Poate că primul lucru pe care trebuie să-l spunem când citim acest pasaj nu este
dacă el susține doctrina calvinistă sau arminiană, ci că el ne îndeamnă să ne
rugăm. Dacă nu facem acest lucru, ci ne desfătăm în dezbateri pe texte biblice,
ne aflăm într-o stare de păcat pentru
Importanța subiectului
Există unele persoane care afirmă că Scriptura nu are detalii suficient de clare
care să ne ofere un tipar fix și exact al felului în care Dumnezeu a hotărât să
fie condusă biserica Lui. Această afirmație netestată a dus la multe abuzuri și
la conducerea bisericii după modelul
Trebuie să recunoaștem că există o diferență, de nuanță, între preștiință și
predestinare și, de asemenea, că predestinarea se bazează pe preștiință.
Diferența dintre sistemul doctrinelor harului și celelalte învățături stă în
definiția pe care o dăm preștiinței.
Cei care adoptă conceptul de preștiință bazat pe ceva găsit în om