sf3.ro Web analytics

Cine sunt toți și tuturor din Isaia 53:6

September 06, 2018 0 Comments Andrei Croitoru, Articol, Isaia

Există această convingere că Domnul Isus a satisfăcut dreptatea lui Dumnezeu pentru toți oamenii luând păcatul acestora dinaintea lui Dumnezeu. Cei care susțin această doctrină afirmă că ispășirea (propițierea) este pentru toți oamenii iar substituția doar pentru cei aleși, deoarece doar ei cred. Și dacă această doctrină ar fi biblică (deși nu este) totuși folosirea lui Isaia 53 este o alegere foarte neinspirată exegetic.

Această opinie se bazează pe pasaje care conțin expresia “tuturor oamenilor” sau “toți oamenii”. Ceea ce trebuie să demonstreze acești oameni este unde în Scriptură se dă explicația acestei expresii ca fiind - “toți oamenii, de pretutindeni, din toate timpurile, fără excepție”. Spun că ei trebuie să demonstreze acest lucru pentru că această expresie nu înseamnă totdeauna, pretutindeni și oricând ceea ce spun ei. Ea are semnificații multiple și trebuie demonstrat din context ce semnificație are în fiecare pasaj în parte.

Când ni se spune că noi trebuie să dovedim că expresia “toți oamenii“ nu înseamnă fiecare om, adică “toți oamenii din toate timpurile, de pretutindeni, fără excepție“, noi vom spune că ei trebuie întâi de toate să ne arate din Scriptură unde este oferită o asemenea definiție sau care sunt acele afirmații scripturistice care îi fac pe aceștia să interpreteze expresia în acest fel.

De exemplu se aduce în discuție deseori Isaia 53:6 care mi se pare un text foarte clar în ce privește ispășirea specifică a Domnului Isus pentru poporul Lui. Iată ce spune pasajul: "Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor."

Eu personal, dacă aș crede în ispășirea universală, aș cita vreo câteva versete dar sub nici o formă nu m-aș duce la acest pasaj care vorbește clar extensia ispășirii pentru noi, despre substituția jertfei Sale tot pentru noi și despre eficiența acestei jertfe tot pentru noi.

  • Prima expresie “toții" nu este singură, ci apare în această formulare “noi rătăceam cu toții”. Așadar, acest “toții" este însoțit de “noi”. Așadar, se referă la “toți" dintre “noi”. Isaia nu vorbea despre sine și filisteni, egipteni și babilonieni.

  • A doua expresie “noastră, a tuturor" are același mod de prezentare. Se vorbește despre “tuturor” dar fiind calificat de “noastră”. Așadar, nu se vorbește despre orice om de pe suprafața pământului, ci despre toți oamenii care au “nelegiuirea noastră”.

  • Partea a doua a versetului încuviințează această interpretare pentru că după ce spune în prima parte despre starea lor de păcat (“noi rătăceam cu toții ca niște oi”), în a doua parte afirmă răscumpărarea lor (“a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”). Este vorba despre aceeași oameni.

  • Tot ce spune pasajul până la acest punct confirmă acest lucru. El nu vorbește despre orice om de pe planetă, ci despre un grup specific de oameni. De aceea vorbește despre “să ne placă“ (v.2), “nu L-am băgat în seamă“ (v.3), “suferințele noastre”, “durerile noastre”, “noi am crezut” (v.4), “păcatele noastre”, “fărădelegile noastre”, “ne dă pacea" (nouă), “suntem tămăduiți" (v.5), “noi rătăceam cu toții” și “nelegiuirea noastră a tuturor" (v.6).

  • Dacă acest pasaj ar vorbi despre fiecare om care a trăit, trăiește sau va trăi oriunde pe această planetă, aș dori să știu cum a “purtat" Isus suferințele tuturor oamenilor, cum “a luat durerile" lor (v.4); cum a fost El “străpuns pentru păcatele" lor , cum a fost “zdrobit pentru fărădelegile” lor, (v.5), cum “Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiurea" lor (v.6)? Avem aici un limbaj foarte clar al substituției. A stat Isus substitut în locul tuturor oamenilor, din toate locurile, din toate timpurile?

  • Lucrul și mai intrigant este că aici se vorbește nu doar (1) despre extensia ispășirii (“noi toți”, “noastră a tuturor" - așadar ispășirea este făcută pentru toți aceștia care fac parte din grupul “noi”); (2) despre substituție, cum Isus a stat în locul lor (“pentru păcatele noastre”, “pentru fărădelegile noastre”, “asupra Lui nelegiuirea noastră" etc), ci și (3) despre eficiența acestei ispășiri, iată, pentru aceeași categorie de oameni, pentru că el afirmă că: “pedeapsa care ne dă pacea”, “prin rănile Lui suntem tămăduiți”. Observați cine este tămăduit și că această tămăduire și împăcare este reală, nu potențială.