sf3.ro Web analytics

1 Clement despre conducerea Bisericii

Poate cea mai veche scriere care tratează aspectul conducerii bisericii este 1 Clement datată între anii 70 - 95, ea fiind o epistolă scrisă pentru Corinteni. Este fascinantă similaritatea acestei scrieri cu Mărturisirea Baptistă de la Londra din 1689.

Iată citatele care ne interesează acum și câteva comentarii pe marginea lor în paralel cu afirmațiile Mărturisirii de la Londra:

Apostolii predicând prin sate și orașe, numeau începăturile propovăduirii lor, după ce i-au pus la încercare prin Duhul, drept episcopi și diaconi ai celor ce urmau să creadă. Și au făcut acest lucru nu ca pe o inovație; pentru că, într-adevăr despre episcopi și diaconi se scrisese cu multe veacuri înainte.

Și apostolii noștri au știut, prin Domnul nostru Isus Hristos, că va fi ceartă în jurul numelui episcopiei. Așadar, cei numiți de apostoli sau, între timp, de alți bărbați distinși, cu consimțirea întregii Biserici, și cei ce au slujit fără cusur turmei lui Hristos, cu cuget smerit, în liniște și cu delicatețe, și care au primit ani mulți o bună mărturie din partea tuturor, toți aceștia socotim că nu este drept să fie îndepărtați din slujirea lor. Căci nu neînsemnat păcat vom avea dacă îi vom îndepărta din slujirea de episcop pe cei care au oferit darurile într-un chip fără cusur și după cum e îngăduit de Dumnezeu. Fericiți sunt prezbiteriii care au plecat la Domnul mai înainte.

1 Clement, 42, 44

  1. Autorul identifică doar două categorii de slujitori: episcopi și diaconi. Așadar, este evident că nu avea în minte o împărțire a funcțiilor în biserică în mai multe categorii decât acestea două: slujirea pastorală și cea administrativă. Așadar, orice sistem de conducere care împarte slujirile în mai multe categorii sau prezintă sisteme de avansare în conducere de genul diacon - prezbiter - episcop etc, sunt false și contrare poziției practicate în biserica primară.

Iată declarația Mărturisirii Baptiste de la Londra 1689 în articolul 26:8: Slujitorii rânduiți de Hristos să fie aleși și puși deoparte de către biserică sunt prezbiterii (sau bătrânii) și diaconii.

  1. Alegerea episcopilor și diaconilor se face cu consimțirea întregii biserici. Acest lucru este foarte important mai ales în locurile unde preoții sunt aleși de către alte foruri de conducere, pe care le considerăm nebiblice, sau unde nu există alegere deloc pentru că lipsește funcția în sine. Este evident că încă din primul veac biserica consimțea public, oficial, deschis și clar numirea prezbiterilor.

Mărturisirea de la Londra confirmă că acesta este modul corect de alegere când afirmă în articolul 26.8 că Slujitorii rânduiți de Hristos să fie aleși și puși deoparte de către biserică. De asemenea, în articolul 26.9 se detaliază modalitatea de alegere: Modalitatea rânduită de Hristos pentru chemarea oricărei persoane potrivite și înzestrate de către Duhul Sfânt1 pentru a face slujba de prezbiter sau bătrân, este aceea a alegerii sale prin votul comun al bisericii.

  1. Se face o distincție clară între numire și alegere. Apostolii nu alegeau după buna lor plăcere sau prin revelație supranaturală, ci ei doar numeau, în timp ce biserica trebuia să consimtă această numire. Apostolii îi puneau la încercare pentru că ei trebuiau să aibă calificările biblice.

Această practică se păstrează în adunările reformate baptiste unde prezbiterii sunt propuși bisericii iar biserica trebuie să își dea consimțământul.

  1. Nu doar apostolii numeau, ci și alți bărbați distinși. Cu alte cuvinte, practica numirii prezbiterilor nu a aparținut doar apostolilor. Această numire era o recomandare făcută bisericii, nu o decizie ireversibilă apostolică.

Mărturisirea de la Londra este în același gând cu 1 Clement și detaliază, cu afirmații scripturale, modul în care se face acest lucru: El trebuie pus deoparte în mod solemn prin post și rugăciune, cu punerea mâinilor peste el de către bătrânii bisericii (atunci când există deja astfel de prezbiteri sau bătrâni desemnați).

  1. Autorul folosește în final termenul prezbiteri interschimbabil cu cel de episcopi ceea ce este foarte sugestiv în discuția despre o ierarhie foarte alambicată întâlnită în unele grupări. Există o singură funcție de conducere care are mai multe aspecte.