Este necesar să înțelegem limitele imaginii folosite de Pavel. Oare în ce fel Dumnezeu face vase pentru o întrebuințare de cinste?

Este clar că acest pasaj este folosit deseori pentru a afirma doctrina dublei predestinări, însă pasajul nu detaliază faptul că alegerea la viață și alegerea la ocară nu se realizează în același fel.

Cei care sunt aleși la viață sunt puși deoparte de Dumnezeu și mântuiți prin puterea Lui regeneratoare, însă cei care sunt aleși pentru pierzanie, de fapt sunt lăsați deoparte sau sunt “trecuți cu vederea” – ca să folosim limbajul teologilor reformați.

Așadar, pe aceștia din urmă Dumnezeu nu îi împinge sau obligă spre păcat și nici nu-i face păcătoși, ci ei devin singur păcătoși preluând natura umană și continuând în păcatul pe care îl iubesc și îl doresc în mod voluntar.

Această asimetrie a dublei predestinări nu este detaliată în acest pasaj.

22.Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mîniei, făcute pentru peire;

Scopul vaselor

Scopul lui Dumnezeu a fost ca să-și arate slava atributelor Sale: “fiindcă voia să-Şi arate mînia şi să-Şi descopere puterea”. Așadar, deși unii se vor duce la pieire, totuși scopul lui Dumnezeu a fost propria lui slavă și nu pieirea omului. Cu siguranță, slăvirea lui Dumnezeu are loc și prin faptul că unele vase sunt pentru pieire.

Felul în care Dumnezeu își arată mânia față de aceste vase poate fi multiplu:

(1) Acești oameni se nasc “copii ai mâniei ca și ceilalți” (Efeseni 2:3). Dumnezeu nu îi face copii ai mâniei, ci ei se nasc așa și astfel atrag mânia Lui.

(2) Dumnezeu își descoperă mânia “din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor”, adică pentru faptele lor rele (Romani 1:18);

(3) ei resping Evanghelia și de aceea “mânia lui Dumnezeu rămâne” peste ei (Ioan 3:36);

(4) Mai mult “la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu” (1 Tesaloniceni 5:6) și din “din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării” (Coloseni 3:6; Efeseni 5:6).

Suportarea vaselor

Este clar din pasaj că lui Dumnezeu nu i-a făcut plăcere starea vaselor mâniei pentru că le-“a suferit cu multă răbdare”. Dar suferirea acestor vase a fost pentru ca El să fie slăvit. El le-a creat, le-a tolerat, le-a lăsat în voia lor dar slava lui Dumnezeu nu va fi nicidecum pierdută sau micșorată.

Poate că nu este la voia întâmplării faptul că Pavel nu spune că a hotărât aceste vase pentru pieire “mai dinainte” așa cum afirmă despre vasele milei. Aici este asimetria.

Este evident că Dumnezeu le-a lăsat deoparte/le-a trecut cu vederea însă limbajul folosit aici trebuie să stabilească felul în care noi vorbim despre vasele mâniei. Este important nu doar ce credem, ci și cum transmitem acest crez.

Sfârșitul vaselor

Pavel folosește un verb pasiv când afirmă finalul acestor vase ale mâniei: “făcute pentru peire” (grecește katartizó). Dumnezeu nu a trimis aceste vase ale mâniei în distrugere în mod automat chiar dacă scopul le-a fost atașat de la bun început. Oamenii merg în pierzare datorită păcatelor lor și nu datorită faptului că n-au fost aleși la mântuire. Este din nou clar aici că apostolul Pavel continuă să vorbească despre destinul etern al sufletelor și nu despre slujire.

Aceste vase sunt pierdute pe baza păcatelor lor. Condamnarea se bazează pe fapte dar lăsarea în aceste fapte are la bază abandonul hotărât de Dumnezeu.

Ce înseamnă „făcute pentru pieire”?

(1) Textul nu spune că aceste vase au fost „pregătite dinainte” pentru pieire;

(2) Textul spune că Dumnezeu are răbdare cu aceste vase;

(3) Este sigur că păcatul nu a fost creat de Dumnezeu în ei pentru că ei se nasc așa;

(4) Dumnezeu le dă viață știind că vor fi inamicii Lui și vor pieri așa că, chiar dacă cineva acceptă doar preștiința lui Dumnezeu, va ajunge la aceeași concluzie;

(5) Pentru că îi „suferă cu răbdare” înseamnă că El nu își găsește plăcere în faptul că îi crează știind că vor merge la pieire.