„ARGUMENTAȚI, VĂ ROG, CARE ESTE PERSPECTIVA TEOLOGIEI LEGĂMINTELOR, RESPECTIV A TEOLOGIEI NOULUI LEGĂMÂNT, ASUPRA LEGII LUI MOISE.”

Perspectiva Teologiei Legămintelor (TL) asupra Legii mozaice - Mihai Levi Marian

Din perspectiva “Teologiei Legămintelor”, Legea lui Moise sau mai bine spus Legea lui Dumnezeu dată prin Moise, este o codificare a legii morale a lui Dumnezeu. În alte cuvinte, Decalogul nu reprezintă o lege inedită care nu a mai existat până în acel moment, ci reprezintă o transmitere specială prin revelația legii lui Dumnezeu care este aceeași încă de la creație. Mărturisirea de Credință Baptistă de la Londra, 1689 spune în felul următor:

Dumnezeu i-a dat lui Adam o lege a ascultării universale, pe care a scris-o în inima lui, și o poruncă specifică de a nu mânca din rodul pomului cunoștinței binelui și răului. Prin aceasta, El i-a cerut lui Adam și tuturor descendenților lui ascultarea personală, totală, exactă și continuă/perpetuă.  (1689 19.1)

Mărturisirea face aici distincția între două categorii de “lege” care le găsim în Scriptură:

Legea Naturală/Morală reprezintă caracterul lui Dumnezeu comunicat prin crearea omului. Această lege obligă pe fiecare om să trăiască după standardul lui Dumnezeu, pentru că fiecare om este creat după “chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

Legea “Pozitivă” este acea lege care nu este universală, dar devine obligatorie prin faptul că Dumnezeu o poruncește. Altfel spus, ea este morală în sensul că orice cerință a lui Dumnezeu este morală (o încălcare a oricărui imperativ divin este imoral), dar în afara unei cerințe explicite nu este de la sine morală sau imorală.

Teologia legămintelor susține această distincție ca fiind biblică și necesară pentru a înțelege felul în care omul trebuie să se relaționeze la legea lui Dumnezeu.
Argumentul principal în sensul acesta se poate găsi în Romani 2, unde Apostolul Pavel spune în felul următor:

"Când neamurile, – care nu au Legea –, fac din fire (natură) lucrurile Legii, prin aceasta, ele, care nu au Legea, îşi sunt singure lege. Ele arată astfel că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor." - Romani 2:14-15a

Ați observat care este argumentul apostolului Pavel ? Faptul că deși neamurile nu au “legea”, adică cele 10 porunci, ele totuşi știu care este legea lui Dumnezeu “din fire”, adică în mod natural, pentru că “lucrarea Legii este scrisă în inimile lor.”.  Teologia Legămintelor, ca și sistem teologic, susține faptul că Adam cunoștea “legea lui Dumnezeu” pentru că ea a fost scrisă în inima lui de către Dumnezeu. Adam ştia că este păcat să mintă, să ucidă, etc., chiar dacă singura poruncă “pozitivă” (explicită) care i-a fost dată a fost să nu mănânce din fructul pomului cunoașterii binelui și răului.

În primul rând, trebuie să dovedim afirmația că omul trebuia să cunoască cerințele morale ale lui Dumnezeu “prin natură”. Lucrul acesta se poate face printr-un studiu exhaustiv al textelor relevante,  dar cred că este cel mai expeditiv exemplificat prin ceea ce se relatează în Geneza capitolul 4. Cain ucide pe fratele său Abel și vedem că Dumnezeu îl trage la răspundere pe Cain pentru păcatul său.

Domnul i-a zis: – Ce ai făcut? Ascultă: glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ către Mine!  Acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura să primească sângele fratelui tău din mâna ta.” - Geneza 4:10-11a

De unde trebuia Cain să cunoască faptul că “să nu ucizi” face parte din Legea lui Dumnezeu ? Apostolul Pavel ne spune că aceasta era imprimată în el prin natură. Pentru că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, noi avem în noi lucrarea legii, adică suntem creați să reflectăm caracterul și natura lui Dumnezeu.
De aceea mărturisirea de credință (1689) spune în paragraful 2 din Capitolul 19 în felul următor:

“Aceeași lege care a fost scrisă inițial în inima omului a continuat să fie regula perfectă a neprihănirii și după căderea omului în păcat.”

Observați sublinierea mărturisirii în a spune “Aceeași lege” naturală/morală a lui Dumnezeu care a fost pusă în inima lui Adam prin creaţie, prin faptul că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, a rămas standardul perfect după care omul este obligat sa trăiască. De aceea, când Cain ucide pe fratele său Abel este un păcat condamnat de Dumnezeu, chiar dacă revelarea specială a poruncii “să nu ucizi” nu a fost dată încă.

Este important să înțelegem că atunci când vorbim despre legea morală a lui Dumnezeu, vorbim în primul rând despre caracterul lui Dumnezeu ca și normă de viață pentru creaturile Sale. Imperativele (poruncile) revelate a lui Dumnezeu pentru noi sunt doar codificări, sau sumarizări a caracterului sfânt în formă de imperativ pentru om. Mărturisirea continuă spunând că “Ea (adică “aceeași lege”) a fost dată de Dumnezeu în formă scrisă poporului evreu pe Muntele Sinai sub forma Celor 10 Porunci”. Altfel spus, ce avem la muntele Sinai din punct de vedere moral nu este o inovație din partea lui Dumnezeu, ci o codificare sau sumarizare a unui standard moral care era în vigoare de la creație.

Teologia legămintelor face o distincție biblică nu doar între legea morală/naturală și cea pozitivă, dar și între tipurile de lege pozitive. Anume, Dumnezeu a dat diverse porunci de-a lungul istoriei, care au avut un caracter temporar, în sensul că ele erau pentru anumiți oameni, într-un anumit timp, într-un anumit loc. De exemplu, legile civile ale poporului Israel, sau legile ceremoniale. În contrast,  Teologia Legămintelor susține că legea morală/naturală a lui Dumnezeu (codificată în cele 10 porunci) este permanentă pentru că ea ține nu de un popor, sau un timp, sau un loc, ci de caracterul lui Dumnezeu care este neschimbător.

Teologia Legămintelor afirma faptul că acum, în Noul Legământ, credincioșii nu se află sub Lege ca și un legământ al faptelor, totuşi Legea rămâne obligatorie ca și o regulă de viață. Mărturisirea spune în felul acesta :

"Ascultarea de Legea morală rămâne o cerință obligatorie pentru toți oamenii, atât cei justificați cât și ceilalți, ( …)  Deși credincioșii autentici nu se află sub autoritatea Legii ca legământ al faptelor cu scopul de a fi justificați sau condamnați prin el,  totuși Legea este de mare folos atât lor cât și altora, întrucât ca regulă de viață, ea îi înștiințează pe aceștia cu privire la voia lui Dumnezeu și obligațiile lor, și îi ghidează să trăiască în conformitate cu aceasta. "

Urmăriți împreună cu mine argumentul apostolului Pavel din Romani 2:25-29:

"Dacă asculţi de Lege, circumcizia ta este de folos, dar, dacă nu asculţi de Lege, circumcizia ta a devenit necircumcizie. Deci, dacă cel necircumcis păzeşte cerinţele Legii, nu va fi considerată oare necircumcizia lui drept circumcizie? Aşadar, cel care, fizic, este necircumcis, însă ascultă de Lege, te va condamna pe tine, care ai codul scris şi circumcizia, dar nu asculţi de Lege.  Iudeu nu este cel care este iudeu în exterior şi circumcizie adevărată nu este cea evidentă în carne,  ci, mai degrabă, iudeu este cel care este iudeu înăuntru, iar circumcizie este cea a inimii, în duh, nu în literă. Un astfel de om îşi primeşte lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. "

Apostolul Pavel ne vorbește despre o categorie de oameni care sunt “necircumciși”, adică neamurile care nu au primit “legea”, adică cele 10 porunci; totuşi printr-o lucrare asupra inimii lor făcută de Duhul Sfânt ajung să fie considerați “circumciși” (tăiați împrejur). Apostolul Pavel contrasta a fi “circumcis” (tăiat împrejur) fizic, adică să fi evreu, cu a fi “circumcis” spiritual, adică născut din nou. Același argument îl găsim în Coloseni 2 când spune: "În El aţi fost şi circumcişi, cu o circumcizie care nu este făcută de mâini omeneşti, ci cu circumcizia lui Cristos.". Acum priviți ce spune apostolul Pavel că face cel necircumcis fizic, dar circumcis spiritual: "Deci, dacă cel necircumcis păzeşte cerinţele Legi Aşadar, cel care, fizic, este necircumcis, însă ascultă de Lege."

Altfel spus, pentru Pavel nașterea din nou nu abolește Legea din viața credinciosului, ci o evidențiază. La fel cum Hristos nu a venit să abolească legea, ci să o împlinească. Lucrul acesta nu ar trebui să ne surprindă pentru că Dumnezeu ne-a revelat faptul că aceasta va fi realitatea Noului Legământ. Ieremia 31:33, Evrei 8:10 şi Evrei 10:16  mărturisesc că lucrarea Duhului asupra inimilor celor mântuiți este printre altele aceasta: “voi pune Legea Mea înăuntrul lor şi o voi scrie în inimile lor”.

În concluzie închei cu un ultim citat din Mărturisirea de la 1689:

“Aceste utilizări ale Legii nu sunt contrare harului Evangheliei, ci sunt în întregime în acord cu acesta, întrucât Duhul lui Hristos face ca oamenii să fie capabili să își dorească liber și bucuros ceea ce voia lui Dumnezeu a descoperit în privința cerințelor Legii.” (1689 19.7)

Perspectiva Teologiei Noului Legământ (TNL) asupra Legii mozaice - Betuel Vararu

Esența Teologiei Noului Legământ (TNL) constă în sublinierea teologică a progresiei revelației din cadrul istoriei răscumpărării, a cărei structură majoră este dată de legămintele biblice, punctul culminant fiind Cristos și Noul Legământ. În acest punct culminant își găsesc împlinirea toate legămintele precedente. Prin urmare, TNL vede națiunea lui Israel împreună cu legea mozaică ca pe un tipar sau o umbră a cărei împlinire sau realitate se găsește în Cristos și în biserică. De asemenea, fiecare legământ își are stipulațiile lui, ceea ce înseamnă că Noul Legământ nu este doar o remodelare a Vechiului Legământ, ci, așa cum îi spune denumirea, este un nou legământ, nicidecum același legământ rearanjat.

Observați sublinierea autorului Ep. către Evrei, care citează din Ieremia 31:

"Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea. Dar El i-a acuzat, zicând: Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu Casa lui Israel și cu Casa lui Iuda un nou legământ, nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoșii lor, în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din Egipt; pentru că n-au rămas în legământul Meu, nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul…. Vorbind despre un nou legământ, l-a făcut pe primul învechit, iar ceea ce este învechit și îmbătrânit va dispărea curând "-(Evrei 8:7-9, 13).

Autorul epistolei argumentează că odată cu schimbarea preoției, trebuie să aibă loc și o schimbare a legământului:

"Pe de o parte, porunca veche (cu referire la Lege) a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă și fără vreun beneficiu, pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârșit, iar, pe de altă parte, este asigurată o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu… În consecință, Isus a devenit garantul unui legământ mai bun (Evrei 7:18-19, 22).

Există o legătură strânsă între legământ și stipulațiile lui (regulile sau legea lui), după cum reiese din Evrei 9:1 și 10:1: „Primul legământ a avut reguli pentru închinare și pentru un Loc Sfânt pe pământ… Legea are doar o umbră a lucrurilor bune care urmează să vină, nu înfățișarea propriu-zisă a lucrurilor.”

Epistola clarifică superioritatea Noului Legământ în comparație cu cel vechi și argumentează că un legământ vine la pachet cu legea și cu preoția. Ele nu pot fi despărțite. În momentul în care un legământ este abrogat, el este în întregime abrogat și nu poate fi doar parțial în vigoare. Ceea ce înseamnă că Legea lui Moise este un întreg care include toate reglementările legale pe care națiunea lui Israel trebuia să le îndeplinească. Cele zece porunci sunt rezumatul sau esența legii mozaice și nu pot fi separate de aceasta. De exemplu, în Exodul 21-23, vedem numeroase legi care sunt aplicații ale celor zece porunci. De asemenea, niciunde în VT sau în NT nu vedem în mod explicit vreo referire la perspectiva tripartită a legii mozaice (moral, ceremonial, civil). Pentru poporul Israel, a asculta de Lege era moral și a nu asculta de Lege era imoral. Mai mult, este dificil să încadrezi anumite legi într-o anume categorie. Sabatul este o lege morală sau o lege ceremonială din punctul de vedere tripartit? Purtarea izmenelor de către preot când se urca la altar pentru a aduce jertfe pentru a nu i se vedea goliciunea este o lege ceremonială sau morală? Zeciuielile și contribuțiile erau morale sau ceremoniale? Multe alte exemple pot fi aduse pentru a arăta că împărțirea legii mozaice în moral și ceremonial este superficială. Deși TNL nu contestă o revelație a voii lui Dumnezeu dinainte de legea mozaică, revelație care se poate asemăna cu Cele 10 porunci, nu înseamnă că legea mozaică era în vigoare încă de atunci. Prin urmare, nu înseamnă că dacă anumite porunci din NL se aseamănă sau sunt aceleași cu cele din VL, creștinii sunt sub autoritatea legii mozaice (chiar dacă numai pentru direcție, și nu pentru justificare). O ilustrație în sensul acesta este legislația românească cu privire la omor care este asemănătoare cu legislația franceză cu privire la omor. Un român care a comis un omor pe teritoriul României este răspunzător în virtutea legislației românești, și nu a celei franțuzești.

TNL susține că întreaga lege mozaică, fără distincție, își găsește împlinirea în Cristos, și prin urmare își găsește și finalul, potrivit cu Romani 10:4: „Căci Cristos este sfârșitul (scopul) Legii, pentru ca să existe o dreptate pentru oricine crede.” Isus, adevăratul Israel (potrivit portretului făcut de Matei), este cel care împlinește toată Legea, și primește condamnarea Legii în trupul Lui pe lemn. Legea mozaică a fost dată pentru națiunea lui Israel și este temporară, până când va fi împlinită. Cuvintele lui Isus din Matei 5:17-18 nu contrazic acest adevăr, ci îl confirmă la o privire mai atentă:

"Să nu credeți că am venit să anulez Legea sau Profeții. Nu am venit să anulez, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul și pământul, nici măcar o iotă sau o parte a vreunei litere nu va fi înlăturată din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. "

Isus nu dă Legea mozaică la o parte, ca și cum ar fi un călcător de Lege. Dimpotrivă, El este împlinitorul ei. Însă Legea rămâne în vigoare până când își găsește împlinirea, iar Isus a venit să o împlinească, să o desăvârșească, și prin urmare să-i pună punct. Mai mult, El este Sursa Legii. El este Domn al Sabatului, El este Domnul Legii. Când ucenicii lui Isus sunt mustrați pentru că mănâncă spice în timpul Sabatului (Matei 12:1-8), argumentul lui Isus consta în faptul că au existat excepții permise celor din preajma lui David și a celor ce sunt preoți când slujesc la Templu. Aceste excepții au fost permise datorită calității de uns a lui David și a chemării preoților. Concluzia este că ucenicii pot mânca spice în timpul Sabatului pentru că ei sunt cu Isus, care este mai mare decât Templul, care este Fiul lui David, care este Domn al Sabatului. Însăși prezența lui Isus justifică excepția în care se încadrează ucenicii. Legea este asemenea unei schele care este necesară pentru a restaura fațada unei case. Nu se poate fără ea. Însă când fațada este finalizată, schela este dată la o parte, pentru că și-a împlinit menirea. Ea nu este demolată când încă restaurarea este în proces. Ea este dată la o parte când și-a găsit împlinirea. Tot așa a fost și cu legea mozaică atunci când Cristos a venit, Cel către care legea mozaică indica.

În predica de pe munte, Isus nu este doar un exeget al lui Moise, ci este prezentat ca al doilea Moise (sau adevăratul Moise), și prin urmare, Dătătorul Legii. El ridică standardele Legii, nu le explică doar. În lumina revelației venite prin Cristos, Legea își găsește desăvârșirea. Este văzută într-o nouă lumină. Cristos desăvârșește Legea. TNL susține că ucenicul lui Cristos se găsește sub Legea lui Cristos (Gal. 6:2; 1 Cor. 9:21) și nu sub legea mozaică. Chiar dacă există multe asemănări cu legea mozaică, Legea lui Cristos sau toate poruncile cuprinse în Noul Testament sunt stipulații ale Noului Legământ, împreună cu preoția pe care Cristos o exercită și formează o categorie nouă, distinctă de Vechiul Legământ și de legea mozaică.

Un studiu de caz cu privire la legea mozaică este porunca legată de sabat. Deși aceasta apare în Cele zece porunci, și este considerată a fi lege morală, Isus sau apostolii nu reînnoiesc nicăieri porunca cu privire la Sabat, deși celelalte porunci de pe tablă sunt reafirmate în NL. Mai degrabă, Evrei 4 prezintă ziua mântuirii ca pe o zi de sabat (Evrei 4:1-13), iar cei care primesc Evanghelia, se bucură de adevăratul Sabat al lui Dumnezeu. Isus împlinește sabatul vechi-testamentar și devine sabatul sau odihna creștinului. Sabatul vechi-testamentar este doar o umbră a împlinirii pe care o găsim în Cristos și era semnul distinctiv al legământului mozaic. Iuda a fost dus în exil 70 de ani pentru că au nesocotit Sabatul într-un număr proporțional de ani. Prin contrast, în lumina Noului Legământ, creștinii sunt încurajați să se țină de Cristos și „nimeni să nu vă condamne cu privire la ce mâncați și ce beți sau cu privire la o sărbătoare, sau la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt o umbră a lucrurilor viitoare; trupul însă este al lui Cristos” (Col. 2:17).

Evident, mult mai multe pot fi spuse despre subiect, însă este esențial să înțelegem că Cristos este ținta și scopul Legii, iar când acesta a venit, creștinul nu mai are o relație cu legea mozaică, ci cu Cristos și cu poruncile Lui. Duhul Sfânt și roada Lui sunt aspectele care confirmă relația aceasta cu Cristos și îl face pe creștin să fie un om schimbat și nu un antinomian.

Răspuns la Perspectiva Teologiei Noului Legământ (TNL) asupra Legii mozaice - Mihai Levi Marian

Dacă aţi citit cu atenţie cele două expuneri cred ca aţi observat deja diferenţele majore în abordarea celor două sisteme. Vreau să punctez câteva din aspectele subliniate de Betuel Vararu şi să le analizam atât logic cât şi teologic. În introducere sistemul NCT este sumarizat în felul acesta:

“Esența Teologiei Noului Legământ (TNL) constă în sublinierea teologică a progresiei revelației din cadrul istoriei răscumpărării, a cărei structură majoră este dată de legămintele biblice, punctul culminant fiind Cristos și Noul Legământ.”

Să probăm mai întâi logic, dacă înţelegerea “răscumpărării” este strict legată de “legăminte”. În baza cărui legământ au fost răscumpăraţi  cei care se aflau  între Adam şi Avraam (circa 2000 de ani), şi între Adam şi Moise (circa 2500 de ani)? Aici vorbim de mii de ani! Cum au fost răscumpăraţi oamenii în afara unui “legământ”?  Vedeţi? Dacă nu avem conceptele teologice Biblice despre “lege”, adică ceea ce Dumnezeu cere de la om, şi “evanghelie” provizia lui Dumnezeu pentru a satisface cerințele legii, ca și fiind categorii de la cădere și până la venirea Domnului Isus, atunci avem o problemă majoră în felul în care înțelegem răscumpărarea. Este limpede că de la Adam și până la revenirea Domnului Isus Hristos în glorie, toți oamenii sunt mântuiți prin har într-un legământ al harului stabilit de Dumnezeu după cădere, când promite că prin sămânța femeii va venii Cel care va zdrobi capul șarpelui.  Insistența obsesivă asupra faptului că nu se folosește cuvântul “legământ” este asemănătoare cu argumentul împotriva trinității, pentru că nu se folosește “persoana” cu referință la Duhul Sfânt în mod explicit.

Putem să ne punem întrebarea opusă; înainte de Decalog, în baza cărei legi au fost oamenii condamnați ? Insistența că “legea” reprezintă doar stipulațiile lui Dumnezeu în legământul sau cu poporul Israel ratează realitatea faptului că “legea” transcende un anumit popor. Am văzut lucrul acesta foarte clar din Romani 2. Faptul că revelația specială a legii se face față de un anumit popor, nu trebuie să fie confundată cu realitatea absolută a legii morale, ca fiind cerința lui Dumnezeu față de om datorită caracterului Său.

Betuel citează  din Evrei 7 pentru a argumenta că “legea a fost data la o parte”; Observați faptul că Evrei 7:18-19 nu vizează legea: “Pe de o parte, porunca veche (cu referire la Lege) a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă și fără vreun beneficiu, pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârșit,”. Este vizată inabilitatea legii de a face ceva desăvârșit (de a justifica). Capitolul 7 tratează nevoia pentru Hristos ca mare preot să înlocuiască slujirea preoților din vechiul legământ.  Și așa este, legământul vechi nu a avut puterea să mântuie ci să îndrume pe cei ce sau aflau sub paza lui spre Hristos. Deci dacă cei ce erau sub vechiul legământ nu au fost justificați prin el, prin ce legământ au fost ei justificați? TNL duce lipsă de categoriile necesare pentru a înțelege această realitate.

Faptul că legea morală a fost mai mult decât un îndrumător temporar, precum a fost legea ceremonială/civilă (vom trata aceasta distincție imediat) este de asemenea omis în sistemul TNL, aparent în mod intenționat.

“Există o legătură strânsă între legământ și stipulațiile lui (regulile sau legea lui), după cum reiese din Evrei 9:1 și 10:1: „Primul legământ a avut reguli pentru închinare și pentru un Loc Sfânt pe pământ… Legea are doar o umbră a lucrurilor bune care urmează să vină, nu înfățișarea propriu-zisă a lucrurilor.”

Acum vă rog să observați câteva aspecte esențiale. Într-adevăr “există o legătură strânsă între legământ și stipulații” și într-adevăr Evrei 9 și 10 argumentează că acele “umbre” au dispărut, pentru că a venit Hristos care le-a împlinit, dar despre care stipulații se vorbește ? Evrei 9 ne vorbește despre “reguli pentru închinare și pentru un Loc Sfânt pe pământ” și despre faptul că acele ceremonii tipologice arătau spre Hristos. Evrei 10 ne vorbește despre sistemul sacrificial și despre abrogarea lui datorită jertfei Domnului Isus Hristos spunând în felul următor: “Acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nici o jertfă pentru păcat.” Am văzut deja că Evrei 7 ne-a arătat că slujirea preoților nu mai este necesară pentru că a venit Hristos Marele Preot.

Acum dacă autorul către Evrei nu face vreo distincție între legea morală și ce-a ceremonială, atunci este de ne-explicat de ce în Evrei 8 ar argumenta că legea este scrisă în inima celor din noul legământ dacă în capitolul 7, 9, 10 argumentează că toată legea, fără excepție, a fost abolită. Autorul cărții către Evrei se pare că face o distincție între legea care este scrisa în inima celor mântuiți, și legea ceremonială care este abolită.  Dar TNL respinge total orice distincție a legii in diferite categorii spunând:

“niciunde în VT sau în NT nu vedem în mod explicit vreo referire la perspectiva tripartită a legii mozaice (moral, ceremonial, civil).”

In primul rând trebuie să realizăm că este absurdă cerința de a avea pe paginile Scripturii o mențiune explicită a unei formulări teologice care a apărut după scrierea Sfintei Scripturi. Faptul că nu găsim o expresie specifică nu invalidează realitatea conceptului teologic care este prezent în Scriptură. Vreau să vedem faptul că Biblia are conceptul de categorii distincte de lege. Tocmai am văzut că Autorul Epistolei către  Evrei aparent face o distincție între legea ceremonială și legea morală. Una fiind abrogată, pentru că scopul ei a fost doar să arate spre Hristos, și celelalte fiind scrise în inimile celor răscumpărați, pentru că scopul legii morale este să reflecte caracterul lui Dumnezeu. Pentru autorul Epistolei către Evrei, o asemenea distincție este naturală pentru că este prezentă în Vechiul Testament.

“12 Domnul v-a vorbit din mijlocul focului. Voi ați auzit sunetul cuvintelor Sale, dar nu aţi văzut nici o înfăţişare, ci aţi auzit doar o voce. 13 El v-a vestit legământul Său, Cele Zece Porunci, pe care v-a poruncit să le urmaţi şi pe care le-a scris pe două table de piatră. 14 În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ poruncile şi hotărârile pe care trebuie să le împliniţi în ţara pe care o veţi stăpâni, după ce veţi traversa Iordanul.” - Deuteronom 4:12-14

Este evident că aici este vorba de o partajare a legii. Priviți câteva detalii importante: Cele zece porunci sunt date poporului în mod direct de Dumnezeu și sunt scrise pe table de piatra cu degetul Său. Aici este prima categorie, legea morală a lui Dumnezeu revelată prin cele 10 porunci. Apoi vedem o altă categorie de legi care nu sunt date direct poporului ci sunt date lui Moise,  ca el sa învețe poporul. Ni se spune că aceste legi au avut un scop aparte: “pe care trebuie să le împliniţi în ţara pe care o veţi stăpâni, după ce veţi traversa Iordanul”. Defapt în Deuteronom 5:22 ni se spune că după ce Dumnezeu a dat Decalogul poporului “nu a mai adăugat nimic.”.

“22 Acestea sunt poruncile pe care Domnul le-a rostit cu glas tare înaintea întregii adunări, pe munte, din mijlocul focului, dintre nori şi negură deasă şi nu a mai adăugat nimic. Le-a scris pe două table de piatră şi mi le-a dat mie.” - Deuteronom 5:22

Cum se face că Dumnezeu nu a mai adăugat nimic, dacă imediat după ce poporul primește cele 10 porunci ni se spune că sunt date și porunci care să fie împlinite când intra în țară ? Este evident că Dumnezeu plasează cele două seturi de porunci în categorii diferite.

Vedem că această distincție este reiterată în Deuteronom 31 când Moise le poruncește leviților să pună tablele cu cele 10 porunci înauntru chivotului, și cartea legii scrisă de Moise lângă chivot. Avem de-a face cu două categorii diferite aici. Ambele sunt inspirate, ambele sunt legea lui Dumnezeu, dar se face o distincție între cele 10 porunci și “cartea legii”.

“24 După ce Moise a terminat de scris cuvintele acestei Legi într-o carte, de la început până la sfârşit, 25 a dat porunca aceasta leviţilor care duceau Chivotul Legământului cu Domnul: 26 „Luaţi această Carte a Legii şi aşezaţi-o lângă Chivotul Legământului cu Domnul, Dumnezeul vostru. Acolo va fi ca un martor împotriva voastră.” - Deuteronom 31:24-26

A spune că Scriptura nu face distincții de categorie în legea vechiului testament este incorect. Această distincție este evidentă în vechiul testament (de acea autorul către Evrei o invocă cu atâta naturalețe)  și de asemenea vedem că autorii noului testament lucrează cu aceleași categorii. Am văzut acest tipar inclusiv în argumentul Apostolului Pavel din Romani 2.

“25 Dacă asculţi de Lege, circumcizia ta este de folos, dar, dacă nu asculţi de Lege, circumcizia ta a devenit necircumcizie.[e] 26 Deci, dacă cel necircumcis păzeşte cerinţele Legii, nu va fi considerată oare necircumcizia lui drept circumcizie?”  - Romani 2:25-26

Observați că apostolul Pavel lucrează aici cu două categorii de “lege” și nu vede legea ca un monolit. Să interogam textul puțin: “Pavel, dar nu este circumcizia o cerință a legii?” Altfel spus, cum poate cel care nu este circumcis să păzească cerințele legii dacă legea cere circumcizia? Este evident că Pavel lucrează cu două categorii. În primul rând, cu legea morală, care este universală și condamnă de asemenea și pe iudei și pe neamuri. Același standard moral îl cere Dumnezeu tuturor oamenilor, fie ca au primit revelația decalogului sau nu. În al doilea rând, Pavel face referire la legea ceremonială evidențiat prin semnul circumciziei. Pavel spune că cel care nu este un împlinitor al legii ceremoniale dar este un împlinitor al legii morale este cel care e cu adevărat circumcis. Dar poate Pavel nu vorbește despre cele 10 porunci ci despre o altă lege! Priviți ce spune Apostolul:

“17 Dar dacă tu, care te numești iudeu şi îţi pui încrederea în Lege, care te lauzi cu Dumnezeu, 18 cunoşti voia Lui şi îţi dai seama de ceea ce este bine pentru că eşti instruit în Lege, 19 care eşti convins că eşti călăuză pentru orbi, lumină pentru cei din întuneric, 20 sfătuitor al celor fără minte, învăţător al celor neştiutori, pentru că tu ai în Lege trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului, 21 tu deci care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi? 22 Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Ţie, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? 23 Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin neascultarea de Lege?” - Romani 13:17-23

Sa observam despre ce lege vorbeste Pavel:

Legea Iudeilor : “Dar dacă tu, care te numeşti iudeu şi îţi pui încrederea în Lege”

In mod explicit Decalogul: “ tu deci care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici să nu furi, furi? 22 Tu, care interzici adulterul, comiţi adulter? Ţie, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti”  Este evident că Apostolul Pavel face referinţă la Decalog ca şi un standard de lege morală care revelează “trăsăturile esenţiale ale cunoştinţei şi adevărului”.

Observați că Pavel vorbește despre cei ce păzesc legea acum în noul legământ. Este evident că Pavel nu vede legea morală ca și ceva care dispare și devine inutilă, sau care este abolită. Ci ca și ceva care rămâne o realitate pentru membrii noului legământ. Această perspectivă a Apostolului Pavel și a autorului Epistolei către Evrei este în divergenţă cu ce-a a TNL:

“Legea este asemenea unei schele care este necesară pentru a restaura fațada unei case. Nu se poate fără ea. Însă când fațada este finalizată, schela este dată la o parte, pentru că și-a împlinit menirea. Ea nu este demolată când încă restaurarea este în proces. Ea este dată la o parte când și-a găsit împlinirea. Tot așa a fost și cu legea mozaică atunci când Cristos a venit, Cel către care legea mozaică indica.”

Apostolul Pavel ne spune în Efeseni 2 că revelația Vechiului Testament prin profeți și a Noului Testament prin Apostoli, compun împreună “temelia” și culminarea acestora estre “piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus”.

“19 Aşadar, acum nu mai sunteţi străini sau de alt neam, ci sunteţi cetăţeni împreună cu sfinţii şi membri ai casei lui Dumnezeu, 20 fiind zidiţi pe temelia pusă de apostoli şi de profeţi, piatra din capul unghiului fiind Cristos Isus.” - Efeseni 2:19-20

Revelația lui Hristos în Vechiul Testament , revelația naturii și sfințeniei lui Dumnezeu în legea lui morală nu este “schela”, este “temelia”.

O altă metodă de argumentare eronată este de a pune pe Moise în contrast cu Hristos. Evident, dacă pui pe Moise în contrast cu Hristos, reacția care va fi generată din partea credinciosului este una viscerală, dar este o metodă de argumentare incorectă. Teologia legămintelor nu vede pe Hristos ca un exeget a lui Moise, nu îl vede pe Moise mai mare decât Hristos în niciun fel. Betuel argumentează spunând:

“În predica de pe munte, Isus nu este doar un exeget al lui Moise, ci este prezentat ca al doilea Moise (sau adevăratul Moise), și prin urmare, Dătătorul Legii. El ridică standardele Legii, nu le explică doar. În lumina revelației venite prin Cristos, Legea își găsește desăvârșirea.”

Să facem câteva observații scurte care vor ilumina faptul că asemenea argumentare este invalidă.
Dacă Hristos exegetează Decalogul, nu il exegetează pe Moise ci pe Dumnezeu (am arătat deja că dătătorul Decalogului este Dumnezeu în mod direct nu Moise). A spune atunci că Hristos exegetează, adică expune cu claritate, explică, aplică ceea ce Dumnezeu a zis cu glasul Lui, și ce a scris cu degetul Lui nu este în niciun fel o jignire asupra lui Hristos, pentru că însuși Hristos spune că El nu vorbește decât ce a auzit de la Tatăl. Dacă scopul lui Hristos ar fi fost să anuleze, să abolească, sau să înlocuiască  “Legea” atunci această introducere făcută de Domnul Isus este fără sens:

“Să nu credeţi că am venit să anulez Legea sau Profeţii[d]! Nu am venit să anulez, ci să împlinesc. 18 Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul şi pământul, nici măcar o iotă[e] sau o parte a vreunei litere[f] nu va fi înlăturată din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. 19 Aşa că oricine încalcă una din cele mai mici din aceste porunci şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi numit cel mai mic în Împărăţia Cerurilor. Dar oricine le împlineşte şi îi învaţă şi pe alţii să facă la fel va fi numit mare în Împărăţia Cerurilor. 20 Căci vă spun că, dacă dreptatea voastră nu o întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor.” - Matei 5:17-20

Să probăm teza că “El ridică standardele Legii, nu le explică doar.” Punând-o în antiteză vedem cât de absurdă este această pretenție: Sub legea morală lui Dumnezeu până la Hristos a fost permis să : urăști pe fratele tău (făcând-ul prost și nebun), să poftești alte femei înafară de soția ta, să depui jurăminte (care acum aparent sunt interzise de Hristos), să te lauzi cu milostenia, rugăciunea și postul tău, și lista ar putea continua... Într-adevăr în venirea Domnului Isus, legea își găsește “desăvârșirea” în sensul că vedem împlinirea desăvârșită a legii morale. Hristos este precum zice autorul epistolei către Evrei “revelația (vorbirea) lui Dumnezeu” (Evrei 1:1). Dar Hristos nu este un alt standard moral ci este împlinirea legii în trup, este întruparea caracterului Divin. El este revelația supremă a legii.

Haideţi să privim pe scurt la un ultim argument adus în discuţie de Betuel şi anume faptul că :

“TNL susține că întreaga lege mozaică, fără distincție, își găsește împlinirea în Cristos, și prin urmare își găsește și finalul, potrivit cu Romani 10:4: „Căci Cristos este sfârșitul (scopul) Legii, pentru ca să existe o dreptate pentru oricine crede.”

Argumentul acesta este apoi susținut cu afirmația Domnului Isus din Matei 5:17-18 în care Hristos afirmă că El nu a venit să anuleze legea ci să o împlinească, dar Betuel argumentează că defapt Hristos spune că acum împlinită de El, legea este defapt anulată.

“Isus nu dă Legea mozaică la o parte, ca și cum ar fi un încălcător de Lege. Dimpotrivă, El este împlinitorul ei. Însă Legea rămâne în vigoare până când își găsește împlinirea, iar Isus a venit să o împlinească, să o desăvârșească, și prin urmare să-i pună punct.”

Să facem o analiză rapidă a acestei argumentări:
Citarea din Romani 10:4 este improprie, pentru că exegetic vorbind nu susține punctul argumentat. Chiar şi Betuel punctează că “sfârșitul” despre care se vorbește în Romani 10:4 este “scopul” adică “telos”. Ca atare, a insista că este vorba despre abrogarea legii prin acest text este inutil. Urmăriți argumentul folosind citatul în modul corect și veți vedea că nu este valid: Hristos este sfârșitul, adică abolirea legii pentru că Romani 10:4 spune „Căci Cristos este scopul (telos) Legii”; cred că este evident că argumentul cade. Cred că am dovedit suficient de bine că există distincții între categoriile de “lege” bazat pe textul VT şi NT. Insistența că legea este un monolit fără distincție trebuie întâi dovedită de poziția NTL înainte să fie invocată ca și dovadă, altfel argumentăm doar axiomatic. A citi “Să nu credeţi că am venit să anulez Legea sau Profeţii! Nu am venit să anulez, ci să împlinesc.”  ca şi “am venit să anulez legea împlinind-o” este o citire total anormală. Dacă vrea să se dea o asemenea interpretare ea trebuie foarte bine fondată pe date textuale. O citire mult mai naturală este să admitem că atunci când Hristos spune că nu a venit să anuleze legea, a vrut să spună ca nu a venit să anuleze legea. Hristos invocă ascultarea de “porunci” ca și o calitate a celor care fac parte din împărăția lui Dumnezeu. Hristos leagă în acest context sfârșitul tuturor lucrurilor (trecerea Pământului) de venirea deplină a împărăției. Atunci va trece totul, atunci vom fi deplin în prezența lui Dumnezeu, nu vom avea nevoie de nimic altceva să ne comunice caracterul Său pentru că îl vom vedea asa cum este. Atunci toată revelația VT si a NT va fi împlinită pe deplin.

Răspuns la Perspectiva Teologiei Legamintelor (TL) asupra Legii mozaice - Betuel Vararu

Trebuie spus de la bun început că TL are o tradiție venerabilă în istoria bisericii  cu origini până în perioada Reformei și finisată de teologii protestanți post-reformă. Acest aspect transpare din articolul lui Mihai Levi Marian, care abundă în citate din A Doua Mărturisirea de credință baptistă de la Londra (1689).

Sunt câteva observații vrednice de luat în considerare în formularea argumentului lui Marian. Prima dintre ele este că trebuie să avem o atenție sporită asupra formulărilor de categorii extra-biblice apriori care ulterior își pot găsi suport în Scriptură. Nu afirm prin aceasta că metoda în sine nu este validă, cu toții facem asta, însă trebuie să avem o atenție deosebită, pentru că, în principiu, am putea formula orice categorizare și apoi să găsim versete care par să o susțină. Aceasta este prima critică adusă în general TL și în mod specific articolului lui Marian. TL operează cu distincții apriori de genul „legământul faptelor” și „legământul răscumpărării”, care stau la baza sistemului, ca și cum ar fi explicit învățate în Biblie. Evident, nu vom găsi aceste legăminte în Biblie, decât ca un construct teologic. Cele cunoscute în dezvoltarea istoriei răscumpărării sunt legământul cu Noe, cu Avraam, cu Israel (mozaic), cu David și Noul Legământ (eventual legământul creației). Ceea ce face TL este să niveleze legămintele prin sublinierea faptului că în esență e vorba de un singur legământ, dar cu înfățișări distincte. Ieremia 31 și Evrei 8-9 susțin că Noul Legământ este nu doar o nouă formă a aceluiași legământ, ci un nou legământ.

Revenind specific la articol, o a doua observație este că în scurta exegeză făcută pe Romani 2:14-15a, Marian pune semnul egal între lege și cele 10 porunci, ca și cum doar cele 10 porunci sunt Legea pe care neamurile nu o au dpdv fizic, însă pe care o au în conștiință sau inimă. În substrat se operează cu o altă distincție apriori, și anume cu distincția tripartită a legii în moral/ceremonial/civil. Toma D Aquino a folosit-o pentru prima dată ca să argumenteze continuitatea și discontinuitatea legii. Deși poate fi folositoare o asemenea categorizare pentru a înțelege legea, nu înseamnă că aceste distincții pot sta la baza argumentului pentru continuitatea unei anumite părți din legea mozaică. Cu greu am putea afirma că evreul ar fi făcut distincția între legi morale și ceremoniale. Mai degrabă, este adevărată afirmația lui Iacov că cine păzește întreaga lege, dar încalcă o singură poruncă din Lege, de fapt încalcă toată Legea (Iacov 2:10), pentru că Legea trebuie luată la pachet.

Acestea fiind spuse, nu înseamnă că nu există ecouri ale legii lui Dumnezeu între neamuri. Chiar dacă am putea vorbi de o lege morală/naturală imprimată în conștiința neamurilor, în virtutea de purtători de chip al lui Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că neamurile aveau toată legea lui Moise imprimată în conștiință. Se argumentează că e vorba doar de cele 10 porunci, dar e destul de dificil să se argumenteze că neamurile cunoșteau, de exemplu, porunca de a ține sabatul (considerată o lege morală de către TL).

O a treia observație constă în faptul că Mărturisirea de la Londra, citată de Marian consideră că legea mozaică (specific cea morală/naturală) a rămas standardul sau regula perfectă după care omul este obligat să trăiască (Cap. 19, paragraful 2). Perspectiva aceasta eșuează în a înțelege revelația în termenii progresiei către un punct culminant. Chiar dacă există kernelul prezent în poruncă, ea nu este „crescută” sau „înflorită deplin”. De exemplu, israelitul din pustia Sinai înțelegea într-un fel limitat și adesea exterior porunca de a nu ucide, pe când creștinul, în urma revelației lui Cristos și a împlinirii în El, înțelege deplin porunca de a nu ucide, în termeni interni, care străpunge gândirea și inima (vezi Matei 5:22), și chiar în chemarea de a-și da viața pentru fratele tău, o chemare în vigoare pentru orice creștin (1 Ioan 3:16). Este ceea ce Ioan înțelege prin tensiunea „o poruncă nouă”, „o poruncă veche”. Porunca nouă are legătură cu porunca veche, dar este în același timp nouă pentru că are o profunzime deplină, poartă o altă aromă. Cu greu am putea spune că cele 10 porunci sunt regula perfectă a lui Dumnezeu. Dacă ar fi să vorbim de o regulă perfectă, aceasta ar consta în exemplificarea vieții lui Cristos, care a dus la desăvârșire Legea și a împlinit-o, parte din aceasta fiind Fericirile din Predica de pe munte (Matei 5). Considerăm că standardul sau idealul pentru creștin este asemănarea cu Cristos și nu cele 10 porunci, chiar dacă există o oarecare legătură între cele 10 porunci și împlinirea lor în Cristos. De fapt Noul Testament ne încurajează pretutindeni să înțelegem că însuși Cristos este standardul și exemplul nostru (sigur că în primul rând este Mântuitorul nostru), și nicidecum cele 10 porunci.

De asemenea, este dificil de explicat ce înseamnă să fii sub lege ca și un legământ al faptelor și sub lege ca regulă de viață. Poate cel mai apropiat exemplu în care Pavel spune că este sub lege, pentru a arăta că nu este ca unul fără lege se găsește în 1 Corinteni 9:20-21:

"Față de iudei, am fost ca un iudeu, pentru ai câștiga pe iudei. Față de cei ce sunt sub Lege, am fost ca unul care este sub Lege, măcar că nu sunt sub Lege, pentru ai câștiga pe cei ce sunt sub Lege. Față de cei fără Lege, am fost ca unul fără Lege – cu toate că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, sunt sub legea lui Cristos – pentru ai câștiga pe cei fără Lege. "

Pavel a fost asemenea unuia care este sub Lege pentru a-i câștiga pe iudei, când s-a supus anumitor reguli mozaice, dar el specifică clar că nu este sub legea mozaică. În ce privește comportamentul față de neamuri, el s-a purtat ca unul fără lege, însă specifică faptul că el se găsește nu sub Legea mozaică, ci sub Legea lui Cristos, o regulă de viață mult mai înaltă decât regula mozaică. Legea mozaică a fost o etapă în istoria răscumpărării, o umbră a ceea ce avea să devină realitate în Cristos, nicidecum regula perfectă a lui Dumnezeu.

O ultimă observație trebuie făcută cu privire la felul în care Pavel diferențiază circumcizia de împlinirea Legii în Romani 2:25-29. Trebuie să ținem cont că circumcizia nu este doar o poruncă din legea mozaică, ea este și un semn al legământului avraamic, un semn prin care se identifică poporul lui Dumnezeu. Argumentul lui Pavel este că iudeul circumcis în carne, dar necircumcis în inimă nu face parte din adevăratul Israel (vezi și Romani 9:6-7). Nu e atât de mult o distincție între legi morale și legi ceremoniale, ci o distincție între aplicarea semnului și ascultarea de Lege. Numai în Cristos, iudeul sau păgânul poate avea inima circumcisă, și în consecință capabil să împlinească legea lui Dumnezeu. Însă, dacă Legea lui Dumnezeu era în contextul VL legea mozaică, în contextul NL este Legea lui Cristos care cuprinde învățătura apostolică.