sf3.ro Web analytics

Mai este valabilă vorbirea în limbi de la Cincizecime?

Cred că e un exercițiu necesar să încercați să lucrați cu presupozițiile celor cu care nu sunteți de acord și să le duceți premisele cu care lucrează la concluzii logice.

Acest lucru este neapărat necesar între carismatici și penticostali pentru că, foarte mulți dintre ei, dacă și-ar duce premisele în direcția lor logică, prăpastia dintre curentele teologice diferențiate pe aspecte pneumatologice, s-ar îngusta.

Să presupunem în acest articol că avem de-a face cu cineva care crede că vorbirea în limbi de la Cincizecime este (citez un limbaj care nu îmi place) „valabilă și astăzi”. Care sunt rezultatele logice unei astfel de poziții? Pentru ca acest demers să fie corect trebuie să privim la cazul vorbirii în alte limbi de la Cincizecime.

Textul din Fapte 2 poate fi împărțit în trei mari secțiuni. Cele trei secțiuni prezintă experiența botezului cu Duhul Sfânt din trei perspective:

[1] perspectiva autorului (v.1-4);

[2] perspectiva audienței (v.5-13);

[3] perspectiva apostolului (v.14-21).

Perspectiva autorului poate fi prezentată și sumarizată prin două tipuri de manifestări: efecte negociabile și elemente indispensabile.

Împărțirea se mai poate face și între efecte interioare și efecte exterioare. Isaac Ambrose, un teolog puritan de seamă, observa că experiența botezului începe în interior și apoi se revarsă spre exterior. Întotdeauna aceasta este ordinea și întotdeauna există această legătură indisolubilă.

Manifestarea interioară a botezului este prezentă în orice caz de botez cu Duhul Sfânt în timp ce manifestarea exterioară este specifică fiecărui caz, după cum Dumnezeu credea de cuviință, pentru a transmite un anumit mesaj nonverbal prin acele manifestări exterioare necesare fiecărui caz aparte.

I. Elemente negociabile în botezul cu Duhul Sfânt.

Toate aceste elemente sunt negociabile – adică, așa cum am amintit, ele pot să se regăsească și în alte cazuri de botez cu Duhul Sfânt dar nu sunt deloc legate de natura sau esența acestei experiențe, așa cum dovedește, din belșug, atât rațiunea și experiența cât și Sfânta Scriptură.

De ce sunt aceste elemente negociabile? Printre motivele pentru care aceste elemente sunt „negociabile” amintesc:

întâi, dacă este să selectăm din aceste semne facem o nedreptate textului deoarece nu avem dreptul să punem un semn deasupra celuilalt. Dacă vorbirea în limbi este normativă, atunci este arbitrar să spui că celelalte elemente nu sunt egal normative: vântul, sunetul;

doi, Domnul Isus Hristos în definirea botezului cu Duhul Sfânt nicăieri nu amintește de aceste semne exterioare. În pasajul în care El poruncește să se aștepte acest botez și apoi promite că el va fi dăruit – nu sunt menționate aceste semne exterioare;

trei, nicăieri în Scriptură nu se poruncește și nici nu se promite că oamenii vor avea parte, în botezul cu Duhul Sfânt, de aceste manifestări exterioare însoțitoare;

patru, este o eroare hermeneutică gravă să se stabilească doctrine și practici pe baza unor pasaje descriptive;

cinci, în celelalte experiențe de botez cu Duhul Sfânt aceste semne nu se regăsesc, excepție făcând semnul vorbirii în alte limbi care mai apare de două ori;

șase, în descrierea experienței botezului cu Duhul Sfânt (2.16-21) cât și în promisiunea pe care Petru o reiterează în predica lui (2.38-38) nu există nici o mențiune cu privire la aceste semne exterioare;

șapte, fiecare semn, care a apărut într-un context sau altul, a avut de-a face, în fiecare caz, cu un scop pe care Dumnezeu l-a avut în acel context specific;

opt, semnul vorbirii în alte limbi este un efect exterior al botezului cu Duhul. Mai mult, conținutul -„lucrurile minunate” – face vorbirea aceasta spirituală și nu simpla vorbire în alte limbi.

(1) Aspecte circumstanțiale

Sunt patru aspecte care definesc contextul primei coborâri a Duhului Sfânt: (a) locul botezului – o anume casă din Ierusalim; (b) momentul botezului – sărbătoarea Cincizecimii; (c) subiecții botezului – evrei cu precădere, ucenici ai lui Hristos; și (d) comunitatea celor botezați – cei 120 care așteptau promisiunea Tatălui.

Este o concluzie de bun simț a spune că nu este necesar să fii în ziua Cincizecimii, să fii la Ierusalim, să fii evreu și să fii împreună cu credincioșii pentru a experimenta botezul cu Duhul Sfânt. Aceste aspecte sunt pur și simplu circumstanțiale și nu au de-a face deloc cu posibilitatea experimentării botezului cu Duhul Sfânt.

Este la fel de normal să concluzionăm că Duhul este suveran peste momentul botezului, peste subiecții celor botezați, peste locul unde va fi cineva botezat. Cu alte cuvinte, Duhul botează când vrea, pe cine vrea și unde vrea El. Nu se poate stabili un tipar cel puțin datorită faptului că Domnul Isus, atunci când definește experiența botezului cu Duhul Sfânt, nu lasă un tipar în aceste privințe.

(2) Patru semne din efectele exterioare însoțitoare.

În acest punct vom identifica întâi de toate care sunt semnele exterioare însoțitoare ale botezului cu Duhul Sfânt, care nu sunt legate indisolubil de esența/natura acestei experiențe – deci ele pot lipsi (și în marea majoritate a cazurilor lipsesc).

Totuși, dacă extragem principiile inerente acestor semne exterioare, trebuie să afirmăm că ele sunt indispensabile/obligatorii oricărei experimentări adevărate a acestui botez.

Cu alte cuvinte, spre exemplu, deși semnul „sunetului ca un vâjâit” nu este indispensabil, totuși principiul suveranității Duhului observat în acest semn este indispensabil.

i. Întâi de toate este semnul sunetului ca vâjâitul unui vânt puternic.

Este clar că acolo nu a fost, la propriu, un vâjâit, ci doar un sunet ca sunetul unui vâjâit puternic. Comparația aceasta arată spre natura Duhului Sfânt care acționează în mod independent, suveran și irezistibil. De aceea Duhul a venit „deodată”. El nu poate fi controlat, manipulat sau direcționat de către oameni.

ii. Acest sunet a venit „din cer”.

Textul nu spune că Duhul Sfânt a venit din cer ca și cum Duhul nu mai fusese înainte pe pământ, ci că acel sunet își avea originea în cer. Totuși, acest sunet nu este indispensabil botezului cu Duhul Sfânt.

iii. Apoi, este semnul limbilor ca de foc.

Nu au existat limbi de foc deasupra capetelor ucenicilor, ci niște limbi care arătau ca focul. Focul în Sfânta Scriptură are semnificația de prezență a lui Dumnezeu. Acesta poate fi simbolul din acest loc. Totuși, faptul că focul apare în formă de limbi e mai bine de interpretat cu sensul de vorbire eficace, puternică, străpungătoare. Dumnezeu arată că botează limbile ucenicilor pentru a propovădui Evanghelia cu putere. Aceeași semnificație o transmite Iacov când compară limba cu un foc (Iacov 3.5).

iv. Legat de acest semn este darul vorbirii în alte limbi.

Deodată ce nu este necesar să fie prezente semnele menționate anterior este logic să concluzionăm că nici acest semn nu este indispensabil și nu este legat de esența botezului cu Duhul Sfânt. Altfel, Domnul Isus ar fi explicat acest lucru atunci când definește această experiență extraordinară. Totuși, principiul limbilor este că botezul cu Duhul Sfânt ne face oameni cu vorbirea schimbată.

II. Efecte spirituale parțial negociabile în botezul cu Duhul Sfânt.

Aceste efecte „spirituale” fac parte din categoria semnelor cvasi–indispensabile ale botezului cu Duhul Sfânt. Nimeni nu poate avea pretenția botezului cu Duhul Sfânt dacă în experiența sa nu se regăsesc aceste semne sau principii.

Vorbirea în alte limbi este o „latură exterioară” – fiind un efect al botezului și nu făcând parte din natura botezului. Pentru acest motiv simplu ea nu este indispensabilă acestei experiențe.

Mai observați și că ceea ce face vorbirea în alte limbi „duhovnicească” nu este faptul că ea este un limbaj necunoscut deoarece asta este „carcasa” mesajului transmis. Ce o face duhovnicească este „conținutul” ei, faptul că se rosteau „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu”.

Pe lângă motivele prezentate până aici și pentru faptul că limbile la Cincizecime au avut rostul de a „semnaliza” și a fi un „semn” pentru cei prezenți acolo – nu văd sensul pentru care astăzi cineva ar putea pretinde vorbire în limbi ca la Cincizecime. Pur și simplu nu văd rostul. În acel caz specific vorbirea în alte limbi a avut un rol specific stabilit de Dumnezeu.