Înainte de a dezvolta acest aspect, trebuie să lămurim că botezul cu Duhul Sfânt nu este similar cu nașterea din nou, cu umplerea Duhului și nici cu primirea Duhului. Deși botezul vine împreună cu primirea Duhului și nașterea din nou, totuși, este diferit de celelalte două.
Pentru a le diferenția, le voi explica sumar:
a) Nașterea din nou este lucrarea pe care o face Duhul prin care tran-sformă inima omului;
b) Primirea Duhului este intrarea Duhului în inima transformată pentru a locui acolo.
c) Botezul Duhului este adăugarea/alipirea credinciosului nou năs-cut de trupul Domnului Isus.
d) Umplerea Duhului este o manifestare a Duhului Sfânt care este deja în credincios, în vederea sfințirii sau slujirii.
Nașterea din nou și botezul cu Duhul Sfânt
Botezul cu Duhul Sfânt nu este nașterea din nou. Voi sumariza câteva dovezi în sprijinul acestei afirmații, fără a uita să menționez că deși cele două experiențe sunt diferite, totuși ele au loc în același eveniment al mântuirii/convertirii.
În primul rând, pentru că apostolii își puneau mâinile peste alții ca să primească Duhul Sfânt, dar nicăieri în Biblie nu se afirmă că cineva putea fi născut din nou prin punerea mâinilor.
În al doilea rând, pentru că primirea Duhului este o consecință a credinței, în timp ce în Scriptură se afirmă că nașterea din nou produce credința.
În al treilea rând, pentru că nașterea din nou nu a fost identificată prin semne exterioare asemenea botezuluiDuhului.
În al patrulea rând, Isus le spune ucenicilor să aștepte botezul Duhului, însă niciodată nu le cere să aștepte să fie născuți din nou.
În al cincilea rând, pentru că efectul umplerii este puterea pentru mărturie, dar niciodată nașterea din nou nu este legată de aceasta.
În al șaselea rând, Luca și Petru spun că a fi botezat cu Duhul este o împlinire a profeției lui Ioel care promitea o putere profetică și nu o regenerare ca cea profețită de Ezechiel (11:19 și 36:26).
Umplerea și botezul cu Duhul Sfânt
Motivul principal pentru care trebuie să fim convinși de diferențele dintre aceste două experiențe este faptul că ulterioritatea botezului cu Duhul Sfânt este stabilită și prin faptul că umplerea este ulterioară nașterii din nou. Asemănând umplerea cu botezul se poate ajunge ușor la concluzia că ea este ulterioară convertirii.
1. Repetabilitate – unicitate
Umplerea cu Duhul este repetabilă. Ucenicii și biserica primară au parte de ea la Cincizecime (2:4) și apoi la scurt timp (4:31). Petru o experimentează individual (4:8), pe lângă cele două umpleri expe-rimentate colectiv. Pavel, la fel, o experimentează de două ori: oda-tăimediat după convertire (9:17) și ulterior convertirii sale în mod spontan (13:9).
Botezul cu Duhul Sfânt este irepetabil. Nu știu pe cineva care să nu fie de acord cu această afirmație. Mă folosesc de acest exemplu pentru a arăta că folosesc un „argument al tăcerii”, deoarece nică-ieri în Biblie nu se spune că ucenicii nu au mai fost botezați încă odată cu Duhul. Totuși, acest argument al tăcerii are putere, deoa-rece noi ne lăsăm călăuziți de ceea ce spune clar Scriptura și nu de ceea ce nu spune. Biblia spune că au fost botezați o dată cu Duhul și noi acceptăm doar atât.
2. Prezența în Vechiul Legământ/Vechiul Testament
Umplerea cu Duhul este prezentă în Vechiul Legământ. Ioan (Lu-ca 1:15), Zaharia (Luca 1:67) și Elisaveta (Luca 1:41) sunt umpluți cu Duhul Sfânt. Vă rog să remarcați că Luca este singurul autor biblic care vorbește despre umplerea cu Duhul folosind exact același termen (grecescul plḗthōsau pimplēmi) și când se referă la toate umplerile după Cincizecime.
Botezul cu Duhul este absent în Vechiul Legământ și promis pentru Noul Legământ (2:5). Despre botezul cu Duhul Sfânt se vor-bește întotdeauna în Evanghelii la timpul viitor (Marcu 1:8; Fapte 1:5, Luca 3:16; Matei 3:11; Ioan 1:33). Despre umplerea cu Duhul a ucenicilor se vorbește la timpul viitor, dar există experiențe trecute ale acesteia.
3. Momentul experimentării
Umplerea cu Duhul are loc, de obicei, după convertire. Zaharia și Elisaveta erau oamenii lui Dumnezeu. Ucenicii erau convertiți deja în a doua experiență de umplere (4:31). Petru (4.8) și Pavel (9:17) de asemenea. Se poate obiecta că există umpleri și în momentul convertirii (2:4), însă acest exemplu este irelevant deoarece avem de-a face cu apostolii care au experimentat pogorârea Duhului și formarea Bisericii în actul unic și irepetabil al Cincizecimii. Ei au fost împuterniciți chiar în acea zi pentru propovăduirea Evangheliei. Nu vreau să spun deloc că cineva nu poate fi umplut cu Du-hul în momentul convertirii ci doar fac observații textuale.
Botezul cu Duhul are loc la convertire (sau, ar spune atât penticostalii cât și carismaticii valul 4, așa ar fi normal). Cazurile care sunt excepții fac parte din acea perioadă tranzitorie și fiecare în parte își are o explicație logică și ancorată foarte bine în contextul secolului 1.
4. Semnul distinctiv
Umplerea cu Duhul aduce cuvânt profetic (Zaharia și Elisaveta –Luca 1:67, 1:41-42) și putere/autoritate în evanghelizare (4:8; 4:31; 9:17-20; 13:9). Nicăieri umplerea cu Duhul Sfânt nu are vreun alt rol. Este oare de mirat că Luca afirmă în 24:49 că umplerea înseamnă a fi „îmbrăcat cu putere de sus” iar în 1:8 că este „o putere .... și-Mi veți fi martori”? Cu siguranță nu este o coincidență nici faptul că nicăieri aceste lucruri nu sunt atribuite botezului cu Duhul.
Botezul cu Duhul Sfânt este semnalat deprofeție și vorbire în alte limbi, dar nicăieri nu avem de-a face cu un rol evanghelistic. La Cincizecime Petru este cel care evanghelizează, nu cei care vorbeau în alte limbi. În casa lui Corneliu tot Petru evanghelizează și cei ca-re vorbesc în alte limbi sunt cei evanghelizați. Ucenicii din Efes vorbesc în alte limbi, însă ei sunt evanghelizați de Pavel și nu invers. Nicăieri rolul vorbirii în alte limbi sau al profeției, în cazul botezurilor în Duhul, nu au scop evanghelistic ci, mai degrabă, simbolic și doxologic.
5. Felul primirii
Umplerea cu Duhul este primită fie spontan (Petru –4:8; Pavel –13:9), deoarece contextul nu permitea rugăciune pentru ea, fie du-pă rugăciune personală (4:31; 9:17). În fiecare caz unde este vorba de rugăciune, ei se rugau pentru ei înșiși ca să fie umpluți. Nu gă-sim vreun caz în care altcineva se roagă pentru vreun individ ca să fie umplut cu Duhul. Singurul caz special este când Anania își pu-ne mâinile peste Pavel pentru a fi vindecat și umplut, însă tot în urma rugăciunii acestuia.
Botezul cu Duhul nu este primit niciodată în urma rugăciunii personale – adică când un individ sau un grup stăruie ca să primească. În toate cazurile îi avem pe apostoli care fie își pun mâinile (Pavel, Fapte 19), fie își pun mâinile și se roagă (Fapte 8). În Fapte 2 (evreii) și 10 (neamurile) botezul este spontan.
6. Beneficiarii
Umplerea cu Duhul este deseori oferită individual (Zaharia, Elisaveta, Ioan, Petru o dată și Pavel de două ori). Deodată ce se are în vedere o lucrare personală este normal ca această umplere să poată fi oferită individual.
Botezul cu Duhul nu este oferit niciodată unui individ ci doar corporativ. Nu vreau să afirm că Dumnezeu nu botează cu Duhul decât corporativ ci vreau să fac o observație pe textul Scripturii. Dumnezeua botezat în Duhul categorii și grupuri de oameni pentru a arăta și forma unitatea Bisericii.
7. Direcția
Umplerea este îndreptată întotdeauna spre exterior (Petru – 4:8, biserica – 4:31; Pavel – 9:17,20; 13:9) pentru mărturisirea lui Hris-tos așa cum El promisese (Luca 24:48-49; Fapte 1:8). În ambele ca-zuri, Luca prezintă umplerea în contextul proiectului de evanghe-lizare globală.
Botezul în Duhul îi are întotdeauna în vedere pe oamenii care sunt credincioși și care ei înșiși primesc botezul Duhului după ce sunt evanghelizați (evreii – 2:38; samaritenii – Fapte 8, Corneliu și casa lui – Fapte 10, ucenicii din Efes – Fapte 19).
8. Scopul
Umplerea cu Duhul are în vedere împuternicirea pentru mărturi-sirea lui Hristos. Nu există nici o excepție în cartea Faptelor (sin-gura carte în care apare acest termen, cu excepția Evangheliei după Luca).
Botezul cu Duhul are scopul bine definit de încorporare în trupul lui Hristos a diferitelor categorii de oameni care se convertesc la creștinism (Fapte 2 – evrei, Fapte 8 – samariteni, Fapte 10 –prozeliți dintre neamuri; Fapte 19 – ucenici de la „marginile pământu-lui”).
