Nu este totuna dacă avem siguranță pentru mântuirea noastră sau nu. Scriptura vorbește, fără dubii, despre căderea de la credință. Din păcate, autorii care au tradus Scripturile au folosit expresii similare pentru ceea ce în limba originală este diferit.

Expresia la care doresc să privim este s-au depărtat de aceste lucruri (gr. astocheó) care apare doar în epistolele către Timotei (în 1 Tim. 1:6, 6:21 și 2 Timotei 2:18). Termenul care dublează descrierea rătăcirii acestor oameni este au rătăcit care apare în 1 Timotei 5:15, 6:20 și 2 Timotei 4:4.

Ideea care ne preocupă este dacă acești oameni au fost mântuiți și au pierdut mântuirea. A încerca să răspundem la această dilemă nu este neapărat un demers biblic pentru că Biblia nu vorbește nicăieri despre pierderea mântuirii (care este lucrarea lui Dumnezeu), ci doar despre rătăcirea de la credință (care este aspectul subiectiv uman).

Mai mult, Biblia nu ne detaliază niciunde că acești oameni ar fi fost mântuiți, ci pur și simplu vorbește despre rătăcirea lor. Așadar, este posibil să căutăm răspunsuri acolo unde nu le putem găsi.

În al treilea rând, este puțin probabil că cineva ar putea să ne arate din acest pasaj că intenția și scopul autorului ar fi să ne lămurească doctrina mântuirii.

Totuși, ce ne spune Scriptura despre acești oameni așa încât să înțelegem că mântuirea este sigură?

(1) Acești oameni predicau altă învățătură (v.3) basme și înșirări de neamuri fără sfârșit (v.4), s-au apucat de flecării (v.6), ei doreau să fie învățători ai Legii fără să știe ce spun și ce urmăresc (v.7). Înțelegem ușor că avem de-a face cu iudaizatori, evrei care propovăduiau ținerea Legii ca mijloc de îndreptățire înaintea lui Dumnezeu. Învățătura lor nu era cu privire la un aspect secundar din crezul creștin, ci chiar cu privire la Evanghelie. Pavel îi numește pe acești oameni frați falși (Galateni 2:4).

(2) Este evident că problema acestor oameni era una de credință creștină, teoretică, doctrinară. Dar nu era o problemă oarecare, ci cu privire la învățătura despre Evanghelie, adică învățătura esențială din creștinism. Toate expresiile ne arată că avem de-a face cu o rătăcire doctrinară. Discuția este despre învățătură.

(3) Pavel face un contrast între ceea ce genera învățătura falsă: certuri de cuvinte și cum se face lucrarea lui Dumnezeu - prin credință. Așadar, învățătura falsă bloca progresul lucrării lui Dumnezeu. Contextul așadar este despre învățătură și slujire. Textul nu ne spune la acest punct dacă acești oameni erau sau nu mântuiți, ci care erau rezultatele învățăturii lor.

(4) Termenul certuri mai apare și în Fapte 15:2 în același context al promovării învățăturilor iudaizatorilor: „făcându-se tulburare și nu puțină discuție (termenul este „neînțelegeri”) din partea lui Pavel și a lui Barnaba împotriva lor”. Cine spune că susținerea unei forme de legalism datorită reflexelor firești sau ale vechii religii (în cazul lor iudaismul) înseamnă pierderea mântuirii îi acuză pe apostoli de inconștiență, indisciplină și părtășie cu ereticii.

(5) Acești oameni s-au depărtat de aceste trei lucruri: inima curată, cugetul bun și credința neprefăcută. Întrebarea care se pune este aceasta: poate fi un om creștin fără inima curată, cugetul bun și credința neprefăcută? Evident că nu. Dar rămâne întrebarea: oare nu cumva acești oameni au avut aceste lucruri dar le-au părăsit sau pierdut după o perioadă de timp?

(6) Termenul s-au depărtat înseamnă a nu nimeri ținta (gr. astocheó). Așadar, sub nici o formă acești oameni nu au pierdut ceva, ci n-au reușit să ajungă la aceste lucruri care descriu în mod esențial viața unui creștin. Pavel nu spune că au pierdut credința neprefăcută, că au fost spălați de sângele lui Hristos în conștiința lor și că ar fi avut o inimă curată.

(7) Termenul alătura rătăcit înseamnă a se întoarce spre și descrie specific întoarcerea acestor oameni spre flecării. Textul nu ne spune că s-au întors spre păcat sau că s-au întors de la credința mântuitoare în Domnul Isus, ci că s-au întors spre vorbiri goale și flecării (v.6).

(8) Contrastul în acest pasaj se face între învățătura biblică și altă învățătură. Tema este clară. Textul vorbește despre învățături puse în contrast, cea adevărată și cea falsă, nu despre credința mântuitoare pusă în contrast cu cea falsă. Există o implicație a faptului că cineva nu susține adevărata Evanghelie: dacă o face constant înseamnă că nu are adevărata credință mântuitoare, nici crezul apostolic, nu poate ajunge pe calea aceasta la o credință mântuitoare și nici să promoveze lucrarea lui Dumnezeu.

(9) Pavel continuă să afirme că acești oameni nu știau ce spun și ce afirmă cu tărie (v.7). El nu spune că problema lor ar fi mântuirea. Eu nu spun că ei ar fi fost mântuiți, ci doar că Pavel nu identifică că aceasta ar fi problema lor: lipsa mântuirii sau pierderea mântuirii.