În articolul de față doresc să argumentez că: 1. Botezul cu Duhul Sfânt înseamnă încorporarea în trupul lui Hristos a fiecărei categorii de oameni; 2. Ulterioritatea experienței se datorează contextului unic în care se aflau acei oameni, astăzi fiind concomitent convertirii.

Pentru acest motiv sugerez că ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt nu se mai aplică astăzi. Eu nu afirm că nu se poate ca cineva să fie botezat cu Duhul după convertire, ci doar că nu are sens să se întâmple asta.

Pornesc de la o premisă cu care mulți dintre voi probabil nu veți fi de acord: botezul cu Duhul Sfânt înseamnă primirea Duhului Sfânt spre încorporarea în trupul lui Hristos. Cred că această definiție confirmă toate prezentările din cartea Faptelor cât și definiția lui Pavel din 1 Cor. 12:13. Cineva ar putea fi umplut cu Duhul Sfânt la momentul convertirii, dar spun că această împuternicire este diferită de botezul cu Duhul și, de aceea, este greșit a să confundăm cele două lucrări ale Duhului.

Observații introductive:

– Umplerea cu Duhul Sfânt este diferită, în esență, de botezul cu Duhul Sfânt. Umplerea este împuternicire pentru mărturisire în timp ce botezul este încorporare în trupul Bisericii.

– Pogorârea Duhului Sfânt este diferită de botezul cu Duhul Sfânt, prima având loc odată pentru totdeauna la Cincizecime în timp ce a doua experiență s-a repetat în cazul a patru categorii diferite de oameni (evrei, samariteni, neamuri, marginile pământului).

– Primirea Duhului Sfânt și locuirea Duhului Sfânt în credincios sunt realități diferite de botezul cu Duhul Sfânt dar suprapuse într-o oarecare măsură deodată ce nimeni nu poate fi încorporat în trupul lui Hristos fără să primească și să fie locuit de Duhul.

Faptele Apostolilor 1:8 descrie împuternicirea Duhului (umplerea cu Duhul) de care urmau să aibă parte apostolii în vederea răspândirii Evangheliei pentru desăvârșirea trupului lui Hristos (prin botezul cu Duhul Sfânt).

Botezul cu Duhul are două faze în Faptele Apostolilor: (1) Faza primară – întemeierea Bisericii. În acest punct apostolii, evrei, ucenicii Domnului Isus formează nucleul bisericii; (2) Faza secundară – desăvârșirea bisericii. Această fază este descrisă prin trei evenimente în care diferite

Fapte 2 – Evreii

Situația. Apostolii se află într-o situație unică. Sunt în Vechiul Legământ (sau cel puțin în perioada de tranziție spre plinătatea Noului Legământ). Nu avem încă o Biserică, ci nucleul pre-eclesial. Ei sunt deja credincioși, dar ai Vechiului Legământ. Ar fi ciudat astăzi să mai găsim oameni în această situație.

În acest eveniment unic și irepetabil au loc: 1. Pogorârea Duhului Sfânt; 2. Formarea Bisericii Nou-testamentale (sau botezul cu Duhul Sfânt); 3. Umplerea cu Duhul Sfânt.

Ultimile două aspecte ale acestui eveniment (botezul și umplerea cu Duhul Sfânt) nu sunt limitate la evenimentul Cincizecimii. Ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt, în acest caz, nu poate fi un argument în a susține teza potrivit căreia și astăzi botezul cu Duhul este ulterior, pentru simplul fapt că trăim într-o vreme în care Duhul Sfânt s-a pogorât deja, biserica este formată și toate categoriile de oameni au fost acceptate în biserică.

David Pawson un mare promotor al mișcării carismatice ecumenice, contrar teologiei sale, afirmă că evenimentul Cincizecimii cu acele semne speciale sunt irepetabile și unice. Ceea ce el falimentează să observe este că în toate cele patru cazuri, circumstanțele erau cu totul excepționale și unice:

Aceste fenomene au fost văzute și auzite de către ucenicii uniți în rugăciune. Se pare însă că restul oamenilor nu au resimțit aceste fenomene. Ele nu s-au mai repetat în nici o altă ocazie. Este justificat deci să le privim ca fiind niște semne anormale, supranaturale, ale unei împrejurări unice, și anume primul botez al Duhului.

Fapte 8 – Samaritenii

Samaritenii primesc Evanghelia în urma predicării lui Filip și sunt botezați de către acesta. Au loc miracole de vindecare și eliberări de duhuri. În urma lucrării sale, apostolii Petru și Ioan vin din Ierusalim pentru a confirma această lucrare și pentru a se ruga în vederea primirii Duhului Sfânt.

Motivul primirii ulterioare a botezului cu Duhul Sfânt, nu în același eveniment al convertirii, este pentru a păstra unitatea în biserica lui Hristos și pentru a distruge vechea diviziune dintre evrei și samariteni.

Dacă samaritenii ar fi primit Duhul Sfânt independent de stâlpii bisericii din Ierusalim am fi avut parte de o schismă în biserica primară chiar de la începuturile ei. Pentru acest motiv nu se poate invoca acest eveniment pentru a trasa un tipar de experimentare a botezului cu Duhul Sfânt. Nu mai suntem în situația lor și de aceea este inadmisibilă folosirea acestui caz pentru propunerea unui șablon.

Și în acest caz David Pawson, atacându-și propria teologie în care face necesară vorbirea în limbi ca semn al botezului cu Duhul Sfânt, afirmă unicitatea evenimentului:

Este adevărat că Luca consemnează aceste experiențe importante ale samaritenilor ca pe niște etape unice în relatarea sa. Dar trăsătura neobișnuită nu constă însă în ce experimentează ei, ci în cine are experiența. Botezul lor în Duhul a fost exact ca a celorlalți, Petru subliniind de trei ori acest aspect atunci când și-a prezentat apărearea pentru a fi acceptat ospitalitatea lui Corneliu și a casei sale.

Fapte 10 – Neamurile

Tot prin Petru, Evanghelia este predicată lui Corneliu, un om temător de Dumnezeu – un prozelit dintre neamuri. Acest om avea deja contact cu învățătura Vechiului Testament și practicile evreilor. Petru le predică Evanghelia și în momentul predicării Dumnezeu îi botează cu Duhul Sfânt.

Coborârea Duhului în același eveniment cu convertirea lor nu susține teologia potrivit căreia botezul Duhului este ulterior convertirii, deoarece Corneliu și casa lui au experimentat botezul cu Duhul în timpul predicării lui Petru.

Din nou David Pawson recunoaște unicitatea acestui eveniment și faptul că modalitatea unică a experienței se datorează circumstanțelor speciale:

Întrebarea care se ridică este de ce Domnul a vărsat Duhul lui asupra lor atât de repede, spre deosebire de întârzierea care a existat în cazul samaritenilor. Din nou, nu putem decât să speculam în privința răspunsului, dar este foarte probabil că Petru nu i-ar fi botezat dacă nu ar fi știut sigur că și ei sunt printre cei aleși. El reușise deja să-și înfrângă prejudecățile sale evreiești pentru a le vorbi, dar probabil că nu era pregătit să meargă mai mult de atât, dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu astfel. Faptul că ei au primit Duhul a reprezentat dovada absolută pentru Petru că Dumnezeu într-adevăr i-a primit și că și el trebuie să-i accepte.

Fapte 19 – Ucenicii din Efes („marginile pământului”)

În acest caz, ucenicii din Efes (1) nu știau despre Duhul Sfânt sau despre promisiunea lui Hristos că va fi trimis și (2) nu aveau parte de botezul lui Hristos – așadar ei nu știau despre evenimentul de la Cincizecime și promisiunile legate de botezul și darul Duhului prezentate clar de apostolul Petru în predica din acea zi.

Ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt nu poate fi demonstrată din acest caz datorită situației spirituale unice în care se aflau acești oameni. Se poate spune că se aflau în perioada Noului Legământ dar că, aproape la fel ca și apostolii la Cincizecime, nu experimentaseră intrarea în Noul Legământ și, de aceea, nu au experimentat plinătatea binecuvântărilor Noului Legământ.

Pe de altă parte, este evident că ei sunt botezați cu Duhul Sfânt în același eveniment cu acceptarea botezului lui Hristos. Cu alte cuvinte, acest text este, cu greu, o dovadă a ulteriorității botezului Duhului față de momentul convertirii. Și chiar dacă am accepta că acești oameni erau creștini (ceea ce nu se poate demonstra de nicăieri din acest pasaj) totuși situația lor cu totul excepțională nu poate constitui un argument pentru doctrina ulteriorității botezului Duhului.