sf3.ro Web analytics

Conducerea biblică a bisericii

1. Principiul domniei supreme a lui Hristos

În ce privește conducerea Bisericii trebuie să afirmăm că ea este condusă de Unul singur, de Capul ei care este Domnul Isus Hristos. Oricine aspiră la acest rol unic al Domnului Isus Hristos este anticristul și inamicul bisericii. Hristos își manifestă conducerea Sa spirituală prin Cuvânt, prin Duhul Sfânt și prin slujitorii înzestrați de El.

Efeseni 4:15 "ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. "

Galateni 2:21 "Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos. "

În Prima Mărturisire Baptistă (1644) domnia supremă a lui Hristos și conducerea bisericii sunt așezate într-un mod cu totul deosebit în două articole consecutive pentru a se arăta că nu există nici o contradicție între ele, ci sunt două adevăruri complementare:

Articolul XXXIV despre domnia lui Hristos - Acestei Biserici i-a făcut (1) El făgăduieli şi i-a dat semnele Legământului Său, prezenţa Lui, iubirea, binecuvântarea şi ocrotirea: aici sunt fântânile şi izvoarele slavei Sale cereşti, curgând întruna neostoit (2); într-acolo toţi oamenii trebuie să se îndrepte, de toate felurile, pentru a-L găsi pe El să le fie Profet, Preot şi Împărat, pentru a se alătura printre servanţii sălaşului Său, sub cârmuirea şi guvernarea Lui cerească, pentru a-şi duce traiul potrivit păstoriei întărită de El, în grădina Lui, pentru a fi în comuniune acolo cu sfinţii, cei ce pot fi părtaşi ai moştenirii de către ei a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Articolul XXXV despre slujitorii bisericii - Şi toţi slujitorii Lui sunt chemaţi într-acolo, să se înfăţişeze trup şi suflet şi să aducă harurile pe care Dumnezeu li le-a dăruit; şi venind, aici ei fi-vor puşi chiar de către El în ordinea cuvenită, la locul nimerit, fiind rânduiţi în unire şi conlucrare, potrivit lucrării în fapte a fiecărei părticele, întru edificarea în sine a iubirii.

2. Principiul autonomiei bisericii locale

Pentru ca biserica să poată funcționa în toată rânduiala biblică ea trebuie să fie autonomă, adică să se guverneze pe sine după Cuvântul lui Dumnezeu prin toate metodele prescrise în Cuvântul lui Dumnezeu. Nici o biserică, nici un om, nici un comitet, nici un for decizional și nici o asociație nu poate exercita autoritate asupra bisericii locale așa încât să poată interveni în rânduiala și bunul mers al adunării. Autonomia Bisericii locale nu exclude asocierea dintre biserici care au același crez și aceeași practică.

Prima Mărturisire Baptistă (1644) afirmă în articolul XXXVI dreptul dat de Hristos Bisericii Sale ca să-și aleagă singură slujitorii: Astfel fiind alăturaţi, fiecare Biserică are puterea dată de Hristos pentru mai binele lor, pentru a alege dintre ei oamenii potriviţi pentru a sluji ca pastori, învăţători, stareţi, diaconi, fiind unşi după voia Cuvântului, aşa după cum Hristos a numit în Testamentul Lui, pentru hrănirea, conducerea, slujirea şi zidirea Bisericii Sale, şi nimeni altul nu are puterea de a le rândui, pe acestea sau pe altele.

Atât autonomia cât și asocierea Bisericilor sunt prezentate în a doua Mărturisire de Credință Baptistă de la Londra (1689)

Articolul 26.4 afirmă domnia supremă și unică a lui Hristos:

Domnul Isus Hristos este Capul Bisericii. În El este investită, prin porunca Tatălui și într-o modalitate supremă și suverană, toată autoritatea în ce privește chemarea, instituirea, ordinea și conducerea Bisericii. De aceea nici un om nu Îi poate lua locul, ci acela care încearcă acest lucru este un om al nelegiuirii, fiul pierzării, făcând acest lucru în spiritul lui antihrist, care s-a ridicat împotriva lui Hristos și a tot ceea ce este chemat Dumnezeu. Pe acesta îl va distruge Domnul cu strălucirea venirii Sale.

Articolul 26.7 afirmă dreptul dat de Hristos Bisericii ca să-și aleagă slujitorii:

După cum este declarat în Cuvântul Său, Domnul a dat fiecărei biserici astfel adunate conform cu înțelepciunea lui Hristos, toată puterea și autoritatea necesară pentru a urma forma de închinare și disciplină pe care le-a poruncit să le țină. De asemenea, El a dat porunci și reguli pentru folosirea dreaptă și adecvată a acestei puteri.

Pentru că am arătat că autonomia nu înseamnă lipsa asocierii voi cita și Articolul 26.14 care afirmă: Fiecare biserică și toți membrii ei au datoria să se roage continuu pentru binele și prosperitatea tuturor bisericilor lui Hristos de pretutindeni. În toate vremurile, bisericile trebuie să își ajute toți credincioșii din zona proprie și să îi cheme la folosirea darurilor și a harurilor lor individuale. Atunci când prin providența lui Dumnezeu sunt noi biserici plantate astfel încât ele să se bucure de oportunitatea și avantajul comuniunii, bisericile trebuie să caute această comuniune între ele pentru a promova pacea, pentru a crește dragostea și zidirea reciprocă.

3. Principiul oficiului

Există anumite persoane care resping ideea și conceptul de oficiu pentru că el nu se găsește sub acest termen în Scriptură însă noi credem că el se găsește ca și concept iar folosirea acestui termen nu are decât rolul de a exprima ceea ce înțelegem prin conceptul de oficiu.

Îndepărtarea bisericilor de recunoașterea conceptului de oficiu a dus la anarhie în multe adunări, la confuzie cu privire la felul în care este condusă biserica prin slujitori și la intrarea multor învățături eronate în adunări pe care nimeni nu le-a putut stopa pentru că nu au fost cunoscuți cine sunt oamenii responsabili pentru aceasta.

Un oficiu cuprinde o autoritate dată de Dumnezeu, un dar și o slujire sau o îndatorire care trebuie îndeplinită. Un asemenea oficiu este cel de prezbiter (păstor, episcop sau învățător) și cel de diacon.

Mărturisirea Helwys 1611 identifică aceste două oficii în Articolul 20

Slujitorii fiecărei Biserici sau congregații sunt fie bătrâni, care, prin slujba lor, hrănesc în mod deosebit turma cu privire la sufletele lor (Faptele Apostolilor 20:28, 1 Petru 5: 2, 3), fie diaconi bărbați și femei care, prin slujba lor împlinesc nevoile fraților săraci și neputincioși în ce privește trupurile lor (Fapte 6: 1-4).

În mod similar în Declarația de Credință a englezilor rămași în Amsterdam (1611) se arată că oficiul de prezbiter, episcop și învățător sunt unul și același oficiu. Articolul 76 afirmă:

Cristos a pus în biserica Lui exterioară două feluri de slujitori: şi anume, unii care sunt chemaţi păstori, învăţători sau bătrâni, care slujesc în cuvânt şi sacramente, şi alţii care sunt chemaţi diaconi, bărbaţi şi femei: a căror misiune este de a sluji la mese şi a spăla picioarele sfinţilor (Fapte 6:2-4; Filipeni 1:1; 1 Timotei 3:2, 3, 8, 2, şi capitolul 5).

Scriptura arată cel puțin în două pasaje că slujba de episcop, păstor și prezbiter este aceeași slujbă care aparține aceluiași oficiu:

1 Petru 5:1-2 “Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine; "

Faptele apostolilor 20:17 "Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii. "28 "Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. "

În Filipeni Pavel identifică doar două categorii de slujitori: episcopi și diaconi:

Filipeni 1:1 "Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii”.

Un pasaj paralel arată același lucru:

1 Timotei 3:1 "Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.” " 8 "Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mârşav”.

Este interesant că până la sfârșitul epistolei Pavel vorbește despre prezbiteri, nu despre episcopi:

1 Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora."
Epistola către Tit identifică prezbiterii și episcopii în aceeași slujbă:

Tit 1:5 "Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: " 7 "Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană, nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav, "

4. Principiul demnității

Legat de principiul oficiului este principiul demnității care, bazat pe Sfânta Scriptură, cere de la adunare o cinste dată celor aleși de Dumnezeu pentru a sluji din Cuvânt. Această cinste nu se dă în virtutea diferenței care există între această persoană și restul fraților, ci în virtutea darului pus de Duhul Sfânt în ea. Această cinste dată de adunare nu trebuie să încurajeze prezbiterul să se îngâmfe, ci să dea slavă lui Dumnezeu pentru oportunitatea slujirii.

Faptul că unii nu doresc să înțeleagă distincția dintre demnitatea bazată pe darul Duhului Sfânt și cea bazată pe principii omenești nu trebuie să ne împingă pe noi să adoptăm poziții nebiblice față de cei aleși de Dumnezeu să slujească biserica.

1 Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. "

1 Tesaloniceni 5:12-13 "Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor. Trăiţi în pace între voi."

5. Principiul autorității divine

În mod cu totul nebiblic unele biserici care se organizează congregațional și susțin democrația au ajuns la anarhie și la deposedarea multor slujitori de slujbele lor în mod abuziv. Chemarea unui slujitor nu este făcută de biserică și autoritatea unui slujitor nu constă în ceea ce face biserica pentru el. Chemarea la slujire este făcută de către Duhul Sfânt și de aceea autoritatea depinde de chemare Duhului Sfânt și de credincioșia cu care slujitorul se achită de îndatorirea sa principală de a predica Cuvântul lui Dumnezeu.

Faptele apostolilor 20:28 "Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. "

Faptele apostolilor 13:2 "Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” "

Matei 9:38 "Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” "

6. Principiul autorității slujitoare

Respingerea oficiului de prezbiter și adoptarea unui mod de conducere congregațional în multe situații se bazează pe neînțelegerea conceptului biblic de autoritate și adoptarea unui concept lumesc. Scriptura vorbește despre autoritatea dumnezeiască dată oamenilor care Îl reprezintă pe Hristos însă această autoritate duhovnicească întotdeauna este exercitată după principiul lui Hristos adică prin slujire, exemplu și sacrificiu și nicidecum prin forță, agresivitate și autocrație. Pluralitatea prezbiterilor a fost intenționată și pentru a stârpi orice tendință de autocrație.

1 Petru 5:1-3 "Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine; nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei. "

7. Principiul recunoașterii eclesiale

Un slujitor nu poate sluji abuziv sub pretextul că el este chemat de Duhul Sfânt. Credem că Duhul Sfânt care este în congregație va descoperi întregii adunări chemarea și darul dat unui frate ca să slujească în mod special prin predicarea Cuvântului sau prin cârmuire.

Dar trebuie să delimităm clar acțiunea Duhului Sfânt de a chema și acțiunea bisericii de a recunoaște. Biserica nu își poate asuma și nu poate exercita prerogativa care aparține doar Duhului Sfânt. Biserica a ales atât diaconi cât și prezbiteri după calificările prezentate în revelația biblică care atestau chemare acestora la slujire.

Recunoașterea acestora s-a făcut prin rugăciune și apoi prin punerea mâinilor. Această practică nu arată transmiterea unui har special celor ce slujesc, ci doar recunoașterea vizibilă, în adunare a celor ce au fost deja chemați de Duhul Sfânt.

Faptele apostolilor 6:5 "Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. "

1 Timotei 4:14 "Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. "

Faptele apostolilor 13:3 "Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece. "

$1 Timotei 5:22 "Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă şi să nu te faci părtaş păcatelor altora; pe tine însuţi păzeşte-te curat. "

Această ordinare biblică a fost deseori contestată în anumite cercuri în special între cei care cred în conducerea congregațională și subminează conducerea biblică prin prezbiteri. Dar Scriptura ne arată, confirmată de unele mărturisiri de credință, că există un proces al recunoașterii oficiale, a ceea ce a ajuns să fie numit ordinare.

Trebuie să lăsăm un cuvânt de avertizare: noi nu credem că ordinarea transmite un har special celor recunoscuți în anumite oficii sau slujbe. Puterea, darul și harul slujirii vin de la Duhul Sfânt. Acest cuvânt trebuie citit cu atenție pentru a elimina orice fel de confuzii legate de procesul ordinării.

A doua Mărturisire de Credință Baptistă de la Londra (1689) arată prin două articole consecutive dreptul bisericii de a-și alege slujitorii, cele două tipuri de slujitori, care sunt însărcinările acestora cât și modul în care trebuie aceștia recunoscuți de către Biserică:

Articolul 26.8 O biserică locală, adunată și organizată conform înțelepciunii lui Hristos, constă din slujitori și membri. Slujitorii rânduiți de Hristos să fie aleși și puși deoparte de către biserică sunt prezbiterii (sau bătrânii) și diaconii. Ei sunt desemnați în mod particular pentru a veghea ceea ce Domnul a rânduit, și pentru a pune în aplicare puterea și însărcinările pe care Domnul le-a încredințat sau la care El îi cheamă. Acest model trebuie continuat până la sfârșitul lumii.

Articolul 26.9 Modalitatea rânduită de Hristos pentru chemarea oricărei persoane potrivite și înzestrate de către Duhul Sfânt pentru a face slujba de prezbiter sau bătrân, este aceea a alegerii sale prin votul comun al bisericii. El trebuie pus deoparte în mod solemn prin post și rugăciune, cu punerea mâinilor peste el de către bătrânii bisericii (atunci când există deja astfel de prezbiteri sau bătrâni desemnați). În mod similar, un diacon trebuie de asemenea ales prin votul bisericii și pus deoparte prin rugăciune și cu punerea mâinilor.

Dovezi scripturale ale procesului de rânduire a slujitorilor

(1) Apostolii au lăsat într-un mod cât se poate de clar modelul de alegere a slujitorilor iar acest lucru îl vedem în cazul alegerii diaconilor. Ei au vrut să lase în acest caz un exemplu bisericii pentru toate timpurile și de aceea au procedat în felul în care au făcut-o.

Apostolii arată (1) prioritatea slujirii prin Cuvânt, (2) diaconii trebuie aleși pentru că este necesar, (3) se arată clar îndatoririle diaconilor, (4) se prezintă prin revelație divină care trebuie să fie calificările spirituale ale diaconilor și (5) se arată că punerea în oficiu trebuie făcută de către prezbiteri (care erau și apostoli în cazul acesta.

Faptele apostolilor 6:2-3 "Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraţilor, alegeţi dintre voi şapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt şi înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta. "

Să observăm împreună procesul: 1. Conducătorii duhovnicești ai bisericii propun alegerea unor slujitori; 2. Conducătorii duhovnicești arată calificările duhovnicești ale slujitorilor care trebuie aleși; 3. Conducătorii duhovnicești confirmă decizia adunării (uneori este posibil să fie necesară contestarea deciziei adunării în cazul în care ea nu este biblică); 4. Conducătorii duhovnicești așează în slujbă pe cei aleși de adunare. Este important să arătăm că alegerea diaconilor a fost făcută de către adunare, nu de către apostoli dar așezarea lor în oficiu a fost făcută de apostoli.

Faptele apostolilor 6:5-6 “Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei. "

(2) În misiunea de plantare a bisericilor apostolul Pavel a stabilit un model de alegere a prezbiterilor, un tipar similar cu cel practicat la Ierusalim confirmând că apostolii au fost în unitate în ce privește învățătura aceasta. 1. Alegerea nu este făcută de către apostoli, ei doar rânduiesc (pun în oficiu). Cuvântul grecesc cherotoneo înseamnă a alege prin întinderea mâinii în față (chein - mână, teino - a întinde); 2. Punerea lor în oficiu s-a făcut prin post și rugăciune. Această atitudine de dependență de Dumnezeu trebuie arătată în fiecare situație de acest gen.

Faptele apostolilor 14:21-23 "După ce au propovăduit Evanghelia în cetatea aceasta şi au făcut mulţi ucenici, s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia, întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri. Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră."

(3) Termenul din Fapte 14 mai apare o singură dată într-o altă situație în care un slujitori este delegat pentru o lucrare specifică. Alegerea acestui om nu a fost făcută de apostol, ci de către biserici. În acest caz nu era necesară o așezare în slujbă fiindcă se are în vedere o slujire de scurtă durată care nu viza un oficiu permanent.

2 Corinteni 8:18-19 "Am trimis cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspândită prin toate bisericile. Mai mult, el a fost ales de biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere, pe care o săvârşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră."

Pașii biblici necesari în rânduirea slujitorilor

În continuare voi arăta care sunt pașii biblici și modalitatea în care trebuie făcută recunoașterea publică și oficială a slujitorilor. Trebuie remarcat că alegerea și ordinarea nu doar că nu conferă vreun har special slujitorului, dar nu îi dă nici oficiu și nici darul sau autoritatea acelui oficiu - acestea sunt date de Duhul Sfânt, nu de oameni.

Scopul recunoașterii publice este acela de a recunoaște, de a afirma, de a separa și de a dedica/consacra public înaintea bisericii și înaintea lui Dumnezeu o persoană care a primit de la Duhul Sfânt o slujbă de prezbiter. Mărturisirea de credință nu numește acest act ordinare, ci punere deoparte referindu-se la conceptul biblic de rânduire publică în slujbă a celui ales de biserică.

(1) Informarea Bisericii.

Înainte de orice punere în slujire trebuie să existe o informare clară făcută bisericii. Bătrânii (prezbiterii) biserici informează biserica (1) ce fel de slujitori sunt necesari (prezbiteri sau diaconi), (2) câți slujitori sunt necesari, (3) care sunt calificările acestora revelată în Scriptură (4) și funcțiile pe care vor trebuie să le îndeplinească.

(2) Propunerea slujitorilor.

În cazul alegerii diaconilor biserica trebuie să propună slujitorii. În cazul alegerii prezbiterilor credem că propunerea trebuie să vină din partea bătrânilor aceștia fiind cei mai calificați să observe pe cei chemați de Dumnezeu la slujire. Trebuie să facem distincția între propunere, alegere și ordinare. Prezbiterii nu pot alege alți prezbiteri, ci doar pot să-i propună așa cum vede în Sfânta Scriptură. În pasajul din Tit 1:5 Pavel îi poruncește lui Tit (care era unul dintre prezbiteri) să așeze prezbiteri (nu să-i aleagă el în mod autocratic). Acest tipar trebuia respectat cu privire la toți prezbiterii din orice biserică.

Tit 1:5 "Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit”.

2 Timotei 2:2 "Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. "

Deodată ce Dumnezeu i-a ales pe aceștia să cârmuiască și să învețe adunarea ei trebuie să analizeze în lumina Cuvântului dacă cei nominalizați se potrivesc calificărilor biblice. Consider că prezbiterii au dreptul să respingă anumite persoane nominalizate atunci când acestea nu îndeplinesc calificările biblice. Acesta trebuie să fie singurul motiv al respingerii.

Cu siguranță cel nominalizat trebuie să fie de acord cu ocuparea acestui oficiu. El trebuie să aibă această disponibilitate, să aibă timp să slujească cum i se cere, să aibă abilitățile necesare și să înțeleagă care îi sunt responsabilitățile ca să nu existe nici un fel de confuzie cu privire la ce se așteptă de la el. El nu va avea frustrări că nu este pus în anumite îndatoriri pe care și-ar dori să le facă dacă nu a fost chemat și ales pentru acestea.

(3) Alegerea slujitorilor.

Alegerea celor nominalizați se face de către biserică. Aceasta este o consimțire a ceea ce au inițiat și propus prezbiterii. Consider că votul 50+1 este nepotrivit și fiecare biserică trebuie să găsească formula cea mai potrivită și realistă. Un asemenea procentaj arată că o mare parte din biserică nu vede darul și chemarea în cel nominalizat. Este clar din Scriptură că alegerea a fost făcută prin vot/ridicare de mână a fraților. Prezbiterii n-au dreptul alegerii în mod autocratic.

(4) Desemnarea slujitorilor.

Ordinarea nu este altceva decât punerea publică în oficiu a celor aleși de biserică. Această punere în slujire se face doar dacă bătrânii adunării și-au dat acordul în privința celor aleși și dacă s-a confirmat chemarea Duhului Sfânt și calificarea la slujire după caracteristicile biblice. Practic această oficializare se face prin post, rugăciune și punerea mâinilor în cadrul unei slujbe a adunării.

Faptele apostolilor 14:23 "Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră. "

Dacă alegerea se face de către biserica locală înseamnă că oficiul acelui prezbiter este valabil doar în acea biserică locală. Articolul 22 din Mărturisirea Helwys (1611) afirmă -

Slujitorii fiecărei Biserici sau ai unei adunări sunt legați prin oficiul lor numai de aceea congregație particulare de care au fost aleși (Fapte 14:23 și 20:17, Tit 1: 5). Și, prin urmare, nu pot reclama prin mandat nici o autoritate în orice altă congregație, cu excepția faptului că ar avea o Apostolie.

Confirmarea Mărturisirilor de Credință

Mărturisirea Helwys 1611 arată acest proces de desemnare a prezbiterilor în Articolul 21 –

Acești slujitori trebuie să fie aleși atunci când există persoane calificate în conformitate cu criteriile din Testamentul lui Hristos (1 Timotei 3: 2-7, Tit 1: 6-9, Fapte 6: 3, 4) prin alegerea și aprobarea acelei biserici sau congregații din care fac parte (Faptele Apostolilor 6: 3, 4 și 14:23), cu post, rugăciune și așezarea mâinilor (Fapte 13: 3 și 14:23). Și dacă există o singură regulă pentru bătrâni, există doar un fel de bătrâni.

A doua Mărturisire de Credință Baptistă de la Londra (1689), urmând într-un totul modelul biblic, arată distincția dintre chemarea făcută de Duhul Sfânt, alegerea eclesială și așezarea în slujire de către prezbiterii bisericii.

Articolul 26.9 Modalitatea rânduită de Hristos pentru chemarea oricărei persoane potrivite și înzestrate de către Duhul Sfânt pentru a face slujba de prezbiter sau bătrân, este aceea a alegerii sale prin votul comun al bisericii. El trebuie pus deoparte în mod solemn prin post și rugăciune, cu punerea mâinilor peste el de către bătrânii bisericii (atunci când există deja astfel de prezbiteri sau bătrâni desemnați). În mod similar, un diacon trebuie de asemenea ales prin votul bisericii și pus deoparte prin rugăciune și cu punerea mâinilor.

Recunoaștem că există situații excepționale când nu există prezbiteri și că există situații excepționale în care se formează adunări locale și de aceea credem că în asemenea circumstanțe alegerea și așezarea în slujire a unui bătrân se poate face de către biserică prin câțiva membri desemnați (de preferat unii care slujesc public prin Cuvânt) dar această situație nu trebuie transformată într-o practică care va încuraja anarhia și congregaționalismul nebiblic.

8. Principiul pluralității numerice

Ne-ar lua prea mult timp ca să aducem toate dovezile biblice în sprijinul pluralității prezbiterilor și nu am face decât să umplem spațiul pe care l-am putea dedica altor aspecte care merită menționate. Însă pluralitatea prezbiterilor poate fi demonstrată prin câteva observații:

(1) Încă din Biserica primară a existat o pluralitate a prezbiterilor la Ierusalim

Faptele apostolilor 15:2 "Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite, şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei să se suie la Ierusalim, la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri. " 15:4 "Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de biserică, de apostoli şi de prezbiteri şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei. " 15:6 "Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut. " 15:22 "Atunci, apostolii şi prezbiterii şi întreaga biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba, şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi. " 15:23 "Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii şi fraţii: către fraţii dintre neamuri, care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune! " 16:4 "Pe când trecea prin cetăţi, învăţa pe fraţi să păzească hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din Ierusalim. "

(2) Pavel într-un pasaj doctrinar poruncește ca în fiecare cetate să existe prezbiteri

Tit 1:5 "Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit"

(3) Petru se adresează tuturor bisericilor făcând referire la prezbiterii acestora

1 Petru 5:1 "Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: "

(4) În toate adunările unde erau prezbiteri se poate observa pluralitatea

Biserica din Efes.

Faptele apostolilor 20:17 "Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii. "

Toate adunările plantate.

Faptele apostolilor 14:23 "Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră. "

Toate bisericile din Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia.

1 Petru 1:1 "Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, " 1 Petru 5:1 "Sfătuiesc pe prezbiterii dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei, un martor al patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei care va fi descoperită: "

Toate bisericile din jurul Cretei.

Tit 1:5 "Te-am lăsat în Creta ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit şi să aşezi prezbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: "

(5) Pavel rânduia prezbiteri în toate bisericile pe care le planta

Faptele apostolilor 14:23 "Au rânduit prezbiteri în fiecare biserică şi, după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră. "

Faptele apostolilor 20:17 "Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe prezbiterii bisericii. "

(6) Chiar Timotei care trebuia să rânduiască slujirea prezbiterilor a fost pus în slujire de prezbiteri

1 Timotei 4:14 "Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. "

(7) Membrilor care au probleme li se cere prin poruncă să apeleze la prezbiteri

Iacov 5:14 "Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. "

9. Principiul dualității prezbiterilor

Deși pasajul necesită o atenție exegetică deosebită totuși putem distinge în Scriptură între două tipuri de prezbiteri: care dau învățătură și care cârmuiesc. Este adevărat că și cei care cârmuiesc trebuie să cunoască Cuvântul și să fie în stare să dea învățătură în privat dar ei nu sunt neapărat învățătorii bisericii care se ocupă cu slujirea publică din Cuvânt. Această distincție este importantă pentru că unii au forțat starea de lucruri din anumite adunări și au împins în slujirea publică prin Cuvânt persoane care aveau darul cârmuirii dar nu un dar proeminent de slujire publică prin Cuvânt.

1 Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. "

1 Tesaloniceni 5:12 "Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul şi care vă sfătuiesc. "

Romani 12:8 "Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. "

10. Principiul priorității slujirii Cuvântului

În toată Scriptura, în multe moduri, ni se arată că prezbiterii care slujesc din Cuvânt au prioritate. Ei nu sunt într-un alt oficiu decât cel al prezbiterilor cârmuitori dar au prioritate pentru că Dumnezeu le-a dat un dar de înțelepciune și învățare și este normal ca ei să dea direcție adunării prin predicarea Cuvântului și, de aceea, au prioritate. Ei au prioritate datorită slujbei, nu datorită oficiului sau persoanei lor.

1 Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. "

(1) Prezbiterii învățători sunt primele modele ale turmei

Evrei 13:7 "Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! "

(2) Prezbiterii învățători trebuie remunerați

1 Corinteni 9:14 "Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. "

Galateni 6:6 "Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. "

1 Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. "

(3) Prezbiterii învățători au responsabilitatea apostolilor

Faptele apostolilor 6:2 "Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. "

Faptele apostolilor 6:4 "Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” "

(4) Prezbiterii învățători sunt păstorii turmei

Efeseni 4:11, 14-15 "Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători … ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. "

11. Principiul calificării didactice

Credem cu tărie că toți prezbiterii sunt chemați să supravegheze turma și să o cârmuiască și că toți trebuie să fie în stare să depisteze eroarea care s-ar putea strecura în biserică și să dea învățătură cel puțin în cadre private.

Totuși, nu credem că a da învățătură în public trebuie făcut de toți prezbiterii în aceeași măsură, ci doar prezbiterii cu dar proeminent de învățător ar trebui să se ocupe în mod special cu predicarea Cuvântului.

1 Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. "

1 Timotei 3:2 "Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. "

2 Timotei 2:24 "Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, "

2 Timotei 2:2 "Şi ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. "

12. Principiul susținerii financiare

Nu doar logica, legea, ci și Evanghelia ne învață că cei care slujesc din Cuvânt ar trebui să trăiască din această activitate. Desigur, este clar că prezbiterul nu trebuie să fie motivat de această remunerație și cu siguranță nu toți ar trebui remunerați dar este bine ca biserica să aibă cel puțin un om care să se dedice necurmat acestei slujbe.

1 Corinteni 9:14 "Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie. "

Galateni 6:6 "Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. "

1 Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. "

A doua Mărturisire de la Londra (1689) afirmă în articolul 26.10:

Lucrarea pastorilor este aceea de a fi constant dedicați slujirii lui Hristos în bisericile Sale, prin lucrarea predicării Cuvântului și rugăciune și prin lucrarea de veghere asupra sufletelor membrilor bisericilor, întru- cât ei voi da socoteală pentru acestea înaintea lui Hristos.1 De aceea, bise- ricile unde păstorii slujesc au obligația de a le oferi tot respectul cuvenit și de a le dărui tot ce au ele mai bun, conform cu posibilitățile lor,2 astfel încât pastorii să poată avea un venit suficient încât să nu fie ocupați cu lucrurile lumești,3 și ca ei să poată fi în măsură să practice ospitalitate față de alții.4 Acestea sunt cerute până și de legea naturii, dar mai ales prin porunca specifică a Domnului Isus, care a rânduit ca aceia care pre- dică Evanghelia să trăiască din Evanghelie.

Prima Mărturisire Baptistă de la Londra (1646) precizează în articolul XXXVIII:

Slujitorii lui Hristos ar trebui să aibă orice ar avea nevoie, suplinite gratuit de biserică, că după porunca lui Hristos aceea care predică Evanghelia trebuie să trăiască din evanghelie prin legea lui Hristors.

13. Principiul unității

Pentru că Scriptura ne vorbește despre slujirea prin cuvânt într-un mod cu totul special, slujire care reprezintă cel mai bine conducerea și păstorirea pe care Hristos o face în biserică prin Duhul Sfânt și prin cuvânt, credem că este mai corect să vorbim despre unitatea prezbiterilor, nu despre egalitatea lor. Conceptul de egalitate este deseori lăsat neexplicat și tinde să creeze confuzii.

Cu siguranță prezbiterii sunt egali în ce privește persoana lor dar ei nu sunt egali în ce privește activitatea lor în cazul în care doar unii au darul și slujba proeminentă a Cuvântului. Scriptura vorbește la plural despre prezbiteri pentru că toți sunt egali și ocupă același oficiu dar arată în același timp că cei care slujesc din Cuvânt trebuie învredniciți cu mai multă cinste.

Timotei 5:17 "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. "