Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.

I. Acest pasaj ne arată un aspect important al lucrării Domnului Isus - substituția.

Isus nu a luat la modul general păcatul, ci El a murit în mod specific pentru un grup de oameni. Iată cum se exprimă autorul referindu-se la acest grup specific: suferințele noastre și durerile noastre. Niciun evreu nu se gândea că acest lucru s-ar putea referi la orice om, din toate timpurile și de pretutindeni.

Desigur, extensia ispășirii este un subiect foarte dezbătut, însă nu trebuie să ne luptăm cu textul impunându-i prejudecățile noastre atunci când toate dovezile sunt împotriva noastră.

Revenind la subiectul nostru, trebuie să înțelegem că Isus a avut în vedere nu doar păcatele noastre, ci pe noi. Așadar, El a făcut substituție pentru niște persoane particulare. El a știut pentru cine stă substitut. El nu a încercat să facă substituție, ci a fost un substitut real în locul nostru.

În versetul 5 este dublată afirmația substituției arătând că El a suferit pentru păcatele noastre și pentru fărădelegile noastre. Este clar că El nu a făcut aceste lucruri, ci acești noi despre care se vorbește. Așadar, Isus a fost substitut.

II. Al doilea aspect unit cu cel al substituției este imputarea. Această imputare a păcatelor noastre este asumată voluntar de Domnul Isus. Pavel spune că a El a fost făcut păcat pentru noi, iar autorul nu se referă la a fi transformat în păcat, ci la imputarea păcatelor.

Isaia spune că le-a purtat și le-a luat asupra Lui. Cu alte cuvinte, El a fost considerat de către Dumnezeu ca Cel ce a săvârșit acestea, însă numai în baza imputării, nu ca și cum El ar fi trăit în acest fel pentru că viața Lui a fost perfectă.

Insist să observați legătura dintre substituție și imputare. Isus a stat în locul nostru și i s-au imputat păcatele noastre. El nu a făcut o parte din lucrare pentru unii și cealaltă pentru alții, o parte pentru toți și cealaltă parte pentru câțiva. Toată lucrarea este făcută pentru aceeași categorie de oameni.

III. Autorul continuă arătându-ne de această dată pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra Domnului Isus. De fapt, imputarea și substituția nu pot fi valide până când Dumnezeu nu aplică pedeapsa pentru cei pe care Isus i-a reprezentat și datorită cărora I s-au imputat păcatele.

Pentru a arăta acest lucru, autorul spune că Hristos a fost străpuns și zdrobit. De asemenea, El folosește termenul general pedeapsa pentru a descrie acest lucru. Așadar, Isus a stat în locul nostru, asupra Lui s-au imputat păcatele noastre, iar Dumnezeu L-a pedepsit pentru că L-a privit ca ceea ce noi eram.

Natura pedepsei este arătată prin expresia rănile Lui. A fost o suferință fizică care i-a produs răni. Acesta nu este un limbaj metaforic, ci literal. El a fost rănit și omorât în trup, suferind până la moarte pentru noi păcătoșii.

IV. Ultimul aspect pe care îl vedem afirmat clar este faptul că există un efect dublu al lucrării Domnului Isus: reconciliere și vindecare.

Acest efect este aplicat tuturor acelora pentru care a fost adus. De aceea, trebuie să stabilim foarte clar cine sunt acești oameni, deodată ce nu toți primesc beneficiile jertfei. Legătura stabilită de pasaj este indivizibilă - toți pentru care a stat substitut și toți pentru care a fost pedepsit sunt acum împăcați și vindecați. Toți fără excepție!

Autorul păstrează același pronume personal neschimbat pentru că nu vorbește despre categorii diferite de oameni. În gândirea lui nu este loc pentru această idee - Isus a purtat păcatele tuturor oamenilor, însă numai unora le este aplicat efectul. Nici vorbă! El a purtat păcatele noastre și de aceea pedeapsa căzută peste El ne dă în mod eficient pacea.

Iată ce zice Isaia: pedeapsa ne dă păcea și prin rănile Lui suntem tămăduiți. Eu înțeleg că autorul vorbește întâi despre aspectul vertical al mântuirii: împăcarea cu Dumnezeu posibilă pentru că păcatul nu mai stă între noi și El și aspectul subiectiv și personal al vindecării lăuntrice de păcat.

Păcatul ne rănește pe noi și de aceea Isus a fost rănit în locul pentru pentru ca noi să fim vindecați. Această tămăduire este cel mai mare miracol. Medicamentele ne pot vindeca, prin providența lui Dumnezeu, de multe boli, dar numai jertfa Lui ne poate aduce vindecare lăuntrică de boala păcatului!

Slăvit să fie Dumnezeu prin Hristos!