1 Ioan 2:1-2 "Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi."

Autorii și Destinatarii

În mod clar Ioan scrie unei audiențe care pare să fie compusă și din evrei. Este normal să găsim pasaje adresate acestor oameni pentru că ei au fost prima categorie de oameni căutată de apostoli în lucrarea de evanghelizare. Atât în restul Noului Testament cât și în această epistolă avem detalii care ne arată cui i-a fost adresată această epistolă.

Galateni 2:9 "şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur."

1 Ioan 2:7 "Preaiubiţilor, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut-o de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul, pe care l-aţi auzit."

Oricum, autorii sunt clar evrei. Ioan pare să scrie în numele mai multor frați dintre evrei pentru că vorbește la plural și descrie interacțiunea fizică cu Domnul Isus prin cuvintele: auzit, văzut, pipăit. În mod clar, cuvintele pe care urmează să le adreseze oferă o încurajare pentru acești oameni în ce privește accesul în prezența lui Dumnezeu în vederea iertării păcatelor pe baza faptului că jertfa lui Hristos nu este doar pentru evrei, ci și pentru neamuri.

1. Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mînile noastre, cu privire la Cuvîntul vieţii, - 2. pentrucă viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa vecinică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; - 3. deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi.

Contextul primului veac

Foarte des în interpretarea Scripturii contextul este ignorat ceea ce duce inevitabil la o interpretare eronată a textului biblic. Fiecare termen și fiecare expresie are conotații care sunt impuse de context.

Dacă înțelegem contextul primului veac putem ajunge ușor la o înțelegere precisă a textului nostru. Tendința sectară a existat între evrei, apoi s-a mutat spre mișcările sectariste gnostice care au crescut în influență chiar din primul veac. Apoi avem legalismul care adăuga la jertfa Domnului Isus tot felul de cerințe, fie principii ale legii, fie aspecte ceremoniale. Elitismul, sectarianismul, legalismul și exclusivismul lor a fost combătut de la bun început de apostoli prin prezentarea extensiei jertfei Domnului: întreaga lume.

Așadar, scopul autorului nu este să spună că Isus a murit pentru fiecare om de pe planetă, ci că Isus a murit pentru oameni din afara sferei iudaice, creștine etc. Deși această observație poate să pară banală, ea este totuși fundamentală pentru a înțelege acest fel de pasaje.

Aș menționa câteva aspecte cu care ar trebui să fim de acord toți credincioșii. 1. Fiecare om are nevoie de ispășire pentru păcate fiindcă este păcătos. Asta nu înseamnă că fiecare va avea parte de ea. 2. Nu există mântuire decât prin jertfă, adică jertfa lui Hristos. 3. Mai mult, jertfa Domnului Isus are valoare cosmică și universală pentru că este jertfa Fiului lui Dumnezeu. 4. Lumea este sfera activității mântuitoare a lui Dumnezeu. El nu s-a plecat spre îngeri, ci doar spre oameni. 5. Această jertfă este suficientă pentru ispășire și nu sunt necesare ritualurile și ceremoniile iudaice, nici tăierea împrejur și nici cunoașterea elitelor gnostice. 6. Mântuirea nu poate fi limitată la o categorie de oameni indiferent de criteriul folosit pentru diferențiere: rasă, sex, cunoaștere, tradiție, religie etc - ea se extinde în toată lumea.

Când privim la aceste elemente adevărate prezentate prin expresia jertfă de ispășire pentru păcatele întregii lumi nu avem nevoie să mergem mai departe și să afirmăm ceva ce nu se găsește în acest text - și anume: că Isus ar fi murit pentru fiecare om care a trăit pe planetă, fie că este în cer sau în iad, fie că a auzit sau nu de Hristos, fie că a avut sau nu vreodată acces la Evanghelie și jertfa lui Hristos. Nu există nimic din context care să ne împingă spre aceaste opțiuni.

Contextul apropiat

Scopul pasajului

Ioan scrie credincioșilor, nu necredincioșilor. Acest pasaj nu este evanghelistic - pentru necredincioși, ci didactic - pentru creștini. De aceea, trebuie să ne întrebăm care este scopul pentru care el a vorbit despre extensia ispășirii unor credincioși? Cu siguranță, a făcut-o pentru că ei aveau nevoie să audă acest lucru datorită situației în care se găseau

Intenția autorului în scrierea epsitolei este prezentată de la început: aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi (1:3), apoi completează acest scop cu altul: vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină (1:4).

Intenția specifică a pasajului este prezentată clar: vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi (2:1). Așadar, scopul lui Ioan nu a fost să scrie un tratat care să dovedească că Isus a murit pentru fiecare om de pe planetă. A lua acest pasaj pentru a demonstra, aparent fără dubii, că Isus a murit pentru fiecare individ care a trăit vreodată pe planetă, este un malpraxis hermeneutic.

Consolarea credincioșilor

Cum putea faptul că Isus a murit pentru fiecare om de pe pământ (sensul arminian al termenului) să îi ajute pe credincioși să nu păcătuiască? Nimeni nu poate fi încurajat cu faptul că păcatele îi sunt iertate, când îi spui că Hristos a murit pentru toți (iar mulțimi din ei ajung în iad). Mai degrabă, încurajarea este că oriunde am fi în lume, din orice națiune am face parte, dacă păcătuim și ne mărturisim păcatele, avem scăpare la Hristos care este Mijlocitorul nostru.

Hristos este jertfă de ispășire doar pentru cei care sunt intenționați în pasaj; însă doar credincioșii sunt intenționați, pentru că intenția autorului este ca ei să fie consolați în falimentele lor. Necredincioșii care rămân morți în păcatele lor nu sunt consolați și nici nu ar putea fi. De aceea referirea este doar pentru credincioși, totuși credincioși din toate felurile, locurile, timpurile și condițiile; acei pentru care se spune că Hristos le este jertfă de ispășire.

Săvârșirea și aplicarea lucrării

Este deosebit de important să observăm că textul vorbește despre aplicarea lucrării lui Hristos, nu despre săvârșirea ei la cruce. Așadar, în ce sens aplicarea acestei jertfe de ispășire este făcută întregii lumi - în sensul ei extins pe care ni-l impun alții? În absolut nici un fel! Doar cei credincioși își mărturisesc păcatele și au la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus. Textul nu ne spune că El a adus o jertfă de ispășire, ci că este jertfă de ispășire - ceea ce ne clarifică sensul pasajului.

Scaunul îndurării

Cuvântul “jertfă de ispăşire” denotă ceea ce se întâmpla la “scaunul îndurării” şi anume, să-L liniştească, să-L reconcilieze pe Dumnezeu datorită aversiunii pe care o are faţă de păcat, aşa încât păcatul să nu mai fie imputat celor faţă de care a fost împăcat. Hristos a expiat păcatele şi a liniştit mânia lui Dumnezeu printr-o jertfă acceptabilă.

Fiecare om să judece: Sunt toate păcatele tuturor oamenilor expiate? Este Dumnezeu reconciliat cu toţi? Este fiecare păcătos iertat? Toate aceste lucruri sunt valabile pentru credincioşi şi doar pentru ei. Hristos este jertfă de ispăşire prin credinţă (Romani 3:25) şi e clar că doar credincioşii au credinţă. Este clar că pentru credincioşii din toată lumea este Hristos jertfă de ispăşire.

Mai mult, de ce apostolul nu spune toți oamenii au la Tatăl un Mijlocitor, ci mai degrabă spune avem la Tatăl referindu-se în mod clar la credincioșii cărora le scrie? Apoi el leagă, în mod evident, mijlocirea lui Hristos de jertfa de ispășire pentru păcate. Acestea două erau legate și în Vechiul Testament unde preotul aducea jertfă și apoi mijlocea pentru poporul lui Dumnezeu. El nu aducea jertfă pentru hetiți, filisteni sau egipteni. Asemenea, Hristos a murit și mijlocește pentru aceiași oameni așa că ei sunt mântuiți - oriunde ar fi în lume.

Expresia întregii lumi

Expresia întregii lumi înseamnă diverse lucruri în diverse contexte. De exemplu, nimeni nu crede că Isus a murit pentru lume, în sensul de univers, pentru planete, stânci, ape, copaci etc. Unora li se va părea absurdă această observație, însă ea nu este absurdă pentru că termenul lume are semnificația de pământ (cu tot ce este pe el) în anumite contexte.

De asemenea, găsim și la alți autori ai Scripturii termenul lume care nu poate însemna fiecare om. Vă sugerez câteva exemple pe care merită să le analizați. De exemplu, Pavel spune în Coloseni 1:6 că Evanghelia „a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade”. Este clar că nu toți au auzit Evanghelia. De asemenea, în Romani 1:8 Pavel spune „credinţa voastră este vestită în toată lumea.” Au auzit și vorbit toți oamenii din toată lumea despre credința romanilor? Cu siguranță nu era posibil acest lucru!

Dacă deci expresia însăși nu arată universalitatea pretinsă, până când circumstanțele și contextul pasajului o cer, nu există nici o bază pentru care să existe o grabă pentru acceptarea unui alt sens aici. Mai degrabă trebuie concluzionat că „toată lumea” și „întreaga lume”, așa cum sunt folosite în alte pasaje, trebuie înțelese ca expresii nedefinite referindu-se la oameni de toate felurile între oameni, și aceleași cuvinte nu trebuie înțelese diferit aici.

„Întreaga lume” poate însemna nu mai mult decât credincioși din toate națiunile, toate familiile pământului, toți oamenii sau toate marginile pământului (Fapte 2:17). "Întreaga lume” înseamnă uneori cea mai rea parte a lumii (Apocalipsa 12:9) și de ce nu poate fi aici o sinecdotă semnificând partea bună a ei, adică toți cei credincioși?

Priviți la modul în care însuși Ioan folosește termenul în Evanghelia lui: Ioan 15:18 "Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. " La ce lume se referă Isus deodată ce El a fost trimis la oile pierdute ale casei lui Israel? Evident, El se referă la poporul Israel. Așadar, dacă lumea poate fi Israel, întreaga lume cu siguranță înseamnă neamuri din afara Israelului. Termenul nu descrie indivizi, ci categorii de oameni - evrei și neamuri.

Frecvent găsim aceste expresii ca referindu-se doar la credincioși, de toate felurile, situați în întreaga lume. De ce această frază nu ar putea fi înțeleasă la fel aici? (Ps. 98:3, 22:27; 72:11). Aceste expresii generale nu înseamnă mai mult decât toți credincioșii din varii națiuni ale lumii care, doar ei, au văzut mântuirea Domnului, s-au întors la El și I-au slujit.

Noi - întreaga lume

Unii spun că toți credincioșii sunt cuprinși în prima parte „pentru păcatele noastre” și făcând o extindere a afirmației, toți ceilalți sunt incluși în a doua parte - „pentru ale întregii lumi.”

Această interpretare nu este necesară. Eu pot vorbi cu un frate din biserica noastră despre faptul că avem părtășie. Apoi, pot afirma că această părtășie o am cu întreaga biserică. Prima afirmație se leagă de a doua prin faptul că în ambele vorbesc despre credincioși, însă în primul caz vorbesc despre doi oameni care sunt prezenți în timp ce prin a doua expresie în cuprind pe cei care sunt absenți în momentul în care vorbesc.

În prima parte, textul face referire doar la credincioșii evrei dintre care făcea și Ioan parte, adică cei care au văzut, auzit și pipăit manifestarea trupească a Fiului lui Dumnezeu, iar adăugarea nu este o extensie a jertfei de ispășire a lui Hristos pentru cei care nu sunt credincioși și nici nu vor fi vreodată, ci doar pentru ceilalți credincioși din întreaga lume.

Concluzie

Concluzia lui Ioan este că aleșii sunt mântuiți prin moartea și mijlocirea lui Hristos în "lumea întreagă". Nu există altă cale de mântuire, nu există altă jertfă, nu există alt Mântuitor și nu există nimic de adăugat la lucrarea Sa. Oricine, oricând, oriunde va fi mântuit prin moartea și mijlocirea Domnului Isus Hristos.