Trupurile noastre, probabil după cum știți deja, sunt făcute să reacționeze prin văz, auz și pipăit la realitatea exterioară oferind sentimentul de plăcere, satisfacție, bucurie, extaz, excitație sau euforie.

Creierul generează substanțe chimice care te fac să te simți bine atunci când auzi sau vezi anumite lucruri. Există lucruri pe care le vedem sau le auzim și ne stimulează oferindu-ne o stare de bine, un sentiment de plăcere sau chiar de extaz. Nu este nici o problemă în asta. Așa suntem creați să funcționăm și așa ne bucurăm de lumea în care ne-a așezat Dumnezeu.

Din păcate multă „închinare” din bisericile evanghelice nu este nimic altceva decât stimularea creierului pentru a produce aceste substanțe chimice ce generează apoi aceste sentimente de euforie și extaz.

Sunt melodii, ritmuri, armonii și multă muzică care nu fac nimic altceva decât să stimuleze creierul uman oferind sentimente euforice și o stare de bine. Furnicăturile, senzațiile de curentare, de plutire etc sunt niște reacții foarte comune atunci când creierul produce aceste substanțe chimice.

Care este problema? Ceea ce ar trebui să ne zgâlțâie foarte serios mințile este faptul că avem o închinare complet naturală – bazată pe reacții anatomice și trupești. Nu este o închinare în Duhul Sfânt. Nu este o închinare duhovnicească. Nu este ceva ce Dumnezeu dorește e la noi.

De aceea s-a dezvoltat o întreagă teologie a analizării slujbelor religioase prin expresiile „mi-a plăcut” sau „m-am simțit bine” trădându-se astfel ceea ce se întâmplă în realitate în aceste momente de „închinare”. Totul este cercetat la nivelul senzorialului.

Bineînțeles că trebuie să oferim o categorie biblică la acest fenomen și de aceea numim aceste experiențe „prezența Domnului” sau „puterea Duhului Sfânt” sau „bucuria Duhului” când, de fapt, nu a fost nimic mai mult decât o stimulare a creierului care duce la un sentiment de bine, de extaz, de euforie – sentimente similare pe care le experimentează și alții în contexte necreștine.

Cei care sunt prinși în acest tip de „închinare” dezvoltă un fel de dependență ca orice alt tip de dependență. Ei sunt gata să-și părăsească bisericile, să se rupă de familie și fac multe alte sacrificii pentru a merge într-o biserică în care se oferă acest tip de închinare de care au devenit dependenți. Mulți recunosc falimentele morale majore în conducere, abateri doctrinare grave, evidente și repetate, etc dar nu au puterea să renunțe la congregațiile de acest soi.

Închinarea aceasta este naturală și poate fi experimentată în concerte necreștine și este hedonistă – bazată pe ceea ce îmi oferă mie și pe plăcerea, bucuria, extazul și euforia pe care mi-o oferă la un moment dat. Este căutat acel sentiment de „eliberare” și de „pace”.

Testul unei închinări adevărate este găsit în Scriptură. Dacă închinarea nu este în adevăr nu este închinare biblică ci o închinare carnală, obișnuită, naturală dar neduhovnicească. Dacă omul poate trăi în falsități perioade de timp prelungite (foarte probabil incoștient), dacă omul poate trăi în păcat, dacă este dezinteresat de voia lui Dumnezeu, dacă nu este afectat de gloria divină și după ce a ieșit de la „închinare”, dacă nu dezvoltă o ură profundă față de păcat înseamnă că nu s-a întâlnit cu Dumnezeu. A fost o închinare în carne, o închinare chimică.

Din nefericire goana aceasta nebună după sentimente de plăcere și euforie nu se va opri aici. Din păcate confundarea furnicăturilor trupești cu prezența lui Dumnezeu nu se va opri mâine. Tragic, dar vom mai vedea asta – o mare parte din închinare nu este un răspuns la revelația lui Dumnezeu ci o formă de distracție și experimentare a unei bucurii naturale.

Dacă scoatem tipul de muzică despre care vorbesc eu din biserici veți vedea că aceste biserici se vor goli. Se vor goli nu pentru că oamenii nu sunt hrăniți spiritual sau nu sunt păstoriți. Se vor goli pentru că nu mai „simt prezența Domnului”. Pot să aibă discursuri de cea mai proastă calitate, să nu fie păstoriți deloc, să stea în mijlocul unor oameni imorali etc și totuși să nu aibă nici o problemă pentru simplul fapt că ei „se conectează” cu cerul.