din nou

Toate acestea se află la suprafață și sunt simple. Dificultatea vine atunci când ne amintim că și credincioșii erau la fel de mult carne ca și ceilalți; noi suntem "ai lui Dumnezeu" doar ca fiind "născuți din Dumnezeu" iar alegerea lui Dumnezeu a precedat cu mult nașterea din nou. Cu alte cuvinte, nu am fost aleși de Dumnezeu pentru că am fost născuți din Dumnezeu, ci suntem născuți din Dumnezeu pentru că am fost aleși de Dumnezeu. Prezentarea scripturală a situației este că toți sunt complet ruinați fără nici o opțiune de recuperare în ei înșiși, iar Dumnezeu alege să aibă milă de unii și, prin urmare, să lucreze cu puterea dătătoare de viață.

F.B. Hole, Alegerea Harului

4.Alegerea divină asigură credința omului

Ştiind că „Dumnezeu a binevoit, prin nebunia predicării, să-i mântuiască pe cei care cred“ (1 Corinteni 1.21), evanghelistul vesteşte evanghelia în lung şi în lat. Când oamenii cred mesajul lui, el recunoaşte meritele Duhului Sfânt şi se bucură de ei, ştiind alegerea lor de către Dumnezeu (1 Tes. 1.4).

F.B. Hole, Alegerea și Harul

5. De ce nu sunt toți oamenii aleși?

Dacă cineva va spune, dacă Dumnezeu în mila Sa suverană are plăcerea să-l salveze pe acesta și pe celălalt, de ce nu i-a ales și mântuit pe toți? - nu avem nici un răspuns de dat. Ceea ce stă în spatele deciziilor Sale nu ne este revelat, nou care nu suntem decât creaturile Sale; dar El ni S-a revelat pe Sine în Hristos, și de aceea noi suntem siguri că ceea ce El decide este drept, și în cele din urmă toți vor vedea cât de drept a fost.

F.B. Hole, Suveranitate și Responsabilitate

6. Alegerea nu împiedică evanghelizarea

În loc să căutăm să cercetăm secretul deciziilor și acțiunilor divine, care sunt dincolo de noi, să răspândim cu sârguință și râvnă Evanghelia, deodată ce El ne-a descoperit că prin aceasta îi face plăcere să-i mântuiască pe cei care cred, ca rezultat al lucrării Duhului lui Dumnezeu în inimile lor.

7. Alegerea poate fi cunoscută doar după convertire

Dar nimeni nu poate şti că este “ales” până când, în pocăinţă sinceră şi în credinţă, îl primeşte pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor. Acesta este un adevăr conştientizat doar de aceia care sunt aduşi prin har în prezenţa Sa. Atunci omul realizează că alegerea sa nu a fost faptul concret al problemei, ci că Domnul Isus l-a ales (Ioan 15:16 ), deoarece omul din fire este atât de păcătos şi îndărătnic încât el, de la sine însuşi, nu se întoarce la Dumnezeu. Este bunătatea lui Dumnezeu cea care conduce pe cineva la pocăinţă (Romani 2:4 ). Numai după aceasta, omul realizează că a fost într-adevăr lucrarea lui Dumnezeu cea care a lucrat pocăinţă în inima sa şi l-a atras ca să creadă în Hristos. Ce motiv pentru cea mai adâncă mulţumire şi cea mai umilă adorare!

L.M. Grant, Alegere și convertire

8. Este Dumnezeu dragoste și dreptate dacă alege doar pe unii?

Din moment ce acest fapt este adevărat, se ridică o întrebare în mintea noastră. De ce nu a ales Dumnezeu să lucreze aşa în inimile tuturor oamenilor pentru a-I conduce la pocăinţă? Este corect ca el să acţioneze aşa cu unii şi nu cu ceilalţi? De fapt, se susţine că dacă “alegerea” este adevărată, după cum este prezentată mai sus, atunci nu este Dumnezeu nedrept? Cine decide ce este drept şi ce este nedrept? Ar lăsa Dumnezeu această decizie omului care s-a dovedit a fi corupt prin păcat şi nedreptate? Categoric, nu! Toată Scriptura se uneşte în a-I atribui o dreptate infailibilă şi de neclintit Dumnezeului întregii creaţii. “Domnul este drept, iubeşte dreptatea” (Psalm 11:7). “Da, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale” (Apocalipsa 16:7 ).

De asemenea, se susţine, cum se poate spune că Dumnezeu iubeşte lumea dacă El nu îi conduce pe toţi la pocăinţă? Este aceasta dragoste adevărată? Dar cine ia decizia finală asupra a ceea ce este dragostea? Îi lasă Dumnezeu această decizie omului care este, din cauza păcatului, atât de egocentric şi egoist? Iubeşte Dumnezeu într-adevăr lumea? Categoric! Natura lui Dumnezeu este dragoste, iar creaturile Sale sunt cu siguranţă obiecte ale dragostei Sale. Cuvântul lui Dumnezeu susţine aceasta, iar credinţa o crede într-un mod deplin şi necondiţionat. De fapt, Cuvântul lui Dumnezeu soluţionează atât problema dreptăţii, cât şi a dragostei lui Dumnezeu.

L.M. Grant, Alegere și convertire

9. Baza alegerii nu este omul

Dar cine sunt cei pe care Dumnezeu i-a ales? Iacov 2:5 spune că aceştia sunt săraci în felul lumii, cei care sunt dispreţuiţi de lume şi potrivit cu 1. Corinteni 1:26-29 lucrurile nebune, slabe, rele şi dispreţuite de lume. Aceasta nu înseamnă că El nu poate avea decât din aceştia. Dar afirmaţiile Cuvântului ne arată foarte clar că la baza alegerii lui Dumnezeu nu sunt calităţi şi capacităţi ale celor aleşi. Doar harul Său nemărginit şi suveran i-a ales, astfel ca ei să fie pentru toată eternitatea sfinţi şi fără pată înaintea Lui în dragoste.

Arend Remmers, Cunoscuţi mai dinainte, aleşi, predestinaţi

ISPĂȘIREA PARTICULARĂ

1. Isus a purtat păcatele unui număr restrâns de oameni

Domnul Isus însă a purtat păcatele unui număr restrâns de oameni, nu ale tuturor. Vedem aceasta foarte clar prezentat în acest tablou. Jertfa era pe de o parte pentru Aaron şi pentru casa lui şi pe de altă parte pentru popor. Este deci clar că nu toţi oamenii erau incluşi în ea. Nu toţi aparţineau casei lui Aaron şi nu toţi aparţineau poporului Israel. Era acolo o delimitare. Şi aşa cum am spus deja, dacă citim atenţi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci vom vedea că acolo se spune foarte clar că Dumnezeu a iubit lumea şi că Dumnezeu invită pe fiecare să vină la El, însă nu găsim niciodată că Domnul Isus a iubit sau iubeşte lumea. Domnul Isus a iubit Adunarea Sa şi iubeşte pe fiecare care aparţine Adunării - aşadar, pe fiecare care este un copil al lui Dumnezeu. Fiecare poate veni, însă lucrarea Domnului Isus este numai pentru aceia care au crezut în El şi au parte de El. El a purtat numai păcatele acelora care nu merg la pierzare.

H.L. Heijkoop

Însă aşa cum s-a spus, marele preot mărturisea numai păcatele poporului şi nu ale altora, aşa cum ne spune Cuvântul lui Dumnezeu, că Domnul Isus, „a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn“. Lucrul acesta este foarte important. Vreau să citesc un loc din Noul Testament, din care reiese clar cum putem vesti Evanghelia. Citim în Matei 1:21 : „Şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele lor.“ Însă nu fiecare aparţine poporului Său. În Matei 20:28 avem un al doilea loc: „Nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi“ - nu pentru toţi, ci pentru mulţi. Şi cuvântul grecesc înseamnă aici, că acei mulţi au parte de această lucrare.

H.L. Heijkoop

2. Nu putem spune necredincioșilor că Hristos a murit pentru ei

Însă de îndată ce este vorba de lucrarea Domnului Isus şi de îndată ce noi vrem să spunem cuiva: “Domnul Isus a murit pentru tine personal şi a purtat păcatele tale”, atunci chestiunea este cu totul alta. Cuvântul lui Dumnezeu nu ne spune niciodată că Domnul Isus a purtat păcatele necredincioşilor. Este de la sine înţeles că noi am fost necredincioşi, pe când Domnul a murit pentru noi, ba chiar mai mult, noi personal nici nu eram măcar născuţi. Domnul Isus însă a purtat păcatele unui număr restrâns de oameni, nu ale tuturor. Vedem aceasta foarte clar prezentat în acest tablou. Jertfa era pe de o parte pentru Aaron şi pentru casa lui şi pe de altă parte pentru popor. Este deci clar că nu toţi oamenii erau incluşi în ea.

H.L. Heijkoop

Cineva nu este de niciun ajutor unui necredincios când îi spune: „Domnul Isus a purtat păcatele tale“ şi nu se ştie dacă este adevărat. Dumnezeu nu spune aceasta niciodată unui necredincios. Noi putem spune celor necredincioşi: „Tu eşti un păcătos pierdut. Însă Dumnezeu te cheamă, pentru ca tu să te împaci cu El. Dumnezeu te cheamă şi El vrea să-ţi schimbe inima. El vrea să îndepărteze caracterul rău din inima ta. El vrea să te mântuiască şi El a dat pe Domnul Isus, aşa că El o poate face.“ Când acest păcătos vine şi se recunoaşte astfel, atunci noi avem dovada că Duhul Sfânt i-a atins conştiinţa şi atunci Dumnezeu îi spune: „Eu am trimis pe Fiul Meu.“ Şi noi îi putem spune - când el vede într-adevăr vina păcatului său şi o mărturiseşte lui Dumnezeu - că Domnul Isus a murit pentru păcătoşi.

H.L. Heijkoop

HARUL IREZISTIBIL

1. HARUL IREZISTIBIL PRODUCE MÂNTUIRE

Parabola celor invitaţi la „cina cea mare“ din Luca 14.15-24 ilustrează acest fapt. Masa la care „toate sunt gata“ reprezintă binecuvântările spirituale care rezultă din moartea lui Hristos, cu un mare preţ.

Toate sunt gata, totuşi niciunul nu vine încă. Mai este nevoie de ceva: misiunea Duhului Sfânt, prezentată de mergerea robului pe la drumuri şi la garduri.

Casa a fost umplută numai pentru că el i-a SILIT (i-a forţat) pe oameni să intre. De aceea, odată ce am înţeles cât de extinsă este ruina noastră ca urmare a păcatului, vom înţelege că lucrarea suverană a lui Dumnezeu în alegerea noastră şi atragerea noastră la El prin puterea Duhlui Sfânt care SILEȘTE pe oameni este singura noastră speranţă.

În loc să ne certăm cu privire la această parte a adevărului, ea ne va pleca inimile în închinare şi mulţumire înaintea Lui.

F.B. Hole, Alegerea și Harul

Învăţăm, de asemenea, din pilda Domnului cu privire la cei poftiţi la cină, în Luca 14 , că niciunul măcar dintre cei invitaţi n-a venit la masă. Toţi cei care erau la masă erau „aduşi“ sau „siliţi“. Niciunul n-ar Fi vrut să vină, dacă ar fi fost lăsaţi după propria alegere. Harul, harul liber trebuie să-i forţeze să între; şi harul face lucrul acesta. Binecuvântat pentru totdeauna să fie Dumnezeul oricărui har!

C.H. Mackintosh, Responsabilitate și Putere

2. HARUL IREZISTIBIL ESTE COMPATIBIL CU EVANGHELIZAREA

Faptul că credinţa este în întregime rezultatul lucrării lui Dumnezeu în suflet şi că orice creştere spirituală a celui credincios este numai prin lucrarea Duhului Sfânt, nu este nicidecum împotriva îndemnării oamenilor de către cei care slujesc lui Dumnezeu.

F.B. Hole, Alegerea și Harul

3. NAȘTEREA DIN NOU DUCE LA CREDINȚĂ

Deci niciun păcătos care doreşte în adevăr să fie salvat nu va găsi uşa închisă pentru că n-ar fi unul dintre cei aleşi. De fapt, însăşi dorinţa lui este roada lucrării Duhului Sfânt.

Însuşi faptul că cineva caută arată că este atras de Tatăl. Ideea că un păcătos ar căuta cu disperare pe Mântuitorul în această zi de har şi totuşi nu i s-ar răspunde (şi prin urmare ar fi pierdut pentru veşnicie) pentru că n-ar fi fost ales este o deformare teribilă a adevărului.

Păcătosul trebuie să-l primească, nu să-l aleagă pe Hristos. A alege este un cuvânt activ, care implică anumite puteri de a deosebi lucrurile şi selectare personală, puteri pe care omul păcătos nu le are. A primi este un cuvânt pasiv, care arată că păcătosul a intrat în favoarea oferită de Dumnezeu. Toţi cei care L-au primit pe Hristos (Ioan 1.12) sunt mântuiţi; şi primirea aceasta a fost rezultatul lucrării plină de har a lui Dumnezeu în naşterea din nou (Ioan 1.13), nu al vreunei aşa-numite voinţe libere, pe care omul n-o mai are.

Dacă păcătosul este neliniştit că n-ar putea crede, Dumnezeu îi va da abilitatea necesară; pentru că dacă are de la El chiar şi cea mai mică sclipire de dorinţă după Hristos în inima lui, harul îl va aduce la o credinţă clară şi la mântuire.

F. B. Hole, Alegerea și Harul

Noi credem cu tărie că credința este darul lui Dumnezeu, și că nu depinde de voința omului sau de puterea umană. Mai mult, credem că nici un suflet nu va veni vreodată la Hristos dacă nu este atras, da, dacă nu este constrâns de harul divin să facă acest lucru; și de aceea toți cei care sunt mântuiți trebuie să-i mulțumeasc harului gratuit și suveran a lui Dumnezeu pentru aceasta; cântecul lor este și întotdeauna va fi: Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!

F. B. Hole, Suveranitate și Responsabilitate