sf3.ro Web analytics

Apariția răului în univers

May 25, 2018 0 Comments

Apariția răului în lume este un subiect important dar care poate fi tratat doar apelând la mister de la un anumit punct înainte pentru simplul fapt că revelația Scripturii nu este completă în ce privește acest subiect.

Metoda la care apelez pentru a găsi un răspuns este aceasta: voi arăta ce se întâmplă în relație cu Dumnezeu atunci când se săvârșește păcatul și de acolo vom putea extrage un principiu care ne va oferi un răspuns cu privire la apariția răului în lume.

1. Căderea lui Satan

Dacă sfințirea, dacă orice dorință de bine, dacă orice zvâcnire sfântă este rezultatul lucrării Duhului Sfânt, într-un cuvânt - dacă tot ce este bun își are originea în Dumnezeu, înseamnă că păcatul este absența sau rezultatul lipsei intervenției sfințitoare a lui Dumnezeu.

Teza apariției păcatului este aceasta: pentru ca păcatul să apară nu este nevoie de o acțiune din partea lui Dumnezeu sau de o intervenție activă în producerea răului, ci este suficient ca Dumnezeu să-și retragă prezența protectivă, restrictivă și sfințitoare.

Consider că acesta este cazul lui Lucifer și acesta este răspunsul la întrebarea: cum a apărut păcatul în lume? Păcatul apare când se retrage binele, întunericul apare când se retrage lumina.

Trebuie precizat totuși că Lucifer nu a fost un înger de sine stătător, ci el, chiar în timpul păcătuirii sale, era susținut de Dumnezeu. Totuși, susținerea lui Dumnezeu are două aspecte: susținerea existenteței și susținerea spirituală. Susținerea existenței lui Lucifer nu a încetat niciodată din momentul în care a fost creat pentru că nu există ființă care să poată exista fără susținerea continuă și activă a lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere Lucifer va fi susținut în existență pentru toată eternitatea doar de Dumnezeu.

Totuși, apariția păcatului în Lucifer s-a datorat retragerii susținerii sfințitoare a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeu și-a retras protecția de peste Lucifer iar el a căzut prin sine însuși.

2. Căderea lui Adam.

Scriptura descrie episodul căderii lui Adam prezentându-L pe Dumnezeu în termeni umani. Acest lucru este important pentru că ne oferă un indiciu care ne ajută să înțelegem cum un om perfect a putut fi corupt ca să cadă în păcat.

Geneza 3:8 "Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei, şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină."

Este interesant că în momentul în care Satan o ispitește pe Eva iar Eva își seduce bărbatul ca să nu asculte de Dumnezeu - Dumnezeu nu umblă prin grădină, ci pare să fie absent.

Este clar că acum nu vorbim despre omniprezența lui Dumnezeu, ci de prezența manifestată a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu UMBLA prin grădină, în momentul căderii în păcat El nu umblă prin grădină putând să prevină păcatul în felul acesta.

Așadar, căderea în păcat a lui Adam a fost posibilă doar pentru că prezența manifestată a lui Dumnezeu a fost retrasă. Dumnezeu nu l-a ispitit pe Adam dar nu a prevenit prin prezența Sa manifestată căderea acestuia.

Dumnezeu i-a susținut sfințenia lui Adam primită prin creație. În momentul retragerii prezenței susținătoare a lui Dumnezeu, omul a căzut. Dumnezeu nu a trebuit să-l împingă pe om în păcat pentru aceasta, ci doar să-și retragă puterea susținătoare.

Dumnezeu nu a fost nedrept făcând acest lucru deoarece nu avea nici o obligație să susțină neprihănirea omului. Adam avea responsabilitatea să rămână sfânt, așa cum l-a creat Dumnezeu. Omul a fost perfect în sine dar nu putea rămâne așa prin sine pentru că orice este sfânt vine de la Dumnezeu, nu doar ca sursă, ci și ca susținere.

Dumnezeu nu a trebuit să poruncească sau să producă păcatul. El nici nu putea să producă păcatul deoarece este sfânt. De asemenea, este clar că El a poruncit ascultarea de El. Totuși, Dumnezeu a controlat apariția păcatului în om prin retragerea Sa. Astfel, Dumnezeu este sfât, drept dar și suveran.

Trebuie să nu uităm un aspect important. În Dumnezeu avem viața, ființa și mișcarea. Absolut toate lucrurile se țin prin El. Suntem dependenți de El în viața noastră fizică. Cu atât mai mult, suntem dependenți în viața noastră spirituală.

3. Decăderea societății

Căderea agresivă și treptată a umanității este descrisă prin retragerea lui Dumnezeu și a harului Său restrictiv. Din nou, nu vorbim despre omniprezența Sa, ci despre harul Său restrictiv prin care păcatul în lume este ținut în control. După fiecare fază a retragerii lui Dumnezeu, omenirea se cufundă mai puternic în păcat. Decăderea morală și spirituală are nivele în regresia ei.

Romani 1:24 "De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri trupurile,"

Romani 1:26 "Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;“

Romani 1:28 "Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite. "

4. Decăderea maximă a umanității pe pământ

În perioada necazului cel mare sunt descrise câteva episoade ale decăderii spirituale și morale a umanității. Dar motivul pentru care această decădere nu are frâne este pentru că Biserica este retrasă de pe pământ împreună cu lucrarea Duhului Sfânt care restricționa păcatul în lume. Dumnezeu lasă lumea în voia minții ei blestemate.

Singura manifestare a lui Dumnezeu este prin mânia Lui. Într-un sens aceasta este o pregustare a mâniei lui Dumnezeu care va consuma necontenit necredincioșii în iad.

Apocalipsa 9:20 "Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor. "

Apocalipsa 16:9 "Şi oamenii au fost dogoriţi de o arşiţă mare şi au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. "

Apocalipsa 16:11 "Şi au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele şi nu s-au pocăit de faptele lor. "

Apocalipsa 16:21 "O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni. Şi oamenii au hulit pe Dumnezeu din pricina urgiei grindinei, pentru că această urgie era foarte mare. "

5. Iadul

Ce este iadul? Iadul nu este lipsa totală a prezenței lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu nu se poate retrage total de undeva deoarece El este omniprezent și nimic nu poate exista fără susținerea Sa plină de putere.

Când vorbim de iad vorbim despre manifestarea lui Dumnezeu prin mânie și dreptate. Manifestarea Lui prin dragoste, milă, îndurare și bunătate lipsește cu desăvârșire.

Oamenii nu se vor face mai buni odată cu intrarea lor în iad așa cum par să afirme unii, pentru că asta ar însemna că ei pot deveni mai buni fără lucrarea de regenerare și sfințire a Duhului Sfânt. Dimpotrivă, ei se vor adânci în depravarea lor pentru că rezultatul absenței manifestării lui Dumnezeu nu poate fi decât mai mult păcat.

Ce avem de învățat de aici?

  1. Și dacă am fi perfecți noi nu putem sfinți și desăvârșiți prin noi înșine. A cârti împotriva lui Dumnezeu cum că noi am fi făcut altfel decât Adam înseamnă să ratăm scopul exercițiului citirii evenimentului căderii care este tocmai acela de a ne arăta că fără Dumnezeu și dacă am fi perfecți noi foarte rapid ne-am strica.

  2. Ca ființe căzute este un miracol că astăzi ne aflăm într-o relație de tată-fiu cu Dumnezeul nostru. Este miracolul crucii, miracolul regenerării, al răscumpărării, al înfierii și al sfințirii. Să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru acest lucru și să nu uităm că depindem de Dumnezeu în orice privință, în cele materiale dar mai cu seamă în cele spirituale.