Există o mare confuzie cu privire la „semnul botezului cu Duhul Sfânt”. O mare parte dintre cei care stăruie după botezul cu Duhul Sfânt nu doar greșesc prin faptul că se roagă fără ca Dumnezeu să le fi cerut acest lucru dar și doresc și se roagă pentru semnul vorbirii în alte limbi. Această rugăciune și dorință însă nu este conform Sfintei Scripturi.
Doresc înainte de a aborda textele care prezintă vorbirea în limbi să afirm că este complet nebiblic ba chiar are tentă de practică ocultă un anumit tip de experiență care este foarte întâlnit astăzi. Aceste elemente nu se găsesc nicăieri în Biblie: 1. Repetarea unui cuvânt ca și „aleluia”, „sânge” sau „putere” pentru a putea vorbi în alte limbi; 2. Strigarea la urechea candidatului a unor cuvinte în altă limbă; 3. Țipetele asurzitoare, cântările și rugăciunea prelungită pe timpul nopții pentru primirea Duhului Sfânt și a vorbirii în alte limbi; 4. Trântirea la pământ și tremuratul până la momentul experimentării vorbirii în alte limbi. Toate aceste practici sunt complet nebiblice și anti-creștinești.
Sunt câteva pasaje care prezintă vorbirea în limbi și care par să sugereze că oricine este botezat cu Duhul Sfânt trebuie să aibă acest semn. Trebuie abordate pe rând pentru că ele sunt ușor de înțeles în context propriu.
1. Vorbirea în limbi la Cincizecime
Faptele apostolilor 2:4 "Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. "
În acest eveniment unic Duhul Sfânt se coboară pentru a înființa Biserica, Trupul Domnului Isus. În acel loc se aflau oameni „din toate neamurile care sunt sub cer”. Domnul Isus promitea cu puțin timp în urmă că ucenicii vor fi martori „până la marginile pământului” (1:8). Însă la această sărbătoare reprezentanți de la „marginile pământului” erau adunați într-un singur loc. Când se coboară Duhul Sfânt ucenicii vorbesc în limbile acestor oameni pentru un scop foarte bine definit: 1. Ca toți evreii să înțeleagă, inclusiv ucenicii, că mântuirea și Evanghelia trebuia dusă la toate limbile pământului; și 2. Ca cei ce ascultau acolo să înțeleagă că mântuirea și Evanghelia era pentru tot pământul.
Când astăzi oamenii stăruie după vorbirea în alte limbi ei se roagă pentru un lucru care nu folosește nimănui la nimic. Dacă mi se va spune că vorbirea în limbi zidește persoana care se roagă eu voi răspunde că acest lucru nu a avut loc în mod special la Cincizecime ci vorbirea în limbi a fost un semn pentru ceilalți. De ce ar fi nevoie ca astăzi într-o audiență de români cineva să vorbească altă limbă? Scopul nu ar avea logică. Unii vor să pretindă astăzi, cu mâna pe Biblie, că Dumnezeu face lucruri care nu au rost și nici logică. Dar această acuzație este foarte gravă.
2. Vorbirea (presupusă) la Samariteni
Faptele apostolilor 8:18 "Când a văzut Simon că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a dat bani "
În primul rând, acest verset deși este interpretat ca referindu-se la vorbirea în alte limbi – nu afirmă deloc că s-a vorbit în limbi în această situație. Desigur că unii încearcă să scoată de oriunde exemple de vorbire în alte limbi însă acolo unde Scriptura tace noi nu ar trebui să speculăm și să vorbim ci să tacem și noi.
În al doilea rând, și dacă s-ar fi vorbit în limbi vă rog să priviți la contextul în care acest lucru a avut loc. Samaritenii ar fi rămas în acea dușmănie cu evreii dacă ei ar fi experimentat ceva mai puțin decât au experimentat evreii. Iar evreii s-ar fi considerat superiori samaritenilor, cum se și considerau de altfel, pentru că ei au experimentat vorbirea în limbi iar samaritenii nu. Dar acest lucru nu putea să fie permis de Dumnezeu. Această dușmănie urma să fie desființată prin binecuvântarea Duhului Sfânt revărsată peste toți deopotrivă.
3. Vorbirea în limbi în casa lui Corneliu
Faptele apostolilor 10:45-46 " Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a zis: "
Până la acest punct se pare că apostolii nu au putut accepta că mântuirea era dată și neamurilor deoarece evreii „au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste neamuri”. Împotrivirea inițială a lui Petru este evidentă deși trecuse destul de mult timp de când Domnul le-a poruncit să fie martori până la marginile pământului (1:8) și de când primiseră semnul că Evanghelia trebuie rostită în orice limbă (Fapte 2:5).
Trebuie să ne imaginăm câtă îndoială ar fi produs această experiență evreilor dacă neamurile n-ar fi primit Duhul Sfânt ca și evreii. Acest lucru este evident din context datorită prejudecăților de care Dumnezeu îi vindecase cu foarte puțin timp înainte. Aceste prejudecăți încă erau din plin în biserica din Ierusalim care îi trage la răspundere și îi mustră (Fapte 11:1-3). Explicația lui Petru are întotdeauna un element de comparație între botezul cu Duhul Sfânt al evreilor și cel al neamurilor. El spune că această experiență a fost „ca şi peste noi la început” (11:15) și că Dumnezeu „le-a dat acelaşi dar ca şi nouă” (11:17) și că „au primit Duhul Sfânt ca şi noi” (10:47).
Este evident așadar că vorbirea în limbi a fost un factor foarte important în identificarea precisă a experienței botezului cu Duhul Sfânt ca experiență autentică și similară cu cea a evreilor de la Cincizeime. Ar fi fost o zbatere și zdruncinare foarte puternică a Bisericii abia formată dacă aceste experiențe nu ar fi fost similare și îndoielile cu privire la autenticitatea experienței ar fi fost mult prea puternice. Pentru acest motiv Dumnezeu le-a dat același tip de experiență.
4. Vorbirea în limbi a ucenicilor lui Ioan
Faptele apostolilor 19:6 "Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. "
Ucenicii lui Ioan din Efes se găseau într-o situație unică: nu auziseră de botezul Domnului Isus și nici de trimiterea Duhului Sfânt. Se pare că încă trăiau în realitatea Vechiului Legământ așteptându-L pe Mesia. Probabil că nici măcar nu credeau în Domnul Isus fiind în cunoștință de toate evenimentele prin care Domnul a trecut (v.4). Nu este sigur ce naționalitate erau acești „ucenici” din Efes (v.1). Este posibil să fi fost dintre neamuri. Dar acest lucru nu are o însemnătate foarte mare.
Ce este important de remarcat stă în situația lor unică pe care tocmai am descris-o. Vorbirea în alte limbi experimentată de acești oameni aflați la „marginile pământului” a avut cel puțin două scopuri: în primul rând, să le autentifice că erau primiți în Biserica Domnului Isus chiar dacă erau o categorie specială de oameni; în al doilea rând, să le autentifice că toate neamurile sunt primite în Biserica Domnului.
Astăzi pur și simplu aceste situații unice și irepetabile nu se mai pot găsi. Noi suntem convinși că toate neamurile sunt acceptate în Biserică și nu avem nevoie de un semn pentru aceasta. Noi știm că Dumnezeu dă Duhul Sfânt oricărei făpturi de sub cer și nu avem nevoie de un semn exterior care să ateste că noi am primit botezul cu Duhul Sfânt.
Ceea ce este foarte clar astăzi este faptul că nu există vreun caz dovedit de om care să fi primit „botezul cu Duhul Sfânt” și să fi vorbit într-o limbă cunoscută. Voi pune însă această observație sub o altă formă: poate că 99% dintre cei care spun că au vorbit în altă limbi sau au auzit pe alții făcând acest lucru mărturisesc că aceste limbi nu sunt omenești așa cum vedem în cartea Faptelor Apostolilor.
Unii găsesc explicația în cartea 1 Corinteni 14 unde se pare că ei aveau de-a face cu o vorbire în limbi de îngeri. Oricum ar fi, concluzia este că astăzi se dorește un botez cu Duhul Sfânt descris în Faptele Apostolilor dar cu un semn al limbilor descris în Corint. Această mare anomalie nu își are nici o explicație decât în faptul că semnul limbilor din Fapte pur și simplu a încetat.
Această ipoteză este foarte greu de acceptat de către unii deși alții nu au nici o problemă în a recunoaște ceva ce oricum este foarte evident. Oricine a fost la o „seară de stăruință” poate auzi în mod evident că limba vorbită, de cei care pretind că au primit botezul Duhului Sfânt, pur și simplu nu este o limbă omenească așa cum a fost la Cincizecime, în casa lui Corneliu sau în cazul ucenicilor lui Ioan.
