sf3.ro Web analytics

Alege astăzi - Deut. 30:19 (Luter)

Alege astăzi – Deuteronom 30.19

Rațiunea gândește că un om este batjocorit când i se dă o poruncă imposibilă, în timp ce eu susțin că în acest fel el este informat și trezit ca să-și vadă propria neputință. Este adevărat că stăm acolo unde se întâlnesc două căi, și doar una din ele e deschisă, iar legea ne arată cât de imposibilă este una, aceea care duce la viață, până când Dumnezeu nu revarsă Duhul Său, și cât de ușoară este cealaltă, dacă Dumnezeu ne lasă să mergem pe ea.

Acum, nu ar fi ridicol ci o treabă serioasă și necesară, să îi spui unui om care stă la o răscruce de drumuri: mergi pe care vrei, dacă el în ciuda slăbiciunii susține că este tare sau că nici una din că nu este închisă. Așa că cuvintele legii sunt rostite, nu pentru a afirma puterea voinței, ci pentru a ilumina orbirea gândirii, așa încât să vadă că propria lumină e nimic, și că puterea voinței este nimic.

Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului (Romani 3:20). El nu spune: abolirea, sau evitarea păcatului. Scopul și puterea legii stă în a da cunoaștere, pentru nimic altceva decât a păcatului; nu pentru a arăta sau a oferi putere. Această cunoaștere nu este putere, nici nu aduce putere, ci învață și arată că nu există nici o putere, ci o mare slăbiciune. Ce poate fi „cunoștința păcatului” decât cunoașterea propriei slăbiciuni și răutăți? El nu spune: „prin lege vine cunoaștere puterii și bunătății!” Tot ceea ce legea face, conform mărturiei lui Pavel, este să facă păcatul cunoscut.

Prin Lege omului este învățat nu despre ceea ce poate face ci despre ceea ce trebuie să facă; aceasta este, să cunoască păcatul propriu, nu să creadă că are vreo putere.

Gramaticienii și băieții de școală de la colțurile străzii știu că nimic mai mult nu este semnificat prin verbele la modul imperativ decât ceea ce trebuie făcut, iar ceea ce este făcut sau poate fi făcut este prezentat prin verbe la modul indicativ. Cum se face că voi teologii sunteți de două ori mai stupizi decât băieții de școală? – prin faptul că imediat ce găsești un singur verb imperativ îi atribui un sens indicativ?

În ce privește ținerea legii, departe fiind de realizările noastre ca distanța de la cer la pământ și așa de imposibil de dobândit, tu schimbi indicativele în imperative cu așa o râvnă încât în momentul în care azi cuvântul poruncii „fă”, „ține”, „alege”, tu le iei direct ca fiind făcut, ținut, ales, împlinit, sau că aceste lucruri pot fi făcute prin propria putere!

Martin Luther, The Bondage of the Will, 158-159

Trebuie făcută distincția între cuvintele citate din Scriptură și concluziile criticului adăugate lor. Cuvintele citate sunt imperative, și ne spun ceea ce trebuie făcut. Moise nu spune: „tu ai puterea și tăria de a alege” ci „alege”, „ține”, „fă”; el comunică porunci de îndeplinit, nu descrie abilitatea omului. Inferența adăugată sună cam așa: „de aceea, omul poate face aceste lucruri, altfel poruncile ar fi date în zadar.” La care noi răspundem: tu gândești greșit; tu nu îți dovedești inferența. Totuși, poruncile nu sunt date în mod nepotrivit sau fără scop; ci pentru ca prin ele oamenii orbi și mândri să învețe plaga propriei neputințe, prin încercarea de a face ceea ce li s-a poruncit.

De aceea nu este nici o putere în această analogie: „altfel ar fi ca și cum i-ai spune unui om care este în așa fel legat încât poate să-și miște doar mâna stângă: „uite; există vin excelent în mâna dreaptă, și otravă în stânga; întinde mâna pe care o dorești.” Bănuiesc că aceste imagini îți oferă o mare satisfacție. Dar falimentezi în a observa că dacă aceste analogii rămân, ele arată mai mult decât ai intenționat să dovedească; ele dovedesc ceea ce ai negat – că voința liberă poate face toate lucrurile! De-a-lungul tratatului ai afirmat că voința liberă nu poate să facă ceva fără har, iar acum ai dovedit că voința liberă poate face totul fără har! Inferențele și analogiile tale merg și dovedesc, fie că voința liberă poate prin ea însăși să facă ceea ce este poruncit, sau altfel că poruncile sunt date fără rost, absurd și nepotrivit. Dar acestea sunt doar vechile cântări ale pelagienilor pe care tu însuți le-ai condamnat!

Să presupunem că aș argumenta astfel: „Când Moise spune: „alege viața, și ține poruncile”, este ridicol pentru Moise să ofere astfel de porunci omului dacă acesta nu poate să aleagă viața și să țină poruncile.” Am demonstrat prin acest fel de rațiune că voința liberă nu poate face nimic bun, sau că are în ea însăși forță proprie? Din contră! Am demonstrat că fie omul poate alege viața și ține poruncile, sau că Moise este un legislator ridicol. Dar cine îndrăznește să spună că Moise este un legislator ridicol? Urmează, așadar, că omul nu poate face ceea ce este poruncit! În acest fel argumentează criticul, contrar cu scopul stabilit.

Așa cum este absurd ca unui om, a cărui mână dreaptă a fost legată, să-i fie poruncit să-și ridice mâna dreaptă, în timp ce el poate ridica doar mâna stângă – e absurd ca unui om, care are mâinile legate, dar care susține cu mândrie și ignoranță că este complet competent în ambele variante, să-i fie poruncit să-și ridice mâna într-o direcție sau alta, nu pentru a râde de captivitatea lui, ci pentru a contrazice supoziția falsă a libertății și puterii, și pentru a-l face să realizeze ignoranța propriei captivități și mizerii?

Criticul își imaginează constant că un om fie poate să facă ceea ce îi este poruncit, fie cunoaște că nu poate. Dar un astfel de om nu se poate găsi. Dacă ar fi așa fie poruncile imposibilităților ar fi absurde, fie Duhul lui Hristos ar fi zadarnic.

Dar Scriptura arată că omul nu este doar legat, rău, captiv, bolnav și mort, ci că, prin operațiunea Diavolului, tatăl lui, adaugă mizeriei sale și orbirea, așa încât se consideră liber, fericit, posedând libertate și abilitate, întreg și viu. Satan știe că dacă un om și-ar cunoaște propria mizerie nici unul nu ar mai rămâne în împărăția lui; iar Dumnezeu nu ar falimenta în mila față de păcătoșii care s-ar cunoaște pe ei înșiși și care ar striga către El, pentru că Dumnezeu este proclamat în Scriptură ca fiind alături de cei cu inima frântă (Isaia 61). Lucrarea lui Satan este ca să țină oamenii departe de a-și recunoaște ticăloșia, și presupunând că ei pot face tot ceea ce li se cere. Dar lucrarea lui Moise – dătătorul legii – este opusă acestuia – și anume, prin lege deschide omul către propria ticăloșie, așa încât, prin călcarea ei, să se încurce în propria cunoaștere de sine, să fie pregătit pentru har, și să fie trimis la Hristos pentru a fi salvat. De aceea funcția legii nu este ceva de care trebuie să râzi, ci este serioasă și necesară.

Martin Luther, The Bondage of the Will, 160-162