Dragi prieteni, mi se pare că mișcarea evanghelică se transformă încet încet în ce au profețit unii din înaintașii noștri. Dacă ne uităm la serile de evanghelizare, care sunt o reflexie a stării noastre spirituale, eu văd mai degrabă un fel de terapie intensivă emoțională și psihologică. Eu numesc această lucrare - evanghelizare senzuală. Chiar foarte multă predicare din amvoanele de la care se predică duminică de duminică este de același tip - este o terapie moralistică aplicată unor suflete zbuciumate. Priviți la ce se întîmplă!

Ies în față și ridică mâna oameni măcinați de tot felul de probleme. Dacă ai ascultat vreodată mărturisirile acestor oameni vei vedea că ai de a face cu oameni care au probleme datorită faptului că ei se află la cârma vieții lor și vor ca Dumnezeu să le rezolve tragediile produse de ei dar fără să predea cârma lui Dumnezeu; vin oameni bolnavi din cauza faptului că sunt munciți de un duh lumesc care le consumă viața după bogățiile inutile ale lumii și vor să fie vindecați dar fără să părăsească duhul lumii; vin oameni înșelați, trădați, dezamăgiți, abandonați, singuratici, depresivi etc - care se află în starea aceasta datorită prieteniilor lumești, cârdășiilor cu păcătoșii și afacerilor necurate, ei vor să intre într-un tratament de terapie intensivă 2 ore într-o seară ca apoi să o ia de la capăt pe aceeași cale; vin oameni care sunt măcinați de frică, de nesiguranță, de îngrijorare datorită faptului că sunt munciți de idolii confortului, siguranței pentru ziua de mâine și poimâine, de duhul consumismului, divertismentului - și vor să scape de frică, nesiguranță, teroare și îngrijorare dar fără să se lepede de idolii lor; vin oameni care sunt îndrăgostiți de imaginea de sine, de părerea lumii, de relevanța pentru necredincioși, au o încredere necurmată în ei înșiși iar lucrul acesta le produce extrem de multă goliciune lăuntrică, ei vor să fie vindecați dar fără să părăsească păcatele acestea.

Mă veți întreba: vrei să spui că oamenii aceștia n-au probleme reale - probleme cu frica, depresia, singurătatea, nesiguranța, teroarea, abandonarea, dezamăgirea, îngrijorarea, trădarea, depresia etc? Oh! Nu mă înțelegeți greșit! Ei au problemele astea și vor să fie rezolvate. Dorințele lor sunt sincere. Tragedia este că aici se aplică un tratament asupra simptomelor și nu asupra cauzelor. Problema este că se oferă un tratament greșit.

Prieteni dragi, Dumnezeu nu poate binecuvânta asemenea oameni iar predicatorii cărora le curg sudori și transpirația urlând la Dumnezeu după binecuvântare în timp ce-și așează mâinile peste sufletele acestea zbuciumate, sunt niște înșelători. Nimic mai puțin. Niște ignoranți care iubesc slava deșartă și se înșeală pe ei înșiși și apoi pe alții. Acolo nu are loc nici o vindecare sufletească. Este doar o eliberare lăuntrică, emoțională și psihică, dar care nu are nici un fundament spiritual.

De ce? Lipsește chemarea la răstignire de sine, la lepădare de sine, la purtarea crucii lui Hristos, la lepădarea totală de eu, de păcat, de duhul lumii.

Eu nu vorbesc despre toți, dar vorbesc despre foarte mulți. Și ceea ce spun eu este adevărat pentru că rezultatele se văd în viețile lor în tot timpul după aceste super-experiențe spirituale de eliberare și vindecare lăuntrică. Rezultat? Nici o predare de sine față de Dumneze, nici o lepădare a lumii și a păcatului, nici o luare a crucii. Nici o răstignire? Oare de ce? Pentru că nici predicatorul n-a vorbit vreodată despre așa ceva. El le-a promis vindecarea sufletului de orice fel de încărcătură negativă și un Hristos multifuncțional care repară orice problemă dar care nu cere răstignirea eului.

Unii încearcă să mă convingă că ar trebui să fiu mulțumit, ca apostolul Pavel, de faptul că cel puțin este predicat Isus Hristos, indiferent de motivațiile și metodele folosite în aceste seri evanghelistice. Problema este că pe vremea lui Pavel se predica cu adevărat Hristos, adică mesajul nu era alterat, însă acum nu mai este predicat Hristosul biblic și de aceea acești oameni intră mai degrabă sub condamnarea lui Pavel: să fie anatema oricine vă predică altă Evanghelie!

Nu voi fi mulțumit cu predicarea harului pur atâta timp cât harul acesta este despărțit de lepădare de sine și de cruce, de pocăință și de predare totală față de Dumnezeu. Nu cred și nu mă încântă despărțirea harului de lepădare de sine, de capitulare, de abandonare, de cruce, de predare, de pocăință. Harul vine întâi dar lepădarea de sine vine întotdeauna după aceea.

Oamenii aceștia care vin în față, pentru primi rugăciunea vreunui evanghelist sau pastor, n-au nevoie de încurajare, de dezmierdare, de mângâierea captelor lor îngrijorate, de bătăi pe umăr, de ungeri cu untdelemn și de rugăciuni pentru eliberare sau de a fi luați în brațe cu grijă și purtați ca pruncii! Ei au nevoie de o chemare clară la pocăință, la răstignire de sine, la moarte și predare totală a vieții lui Dumnezeu. Fără acestea nu avem parte decât o terapie emoțională de grup. Nici o vindecare. Pură înșelare!

Dacă vrem să avem creștini care ridică mâna pentru a primi ușurare sufletească dar fără lepădare de sine, de păcat și de duhul lumii cu toți acoliții lui, nu vom reuși decât să transformăm evanghelismul modern într-o religie pseudo-creștină care are o spoială extrem de subțire de creștinism.

Oare am eu un duh de judecată și de critică? Vai nouă dacă citim cuvintele lui Hristos prin care a chemat oamenii la lepădare de sine, la judecare de sine, la lepădarea duhului lumii și a păcatului, la luarea crucii - ca la o critică. Vai nouă dacă nu înțelegem că Isus ne-a chemat să murim chiar în momentul în care ne-a dat cel mai mare dar din univers: viața veșnică! Prin pocăință vom găsi fericirea, vom ieși din handicap și blocaj spiritual, vom găsi calea spre maturizate spirituală și ieșirea din mediocritatea și moralismul superificial și ieftin care a acoperit ca un văl creștinismul.