Întrebarea mare a acestui pasaj este: pot oamenii necredincioși să facă fapte bune care să fie acceptate de Dumnezeu? Sau pot ei să se facă plăcuți lui Dumnezeu în vreun fel?

Pasajul acesta pare să răspundă afirmativ la ambele întrebări. Totuși, trebuie să înțelegem bine premisa întrebării. Oare Corneliu era necredincios? Dacă răspundem negativ atunci această întrebare nu-și are rostul în acest context.

Abordarea pasajului

Totuși, ceea ce mă îngrijorează pe mine atunci când citesc despre folosirea acestui pasaj, pentru a demonstra că oamenii necredincioși se pot apropia de Dumnezeu așa încât să fie acceptați, sunt următoarele două aspecte: 1. Se neagă doctrina mântuirii prin har și credință, mântuire inițiată de Dumnezeu, nu de om; 2. Se folosește un pasaj descriptiv pentru a face doctrină, deși pasajul acesta nu a fost intenționat să demonstreze că omul necredincios poate fi acceptat de Dumnezeu prin ceea ce face.

Biblia ne arată că cei necredincioși nu pot să placă lui Dumnezeu fără credință iar credința este un dar de la Dumnezeu.

“Și fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.” Evrei‬ ‭11:6

“Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să și pătimiţi pentru El” Filipeni‬ ‭1:29‬ ‭

Cum ar putea acest pasaj descriptiv să contrazică un pasaj doctrinar atât de clar și toate celelalte pasaje care arată că doar cei credincioși pot să placă lui Dumnezeu și să facă fapte acceptate de El?

Premisa falsă

Premisa falsă a pasajului este că Corneliu era un necredincios. Pasajul ne lasă de înțeles că acest om era deja inițiat în credința iudaică. Vedem acest lucru din felul în care era descrisă spiritualitatea lui dar și din ceea ce îi spune îngerul. Omul acesta nu este un păgân ignorant, ci un om familiarizat și un practicant al iudaismului. În afară de cazul în care spui că iudeii erau nemantuiți, nu poți spune că acest om era un păgân neregenerat.

Starea spirituală a lui Corneliu

Ce putem spune de Corneliu? Era un credincios al Vechiului Testament, al Vechiului Legământ care prinde tranziția spre Noul Legământ.

“În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită „Italiana”. Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!” Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?” Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele.”
‭‭Faptele Apostolilor‬ ‭10:1-4

Indicii:

• Chiar faptul că omul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu este în sine un indiciu că era deja credincios.

• Pe lângă aceasta, Scriptura spune clar că era “temător de Dumnezeu” - expresia arătând că era un credincios. Necredincioșii nu se tem de Dumnezeu. “Teama de Dumnezeu” este același termen folosit în Scriptură pentru a descrie credincioșii.

• Corneliu era un om cucernic. Termenul în această formă mai apare În 2 Petru 2:9 unde ni se arată că oamenii “cucernici” sunt cei credincioși pe care Dumnezeu îi are în vedere și îi izbăvește.

• Corneliu se ruga lui Dumnezeu, nu zeilor, și că aceasta era o practică a lui. El nu se ruga unui Dumnezeu în care nu credea. Rugăciunea este primul semn al regenerării. Omul viu spiritual comunică cu Dumnezeu.

• de asemenea, dacă priviți cu atenție la felul în care sunt descriși oamenii evlavioși ai vechiului legământ, constant ni se arată preocuparea lor pentru oamenii slabi ai societății față de care ei fac milostenii.

• în vedenia arătată lui Petru, înainte de a merge în casa lui Corneliu, Dumnezeu îi numește pe neamuri “ce a curățit Dumnezeu”. Dumnezeu îi vede așadar curați pe acești oameni.

• vedem că lipsește total o întoarcere la Dumnezeu în acest eveniment, tocmai pentru că Corneliu și ai lui erau deja credincioși.

• La predicarea Evangheliei el primește Duhul sfânt ca semn al faptului că primise înainte de acest moment pocăința biblică. Corneliu nu primește Duhul Sfânt fiindcă acum s-a întors la Dumnezeu, ci pentru că deja avea pocăința de la Dumnezeu, înainte de acest eveniment.

• este absolut uimitor cum oamenii pot spune din acest pasaj că cei necredincioși pot să placă lui Dumnezeu, chiar citind că textul spune că “Dumnezeu a dat pocăința” și ca o confirmare tot El a turnat Duhul Sfânt.

Mântuirea în Vechiul Testament

Obiecția care vine este aceasta: de ce Petru îi mai predică Evanghelia dacă era deja mântuit?

Întrebarea aceasta face o confuzie majoră între dispensații, între cum experimenta mântuirea un evreu în Vechiul Legământ și apoi un creștin, în Noul legământ. De exemplu, în Noul Testament se vorbește despre profeți care priveau la mântuire la timpul viitor, dar cine ar putea spune că ei nu erau mântuiți? Erau mântuiți, dar nu în sensul Noului Testament. Dacă pricepem acest lucru, atunci situația lui Corneliu ne va deveni clară.

Mântuirea era privită în Vechiul Testament la viitor pentru că era legată de harul venit prin Hristos și lucrarea Sa răscumpărătoare săvârșită în moartea și învierea Sa. În acest sens mântuirea era la viitor pentru ei, nu în sensul că ei n-ar fi avut deloc mântuirea.

“Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer și în care chiar îngerii doresc să privească.”‭‭1 Petru‬ ‭1:10-12

”Evanghelizarea lui Corneliu”

Motivul pentru care a trebuit să i se predice Evanghelia este tocmai faptul că era un credincios și trebuia introdus în realitățile spirituale și plinătatea binecuvântărilor Noului Legământ. Mă refer specific la Evanghelie, la cunoașterea lui Hristos și primirea Duhului Sfânt - adică mântuirea în versiunea Noului Legământ. În cazul lui Corneliu nu vedem o întâlnire clasică cu Dumnezeu a unui păgân, pentru că el nu era unul.

Așadar, Evanghelia se predica celor nemântuiți, păgânilor, dar și evreilor credincioși ai Vechiului Legământ care trebuiau înștiințați de împlinirea promisiunilor proto-evanghelice și a nădejdilor mesianice. Alături de aceștia se aflau și cei dintre neamuri care aderau la credința evreilor. Ei nu erau tratați ca niște păgâni fiindcă nu mai erau unii.

Problema acestui pasaj și miza lui teologică nu este legată de falsul subiect introdus de unii aici, ci are de a face cu acceptarea neamurilor în planul mântuitor și toate binecuvantarile poporului lui Dumnezeu.

Textul acesta nu a fost scris pentru a demonstra că cei necredincioși pot fi acceptati de Dumnezeu prin propria inițiativă sau acțiuni spirituale, ci că și cei dintre neamuri, temători de Dumnezeu, sunt acum confirmați supranatural de Dumnezeu ca fiind acceptați de El în același fel ca evreii.