Joaca cu biserica și eternitatea

Să nu credem că acest subiect este tangențial sau de importanță secundară. Discutăm despre destinul veșnic al unor oameni. Subiectul are de-a face cu însăși biserica, prin care Dumnezeu Își face astăzi lucrarea în lume. De ce este important ce se întâmplă la evanghelizări?

• pentru că oamenii nemântuiți sunt pierduți pentru totdeauna, indiferent că sunt înlăuntrul sau în afara bisericii. Este mai tragic să te înșeli în biserică, crezând că ești mântuit, decât să fii afară, convins că nu ești.
• pentru că oamenii nemântuiți, care ajung membrii bisericilor, vor schimba radical viziunea, practica, închinarea și valorile acelei biserici
• pentru că oamenii nemântuiți vor ajunge să se roage, să predice și să conducă biserica și în câțiva zeci de ani vor duce biserica în apostazie

Mi-este greu să dau nume în acest articol, din trei motive: 1. Pentru că unii vor specula motive false în precizarea lor; 2. Pentru că nu știu care este mai greșit decât altul și nu mă pot hotărî asupra ordinii și 3. Pentru că scopul este o conștientizare a situației grave în care ne găsim și nu atragerea atenției asupra unor persoane specifice. Voi face, totuși, o excepție sau două. Oricum: mă adreseze TUTUROR acelor oamenilor care practică sau încuviințează aceste lucruri; tuturor, fără excepție.

Vreau să atrag atenția asupra falselor metode de evanghelizare, în mod specific, asupra metodelor false de smulgere a deciziilor oamenilor: repetarea rugăciunilor, ridicarea mâinilor, venitul în față, țintuirea pe cruci de lemn a mărturisirilor sau a deciziilor, pantomime (de ex: flăcările iadului și porțile raiului), drumul crucii, marșul învierii etc. Afirm nu doar că aceste practici nu se găsesc în Biblie, ci că sunt anti-creștine și distrugătoare pentru indivizi, pentru biserici și pentru lume.

Finneismul, captivitatea pelagiană a bisericii

Totul a început cu Charles Finney. Ceea ce a respins biserica la Pelagius și a condamnat în unanimitate, a fost primit în secolul 19 prin acest predicator, în adunările protestante. Desigur, bisericile tradiționale fac alergie și ar penaliza rapid asemenea derapaje și circurile în evanghelizare care se fac astăzi. Evanghelicii, însă, se bucură că “oamenii se întorc la Domnul”, indiferent că tehnicile aplicate sunt legimite sau nu.

Ce a făcut Finney? A fost primul care a adaptat serviciile de închinare după preferințele necredincioșilor, a introdus practici de evanghelizare ca și: ridicarea mâinii, chemarea oamenilor în față, solicitarea unei decizii pe loc etc. Că vrem sau nu să recunoaștem, aceste practici s-au născut din convingerile complet eretice ale lui Finney: posibilitatea unei vieți perfecte pentru creștini, negarea imputării păcatului lui Adam, abilitatea omului de a-și crea o nouă natură (și de a se întoarce la Dumnezeu, fără intervenție supranaturală), negarea ispășirii substitutive și puterea de a produce treziri prin aplicarea unor metode specifice.

O singură întrebare ar merita pusă: oare cum s-a descurcat Dumnezeu și biserica timp de 1900 de ani fără Charles Finney și metodele sale de evanghelizare și trezire? Oare dacă Dumnezeu vroia să aducă trezirea, nu o aducea printr-un om care să nu se facă vinovat de atâtea erezii? Evanghelicii i-au abandonat parțial ereziile, însă i-au păstrat metodele născute din aceste erezii. Nu avem doctrine eretice, ci doar practici eretice născute din aceste doctrine.

Scriptura fără Sola

Vrem sau nu să observăm, evanghelismul românesc a abandonat Scriptura ca singură normă de învățătură și practică. Cei mai mari oponenți ai Scripturilor sunt predicatorii și evangheliștii din România care vor să ne convingă că practicarea unor metode nebiblice (eu argumentez că sunt psihologice, emoționale, hipnotice și manipulatorii) nu este nebiblică deoarece, spun ei, Biblia nu ne prescrie tot ce trebuie să facem, ci, dimpotrivă, noi trebuie să avem înțelepciune, să ne punem imaginația la lucru și să găsim metode relevante și potrivite pentru generația noastră.

Oare a lăsat Dumnezeu cea mai mare misiune și cea mai gravă problemă a umanității pe seama imaginației și inovațiilor omului? Cât de nebun trebuie să fie cineva care afirmă așa ceva explicit sau implicit? Îl putem oare portretiza pe Dumnezeu într-un asemenea hal? Unde este rușinea noastră? Scriptura este suficient de clară în privința mesajului și metodelor de evanghelizare. Evanghelizarea este atât poruncită explicit cât și practicată și exemplificată explicit în Scripturi.

Noi suntem chemați să facem ceea ce găsim în Scriptură, nu tot ceea ce, ni se pare nouă, nu contrazice Scriptura. Mântuirea sufletelor este o problemă de veșnicie și ea trebuie tratată cu atenția unui doctor cu mințile în cap care face cele mai complicate operații.

Pragmatismul, relativismul și relevanță

Aceștia sunt cei trei mici dumnezei care produc practici de evanghelizare ce nu au nici o legătură cu practica și porunca Domnului, cu practica și porunca apostolică și cu practica și porunca Bisericii primare, post-apostolice și a bisericii Domnului până în modernism.

În spatele evanghelizărilor în masă și a așa-ziselor cruciade de evanghelizare, se află o filozofie pragmatică. Eu nu spun că n-ar exista evangheliști interesați sincer de mântuirea sufletelor, ci spun că sunt la fel de inconștienți de pragmatismul cultural care i-a infectat. De ce se aplică metodele care se aplică? Nu pentru că sunt găsite în Biblie sau pentru că în istoria bisericii au fost practicate, ci pentru că funcționează. Asta este tot ce contează - funcționează. Cu alte cuvinte, scopul (mântuirea sufletelor) scuză mijloacele (smulgerea deciziilor, ridicarea mâinilor, țintuirea listelor cu păcate pe cruci de lemn, venirea în față etc).

Acest pragmatism este dovedit ca fiind fals, când studiem cu atenție rezultatele. Fac doar două observații: 1. Starea bisericilor scade în urma acestor așa-zise evanghelizări de succes: 2. Statistic, puțini din cei care se convertesc rămân în creștinism - dovedind, de fapt, falsele lor convertiri.

Pe de altă parte, am auzit oameni care promovează alte forme nebiblice de evanghelizare și care critică, în același timp, metodele promovate de Finney și Billy Graham. Am fost șocat. Care este logica lor? Aceeași - ei nu zic că acele metode “nu sunt biblice” sau că ”nu funcționează” (pragmatism), ci că sunt vechi și “nu mai funcționează” (tradiționalism). Cu alte cuvinte, ei legitimizează acele practici, numai că, zic ei, sunt expirate pentru generația noastră. Așadar, intrăm într-un relativism al metodelor de evanghelizare: ele se pot schimba de la generație la generație.

La o discuție în comitetul unei comunități, în urma unui articol scris împotriva manipulărilor psihologice, emoționale și hipnotice din evanghelizările bisericilor evanghelice, un frate mi-a argumentat că aceste metode sunt bune deoarece a funcționat: el așa s-a întors la Dumnezeu. Cu acest prilej, recunosc că unii oameni (din păcate prea puțini) se întorc la Dumnezeu, în ciuda falselor metode folosite și nu datorită lor. Dumnezeu este suveran - acesta este motivul pentru care unii oameni au parte de convertiri autentice, chiar și atunci când Evanghelia este ciuntită iar metodele de chemare la mântuire sunt anti-creștine.

O altă justificare a noilor metode de evanghelizare este relevanța. Desigur, noi credem că cel mai relevant lucru pentru un păcătos este să i se predice Evanghelia. Ce poate fi mai relevant pentru un bolnav decât un medicament pentru boala lui? Însă aici vorbim nu doar despre medicament, ci și despre administrare. Administrarea unui medicament poate ucide pacientul. Administrarea trebuie adaptată după medicament și după prescripțiile lăsate de cel care a făcut medicamentul. În evanghelizare nu funcționează așa: noi am adaptat mesajul și am reinventat metodele. Ni se pare nouă că astea funcționează și că sunt relevante generației noastre.

Sponsorizările, succesul și slava deșartă

Dacă este s-o spunem drept, trebuie să recunoaștem că pentru mulți evangheliști de succes, forțele motrice sunt: sponsorizările americanilor de care depinde “succesul” în evanghelizare (adică numărul de convertiți), o anumită dorință de popularitate născută din dragoste pentru imaginea de sine (altfel nu se înțelege cum slujitori pătați sunt atât de repede “restaurați” și readuși pe scenă). Din păcate, sub zelul pentru evanghelizare, se ascund mulți demoni și multe păcate. Bineînțeles, această afirmație presupune o judecată a motivațiilor, însă nu fac acest lucru specific pentru o persoană, deși la unii este atât de strident. Mirarea mea constă în ușurătatea cu care membrii bisericilor trec peste aceste “detalii”, doar pentru că există rezultate.

Printre altele, definirea greșită a succesului îi împinge pe evangheliști la perpeturarea acestor metode false de evanghelizare. Succesul este definit fie cantitativ, fie calitativ. Preferi să ai 20 de oameni născuți din nou în biserică sau 2000 care “s-au decis pentru Isus”. Cineva va spune că cele două categorii nu se exclud deoarece cei născuți din nou sunt aceia care s-au decis pentru Isus. Adevărat, însă opusul nu este la fel de adevărat - cei mai mulți care s-au decis pentru Isus nu sunt născuți din nou. Verificați statisticile făcute în urma cruciadelor de evanghelizare, statistici care ne spun că populația Europei ar trebui triplată ca să fie reale listele cu noii convertiți. Recent a fost un scandal pe numărarea greșită a celor ce s-au convertit. Dar de unde această mentalitate? Succesul este măsurat în credincioșia față de Cuvântul lui Dumnezeu. Pur și simplu nu contează câte decizii există, dacă acolo nu a fost respectată Scriptura.

Mentalitatea automatistă a tehnologiei

Suntem o generație nerăbădătoare. Odată cu revoluția industrială și explozia de inteligență, inovație și inventivitate, ne-am pierdut capacitatea de a aștepta. Nașterile nu se pot face la comandă. Trebuie să ne trezim urgent. Dumnezeu nu execută ordinele noastre, doar pentru că noi am dezvoltat cutiuțe evanghelistice magice prin care putem smulge decizii de la oameni. Nașterea din nou este miracolul aducerii la viață a unui om mort față de Dumnezeu.

Nimeni nu mai caută să vadă străpungere a inimii, convingere de păcat – travaliul pocăinței. În Scriptură, mântuirea nu poate fi programată de om. Regenerarea este lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Predicatorii Noului Testament au așteptat străpungerea inimii, zguduirea, cercetarea și luminarea Duhului Sfânt. Nu mai avem timp să asistăm travaliul și nașterile. Acestea sunt deseori însoțite de dureri, de spasme, de convulsii iar nouă nu ne plac. Noi vrem nașteri pe bandă rulantă. Dar nu se poate!

Umanizarea evanghelizărilor

Aproape că nu există evanghelist care să fie consecvent și să recunoască suveranitatea absolută a lui Dumnezeu. Teologic, metodele anti-creștine de evanghelizare au la bază o concepție falsă despre om și despre Dumnezeu. Fără excepție! Prima variantă: omul este potent și se poate întoarce la Dumnezeu, trebuie doar provocat să facă asta. A doua variantă: omul este mort în păcate, urător de Dumnezeu, nu înțelege Evanghelia, ci o consideră o nebunie și, de aceea, avem nevoie de o intervenție supranaturală a lui Dumnezeu în viața păcătoșilor. În funcție de convingerea pe care o adopți, îți vei alege și metodele. Metodele folosite astăzi trădează o concepție slabă și penibilă despre Dumnezeu și o concepție greșită și prea înaltă despre om.

Nu mă tem să afirm că cei mai mulți predicatori care folosesc metodele nebiblice de evanghelizare nu fac decât să manipuleze audiența prin mesaje hiper-emoționale umaniste. De ce cred asta: pentru că de cele mai multe ori se predică o Evanghelia a îmbunătățirii morale, o Evanghelie a îmbunătățirii vieții psihice și emoționale a omului, o Evanghelie fără travaliul pocăinței, o Evanghelie fără smerenie profundă înaintea lui Dumnezeu, fără convingere adâncă de păcat și fără capitulare înaintea lui Dumnezeu.

Decizionismul și psihologia hipnotică

În locul mesajului clar și scandalos al Evangheliei, avem o Evanghelie ciuntită, diluată, pervertită și umanizată până la esență. Nu mai contează nimic decât decizia. Câți dintre evangheliștii noștri spun ceva de genul: astăzi trei oameni au trecut prin travaliul pocăinței - au capitulat înaintea suveranității lui Dumnezeu, au înțeles gravitatea stării lor și că se află sub condamnarea eternă a lui Dumnezeu, au cedat în a-și mai făuri propria neprihănire, înțelegând vinovăția infinită a păcatului lor, și-au conștientizat profund păcatul și au fost convinși de starea lor disperată și au apelat cu lacrimi și disperare la mila lui Dumnezeu? Tot ce spunem este asta: 10 oameni s-au decis pentru Hristos. Aceasta este o travestire a Evangheliei și a convertirii. Să ne fie rușine și să ne pocăim!

Mai mult, totul se reduce la o decizie manifestată fizic - prin repetare de rugăciuni, ridicare de mâini sau venire în față. Întoarcerea la Dumnezeu este un eveniment esențialmente spiritual, nu fizic. Și satana poate veni în fața altarului. De fapt, sigur vine. Decizionismul a înlocuit și redefinit nașterea din nou și pocăința, a dat cu supranaturalul pe geam sau l-a redus la o decizie.

Cele mai multe evanghelizări trădează convingerea predicatorilor că mântuirea nu este un miracol, că nu este un act supranatural și că nu se află în mâinile lui Dumnezeu. Pentru ei mântuirea nu este realizată într-o relație Dumnezeu - om, ci mântuirea este ceva impersonal, undeva în aer, iar omul nu trebuie decât să o acceseze prin credință. De fapt, nici o decizie umană nu poate produce supranaturalul. Noi n-avem nevoie de convertiți, ci de oameni înviați. Nu numărul oamenilor, ci realitatea învierii oamenilor ar trebui să ne atragă în mod final și primar.

Muzica hipnotică și misticismul

Cine spune că muzica nu influențează puternic psihicul omului este ori ignorant ori ipocrit. Mântuirea fiind un eveniment crucial, cel mai important eveniment din viața unui om, noi trebuie să ne asigurăm că nicăieri nu se strecoară falsități și nici nu trebuie să creăm un mediu care favorizează dezvoltarea deciziilor false - dar tocmai acest lucru se face prin aceste concerte creștine, prin muzica hipnotică-subțire-repetitivă din așa-zisele evanghelizări și chiar muzica corală foarte populară în US pe fondul căreia se cer decizii de la oameni. Rezultatele sunt pe măsură. Oamenii, ca oile fără minte, merg în față și execută ce le spune un guru religios, după care își continuă viața nestingheriți.

Mântuirea este puternic misticizată. Unii chiar cred că repetarea unei rugăciuni și luarea unei decizii aduce mântuire. Se aplică formula corectă și iată rezultatul. Se ignoră total dinamismul relației cu Dumnezeu. Această mentalitate este, mai degrabă, păgână decât creștină. Suntem noi preoți mijlocitori, între Dumnezeu și oameni, care rostesc rugăciunile potrivite care atrag harul mântuitor peste oameni? Dacă nu, atunci ce încercăm să facem prin aceste practici? Credem noi că scrierea păcatelor pe foi înseamnă convertire? Să ne venim în fire! Oare credem noi că Duhul Sfânt poate produce nașterea din nou și nu-l poate face pe un om să ia o decizie, să spună o rugăciune? Aceasta este batjocorirea Duhului Sfânt.

Sentiment și performanță

Ce au ajuns evanghelizările? Fie că vorbim de biserici contemporane sau tradiționale (a nu se confunda cu conservatoare, vă rog!), totul este pus la punct la minut. Accentul este pe performanță. Nu-mi spune că acela este serviciu divin sau închinare, pentru că nu este. Formații, trupe de laudă și închinare, muzică, gălăgie, volum și decibeli. Omul să se simtă bine și să ia o decizie. Exact ca în biserica primară, exact cum au făcut apostolii și, precis, cum a practicat Domnul Isus, nu? Dacă ne aveau ei pe noi de sfătuitori, ce lucrare ar fi fost în biserica primelor veacuri! Dar, din nefericire, Duhul Sfânt nu i-a luat sfătuitori pe acești mari evangheliști care au umplut cerul cu sfinți!

Desigur, omul este o ființă psihică și orice abordare holistică a omului trebuie să aibă o psihologie sănătoasă la bază. Nu toate metodele psihologice sunt rele. Așadar, conform Scripturii omul trebuie abordat, în mod primar, la nivelul minții, prin comunicarea adevărului. Odată ce Evanghelia, prin lucrarea Duhului, își face loc în mintea omului, ea va transforma sentimentele și va coordona voința în direcția corectă. În metodele contemporane avem omul care este abordat sentimental sau prin nevoi umane. Metoda este fatală. Numai Satan și sistemul lumii ne abordează sentimental, satisfăcând simțul estetic, atrăgându-ne prin pofte, nevoi naturale și aparențe.

Concluzie

Ne aflăm la 500 de ani de la Reformă. La fel cum Charles Finney a respins doctrinele reformei, astăzi avem de-a face cu o puternică contra-reformă pe toate fronturile. Iar domeniul evanghelizării este unul dintre cele mai pervertite lucrări ale creștinismului.

Vinovați sunt păstorii care permit asemenea practici, chiar dacă nu sunt de acord cu ele în totalitate sau parțial. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul sponsorizărilor, și-au schimbat teologia și tehnicile de evanghelizare. Vinovate sunt oițele care au văzut deviațiile și nu au spus nimic, ci au înghițit în sec. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul prieteniilor (false de altfel, în cazul nostru), nu-și avertizează prietenii și pe ceilalți slujitori care se fac vinovați de aceste grave derapaje. Vinovați sunt slujitorii care văd aceste aberații și nu trag un semnal de alarmă.

Avertismentul Domnului Isus este valabil pentru evangheliștii zilelor noastre care străbat lumea în lung și lat ca să strângă fiii gheenei în adunare: Matei 23:15 "Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă. "

Aștept cu nerăbdare zilele în care predicatori, păstori și slujitori, tineri și bătrâni, împreună cu adunările vor posti și se vor ruga, vor mărturisi Evanghelia individual acasă, între vecini, la lucru, în universități și în școli, prin mesajul ei limpede și puternic, acompaniată de o trăire nouă. Aștept zilele în care vom striga la Dumnezeu să învie oameni la viață, să dea pocăință și credință și să ridice lucrători destoinici la seceriș. Aștept să văd oameni care se pocăiesc cu adevărat, care își plâng, își regretă și își mărturisesc cu scârbă păcatele, oameni care capitulează la picioarele lui Hristos și imploră mila lui Dumnezeu, oameni care se prăbușesc sub povara păcatelor lor și a condamnării care îi apasă și oameni care vin la Hristos cu credință.