Porunca aceasta, pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: „Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?” Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: „Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?” Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti. Deuteronomul 30.11-14

Criticul spune că „acest pasaj declară că ceea ce este poruncit este nu doar pus în noi, ci este și ușor de împlinit.” Mulțumesc pentru această vastă erudiție! Dacă Moise declară că ceea ce este în noi, nu este doar o putere, ci și o aptitudine, pentru a ține toate poruncile, de ce mă trudesc așa de mult? Ce nevoie am de Hristos? Ce nevoie am de Duhul? Acum pare-se că avem un text care închide gura tuturor; nu doar că afirmă clar libertatea voinței, dar învață clar și că ținerea de porunci este ușoară! Ce neghiob (în original „fool”) a fost Hristos care Și-a vărsat sângele pentru a ne cumpăra Duhul, de care nu avem nevoie, pentru ca să ne facă capabili să ținem poruncile cu ușurință, în timp ce noi putem face asta prin natura noastră! Da, și acum să-l lăsăm pe critic să se dezică de propriile cuvinte, unde spunea că „libera voință” nu poate dori vreun bine fără har! Să spună acum că „libera voință” are o asemenea putere că nu doar dorește binele, dar ține și cele mai mari porunci, da, toate poruncile, cu ușurință!

Mai este nevoie ca să fie contrazis criticul? Cine poate să-l contrazică pe critic mai mult decât se contrazice pe sine? Este cu adevărat o bestie care se mănâncă pe sine! Ce adevărat este că un mincinos ar trebui să aibă o memorie bună.

În acest text nu există o singură silabă care să vorbească despre ușurință sau dificultate, sau despre puterea sau neputința „liberei voințe” sau despre om care ține sau nu ține poruncile. Ce înseamnă „în cer”? sau „departe de tine”? sau „dincolo de mare”? Vor introduce ei o asemenea obscuritate în gramatica noastră și în cuvintele comune așa încât să nu mai putem spune nimic cu un înțeles sigur, doar pentru ca să le iasă lor ideea că Biblia e obscură? Conform gramaticii mele, aceste cuvinte nu înseamnă nici extensia și nici gradul puterii umane ci distanța locală. „Mai presus” nu se referă la puterea voinței, ci la un loc care este deasupra noastră. În același fel, „departe” sau „în cer”, „dincolo de mare”, nu se referă la vreo putere în om, ci la un loc la o distanță dincolo de noi, la dreapta, la stânga, în spatele nostru sau în fața noastră. Cineva poate râde de mine că argumentez la un nivel elementar.

Ceea ce Moise explică prin aceste cuvinte extrem de clare și simple, este că și-a îndeplinit oficiul de dătător al legii, unul care a făcut tot ce este necesar pentru a se asigura că oamenii au poruncile puse înaintea lor, și că le cunosc; și că nu există vreun loc lăsat pentru ei ca să se poată scuza că nu au cunoscut poruncile, sau că nu le dețin, sau că sunt obligați să le caute în altă parte; așa încât atunci când nu le vor respecta, vina nu este în lege sau în dătătorul ei, ci în ei înșiși. Legea este cu ei și dătătorul legii i-a învățat, așa că nu a rămas nici o scuză pe tărâmul ignoranței, ci doar acuzația de neglijență și nesupunere. Nu este necesar, spune el, să aduci legea din ceruri, sau din pământurile dincolo de mare, sau de undeva de departe, și nici nu puteți avea vreo scuză că nu le-ați avut sau auzit; le aveți lângă voi; l-ați auzit pe Dumnezeu poruncind prin gura mea, și le cunoașteți în inimile voastre; le-ați primit printr-o continuă expoziție în mijlocul vostru prin Leviți; și rămâne doar aceasta: să le împliniți.

Ce, mă rog, îi este atribuit liberei voințe, decât că ținerea poruncilor îi sunt cerute ei, și că îi lipsește scuza ignoranței sau absenței legilor care i-au fost îndepărtate?

Martin Luther, The Bondage of the Will, 173-174